Divortz si bezna

Talking in the Dark
de Dennis Etchison

Pedigree:
- nominalizari World Fantasy, International Horror Guild (pt. culegere de autor)
- Premiul World Fantasy, Premiul British Fantasy (pt. povestirea The Dark Country)
- Premiul British Fantasy, nominalizare Bram Stoker (pt. povestirea The Dog Park)
- Premiul British Fantasy (pt. povestirea The Olympic Runner)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea Deathtracks)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea The Dead Cop)
- nominalizare British Fantasy (pt. povestirea The Late Shift)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea It Only Comes Out at Night)
- nominalizare International Horror Guild (pt. povestirea Inside the Cackle Factory)

Fiind vorba de o culegere de proza scurta, m-am gandit ca titlul e pus asa... sa rezoneze cu coperta, de exemplu. Am fost surprins sa remarc ca, de fapt, tocmai despre asta sunt majoritatea povestirilor - despre oameni care povestesc cu lumina stinsa. Difera de la o poveste la alta indivizii care povestesc - tata pensionar si fiu divortzat, amici betzi, fosti colegi de liceu, sotz si sotzie, gagici in sutien (vezi coperta) s.a.m.d. Alt element comun e ca in mare parte din povesti personajul principal e un scriitor divortzat si, pe unde i se pomeneste numele, il cheama Jack Martin, pseudonimul cu care Etchison isi semneaza romanele (rare, si alea novelizari). La finalul volumului m-am trezit scufundat in atmosfera asta de "vorbit pe intuneric", de armonie perfecta intre coperta, titlu, stil, personaje si mottoul-rezonant de pe prima pagina: It's a long time till morning, but there is no law against talking in the dark.

Nu stiu daca autorul a avut probleme cu facturile de curent electric sau daca si-a propus de la bun inceput sa scrie soiul asta de povestiri. In orice caz, povestirile nu au fost scrise intentzionat pentru acest volum, ele sunt culese de prin toata cariera de 40 de ani a lui Dennis Etchison. Volumul are multiple recomandari: o nominalizare World Fantasy, o nominalizare International Horror Guild si contzine toate cele 8 povestiri premiate / nominalizate ale autorului.

O chestie surprinzatoare e ca majoritatea povestirilor sale premiate ca proza fantastica sunt mainstream curat, cu un usor twist dark (probabil datorat faptului ca lumea vorbeste cu lumina stinsa). Cica cea mai tare poveste a lui, The Dark Country, a fost prima poveste din istorie care a luat atat World Fantasy Award, cat si British Fantasy Award. Plotul e despre un tip caruia i se fura portofelul in timp ce facea plaja. Ce pana mea e fantastic in asta. Si mie mi s-a furat o data portofelul si nu m-am simtit deloc fantastic. Cel mult horror...eventual de kkt (nu vreau sa zic cu asta ca proza lui Etchison e de kkt). Initzial am crezut ca n-am priceput eu povestile, dar am gasit un interviu in care Etchison insusi se amuza de treaba asta si emite ipoteza ca aia care i-au dat premiile n-au priceput nimic. Macar pe britanicii care i-au dat British Fantasy ii intzelege, caci totzi englezii pe care i-a vazut prin California aveau impresia ca au ajuns pe alta planeta.

Am incercat fara succes sa caut recenzii la proza lui Etchison, dar putzinele pe care le-am gasit (pe amazon) ori il acuza ca se da drept fantasy si nu e, ori ca se da drept horror si nu e, ori ca se da drept mainstream si nici aia nu e. E clar ca nici recenzorii nu se prea risca la a-i interpreta opera. Cu toata cultura mea impresionanta, capabila de a muta muntzii din loc, nu imi dau seama ce pana mea scrie Dennis Etchison... in afara de catalogarea pe care am facut-o deja, legata de faptul ca personajele lui stau cu lumina stinsa.

