Filmele vorbite pe la spate - Mai 2008

Filme musai
Rec. De multa vreme tot pregatesc un articol despre horrorul spaniard (Del Toro, Iglesia, Meirelles, Balaguero, chiar si Amenabar) si despre cat de cool e, comparativ cu cel japonez/coreean care mi se pare supraapreciat si mai cliseist decat toata istoria sitcomurilor americane. Acu nu mai stau sa astept toate filmele de care vroiam sa zic in articolul ala, caci trebe musai sa vedetzi aceasta injectzie de adrenalina care e filmul spaniol Rec, care, il parafrazez pe Rich Cline, ia ultima scena din Blairwitch Project si o extinde la vreo ora. Nu va stric bucuria cu spoilere, va zic doar ca pt efect maxim, tre sa fie trecut de 10 seara, cu volumu dat tare si pe un monitor lat sau proiectat (speram sa-l aduca la TIFF) si preferabil cu o gagica alaturi, dintre cele care urla cand se sperie tare. Recenzorii mai slabi de inger zic ca-i "unbearably scary", acu nu va luatzi neaparat dupa asta dar oricum e mult mai eficient la capitolul horror decat majoritatea filmelor de gen. Filmul e creatia stimabilului Jaume Balaguero (care a ecranizat in trecut o poveste de-a lui Ramsey Campbell si mai recent horrorul cu Ally McBeal Fragile). Un regizor care mi-e foarte simpatic si are un viitor stralucit in fatza, mai ales ca acest Rec va suferi o operatzie de remake inutil in varianta americana chiar anul asta. Care sper sa creasca audientza filmului si cota regizorului. (Later edit: imdb indica doi regizori la filmul asta, al doilea fiind Paco Plaza, care a mai colaborat cu Balaguero la serialul Peliculas para no dormir)

The Oxford Murders. Alt spaniol de mare clasa, Alex de la Iglesia, mare regizor de care v-am povestit aici, a iesit intr-un tarziu cu aceasta capodopera oprita de la distributzie americana si cu recenzii de tot kktu acuzand filmul ca ar fi "incomprehensible mathematical gibberish". Asa o fi pt cei care nu mai stiu tabla inmultzirii daca n-au calculatorul la ei. Din fericire lipsa de distributzie a filmului si aparitzia lui brusca pe DVD ne scuteste de prea multe recenzii de kkt. Filmul e ecranizarea romanului matematicianului argentinian Guillermo Martinez, tradus si la noi la Humanitas. N-am citit cartea, zice lumea ca e mai mult matematica decat literatura, dar filmul mi-a parut foarte coerent, frumos si plin de dileme foarte importante.

• In primul rand, dilema alesului intre femei si matematica, cu care ma confrunt de o viatza. Nici cu una, nici cu alta nu se poate, dar nu pricep de ce nu se poate cu amandoua? De ce-s femeile atat de afurisite incat se supara si-si baga picioarele atunci cand te prind in pat cu o ecuatzie si cu fatza schimonosita de placerea gasirii solutziei. De ce nu pricep femeile ca uneori femeia e mai urata decat o ecuatzie (si alteori invers) si in mod normal e nevoie de amandoua, altfel itzi bagi picioarele si te faci gay si te apuci de pictat icoane doar asa, sa le faci in ciuda la amandoua. Deci in filmul de fatza femeia e o superba asistenta medicala spanioloaica pe care ati vazut-0 si in Habla con Ella iar curtezanii sai sunt doi matematicieni, doctorandul Elijah Wood proaspat mutat la Oxford si conducatorul sau de doctorat jucat excelent de un John Hurt la senectute (suspectez ca romanul lui Martinez contzine elemente autobiografice);
• Apoi, dilema conflictului intre invatzat si invatzacel, ucenicul care-l prinde pe mentorul sau cu matza-n sac, cu spiritul slab si cu degetu in miere, dilema pe care o avem mai multzi cu sheful de la serviciu si pe care a avut-o la vremea lui si Darth Vader cu Obi wan Kenobi; si reversul, ca slabiciunea mentorului nu scuza prostia ucenicului;
• Apoi dilema naturii inductive a ratiunii umane, care da o palma peste nasul amatorilor de filme cu finaluri neasteptate intr-un mod mai elegant decat a facut-o No Country for Old Men.
  

