Cel mai pozitiv aspect legat de TIFF e ca, asemenea festivalului Artmania de la Sibiu, transforma orasul intr-o sarbatoare, dar una lunga de 10 zile si 10 noptzi in care, daca n-ai avea serviciu si familie ai cunoaste o gramada de oameni de toate calitatzile, ai face sex cu pitzipoancele Stella Artois (la drive-in, incepand de anul asta, gaselnitza geniala care sper sa se repercuteze spre viitor), ai vedea o gramada de filme interesante (chiar si cele proaste sunt interesante) si ai avea ce povesti colegilor de serviciu care te-ntreaba: ce se-ntampla domle in oras, ca abia saptamana viitoare incepe Campionatul European!
Asadar in pregatirea susnumitului campionat care la ora pubilcarii acestui articol e deja de trista amintire, si in contextul lansarii pe piatza a berii cu alcoolemie redusa si gust de pishu de la Becks, am reusit si cateva descinderi de succes la filme placute pe care vi le recomand pe aceasta cale:
Kalandorok (=Aventurierii) e o comedie depresiva cu 3 actori care au si castigat premiul TIFF pentru interpretare. Ei bine, necazu cu filmu asta e ca e unguresc. Probabil nu intzelegetzi gravitatea acestui fapt. Am cunoscut o persoana de sex femeiesc care, in sala de cinematograf, cand a auzit ca pe ecran se vorbeste in ungureste, a inceput sa rada isteric de abia s-a putut opri iar, printre rasete, a apucat sa explice printre maimutzareli: auzi la aia, parca-s de la emisiunea in limba maghiara, hagyamagyapicsa, bwhahahaha! Probabil era genul de persoana care rade cand vede un negru iar daca vede un chinez isi inchipuie ca ne-au invandat extraterestrii. Depasind momentul, filmul e despre un tata si fiul sau din Budapesta care vin in Ardeal sa-l viziteze pe bunicu, care e de pe langa Oradea. Fiul e un gambler compulsiv care joaca poker pe net prin InternetCafeuri, motiv pt care e alungat de iubita in intretzinerea careia traia. Tatal e un trompetist ratat care traieste de 2 saptamani in mashina, dupa al 4-lea divortz. Refugiul lor in Ardeal e de rau augur, caci, in ciuda atmosferei bucolice, sunt intampinatzi de un bunic alungat de acasa din pricina escapadelor cu poshtaritza. Bunicul se roaga de ceilaltzi doi sa-l duca la Budapesta ca e satul de romance si, inarmatzi cu cateva sticle de palinca, cei 3 pornesc spre nicaieri, caci nici la Budapesta nu-i mai asteapta nimeni, sperantzele fiindu-le legate de potentzialul de gigolo al celui mai tanar dintre ei. Asadar e un road-movie ca la carte, jucat excelent, despre 3 generatzii de barbazi ratatzi (perspectiva oferita de materialul genetic il ingrozeste pe tanarul grupului) si despre Visul Unguresc al maghiarilor din Ardeal, punctat inclusiv cu o indrazneatza tentativa de trecere ilegala a granitzei cu Ungaria (care imprumuta din simbolistica granitzei cu Mexicul din cultura americana). Deci sa va uitatzi la film daca nu vi se pare deplasat sa auzitzi dialoguri in limba maghiara altundeva decat la emisiunea in limba maghiara.