Alt mare necaz cu autorul asta e ca povestile lui nu se termina. Adica se termina cam cand se satura autorul sa scrie. Majoritatea n-au nici o rezolvare, se termina cand aprinde cate unu becu si pleaca de-acasa. Structura expozitziune-intriga-actiune-punct culminant-deznodamant e imposibil de identificat. Mai exact, din toate astea, doar desfasurarea actiunii si punctul culminant sunt prezente. Nici macar nu se chinuie sa-ti prezinte personajele sau motivatzia lor. A trebui sa caut pe Internet sa ma prind de ce in mai multe povestiri apare un tip divortzat pe nume Jack Martin, care se tot gandeste la nevasta-sa. Cica Jack Martin asta e pseudonimul lui Etchison, si toate povestile in care apare sunt de fapt autobiografice. Si atunci cum i-au dat astia premii pentru literatura fantasy?

Ei bine, cred ca principalul criteriu al juriilor a fost faptul ca Etchison scrie foarte bine. Si atunci care-s motivele pt care nici tu, cititorule, nici eu (pana acu vreo luna), n-am auzit de scriitorul asta, care are 3 premii World Fantasy (din 10 nominalizari), 3 premii British Fantasy, mi-l lauda Ray Bradbury si Robert Bloch, iar legendarul Ramsey Campbell face afirmatzii de genul Dennis Etchison is the finest writer of short stories working in this field, and the rest of us ought to learn from him.

Motivele ar fi cam astea:

• Etchison a scris foarte putzine romane, si alea majoritatea novelizari dupa filmele lui Carpenter si Cronenberg, semnate cu pseudonim;
• Etchison a avut mereu probleme cu catalogarea, cartzile lui n-au fost niciodata pe raftul care trebuia; mai exact, nu exista in librarii rafturi pentru Etchison;
• fanii horror i-au reprosat mereu stilul eliptic si lipsa finalurilor, fanii fantasy i-au reprosat mereu ca nu scrie fantasy iar exclusivistii mainstream in general nu sunt suficient de cultzi incat sa auda de astfel de scriitori;
• colegii de breasla au incercat sa-l eticheteze ca autor de horror psihologic; dupa mine, tot horrorul e psihologic (de fapt e singurul gen literar al carui denumire reprezinta o reactzie psihologica); daca cineva mi-ar pune cutzitul la gat si m-ar obliga sa-l etichetez pe Etchison, as apela la termenul cu care autorul si-a intitulat una din antologii: Metahorror (apropo, una din cele mai tari antologii ever).
• fanii autorului sustzin ca fiecare poveste a lui Etchison trebuie citita de doua ori; altfel, risti sa spui ca un client nemultzumit de pe amazon: this is not literature, this is confusion on paper.
  

Fortza prozei sale scurte e demonstrata si de faptul ca TOATE cele 5 culegeri ale autorului (pana la Talking in the Dark inclusiv*) au fost nominalizate sau au castigat premiile importante din SFFH (majoritatea World Fantasy).

Ca sa citez pe colegii de la cititorsf, "trebuie sa recunosc" ca n-am prea aplicat metoda de a citi povestile de 2 ori (cu cateva exceptii) si din pricina asta am ramas un pic nehotarat intre a stramba din nas si a ma simtzi umilit.

Probabil cele mai dubioase bucatzi din volumul asta sunt calupul de povestiri avandu-l drept erou pe Jack Martin, alter ego-ul autorului; Martin asta e un tip care nu e niciodata atent la ce i se spune si din pricina asta povestile cu el par nitzel incoerente. De exemplu un personaj il intreaba ceva si el se uita pe geam sau isi pune castile pe urechi si se gandeste la altceva si raspunde in doi peri si eu ca cititor nici macar nu aflu ce i-a spus interlocutorul, pt ca vad si aud lumea prin intermediul eroului.

