Filmele vorbite pe la spate - iunie 2009

Filme musai

The Complete History of My Sexual Failures. Filmul asta nu e nici artistic si nici teribil de bun, dar l-am bagat la filme musai pt ca e plin de invatzaturi. Am ratat filmul la TIFF, dar vroiam neaparat sa-l vad. E un pseudodocumentar gen Borat care combina farsa cu elemente biografice ale regizorului/actor/producator/scenarist. E despre un luzăr de 30 de ani ramas fara gagica, care isi propune sa intervieveze toate gagicile care i-au dat papucii in trecut ca sa afle misterul esecurilor sale sentimentale. Omul ia frumos agenda telefonica, dar toate ii inchid telefonul in nas, asa ca e nevoit sa apeleze la maica-sa care reuseste sa lamureasca pe unele gagici sa-i deschida portzile. Interviurile sunt foarte tragi-comice (genul de situatzii penibile din serialele lui Ricky Gervais) dar spre final filmul se insiropeaza si pierde din taria de caracter. Obligatoriu de vazut de catre cei care vor sa afle ce vor femeile de la noi (de fapt).

Star Trek. Sunt departe a fi fan Space Opera, dar ca orice om normal la cap am fost si eu prins la momentu potrivit in francizele Star Wars, Star Trek si Stargate (BSG-ul abia l-am inceput, iar Babylon, Farscape si Firefly le-am cam ocolit). Dintre toate astea Stargate mi s-a parut cel mai nasol (si filmul, si serialul), Star Wars cel mai grandios (si cu jocuri video misto), iar Star Trek cel mai umanist, cel mai apropiat de literatura de gen produsa de generatzia Ray Bradbury/Arthur Clarke. Gasesc binevenita rebootarea seriei cu acest Star Trek Begins si mi se pare cea mai reusita resetare de franciza, dupa ce sperantzele mi-au fost oarecum inshelate in cazuri precum Rambo, Indiana Jones, Die Hard si Batman Begins (n-am vazut inca noile filme Bond). Noul Star Trek este excelent conectat la epopeea veche si la personajele clasice, in special prin personajul Spock, razboiul cu romulanii si incarcatura de referintze si mistouri pe care nici macar nu le-am prins pe toate, iar actorii fac o treaba buna in a redefini personajele. Faptul ca unii fani acuza filmul de influentze Gilmore Girls nu mi se pare groaznic, varsta personajelor (majoritatea teenageri) asigura o abordare proaspata dupa filmele de senectute propuse de francizele Indiana Jones si Rambo. Efectele speciale si de sunet sunt excelente (de vazut la multiplex). Pentru cunoscatori, filmul e realizat de echipa Lost si reutilizeaza o parte din trucurile si spoilerele serialului. Sper doar ca la finalul lui Lost nu voi avea surpriza de a afla ca de fapt eroii serialului traiau in holodeckul de pe USS Enterprise. O strategie excelenta, atat financiar cat si calitativ, este utilizarea de actori oarecum anonimi care chiar se zbat pentru binele filmului (desi fatza lui Spock - jucat de una din vedetele serialului Heroes - imi aminteste de un coleg de cenaclu din comuna Vulcan, judetzul Brasov, care avea urechi clapauge si breton de ala tuns cu oala si toata lumea ii zicea vulcanianul).

Six Shooter. Asta e un scurt metraj care a luat Oscar, creat de marele om care a facut si In Bruges, londonezul Martin McDonagh. Din nou in rolul principal apare marele dublinez Brendan Gleeson (un om care a facut cariera din roluri secundare de impact maxim). Am impresia ca Gleeson a jucat in toate filmele istorice de la Braveheart incoace. Filmuletzul Six Shooter, de aproape juma de ora, e o bijuterie de comedie mult mai neagra decat a fost In Bruges. Gleeson joaca rolul unui tip care are un iepure acasa si o nevasta muribunda care si moare in prima scena a filmului. Suparat nevoie mare de moartea sotziei, Gleeson se urca intr-un tren in care din coincidentza maxima mai intalneste niste oameni cu suparari similare, un cuplu care si-au inmormantat nou-nascutul si un cocalar adolescent care si-a inmormantat mama (dupa ce a impuscat-o). Filmuletzul are un iz caragialesc in care indoliatzii schimba impresii despre durerile lor personale si se cam calca pe bataturi reciproc datorita adolescentului care nu are pic de respect fatza de mortzi. Finalul e de geniu, nu vreau sa dau spoilere, dar ca iubitor de iepuri ce sunt, mi-a sfasiat sufletul.