Asadar, Oxford Murders e un detective story cu matematicieni care rezolva mistere in timp ce gagica lor maternala face spaghetti dezbracata (the whore, the cook and the mother?), un film care trebuie urmarit cu acuitatea data la maxim (desi nu solicita logica spectatorului cat mai degraba face apel la macinarile sale). Cadrul povestii e foarte british, cu rezonantze de Hercule Poirot, cu universitatzi de traditzie medievala, studentzi intelectuali autisti si imagini superbe ale orasului pe care il gasesc cel mai mishto din cate am vazut. Nimic nu se compara cu a sta in intersectzia aia in care esti aproape inconjurat de cele 3 librarii rivale, Blackwell (care si apare in film), Waterstone si americanii Borders, fiecare construite dupa principiul Doctor Who - de dinafara vezi o vitrina si doua usi mititele si cand intri in ele te pomenesti intr-o grota pe vro 5 nivele in care potzi sa-ti petreci o luna de zile si nu termini de parcurs cotoarele cartilor de pe rafturi. Am iesit din Oxford cu 15 kile de cartzi, incat a trebuit sa arunc haine din bagaj sa ma lase pe avion cu ele. Deci, uitatzi-va la film si daca vi se pare dupa vro juma de ora "incomprehensible gibberish", opritzi-l. La fel si daca vi se pare ca e o poveste despre "cine e criminalul?"

Alt film superb e Fido, film cu zombie completamente genial. Probabil unii o sa saritzi peste cronica asta cunoscand fetishul meu pt zombie dar asta e, n-am ce face. Filmul are o atmosfera colorata ca o bomboana, stilul anilor 50 cu frizuri perfecte, rochii inflorate si muzica primavarateca, cam ca in Edward Scissorhands si cu un plot inspirat de Lassie ori RinTinTin ori ce filme cu catzei desteptzi vretzi. Ei bine, e vorba de o societate foarte bonoma in care zombie au fost domesticitzi cu ajutorul unei zgarde cu curent si sa ai un zombie la casa omului e semn de statut social. Copiii merg la scoala si invatza sa traga cu pushca la gimnaziu, oamenii aduna bani de inmormantare, caci o inmormantare corecta, din care sa nu te intorci zombie, e foarte scumpa si dichisita si exista chiar companie care detzine monopolul inmormantarilor la pretzuri exorbitante. Atat de exorbitante ca parintzii isi fac conturi de economii pentru inmormantarea copiilor iar cand o tipa zice ca e gravida, barbat-su se panicheaza: Damn, darling, but i cannot afford another funeral savings plan! Povestea e asa: O familie proaspat mutata intr-un cartier rezidentzial strange bani si-si cumpara un zombie ca uite, vecinii de vizavi au 6 si rade lumea de noi ca numa noi n-avem. Lu zombie asta i se da numele Fido si e lasat in grija copilului care se joaca cu el, se fugareste cu el si fac impreuna diverse nazbatii. Pana la urma niste copii rai ii strica zgarda electrica lui Fido si asta o ia razna si incepe sa manance vecinii atragand atentzia hingherilor de zombie care vin si il culeg de pe strada si il duc la macerat, spre disperarea pushtiului care prinsese drag de el. Un singur lucru a lipsit in filmul asta: piesa Iubitzi si zombie vagabonzi, obligatoriu in interpretarea lui Mihail Constantinescu. Superb. A, are si niste actori cool: Tim Blake Nelson si Carrie Ann Moss.