Trecere in revista a cuprinsului volumului:

1. Avem calupul povestilor cu elemente autobiografice si care au drept erou un alter ego al autorului (un scriitor divortzat sau un tip pe nume Jack Martin):

• The Dark Country (castigatoare World Fantasy si British Fantasy, piesa centrala a primei culegeri a autorului): Jack Martin se relaxeaza intr-o statziune si noaptea intra la chefuri unde nu cunoaste pe nimeni si primeste beri de la gagici baute si necunoscute care il intreaba chestii care nu se intzeleg din cauza ca e galagia prea mare. Cineva il avertizeaza ca un tzigan umbla prin corturi si fura portofele, ceea ce i se si intampla, iar turistii fac un plan sa-l prinda pe tzigan si sa-l bata. Asta e una din povestile alea despre care britanicii au crezut ca se intampla intr-o lume fantastica;
  
• The Chair: Martin se duce la intalnirea de 30 de ani de la terminarea liceului sa-si revada fosta iubita. Din vorba in vorba ajunge sa il cunoasca si pe actualul sotz al acesteia, un tip pensionat din slujba de gardian la puscarie care si-a construit un scaun electric acasa, pe care intentzioneaza sa moara;
• The Spot: Martin lucreaza ca ingrijitor si e chemat de o fosta actritza de filme horror, actualmente senila, sa-i spele o pata de pe covor, care e de fapt o umbra de la veioza;
• It will be here soon: Asta ne mai lumineaza un pic despre Martin, a carui dificultate de concentrare se pare ca e data de macinarile legate de recentul divortz nasol in care a pierdut totul. In povestea asta Martin se intoarce cu coada intre picioare la parintzi si discuta pe intuneric cu taica-su care, proaspat pensionat, se refugiaza in obsesia de a asculta la casti casete neinregistrate, sustinand ca zgomotul de fond contzine mesaje din alta dimensiune. Martin se inregistreaza mormaind pe una din casetele alea, ca sa dea un sens ultimelor luni din viatza lui taica-su;
  
• Deadspace: Alter egoul autorului e intr-o statziune la plaja (din nou settingul din Dark Country) si agatza o gagica super, care are micul dezavantaj ca e suspecta de a fi mostenit o boala care iti macina mainile si picioarele pana dispar de tot (ceva gen lepra, doar ca e congenitala). Asta e una din cele mai relevante exemple pentru metahorrorul lui Etchison: nimic oribil nu e explicitat propriu-zis, partile nasty trebuie completate de cititor, cu conditzia ca acesta sa empatizeze cu autorul-personaj care isi maseaza gagica pe spate cu creme de protectzie solara in timp ce isi aminteste de tatal acesteia care, fara maini si fara picioare, trebuia masat zilnic ca sa isi pastreze cat de cat buna circulatzie vasculara;
  
• Call 666: Un tip descopera un serviciu telefonic special, la care potzi suna sa dai adresa gagicii care tzi-a dat papucii, si se ocupa ei de ea;
• The Dog Park (castigatoare British Fantasy, nominalizata Stoker): Un tip se plimba prin parcul in care si-a pierdut cainele si barfeste cu altzi proprietari de caini vrute si nevrute. Dialoguri misto despre ce inseamna sa fii "Hollywood wannabe" dar, din nou, n-am sesizat defel elementul fantastic care a justificat premiul British Fantasy (poate cel mult metafora actorashilor care-s ca si catzeii din parc, tzinutzi in lesa, lasatzi uneori sa zburde si uneori pierdutzi cu totul)
  

B. Mai avem inca o serie de povesti cu personaje macinate de regrete (de data asta nu-s scriitori si sunt ceva mai departatzi de profilul autorului):

• Last Reel: Un fost actor de sitcomuri se apuca de filme porno si face cunostintza cu viitoarea partenera de DP, o adolescenta timorata care baga mereu cocaina ca sa faca fatza "conditziilor de lucru";
• The Detailer: Un spalator de masini mexican si vesel munceste de zor pana intr-o zi cand un individ aduce la spalat o masina cu pete de sange sub bancheta si unghii rupte in marginea geamurilor laterale, ceea ce-i cam taie cheful de fluierat mexicanului;
• Deathtracks (nominalizata World Fantasy): Un cuplu de mosnegi inregistreaza coloane sonore cu hohote de ras din sitcomuri ale anilor 60, incercand sa identifice vocea fiului lor disparut in Vietnam;
• The Dead Cop (nominalizata World Fantasy): Asta e ceva gen Memento, cu un tip care isi manipuleaza propriile amintiri ca sa nu dea obraz cu realitatea de kkt;
• The Olympic Runner (castigatoare British Fantasy): O gagica proaspat divortzata si frustrata pana la isterie ia la bataie un copil handicapat care se antrena pentru Special Olympics;
• Inside the Cackle Factory (nominalizata International Horror Guild): O gagica ia parte la screeningul pilot al unui serial TV si asista la procedura prin care un esantion de cocalari si pensionare (public de pe strada platit cu 50 de dolari capatzana sa participe la screening) poate sa decida asupra anularii serialului si, implicit, asupra carierei si vietzii oamenilor care au lucrat la el.
  