Cassandra's Dream a fost unul din cele doua filme (al doilea fiind Goya's Ghosts) care au reprezentat Hollywoodul la acest festival. E cel mai recent film al lui Woody Allen si continua tendintza regizorului (vezi si Match Point) de a se abate de la drumul comediilor care l-au consacrat. In fine, poate e si asta comedie, dar una extrem de seaca, in care singurul lucru care te face sa zambesti e gandul ca e facut de Woody Allen. Nici in filmul asta nu apare Woody Allen, rolurile fiind atribuite lui Colin Farrell si Ewan McGregor, doi fratzi inecatzi in datorii si aflatzi in cautarea unei scheme financiare salvatoare. Schema vine de la unchiul lor cel bogat (Wilkinson) care le ofera salvarea in schimbul unui mic serviciu: cei doi fratzi tre sa omoare un partener de afaceri incomod. Adica in mare e dilema din superiorul Crimes and Misdemeanors, cu un iz de Raimi (A Simple Plan) si de Coen (Blood Simple). De fapt am impresia ca Woody Allen e precursorul genului asta de thrillere degenerate in tragicomedii. Desi nu straluceste, a fost o surpriza placuta din partea TIFF-ului, fiind dealtfel una din productziile-vedeta ale editziei (totusi, mai modest decat impactul, in editziile TIFF anterioare, al unor Mullholand Drive, Cidade de Deus, Tideland sau Kill Bill).
Cargo 200 a fost un film rusesc atroce, urat si lipsit de orice invatzaminte. O combinatzie intre 432 a lui Mungiu si No Country for Old Men, a fost un tablou al uratzeniei umane in peisajul uratzeniei comunismului si colorat cu discursurile ridicole ale unui personaj-martor, un profesor de "ateism shtiintzific". Desi are un plot destul de liniar, filmul surprinde la tot pasul cu detalii: un rocker cu tricou pe care scrie CCCP, o biserica transformata in discoteca, o garsoniera transformata in biserica, emisiuni la televizor cu muzica disco americana ce produc un contrast excelent cu atmosfera filmului. Comunismul e mult mai scarbavnic decat cel din filmul lui Mungiu, inscriindu-se intr-o tendintza recenta a prezentarii sale in cheie pulp fiction (vezi si comunistii din Indiana Jones care parca sunt The Three Stooges). Unii se plang ca e revizionism istoric dar banuiesc ca printr-un proces similar au ajuns si nazistii sa apara in filme sau jocuri pe calculator pe teme horror si SF. Nu e mare lucru ca in viitorul joc Doom bossul de la sfarsit sa fie un Stalin modificat genetic, ori sa inceapa sa se faca jocuri de strategie de orientare comunista (hmm, cred ca Red Alert a initziat ideea). Revenind la film, prima parte a sa parca e Texas Chainsaw Massacre - un cuplu de tineri se ratacesc pe langa ferma unor rednecksi distopici bizari - baiatul e imbatat cu vodca iar fata e rapita de un securist psihopat. Apoi filmul se transforma in Saw - securistul o inchide pe fata intr-o garsoniera, o tortureaza si o obliga sa doarma cu cadavrul unui parashutist decorat al razboiului din Afghanistan si sa se uite la televizor. Apoi securistul e insarcinat tocmai cu investigarea rapirii de care e vinovat, caci fata era fiica unui mare shtab de la Partid. De aici incolo se insista un pic pe comunismul negru si apar paralelele cu filmul lui Mungiu, cu uniformele si chipiurile cenushii care transforma militzienii in brute caricaturale, cu peisaje ca la Copsha Mica si muzica pop ruseasca. Asemanarea cu No Country for Old Men am gasit-o in special in personajul negativ, securistul psihopat care gandeste si actioneaza cam ca personajul lui Bardem, precum si in faptul ca eroii filmului si "rezolvarile" lipsesc cu desavarsire, singurul personaj cu iz de "erou" fiind profesorul de ateism shtiintzific care are unele banuieli asupra situatziei dar pana la urma isi baga picioarele.