Alt film de mare clasa e Teeth, comedia horror care a facut anul trecut valuri la festivaluri, despre o gagica care s-a nascut cu dintzi in vagin motiv pt care toate relatziile ei eshueaza mereu intr-o balta de sange. Cel mai cool e frate-su (personajul meu preferat din Nip Tuck, Matty) care cand erau mici si se scaldau a vrut sa-i bage sora-sii un deget in putza si a ramas fara o bucata de deget, ceea ce l-a marcat pe viatza incat acu, la 20 de ani, a ajuns metalist nihilist si de cate ori incearca sa faca altfel de sex decat anal se panikeaza instantaneu. Ca si Fido, fortza filmului sta in candoarea atmosferei, umorul straight face si tragedia autentica a personajelor, in situatzia in care era foarte comod sa se alunece spre o parodie. Asadar, doua comedii horror care stau oricand alaturi de Shaun of the Dead, Bubba Ho-Tep si Lost Skeleton of Cadavra.

Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull e, evident, unul din evenimentele majore ale anului - reunirea lui Spielberg cu George Lucas si cu hexagenarul Harrison Ford care e atat de sprintzar incat am impresia ca l-au facut pe calculator ca pe Shrek. Acuma sentimentele mele sunt destul de amestecate legat de revenirile astea spectaculoase. Le-am trait si in muzica, cand Metallica, Iron Maiden, Judas Priest ori Whitesnake reveneau dupa o lunga absentza cu albume de kkt (statzi sa vedetzi Guns'n'Roses). Cu filmele e un pic mai usor caci obiectivele sunt mai simple - ori sa retraiasca nostalgia unor vremuri, ori sa reinventeze arhetipuri. Rocky a functzionat ca nostalgie, Rambo sunt de parere ca trebuia reinventat si nu reciclat, Die Hard 4 n-am vazut inca, Arnold va fi facut pe calculator in Terminator 4, Charles Bronson a murit, dar mi-as dori macar un Dirty Harry, desi Eastwood zice ca exagerez, ca la varsta lui le-ar putea fi tata lui Stallone sau Harrison Ford. Nu mai zic de un James Bond cu Sean Connery. Indiana Jones incearca sa fie si nostalgic dar sa si reinventeze si prin asta se ridica un pic deasupra celorlalte. Din pacate la capitolul reinventare accentul pica pe efecte speciale CGI de care se cam abuzeaza in scene interminabile de bataie, urmariri si escapisme. Sean Connery apare doar intr-o fotografie. Cate Blanchett joaca in rolul unei KGB bitch pe nume Irina, insotzita mereu de cate un buchet de soldatzi sovietici foarte caricaturali si haiosi. Oricum Harrison Ford e in forma maxima, supravietzuieste unei bombe atomice care explodeaza cam langa el, se bate cu furnici care-s in stare sa ia pe sus un om si sa-l bage cu totul in musuroiul lor, se alearga cu actorii din Apocalypto, se ocupa de problemele de la Nazca si Roswell incat amicul exty se plange ca n-a mai lasat nici o shansa noului film X-files. Imaginea lui Kaminski, arma secreta a lui Spielberg, e foarte cool. Partea cea mai misto e ca Partidul Comunist din Rusia i-au acuzat pe Ford si pe Lucas de a fi luat bani de la CIA ca sa umileasca imaginea comunistilor si sa faca revizionism istoric. E drept ca adolescentzii care s-au nascut dupa 90 vor retzine despre comunisti ca in anii 50 alergau prin Amazonia dupa cranii de extraterestri dar get over it, toata istoria e scrisa in stilul asta. Parerea mea e ca profii de istorie n-ar mai trebui lasatzi la filme SF, din cauza lor filme ca 1984, 300 sau Odiseea Spatziala 2001 sunt criticate pt ca nu respecta adevarul istoric.

