Muzica vorbita pe la spatele - concerte 2009

Roadburn

De muzica scriu tot mai rar, din doua motive, unul e batranetzea haine grele, celalalt e utilitatea marginala care ma face sa am impresia ca orice aud nou am mai auzit inainte altundeva, precum si sanatatea precara care imi da sensibilitate la sunetul dat tare (mai ales in cashti).

In plus am avut o mare desumflare legata de monumentalul festival Roadburn care a fost sold out in 45 de minute, poate din pricina ca am vorbit prea mult despre el. Ce poate fi mai rau decat sa ratezi Roadburn? Uite chestia asta: sa itzi iei gandu de la el si sa primesti cu o saptamana inainte un bilet la Roadburn pe care nu-l vroia nimeni. Si pe urma sa-tzi dai seama ca nu mai ai bani de avion si cazare si ramai sa te stergi undeva cu biletu in timp ce amicii itzi povestesc cum Neurosis a cantat vreo 4 ore (cu momentele solo Kelly/Von Till cu tot), cum Negura Bunget s-a apucat de stoner si cum au bagat Ufomammut, Motorpsycho si Saint Vitus like there's no tomorrow.

Si inca o chestie: umbla barfa ca editzia din 2010 a Festivalului Roadburn va sta sub semnul reformarii Kyuss, trupa aia legendara de care n-au auzit 99% din metalistii romani si aia care au auzit sunt totzi din Cluj sau in blogrollul acestora.

Donau

Daca ma-ntrebatzi unde s-au dus banii, ei bine s-au dus pe festivalul gay Donau de langa Viena. Vorba vine langa Viena, ca e la vreo 70 de km, aproape de granitza cu Cehia. Dar astora cu care m-am insotzit nu le-a trecut prin cap sa se uite pe o harta si ambitzia noastra de a merge in plimbare pana la Krems s-a dus pe apa sambetei cand am vazut tablitza cu 70 de km. Perspectivele devenisera sumbre de-a dreptul cand a inceput sa dea cu ploaie si se infiripa teama ca, daca Domnu se indura si ajung la Krems, nu stiu daca o sa se indure sa ajung si inapoi in Viena pe la 3-4 dimineatza, pe o furtuna nasoala. O sa zicetzi ca scria clar pe site-ul festivalului ca sunt autobuze de luat din Viena. Si chiar erau, cu conditzia sa fi rezervat biletu de autobuz de pe Internet. Care Internet exista in Viena, normal, un Internet Cafe chiar in statzia de autobuz, dar: 1. cine pana mea isi baga datele cardului intr-un netcafe. 2. cine stie cat dura sa soseasca biletu si 3, motivul cel mai important, autobuzul era la fel de sold-out ca si festivalul; a, si mai e si 4: soferul autobuzului era chiar pe autobuz (eram cu 2 ore inainte de inceperea concertelor), deci nu prea avea cum sa mai vanda bilete pe net la ora aia, si de-ar fi fost.

Pana la urma ne-am umilit in fata soferului (am bagat la inaintare gagici la negocieri). Ei bine, pan la urma shoferu ne-a inghesuit in capatu busului si ne-a dus.

Asadar festivalul asta e the next best thing cand ratezi Roadburnul. I se zice Donau Festival si tzine doua weekenduri consecutive intr-o cladire cu 3 sali in care miroase atata de tare a marijuana ca tzi se face greatza. Eu am mers doar in weekendu de 1 Mai, din motive de serviciu, de Pashte, dar si de program. Am optat pentru a sacrifica concertul Sonic Youth / Aphex Twin din primul weekend pentru unul mult mai cool din 1 Mai, Antony and the Johnsons cu Cocorosie (plus niste localnici). Festivalul e orientat pe chestii d-astea psihedelice (acu 2 ani a avut cap de afish pe Current 93), dar cu o usoara tenta gay: cel putzin la show-ul Cocorosie puteai sa mananci bataie de la lesbiene solide daca isi inchipuiau ca le faci ochi dulci partenerelor. Desi-s un baiat simplu de la tzara, homosexualiatatea nu e o noutate pt mine, insa lesbiene atat de crancene ca la show-ul Cocorosie n-am vazut in viatza mea. Nu va ganditzi la Thelma si Louise ori la parasutele alea din Baise-moi. Ganditzi-va la namile de alea care l-ar strivi pe Eric Adams intr-o palma, insotzite de cate o fiintza firava care nu stie ce vrea de la viatza. In fine.