Tropa de Elite e preferatul meu de la TIFFul asta, castigator al Ursului de Aur de la Berlin. Filmul e o combinatzie cu tenta fascista intre Cidade de Deus (despre putregaiurile societatzii braziliene), L.A. Confidential (politzisti coruptzi) si Rambo (eroi psihopatzi). E dupa ceva carte autobiografica a unui fost ofitzer BOPE - asta fiind o trupa de interventzie speciala, prin care autoritatzile braziliene incearca sa compenseze politzia corupta. Cum o compenseaza? Prin faptul ca BOPE astia sunt niste elitisti cu salarii foarte mari, antrenatzi in conditzii comparabile cu Legiunea Straina, care au un craniu drept insigna oficiala si care nu au nici o retzinere din a omori persoane nevinovate si a aplica tortura dupa principiul "scopul scuza mijloacele". Eroul filmului e un ofitzer cu familie care acasa e stresat de presiunile de la serviciu (si se cearta cu nevasta pe chestia asta) iar la serviciu e o bruta trecuta pe pilot automat care omoara oameni in ritmul in care altzii fac kebaburi si tortureaza adolescentzi suspectatzi de legaturi cu traficantzii de droguri din suburbii (metoda preferata de interogare fiind o coada de matura bagata in fund si o punga asfixianta trasa peste cap). Un al doilea erou e un student la drept idealist si negru care crede in rolul autoritatzii si se revolta in fatza colegilor de facultate hippie, ipocritzi si de bani gata care, sub scuza drepturilor omului, proclama teorii sociale impotriva abuzului autoritatzii desi pe la spate fac trafic de droguri. Si eroul asta e transformat incet-incet din debater idealist pe bancile facultatzii intr-o bruta care descarca shotgunuri in obrazul cacanarilor din suburbii. Pe langa faptul ca filmul arata bine (in sensul in care Cidade de Deus arata bine), iese in evidentza, in ciuda tentei fasciste, prin aceea ca prezinta ambele laturi ale abuzului de autoritate - brutalitatea abuziva in balantza cu brutalitatea ca metoda de atingere a unor scopuri nobile. Unii ar zice ca brutalitatea e de un singur fel, brutala, si ca nu are nici o scuza, in schimbul filmul arata ca nu e chiar asa si ca uneori tre sa te manjesti cu rahat cand intri in cotetz sa tai porcul. A, am uitat sa zic de plot, e vorba de vizita Papei in Rio, care Papa tzine neaparat sa fie cazat in cartierele sarace, iar echipa BOPE e insarcinata cu curatzarea cartierelor de orice element interlop. Care curatzenie devine o campanie de exterminare.
Si uite-asa s-a terminat Festivalul Snobilor si a inceput Campionatul European al Oamenilor Pragmatici.
Asadar in pregatirea susnumitului campionat care la ora pubilcarii acestui articol e deja de trista amintire, si in contextul lansarii pe piatza a berii cu alcoolemie redusa si gust de pishu de la Becks, am reusit si cateva descinderi de succes la filme placute pe care vi le recomand pe aceasta cale:
Kalandorok (=Aventurierii) e o comedie depresiva cu 3 actori care au si castigat premiul TIFF pentru interpretare. Ei bine, necazu cu filmu asta e ca e unguresc. Probabil nu intzelegetzi gravitatea acestui fapt. Am cunoscut o persoana de sex femeiesc care, in sala de cinematograf, cand a auzit ca pe ecran se vorbeste in ungureste, a inceput sa rada isteric de abia s-a putut opri iar, printre rasete, a apucat sa explice printre maimutzareli: auzi la aia, parca-s de la emisiunea in limba maghiara, hagyamagyapicsa, bwhahahaha! Probabil era genul de persoana care rade cand vede un negru iar daca vede un chinez isi inchipuie ca ne-au invandat extraterestrii. Depasind momentul, filmul e despre un tata si fiul sau din Budapesta care vin in Ardeal sa-l viziteze pe bunicu, care e de pe langa Oradea. Fiul e un gambler compulsiv care joaca poker pe net prin InternetCafeuri, motiv pt care e alungat de iubita in intretzinerea careia traia. Tatal e un trompetist ratat care traieste de 2 saptamani in mashina, dupa al 4-lea divortz. Refugiul lor in Ardeal e de rau augur, caci, in ciuda atmosferei bucolice, sunt intampinatzi de un bunic alungat de acasa din pricina escapadelor cu poshtaritza. Bunicul se roaga de ceilaltzi doi sa-l duca la Budapesta ca e satul de romance si, inarmatzi cu cateva sticle de palinca, cei 3 pornesc spre nicaieri, caci nici la Budapesta nu-i mai asteapta nimeni, sperantzele fiindu-le legate de potentzialul de gigolo al celui mai tanar dintre ei. Asadar e un road-movie ca la carte, jucat excelent, despre 3 generatzii de barbazi ratatzi (perspectiva oferita de materialul genetic il ingrozeste pe tanarul grupului) si despre Visul Unguresc al maghiarilor din Ardeal, punctat inclusiv cu o indrazneatza tentativa de trecere ilegala a granitzei cu Ungaria (care imprumuta din simbolistica granitzei cu Mexicul din cultura americana). Deci sa va uitatzi la film daca nu vi se pare deplasat sa auzitzi dialoguri in limba maghiara altundeva decat la emisiunea in limba maghiara.