Filme contra plictiselii

Drag me to hell. Dupa aproape o decada dedicata trilogiei Spiderman si presiunilor politic-financiare aferente, Sam Raimi pur si simplu se destrabaleaza cu acest film, un horror scandalos retro in stilul serialului Tales from the Crypt, reusind in acelasi timp sa fie scarbos si sa obtzina un rating PG13 (it takes a master trick to do that, vorba poetului). Cel mai probabil Drag me to hell e repetitzie pentru iminentul remake (sau sequel) Evil Dead. Efectele speciale si gagurile sunt scandaloase si aberante iar vizionarea la cinematograf multiplex e o tortura sonica care a scandalizat o parte din publicul din sala (citat: ce porcarie, Doamne!) dar pe mine m-a distrat foarte bine (e drept ca-s un pic surd de la 20 de ani de ascultat metal). De fapt cam tot farmecul filmului sta in impactul senzorial pe care il are. Povestea e despre o tziganca care bozgoneshte o absolventa de ASE, actualmente casieritza ambitzioasa. Mai exact bozgoana pica pe un nasture de-al ei, si oricine are nasturele ala urmeaza sa fie tarat in Iad. La propriu, fara metafore - pur si simplu se casca o gaura in podele si apar 2 maini care te trag in Iad si gata. Gagica tot vrea sa scape de nasture dar nu poate, in fine, mai e si o capra posedata cool si niste personaje secundare din pacate cam slabe. Dar in principiu filmul a fost o distractzie pe cinste pentru toata lumea, inclusiv pentru Sam Raimi. Partea cea mai funny e ca mi-am convins un coleg de serviciu sa o duca la filmu asta pe tipa careia ii face curte, ca sa-i faca fetei impresie buna, de intelectual. I-am zis ca-i despre Infernul lui Dante. Va tzin la curent cu consecintzele.

Terminator Salvation ma asteptam sa fie mult mai prost decat e. Si asta are mult de castigat din vizionarea la cinematograf, design-ul filmului fiind excelent, cu o cromatica cenushie gen Saving Private Ryan si o atmosfera destul de sinistra (comparativ cu Transformers de exemplu, care teoretic e pe aceeasi idee). Scenariul are gauri mari de logica (scenaristii au printre antecedente Catwoman) dar atata timp cat filmul bubuie si Christian Bale scrashneste din dintzi, divertismentul functzioneaza. In plus, scenariul are o simetrie placuta cu filmul original, in sensul ca aici fiul isi salveaza tatal, exact pe dos fatza de trilogia originala. E de efect si aparitzia lui Arnold (facut pe calculator) care sper sa capete un rol mai important in urmatoarele partzi. Desi nu e la fel de flamboaiant ca noul Star Trek, reuseste sa improspateze destul de bine franciza si sa-i asigure o directzie cu mult potentzial (cu conditzia sa puna un test de IQ la angajarea scenaristilor). Regizorul e un anume McG, care credeam ca e ceva rapper dar se pare ca e producatorul serialului Supernatural. Cronici mai profesioniste la Star Trek si Terminator Salvation am scris pentru revista Nautilus, datzi o ocheada si pe acolo, rubrica de film e a mea de mai bine de 1 an de zile.

A Perfect Place, e alt scurt metraj, nu la fel de spectaculos ca Six Shooter, dar care are meritul unui soundtrack Mike Patton, a unui stil noir misto si a participarii actorului cult Bill Moseley (canibalul din filmele lui Rob Zombie, printre multe altele). Filmuletzul incepe cu un tip care-i da in cap cu o chitara altui tip si pe urma impreuna cu un amic se tot chinuie sa fac rost de o masina cu care sa duca cadavrul sa-l ingroape undeva. Filmuletzul il cam emana pe Jarmusch prin totzi porii.