Inainte de Antony, am avut parte de un show fulminant al trupei de porn-glam The Voluptuous Horror of Karen Black. Cica e o trupa veche, de vro 20 de ani, formata din vreo 5 gagici (ma rog, una era trannie) care canta metal pe dezbracate, si un chinez gras in colantzi, cu o cruce intoarsa sclipicioasa pe burta, care baga solouri de chitara ca Slash si canta la voce ca DJ Boros. Lidera trupei, pomenita Karen Black (ma rog, si asta e pseudonim luat de la o celebra actritza horror din anii 70), e o gagica simpatica si bunoaca la cei 40 de ani ai ei, cu un par de ala valvoi de potzi tzine o closhca in el. Momentul serii a fost cand gagica asta a stat in cap cracanata, in putza goala si colegele de trupa ii spargeau oua de osul pubian. Cel mai misto era ca intre concerte trupetzii stateau la o bere cu publicul dar purtau un prosop pudic legat peste sani. O mostra din concert. Si piesa de rezistentza a grupului, pe care Karen a aruncat cu chilotzi in public, manata de refrenul irezistibil: Underwear drawer,.

Si tot la o bere l-am vazut si pe Antony prima data, o namila de om. Cam cat Peter Steele ca inaltzime, doar ca mai pe stilul ardei umplut. M-a surprins ca avut o prezentza foarte masculina in timpul showului (cu exceptzia vocii), imbracat la un costum frumos, rezemat de pian ca Dan Grigore si dand dintr-un picior ca Lee Hooker (pe piesele ritmate, evident). Pentru cine il stie cat de cat pe Antony de pe vremea cand se imbraca in halat si rochie de noapte si era tuns si vopsit ca Boy George, schimbarea de look e marcanta. Concertul a fost, normal, la marea arta. Mai intai a venit pe scena o gagica goala (ma rog, cu vopsea neagra si rosie preligandu-i-se peste corp), cu cioc si aripi care a facut un pic de balet hipnotic din cateva miscari repetate la infinit pe ritmuri apocaliptice. Apoi a intrat pe scena namila de Antony la pian, insotzit de marii domni care sunt The Johnsons, niste batranei grizonatzi la 4 ace cu saxofoane, viori, violoncele care au prestat ca niste profesori, ocupand o pozitzie la fel de "in fatza" ca si Antony si pasandu-si reciproc solouri.

Am fost surprins sa remarc ca headlinerii au fost Cocorosie, care in ciuda unei cariere mai timide si a unei vizibilitatzi mai slabe decat Antony, la Donau au parut mai cunoscutzi (poate pt ca-s europeni si datorita lesbienelor din sala). Deci Cocorosie astia sunt Coco si Rosie, doua americance stabilite in Frantza, surori psihopate care au avut probleme cu parintzii cand au fost mici si din cauza asta sunt adulate de toate fetele care au probleme cu parintzii. Coco si Rosie au niste voci dubioase: una chitzcaie, ailalta canta opera - ma refer in concert, pe albume vocile le sunt mai temperate si mai sterse (ori poate gresesc eu si parerea se datoreaza faptului ca n-am dat niciodata foarte tare muzica Cocorosie, tot timpu am avut impresia ca e de asta de surdina si pub afumat). Ei bine, in concert cu toate date tare soundul grupului e shocant de diferit, pana si kitzkaitul ala avea o rezonantza misto, iar percutzionistul (unu care scuipa in microfon) si claparul au umplut muzica trupei cu o parte instrumentala solida care si aia pe album pare o bazaiala timida. Muzica e o amestecatura de hip hop frantzuzesc, trip hop britanic, solouri de harpa si vocalize de opera, cu versuri feministe, rautatzi la adresa establishmentului masculin si indemnuri prin care femeile sunt sfatuite sa nu-si mai epileze mustatza, aspect salutat de o mare parte din public. Concertul s-a incheiat intr-un mare stil, cu cateva piese in duet (ma rog, triplet) intre Cocorosie si Antony (ma asteptam sa fie doar Beautiful Boyz dar au fost mai multe). Dupa care ne-am grabit la shoferu ala care ne-a promis ca ne aduce inapoi daca-i dam 5 euro de caciula.

Pentru cine nu-i familiar, musai de vazut piesa asta si coverul feminist You wanna fuck me (pentru efect maxim, trebuie vizionata si piesa originala, Akon vs. Snoop Dogg - You wanna love me,).

