Horror pentru copii autisti

Billy Hazelnuts

de Tony Millionaire

Cu asta m-am cam pacalit. Nu m-as ambala sa zic ca e o porcarie dar iata ca ma vad nevoit sa fac ridicola afirmatzie "nu e pe gustul meu". Doar ca o fac in cunostintza de cauza, adica dupa ce am citit cartea, nu inainte sa aud de ea. Probabil de senzatzia asta de neimplinire se protejeaza cei care arunca cu gustul in stanga si in dreapta, pana nu mai ramane pe gustul lor nimic, poate cel mult vaga amintire a hobbyurilor cimentate in tineretze.

La Tony Millionaire m-am azvarlit in baza premiilor Eisner la categoria Best Humour, atribuite autorului pentru seria Sock Monkeys (despre o shoseta) dar si pentru lucrarea de fatza, care la vara va avea parte si de un volum secund. Povestea nu e propriu-zis rea, dar am impresia ca a fost scrisa pentru copii autishti. As fi fost in delir sa o citesc prin gimnaziu dar acum e cam tarzior. Povestea e cam asa:

Intr-o gospodarie de la tzara, shoarecii si-au pus in gand sa o alunge cu orice pretz pe proprietareasa care le pune mereu capcane. Asa ca se apuca ei sa construiasca un fel de golem frankensteinian, adica pe acest Billy, creat din mucegai, seu, firimituri, umplut cu mushte moarte si cu doua alune in loc de ochi. Billy e trimis sa o omoare pe proprietareasa cu un ciocan de batut shnitzele dar e atacat de o pisica care-l face harcea parcea. Fetitza proprietaresei il gaseste vai de capul lui, ii unge ranile cu miere si impreuna cei doi se pornesc intr-o calatorie sa vada unde pica luna dupa ce apune. Calatoria le este pusa in pericol de atacurile prietenului gelos al fetitzei si de tot felul de bazdaganii cum ar fi un sconcs cu pirtzuri combustibile.

Cartzulia e subtzirica si frumoasa, un hardcover de 100 de pagini, indie, deci alb negru si de unic autor, publicata de Fantagraphics Books (care gazduieste vedete indie precum Fratii Hernandez sau Daniel Clowes). De fapt si Millionaire e o mica vedeta dar am impresia ca individul e pentru benzi desenate ce sunt animatorii cu plastilina in cinematografie, un fel de undergroundu undergroundului, cu ambitzii de a dezvolta o estetica grotesca si infantila in acelasi timp, un erou cu care e imposibil sa empatizezi, o poveste sucita in care e nu prea ai unde sa ancorezi realitatea ori macar metafora, ca sa nu mai zic ca e cam greu de extras umorul din absurd sau absurdul din umor. Probabil o recomandare corecta ar suna cam asa (citez din blurbul de pe coperta): It has a classic old time feel...It's dark, creepy vibe, things get eaten, things are dying, i love it (Andy Dick).

Tony Millionaire are azi un succes nebun cu banda desenata sindicata Maakies, publicata in ziare de prin toata lumea si uneori pe Web, cam cum e Pidjinu nostru, doar ca mai politically incorrect.

- plusuri: povestea bizara si grafica aberanta

- minusuri: grafica aberanta si povestea bizara (mi-au placut si mi-au displacut ambele pana nu m-am mai putut hotari)

- recomandari: copiilor autisti care nu-si gasesc locul pe aceasta planeta, parintzilor acestora, amatorilor de umor absurd si celor care sunt dispusi sa treaca peste faptul ca la 100 de pagini cu desene mari (adica lectura dureaza un pic peste juma de ora) pretzul cartzii e jaf curat.