Cassandra's Dream a fost unul din cele doua filme (al doilea fiind Goya's Ghosts) care au reprezentat Hollywoodul la acest festival. E cel mai recent film al lui Woody Allen si continua tendintza regizorului (vezi si Match Point) de a se abate de la drumul comediilor care l-au consacrat. In fine, poate e si asta comedie, dar una extrem de seaca, in care singurul lucru care te face sa zambesti e gandul ca e facut de Woody Allen. Nici in filmul asta nu apare Woody Allen, rolurile fiind atribuite lui Colin Farrell si Ewan McGregor, doi fratzi inecatzi in datorii si aflatzi in cautarea unei scheme financiare salvatoare. Schema vine de la unchiul lor cel bogat (Wilkinson) care le ofera salvarea in schimbul unui mic serviciu: cei doi fratzi tre sa omoare un partener de afaceri incomod. Adica in mare e dilema din superiorul Crimes and Misdemeanors, cu un iz de Raimi (A Simple Plan) si de Coen (Blood Simple). De fapt am impresia ca Woody Allen e precursorul genului asta de thrillere degenerate in tragicomedii. Desi nu straluceste, a fost o surpriza placuta din partea TIFF-ului, fiind dealtfel una din productziile-vedeta ale editziei (totusi, mai modest decat impactul, in editziile TIFF anterioare, al unor Mullholand Drive, Cidade de Deus, Tideland sau Kill Bill).
Cargo 200 a fost un film rusesc atroce, urat si lipsit de orice invatzaminte. O combinatzie intre 432 a lui Mungiu si No Country for Old Men, a fost un tablou al uratzeniei umane in peisajul uratzeniei comunismului si colorat cu discursurile ridicole ale unui personaj-martor, un profesor de "ateism shtiintzific". Desi are un plot destul de liniar, filmul surprinde la tot pasul cu detalii: un rocker cu tricou pe care scrie CCCP, o biserica transformata in discoteca, o garsoniera transformata in biserica, emisiuni la televizor cu muzica disco americana ce produc un contrast excelent cu atmosfera filmului. Comunismul e mult mai scarbavnic decat cel din filmul lui Mungiu, inscriindu-se intr-o tendintza recenta a prezentarii sale in cheie pulp fiction (vezi si comunistii din Indiana Jones care parca sunt The Three Stooges). Unii se plang ca e revizionism istoric dar banuiesc ca printr-un proces similar au ajuns si nazistii sa apara in filme sau jocuri pe calculator pe teme horror si SF. Nu e mare lucru ca in viitorul joc Doom bossul de la sfarsit sa fie un Stalin modificat genetic, ori sa inceapa sa se faca jocuri de strategie de orientare comunista (hmm, cred ca Red Alert a initziat ideea). Revenind la film, prima parte a sa parca e Texas Chainsaw Massacre - un cuplu de tineri se ratacesc pe langa ferma unor rednecksi distopici bizari - baiatul e imbatat cu vodca iar fata e rapita de un securist psihopat. Apoi filmul se transforma in Saw - securistul o inchide pe fata intr-o garsoniera, o tortureaza si o obliga sa doarma cu cadavrul unui parashutist decorat al razboiului din Afghanistan si sa se uite la televizor. Apoi securistul e insarcinat tocmai cu investigarea rapirii de care e vinovat, caci fata era fiica unui mare shtab de la Partid. De aici incolo se insista un pic pe comunismul negru si apar paralelele cu filmul lui Mungiu, cu uniformele si chipiurile cenushii care transforma militzienii in brute caricaturale, cu peisaje ca la Copsha Mica si muzica pop ruseasca. Asemanarea cu No Country for Old Men am gasit-o in special in personajul negativ, securistul psihopat care gandeste si actioneaza cam ca personajul lui Bardem, precum si in faptul ca eroii filmului si "rezolvarile" lipsesc cu desavarsire, singurul personaj cu iz de "erou" fiind profesorul de ateism shtiintzific care are unele banuieli asupra situatziei dar pana la urma isi baga picioarele.
