Inca un Ciuc si ma duc

Cantec de leagan (Lullaby)

de Chuck Palahniuk

Pedigree:
- nominalizare Bram Stoker (pt. roman)

Incet incet ma inscriu si eu in randul celor care nu mai suporta sa citeasca literatura anglo-americana in romaneste. O sa ziceti ca e snobism, ca nici macar nu pricep tot ce citesc (e drept, am probleme cu numele de pasari, plante si diverse jargoane) si ca nu apar interesul natzional. Dar va rog sa ma credetzi, chiar si sarind peste numele de pasari, plante tot pricep mai mult din limba lui Shakespeare decat din aceasta traducere improvizata dupa Ciuc Palahniuc. Baiatu asta care a tradus cartea de fatza cred ca s-a antrenat traducand subtitrari la filme piratate, altfel nu imi explic cum am reusit sa recunosc atatea gafe de traducere si cum de nu am reusit sa pricep fraze intregi din cartea asta. Treaba e atata de grava incat traducatorul inventeaza o noua limba romana, una in care adjectivele apar in fatza substantivelor si in care constructzii generice precum "... or something", "get", "...i say" sunt traduse mot a mot si trantite in text in cel mai lipsit de nuantza mod posibil, nuantza care in romaneste trebuie explicitata dar in englezeste e indicata de context. Nu stiu cu cat plateste Poliromul rahaturile astea si cat de tare conteaza pentru public ca scrie Ciuc pe coperta, dar e ultima traducere din limba engleza de la Polirom pe care o accept drept cadou, ca de cumparat nu le mai cumpar de o vreme. Banuiesc, sau sper, ca lucrurile stau altfel cu traducatorii din alte limbi, adica nu m-au zgariat pe ochi inca nici Saramago, nici Murakami, nici Pahmuk, probabil tradusi de profesionisti in limbi care nu-s tocmai la indemana oricarui traducator de subtitrari la DivX-uri.

Desi atribui cea mai mare parte din vina traducatorului, personal nu ma prea omor nici dupa acest baiat Ciuc Palahniuc. E unul din rarele cazuri in care filmul (Fight Club) e infinit mai expresiv si persuasiv decat forma literara. De fapt, traducerea lui Fight Club (tot de la Polirom) pare mai degraba o novelizare decat sursa literara a filmului. Banuiesc ca nesimtirea nu merge totusi atat de departe (desi cunosc cazuri de traduceri in romana ale unor novelizari vandute drept romane originale, la inceputul anilor 90). Problema e ca, tradus prost sau nu, Ciuc asta nu stie sa scrie o fraza mai lunga de un rand, un paragraf mai lung de cinci si un capitol mai lung de 10 pagini. Scriitura lui e seaca, din topor, incoerenta. Ia sa ne gandim la Fight Club - avem un tip care se duce la intalniri anonime cu oameni bolnavi, avem fight clubul si manipularea in masa si critica la adresa consumerismului, iar la final avem un tip schizofrenic. Necazu e ca astea 3 parti n-au nici o legatura una cu alta, sunt 3 filmuletze separate, ori mai degraba doua, caci aia cu schizofrenia e doar "finalul neasteptat" cerut de public. Filmul a facut eforturi majore sa lege chestiile astea intr-un plot coeziv, lucru care nu se poate spune despre scriitura lui Ciuc. Povestile lui Ciuc sunt colectii de barfe, bancuri si opinii ale autorului la adresa societatii puse in gura unor personaje a caror caracterizare nu depaseste culoarea parului, numarul de kile si stilul de imbracaminte. Stilul lui Ciuc e perfect pentru povestiri dar un intreg roman scris cu replici si fraze atat de concise pare mai degraba o neputintza a autorului decat o optiune de stil.

Acuma sa nu ne departam prea mult, Lullaby e un roman horror cu influente Lorin Fortuna, vandut la noi pe post de roman postmodern, stindard al generatiei nihiliste. Daca nu ma credeti ca e horror, a fost nominalizat la Bram Stoker in 2002 (pierdut in fata lui Tom Piccirilli) si adaptat apoi la banda desenata, o optiune corecta avand in vedere saracia descrierilor lui Ciuc si accentul pus pe replici glumetze. Alt necaz e ca ma tem ca Ciuc isi rescrie la infinit Fight Club-ul, gradul de reciclare a ideilor si personajelor sale fiind ingrijorator. Desi reciclarea apare la orice scriitor (si Stephen King ne sta marturie), Ciuc incearca sa insiste ca si cum s-ar teme ca n-am intzeles ce zicea in Fight Club. E abia a doua lectura din Ciuc asa ca e posibil sa ma pripesc in aceasta judecata.