C. Si in sfarsit mai sunt o serie de povesti mai cinstite, care se preteaza cat de cat la eticheta horror (in sensul Twilight Zone, caci si aici horrorul e cam low-key quiet disturbance):

• The Machine Demands a Sacrifice: Doi "vanatori de accidente auto" bantuie autostrada intr-o ambulantza fake si culeg organele victimelor accidentelor de circulatie;
  
• The Dead Line: Un tip nu poate sa-si inmormanteze nevasta din pricina ca o firma de asigurari/transplanturi a pus sechestru pe organele ei interne;
• It only comes out at night (nominalizata World Fantasy, lucrare de tineretze (anii 70) care l-a pus pe harta pe Etchison): Un sofer obosit trage pe dreapta intr-un rest stop si sta sub un lampadar stradal intrebandu-se daca restul soferilor din parcare dorm sau sunt mortzi;
• The Late Shift (nominalizata British Fantasy): Un tip vrea sa-si ia tzigari noaptea de la Non-stop si realizeaza ca vanzatorii de la Non-stopuri sunt zombie reanimatzi, imbalsamatzi si angajatzi pe gratis printr-un program de iesire din criza economica sustinut de Ministerul Sanatzii;
• The Wind from the South: O doamna primeste in casa o musafira dubioasa care in juma de ora ii fura identitatea, familia si tineretzea;
  
• Call Home: Un tip primeste un telefon anonim la care aude o fetitza plangand si incearca sa faca rost de indicii prin care sa o localizeze si sa o salveze de o amenintzare vaga. Iese naspa.
  
• The Daughter of the Golden West: Elevii unei scoli dispar misterios, se dovedeste ca-s mancatzi de o colega de clasa canibala, descendenta a supravietzuitorilor Expeditziei Donner (o caravana care s-a blocat in muntzi pe vremea Gold Rushului american si membrii sai s-au mancat unii pe altzii);
  

Mai sunt vreo 3-4 povesti pe care nu le-am pomenit, simpliste sau fara sens dar oricum restul de 20 sunt suficiente incat sa ateste deopotriva calitatea de best of si calitatea de retrospectiva de cariera a volumului, doua calitatzi care rareori se suprapun (de regula best ofurile acopera o perioada restransa din cariera unui autor, iar retrospectivele contzin mult balast care sa justifice acoperirea cronologica).

Am uitat sa mai zic o chestie, inca niste elemente ce apar in aproape toata proza lui Etchison, pe langa divortz si veioze:

• ca actiunea se petrece mereu in California urbana si semiurbana,
• ca personajele sunt frecvent implicate in showbiz (cu ambitzii de mainstream/Hollywood dar sfarsind undeva in mediile underground/porn),
• si ca astea, combinate cu izul cinic/depresiv, mi-au adus aminte de proza lui Brett Easton Ellis.

*la data scrierii acestui articol e in curs de aparitie o noua culegere a autorului, Got to Kill'em All and Other Stories, care isi propune sa adune povestile de horror cinstit ale autorului (si mai putin apreciate de critici), cele mai bune apar insa si in volumul de fatza.

- plusuri: fiind simultan best of si retrospectiva, e cartea ideala pentru a-l descoperi (si acoperi) pe Dennis Etchison macar acu, la senectute
- minusuri: unele povesti sunt excesiv de criptice, catalogarea lui Etchison in fantasy/horror e categoric o gafa de marketing ce creeaza expectativa eronata
- recomandare: divortzatzilor si celor care apreciaza un mix de Brett Easton Ellis cu povestile dark ale lui Ray Bradbury