Tropa de Elite e preferatul meu de la TIFFul asta, castigator al Ursului de Aur de la Berlin. Filmul e o combinatzie cu tenta fascista intre Cidade de Deus (despre putregaiurile societatzii braziliene), L.A. Confidential (politzisti coruptzi) si Rambo (eroi psihopatzi). E dupa ceva carte autobiografica a unui fost ofitzer BOPE - asta fiind o trupa de interventzie speciala, prin care autoritatzile braziliene incearca sa compenseze politzia corupta. Cum o compenseaza? Prin faptul ca BOPE astia sunt niste elitisti cu salarii foarte mari, antrenatzi in conditzii comparabile cu Legiunea Straina, care au un craniu drept insigna oficiala si care nu au nici o retzinere din a omori persoane nevinovate si a aplica tortura dupa principiul "scopul scuza mijloacele". Eroul filmului e un ofitzer cu familie care acasa e stresat de presiunile de la serviciu (si se cearta cu nevasta pe chestia asta) iar la serviciu e o bruta trecuta pe pilot automat care omoara oameni in ritmul in care altzii fac kebaburi si tortureaza adolescentzi suspectatzi de legaturi cu traficantzii de droguri din suburbii (metoda preferata de interogare fiind o coada de matura bagata in fund si o punga asfixianta trasa peste cap). Un al doilea erou e un student la drept idealist si negru care crede in rolul autoritatzii si se revolta in fatza colegilor de facultate hippie, ipocritzi si de bani gata care, sub scuza drepturilor omului, proclama teorii sociale impotriva abuzului autoritatzii desi pe la spate fac trafic de droguri. Si eroul asta e transformat incet-incet din debater idealist pe bancile facultatzii intr-o bruta care descarca shotgunuri in obrazul cacanarilor din suburbii. Pe langa faptul ca filmul arata bine (in sensul in care Cidade de Deus arata bine), iese in evidentza, in ciuda tentei fasciste, prin aceea ca prezinta ambele laturi ale abuzului de autoritate - brutalitatea abuziva in balantza cu brutalitatea ca metoda de atingere a unor scopuri nobile. Unii ar zice ca brutalitatea e de un singur fel, brutala, si ca nu are nici o scuza, in schimbul filmul arata ca nu e chiar asa si ca uneori tre sa te manjesti cu rahat cand intri in cotetz sa tai porcul. A, am uitat sa zic de plot, e vorba de vizita Papei in Rio, care Papa tzine neaparat sa fie cazat in cartierele sarace, iar echipa BOPE e insarcinata cu curatzarea cartierelor de orice element interlop. Care curatzenie devine o campanie de exterminare.Si uite-asa s-a terminat Festivalul Snobilor si a inceput Campionatul European al Oamenilor Pragmatici.
1 comment:
"pozitiv" n-are grad de comparatie =))
Post a Comment