Hellfest, Brutal Assault, Sziget

Ma declar impresionat de lista trupelor prezente anul asta la Hellfest (comparativ cu orice fest mare european). E dovada de mare deschidere de minte sa faci in Europa un open-air la care aduni laolalta Marilyn Manson, Clutch, Killing Joke, Motley Crue, Down, St. Vitus, Mastodon, Misfits, Pain of Salvation, Aura Noir, Grand Magus sau Orange Goblin (si astea nu-s nici un sfert din totalul trupelor cunoscute). O deschidere de minte la care, zau, nu ma asteptam de la poporul francez. Destept fecioru ala care a inventat Hellfestu. Nu cred ca am vazut in viatza asta vreun lineup atat de destept. In schimb trebuie sa remarc efortul prin care trimisa Metalfan la festival, fosta shefa de promotzie si poeta care se semneaza cu Mad, a reusit sa rateze toate trupele pe care le-am enumerat aici si sa participe in schimb la toate trupele pe care le putea vedea anul asta si la ea in Bucuresti (sau chiar le-a vazut deja). Daca n-as sti ce-i poate capul cronicaresei, as zice ca raportul dansei de la Hellfest a fost o sfidare la adresa cititorului de presa rock si a meseriei de jurnalist. Apropo de sondajul lui Harper despre soarta presei rock romanesti, cam asta e principala problema: ca majoritatea jurnalistilor rock de la noi sunt ca aia care isi pun castile pe urechi si incearca sa-tzi cante ce aud ei in casti, inchipuindu-si ca si din afara capului lor se aude la fel de bine.

Corectura: se pare ca Mad a vazut totusi Down din lista mea, pe care i-a considerat "greu de clasificat"

Sper ca atzi remarcat ca cea mai tare trupa a deceniului trecut, autoarea singurului album pe drept intitulat Album of the Year si cel mai cool rocker al planetei, Faith No More si Mike Patton, ne calca meleagurile vara asta. Eu recomand totusi sa venitzi la Sziget, unde ii prindetzi la pachet, unu dupa altu, cu Turbonegro (obligatoriu de vazut intr-o viatza) si Life of Agony (pasare rara in conditziile in care Keith Caputo are mai mult succes cu cariera solo). Plus ca vedetzi Budapesta si nu scarba aia de Bucuresti.

Cealalta mare revenire a anului e prima aparitzie in concert a grupului Ulver, confirmatzi de cateva zile la Brutal Assault. Ce ma ingrijoreaza e ca Ulver n-au mai calcat pe o scena de pe vremea cand cantau black (acu vreo 15 ani) si am asa o vaga impresie ca o sa urce pe scena de la Brutal Assault doar ca sa faca misto de public.

Romania, patria mea

Concertele din Romania, conform previziunilor pe care le-am facut in ultimele 2-3 articole pe care le-am scris pentru Dilema, continua sa stea sub zodia trupelor depashite de vremuri pe care nu mai vrea sa le vada nimeni in tzara lor de origine: ramashitzele neputrezite ale trupelor Savatage, Stratovarius, Bonfire sau Testament; ba mai mult, cred ca suntem prima tzara in care s-a organizat un concert cu o trupa desfiintzata (Gorefest, desi unii zic ca s-au desfiintzat tocmai de suparare ca n-au reusit sa vanda 30 de bilete in toata Romania), iar despre AC/DC nu mai povestim, cred ca la mijloc a fost mana ministresei Tineretului si Sportului, cea mai tare afacerista pe care a dat-o capitalismul romanesc.

Daca tot suntem la capitolul evazionist, declar cu mandrie ca am reusit sa-mi scot parleala de la Overkillul organizat de Promusic acu ceva vreme, intrand anul asta la Turisas/Moonspell/Cradle of Filth cu un bilet tras la xerox contra a 80 de bani. Sa nu ma-ntzelegetzi gresit, dar si biletele care se vindeau la intrare tot trase la xerox erau, macar daca ar fi fost scrise cu pixu sau daca trebuia sa te treci intr-un caiet si tot ar fi fost o urma de profesionalism, puteai zice ca-s personalizate. Ca de obicei la festivalurile brandushenesti, rockeri obositzi, sunet spart si trupe cantand cu ochiul la ceas. De remarcat ca Brandushan a facut din nou economie la cheltuieli, Sarah Jezebel nu s-a prezentat, exty zice ca ar fi costat prea mult mancarea pentru ea.

