Zombie Soap Opera

The Walking Dead

de Robert Kirkman

The Walking Dead e un titlu care vorbeste de la sine. Recent publicat intr-un hardcover de mai bine de 600 de pagini, banda desenata a crescut vazand cu ochii din 2003 incoace si e frecvent nominalizata pe la premiile genului (Eisner award, Kirby award) la categoria ongoing series. E bine ca e cu zombie si ca e premiata. Nu e bine ca e ongoing series, si la cum arata s-ar putea sa se finalizeze prin anul 2010 (Sandman a durat 9 ani cu numere lunare). Si mai sunt si alte probleme:

1. Benzile desenate longevive (Sandman, Hellblazer, Hellboy) sunt organizate in arc-stories care pot fi citite si separat, in schimb The Walking Dead e alcatuit dupa retzeta serialului Lost: un set de personaje usor variabil (mai moare unu, mai vine altu) concentrate in jurul unui erou central, care trec printr-o succesiune de evenimente fara finalitate dupa principiul telenovelei. De fapt am impresia ca in Dallas am sesizat prima data metoda asta: autorii merg din aproape in aproape, baga o gramada de fillere si cliffhangere si lasa mereu impresia ca nici ei nu stiu cum se va termina povestea. In cazul Walking Dead nici macar nu e impresia, faptul este confirmat de autorul Robert Kirkman in postfetzele broshurilor lunare. Asta implica inca o chestie care nu imi place: customizarea povestii in functzie de reactiile publicului si scrisorile primite la redactzie. Din pacate sunt convins ca si seriale ca Lost, Prison Break samd sufera de aceste boli de marketing. De aia prefer oricand un Doctor Who, Nip Tuck sau un Masters of Horror in care lucrurile au un cap si o coada fie ca se intind pe un singur episod sau pe un sezon.

2.A doua problema e ca incepe sa mi se confirme ideea ca zombie e un fenomen cinematografic. Mi se trage si de la relativul esec al Mobilului lui Stephen King si de la faptul ca inca n-am citit o poveste realmente buna de tip survival-zombie in literatura. The Walking Dead are, ca banda desenata, un avantaj fatza de literatura normala, insa lasa mereu impresia ca ar fi trebuit sa fie un film. Lipseste dinamica vizuala si sonora care defineste ideea de zombie, in special lipseste impactul scenelor violente.

3.A treia problema e ca Walking Dead este o banda desenata alb-negru. Mie imi plac sa fie colorate, mai ales ca vorbim de sange, matze si zombie. In plus, WD nici macar nu-s noir, dark and gloomy (Sin City), sunt pur si simplu alb-negru plus gri. Ei, pe altii nu i-a deranjat, dar cand dai banii pe un hardcover A4 de 600 de pagini parca ai vrea macar impresia ca l-a costat mai mult pe producator coloratu.

4. A patra problema e cu desenatul. In primul rand in orice serie intinsa pe catziva ani, graficianul se schimba. Asta nu e o problema daca pastrezi acelasi grafician macar intr-un story-arc, dar in serii ca Walking Dead, e ca si cum ai schimba actorii in Lost de la un sezon la altul. Adica efectiv ajungi sa nu mai recunosti personajele, mai ales cand e vorba de vro 20 de personaje. In plus, devine evident faptul ca desenatorul Walking Dead nu stie sa deseneze mai multe feluri de fetze, astfel incat apar cateva personaje aproape identic desenate (in schimb zombie arata bine si diversificatzi).

5.A cincea problema e ca Walking Dead, cel putzin in primul "sezon" (2003-2004) nu aduce absolut nimic nou. Inceputul e luat din 28 Days Later, cu eroul trezit din coma nestiutor si plimbandu-se prin orasul infestat, apoi se transforma in Dawn of the Dead, cu grupuri de supravietuitori cautand mancare prin malluri, apoi in Day of the Dead cu despotzi militari si societati dezumanizate, apoi in drame de familie cu rude zombificate si nostalgii. Probabil seria e pentru BD ceea ce a fost Romero pt cinematografie, dar povestea e mai degraba un tribut decat o poveste cu identitate proprie. Se pare ca autorul a priceput asta caci la un moment dat personajele se refugiaza intr-o puscarie inconjurata de zombie si totul se transforma in serialul OZ, cu prison rape, mutilari si rautate omeneasca. Cu diferentza ca e o puscarie din care nimeni nu vrea sa evadeze, ba chiar unii vor sa intre cu orice pretz. Ceea ce tot un fel de Day of the Dead e, daca stau sa ma gandesc.

Asadar, cu chiu cu vai am parcurs cele 39 de numere publicate in ultimii 4 ani, insa ideea de a urmari lunar, picatura cu picatura, cate 30 de pagini de telenovela cu zombie doesnt sound like fun, mai ales ca am convingerea ca pana apare urmatorul numar o sa uit numele personajelor. In schimb e chiar misto rubrica de posta redactziei care s-a transformat incet intr-un veritabil forum al fanilor Zombie din lume. E interesant de urmarit evolutzia expectativei (si pretentziilor) publicului incepand din 2003 (cand doar se zvonea despre revenirea lui Romero), trecand prin schimbarile aduse de Shaun of the Dead si 28 Days Later sau publicarea volumului World War Z. Sunt extrem de haioase acuzatiile de rasism (cand un personaj negru moare), scrisorile fanilor din Irak si Pakistan sau scrisorile lui Simon Pegg (Shaun of the Dead) precum si dialogurile epistolare intre fani care nu se pot hotari cum se digera ceea ce mananca un zombie. Cel putzin pe primele 20 de numere, am gasit mai interesanta rubrica de Posta Redactiei decat povestea in sine.