Filme contra plictiselii

WAZ nu e el o capodopera dar e un debut regizoral cu totul deosebit, asta daca ai rabdare pana se termina filmul. Mai precis, e primul film gay horror pe care l-am vazut in viatza mea. Un politzist din New York (e filmat in Belfast asa ca New Yorkul asta arata ca un Pantelimon si toata lumea are accent irlandez) e indragostit de un negru care a crescut pe strada si s-a facut traficant de droguri. Iubirea lor e nespusa si interzisa, caci negrul functzioneaza si ca turnator, iar politzistul ca protector secret al sau. Dar iata ca intr-o zi apare o serial killer/torturer dupa modelul Saw (Waz? Saw?), care isi propune sa testeze pana unde merge iubirea intre semeni si dragostea de aproapele tau. Pana la urma se dovedeste ca singura dragoste adevarata e cea a homosexualilor, caci e nascuta din sacrificiu si pasiune si nu din instinctul conditzionat de reproducere. Un film de-a dreptul heterofob care m-a facut sa chicotesc incontrolabil in ciuda faptului ca e deosebit de sobru. In rolul politzistului gay - Stellan Skarsgard, cu un look de John Constantine.

Big Nothing. Poate mai tineti minte de acu vro 5 ani un horror simpatic numit Dead End, care era filmat integral in studio (desi actiunea se petrecea pe o shosea si intr-o padure), juca Leland din Twin Peaks in el si era despre unii care murisera dar nu stiau ca erau mortzi asa ca traiau un coshmar perpetuu. Filmu respectiv era debutul francezului Jean Baptiste Andrea care si-a facut niste amici pe aceasta cale. Anu trecut a scos Big Nothing, cu amicii aia, care e o comedie neagra-neagra, horror de-a dreptu. Personajele principale sunt Shaun Pegg of the Dead si unu din serialu friends: astia amandoi lucreaza la un call-center la un provider de net, adica tre sa raspunda la telefoane si sa invetze pe oameni sa-si porneasca calculatorul si sa-si instaleze nush ce software. La un moment dat isi pierd jobu pt ca injurasera un client dar, inainte sa plece de la firma, iau cu ei o lista cu toate siteurile porno vizitate de un client preot, cu gandul sa il shantajeze. De aici incolo nimic nu merge cum trebuie, eroii nostri il omoara din greseala pe tipu cu care si-o tragea nevasta reverendului, nevasta care e chiar Mimi Rogers (care isi ia o secure in cap cu ocazia asta), apoi sunt nevoitzi sa omoare un politzist curios si cand totu e de kkt apare sa investigheze cazul John Polito, un detectiv cu diabet care-si tot baga o seringa in burta (il stitzi de prin filmele fratzilor Coen) si care e pe urmele unui serial killer care, evident, apare si el in ecuatzie la un moment dat. Filmul incepe cam ca Office Space, continua ca filmele lui Guy Ritchie si se termina ca Friday 13. Pe undeva trecerea intre cele 3 stiluri de film e cam fortzata, dar se rade bine (Shaun Pegg e cool) si e horror, ceea e suficient pt mine.

Wonderboys. Asta e filmul de revenire al regizorului Curtis Hanson dupa genialul L.A.Confidential. Din pacate dupa capodopera cu pricina Hanson a apucat pe drumul comediilor romantice mergand din lac in putz (inclusiv 8 Miles cu Eminem). Totusi, Wonderboys are cateva atu-uri: actori excelentzi (Michael Douglas, Downey Jr., McDormand) si un scenariu bazat pe cartea lui Michael Chabon (scriitorul care a rupt gura targului anul asta cu Yddish Policemen's Union - lectura obligatorie). Deci Michael Douglas e un prof universitar si scriitor in acelasi timp, care traieste cu o studenta, si-o trage cu nevasta decanului (Frances McDormand), are si o nevasta cu care e in pragul divortzului, se drogheaza si n-a mai publicat nimic de catziva ani deoarece sufera de blocajul scriitorului spre nefericirea agentului sau literar gay, Downey Jr, care se mai si da la unul din studentzii lui Douglas. Filmul e o comedie tip "soul searching" punctata atat cu introspectzii cat si cu gaguri dar care probabil ii va lasa rece pe cei pe care nu-i intereseaza ce inseamna sa fii profesor universitar ratat si scriitor divortzat.