Si inca o chestie: cu un decalaj de vreo 15 ani, si la mai bine de 5 ani de cand imi bat gura pe tema asta prin forumurile si presa romaneasca, au aparut in sfarsit si in tzara noastra primele trupe de orientare stoner/postrock. Cica unii se numesc Tep Zepi si altzii se numesc Egocentrics (timisoreni, prima trupa din istoria Romaniei despre care se pomeneste pe stonerrock.com; Floppy a facut concert cu ei la Cluj, dar spre rusinea personala n-am apucat sa-i vad). Mai lipseste inca o chestie ca sa ajungem la normalitate - ca redactiile revistelor/siteurilor de muzica rock sa isi angajeze si oameni care sa stie ce sa scrie pe domeniul asta. Un indiciu clar asupra penibilului din presa rock romaneasca e atunci cand genuri si trupe cu zeci de ani de istorie (glam si stoner in special) sunt cu desavarsire ignorate in detrimentul unor trupe-ghiocel de eurometal cu 1-2 albume in spate promovate exploziv prin pasiunea neingradita a cate unui redactor) N-o sa uit niciodata cronica aia de pe metalfan la un album stoner (nu mai stiu care, dar nu e greu de cautat sunt vreo 5 albume stoner recenzate in toata istoria metalfan si vreo 10 in toata istoria presei romanesti) in care cronicarul incepea zicand ca n-a avut chef de albumul ala, dar ca a umblat o saptamana pe la colegii din redactzie pasandu-si CDul de la unul la altul si nimeni n-a vrut sa-l recenzeze, ca ei "n-ascultau din astea". Noroc cu blogosfera ca mai afli una alta, degeaba se kk oamenii de presa pe ei ca n-avem ISSN. Si noroc cu Ardealu, caci, ca si in fotbal, lucrurile au fost de kkt atata vreme cat au fost dirijate de la Bukale, a fost nevoie de Luna Amara, Grimus si acu tinerii astia de mare ambitzie, Tep Zepi si Egocentrics, ca sa puna Romania pe harta rock.

Si inca doua chestii: in ultimul an Romania a avut parte de 2 concerte ale unor trupe geniale la care nu s-a dus nimeni, nici macar eu: New Model Army si Deine Lakaien. Si a mai fost primul fest gotic romanesc, cu Das Ich, Diary of Dreams si In Strict Confidence. Nici macar cronici n-am gasit la concertele astea in presa romaneasca, abia ceva anuntzuri. Pana mea, nu stau sa verific acuma, dar singura publicatie in care imi amintesc sa fi citi un interviu cu Deine Lakaien a fost Popcorn. "pai vezi, daca canta muzica disco, acolo le e locul" o sa comenteze acuma vreun rocker destept.

De felicitat initziativa Metal Masters care organizeaza cel mai mare festival de metal adevarat din Romania. Daca n-am stii cine sunt Metal Masters si ce antecedente au, ar fi si mai bine. Dar sa nu zicem au! pana nu ne pica piatra in cap si sa speram ca totul va decurge struna. Pacat ca pretzul si costurile de deplasare nu prea justifica gramada de trupe (care in orice festival din afara apar scrise cu litere mici, la noi sunt cap de afish). Singurele nume pt care m-as duce sunt Immortal si poate Mayhem (pe care i-am vazut deja, oricum). Si ca si curiozitate personala, Skyclad, una din trupele mele preferate care azi sunt insa la pamant ca forma, ca activitate si ca inspiratzie (din pacate nici macar nu se poate spune despre ei ca s-ar fi reformat).

P.S. Am uitat sa zic de Artmania. In principiu toate trupele care conteaza de la Artmania (Opeth si Pain) vor putea fi vazute si la Brutal Assault, cam la acelasi pretz (alaturi de inca 100 de trupe). Artmania merita totusi pentru after partyul Lux Noctis cu gagici gotice, o initziativa laudabila a comunitatii goth romanesti, mica dar incapatzanata.

P.S.2. Ma felicit ca n-am mers anul trecut la seratele organizate de Kogaionon. Anul asta trupele care ma interesau si s-au perindat la seratele alea s-au adunat laolalta pentru un veritabil fest pentru luna decembrie, Dark Bombastic Evening (Spiritual Front, Rome, Ordo Rosario si unele de care n-am auzit).