Lullaby are doua personaje centrale:

• Un ziarist macinat de reprosul de a fi facut sex cu cadavrul nevesti-sii, cand el doar credea ca ea doarme. Ziaristul e amic cu un asistent de ambulantza care a dat in patima necrofiliei. Ziaristul studiaza cazurile unor bebelushi care mor in leagan atunci cand mamica le recita un cantecel dintr-o antologie de folclor. Ziaristul face rost de cantecel si incepe sa omoare oameni in stanga si in dreapta, macinat fiind de efortul de a-si controla puterea si de a o folosi in mod cumpatat.
• O vrajitoare hippie care seamana leit cu Helena Bonham Carter, membra a unui Project Mayhem orientat pe publicitate negativa, ecoterorism si oprirea suprapopularii planetei, stapaneste si ea cantecelul de omorat oameni si il foloseste pentru asasinate politice platite.

Cei doi isi unesc puterile in cautarea Ceaslovului cu Vraji, o carte legata in piele de om jupuita de pe sani si tiparita cu cerneala facuta din sperma, din care se pare ca a fost extras cantecelul de omorat oameni si care, probabil, contzine si alte vraji cool. Efortul celor doi e impiedicat de diverse personaje secundare in cautarea puterii absolute dar si de macinatul interior care ii face pe eroi sa-si piarda increderea reciproca si sa se dedea la marshavii pentru eliminarea competitziei.

Ideea care transpira pe dedesubt e ca povestile cu supereroi sunt foarte trendy iar motivele pentru care romanul de fatza a fost transpus in banda desenata sunt destul de evidente. Vorba lu Spiderman: with great power comes great responsability. Cam la asta se rezuma mesajul cartzii. Doar ca aici in loc de superpowers le zice vraji. Banuiesc ca in varianta engleza, exista si o doza de umor care s-a mai pierdut in traducere. Oricum, in loc sa cititi aceasta traducere, mai bine va uitati inca o data la Fight Club si dupa aia la serialul Heroes.

E clar ca Ciuc nu stie ce sa scrie pe mai mult de 200 de pagini si cam jumatate din carte e balast. Expozitiunea si intriga sunt shubrede si cam toata povestea e concentrata spre final, care putea fi redus la o nuvela densa si bine facuta, cu umor sanatos si teoretizari pe seama puterii si manipularii care fac cu ochiul un pic si spre Orwell. Ca sa dau si exemplu de idei care mi-au placut, la un moment dat un individ nu isi poate da seama daca s-a indragostit, daca a fost vrajit sa se indragosteasca, daca exista macar vreo diferentza intre cele doua situatii si daca ar avea ceva de castigat din oprirea vrajii. Ciuc se invarte in jurul unui misticism pe care nu il stapaneste, pomeneste de divinitate si de fortza Cuvantului care poate misca muntzii din loc, concluzionand cu ideea haioasa ca toate catastrofele naturale se produc din pricina unor vraji involuntare declansate de conglomeratul arbitrar al reclamelor, muzicii si galagiei produse de mass-media.

P.S. Doua ecranizari dupa Ciuc o sa apara in 2008: Choke si Invisible Monsters, in regia unor anonimi. Polirom a tradus destul de mult din Ciuc si eu mai am din nefericire inca o bucata in biblioteca pe care o sa o rasfoiesc probabil caci n-am de gand sa am exemplare bilingve din opera lui Ciuc.

P.S.2. Lullaby, varianta Polirom e un hardcover, cel putin ce intelege Polirom din hardcover - fonturi naspa, tiparitura cu iz de inkjet (litere patate sau incomplet imprimate) si o legare mai slaba decat la lucrarea mea de diploma.

P.S.3. O mica fapta adevarata: ma duc in Anglia si cumpar un geamantan de Terry Pratchett. Explic unei colege de serviciu ca Pratchett, pe langa ca nu se tradusese inca, e intraductibil, ca vreau sa-mi imbunatatzesc engleza pe masura ce imi inrautatzesc romana si tot asa, ma trezesc justificandu-ma in fel si chip. Colega imi zice ca de fapt citesc numai tampenii si ca nu am nici o scuza pt asta, ca e de acord cu lectura in engleza dar tre sa ai un pic de discernamant si ca sa-mi faca dovada de culturalism isi cumpara din aeroport un Dostoievski...in engleza.