Filmele vorbite pe la spate
-aprilie-

Am fost la Fountain, un mumbo jumbo inspirat la greu de Odiseea Spatziala a lui Kubrick cu muzica mishteaux. Cica Aronofsky nu s-a intzeles cu Brad Pitt si a facut din film benzi desenate. Apoi s-a insurat cu Rachel Weisz si s-a hotarat sa faca totusi filmu. Incasarile par nasoale, cei care au facut traileru n-au intzeles filmu. De fapt e posibil ca nici Hugh Jackman sa nu-l fi intzeles. E un moment nepotrivit pt genu asta de filme, cum a fost si pt Pi la vremea lui. Requiem for a Dream a fost singurul film al lui DA care a rezonat cu vibratziile publicului modern. Oricum, vazut ca un remake la Odiseea Spatziala, mi-a placut. Am tras si cronica.

Cand eram eu mic era un mare boy band pe nume New Kids on the Block, dupa care s-au luat mai tarziu Take That, Backstreet Boys si toate gashtile astea. In grupu asta canta Donnie Whalberg si uneori frate-su, axat insa pe cariera solo sub numele Marky Mark. Acu cei doi fratzi s-au infiltrat la Hollywood. Donnie e vedeta in Saw si in serialul Band of Brothers, Marky Mark a candidat la Oscar pt rolul din Departed. Daca ma-ntrebatzi pe mine, il merita pt rolul de actor porno din Boogie Nights. Azi il gasim in Shooter la care nici nu va zic de ce m-am dus. I-am facut cronicheta sa nu treaca neadnotat. De la Fuqua mi-a placut doar Training Day si asta doar pt actori. Regizoru asta e un clipangiu ca mai totzi astia modernisti. Totusi, filmu e destul de traditzional, nimic nu iese in evidentza, totu e clar cap-coada, nu se abate nimeni de la reguli. Marky Mark trage cu pushca de la mari distantze. Intriga e cu politicieni americani, petrol si Rambo. Mai mult Bourne Identity decat Enemy at the Gates. Patriotzi trashi in tzeapa, razbunarea-i arma prostului.

E clar criza de scenarii, altfel nu pricep de ce s-au facut doua filme identice despre Truman Capote la doar cateva luni distantza, Infamous si Capote. Eu m-am uitat doar la Capote, pt ca-mi place cum Seymour Hoffman joaca roluri de pederashti, vezi Boogie Nights. Desi Capote era pederast filmul nu bate pe ideea asta ci pe munca de lamurire depusa de scriitor pentru a smulge sentimente si adevaruri de la un cuplu de cremenali amenintzatzi cu spanzuratu. Adica scriitoru le promite marea si sarea ca sa-si scrie cartea cu care face o gramada de bani, apoi isi baga picioarele. Filmu e cam lent pt ca graviteaza in jurul rolului de Oscar al protagonistului si bine face.

Good Night and Good Luck se prezinta ca o productzie Warner Bros independenta. Cum potzi sa fi produs de WB si sa fii indie? In fine, filmu a avut nominalizari Oscar la greu si arata super, alb-negru si noir pe alocuri, cu actori incruntatzi mereu care fumeaza ca locomotivele sa incarce filmu cu stres si apasare. Deci filmu ni-l arata pe Clooney ca pe un regizor/scenarist/actor beton (recomand si al sau Confessions of a Dangerous Mind cu scenariu de Kaufman) iar povestea este una veche, actuala si eterna. O mana de oameni de presa au facut un talkshow cu replici acide si s-au pus de-a curmezishul vanatorii de vrajitoare comuniste lansata de Big Brotherul senator McCarthy, un infect care acu 50 de ani baga oameni in pushcarie pt te miri, de spaima comunistilor. Cam prea serios pt gusturile mele dar farandoiala un film necesar o data la catziva ani.

Marele om Steve Buscemi face pe regizorul in timpul liber. Dupa interesantul Animal Factory cu Antony and the Johnsons si Mickey Rourke transsexual, a revenit anu trecut cu Lonesome Jim un film simplutz dar simpatic cu fratele lui Ben Affleck si cu Liv Tyler in rol de femeie cu mintea simpla dar plina de sentimente. Deci fratele asta a lui Affleck e Lonesome Jim care si-a ratat viatza la orash si se intoarce la mama si la tata sa traiasca pe banii lor si eventual sa lucreze intr-o fabrica si cum se acomodeaza el cu viatza la tzara si ce dileme si remushcari are el. Simpatic si dragastos.

In acelasi asentiment similar am revazut si What's Eating Gilbert Grape marele film cu o mama-balena care creste copii pe harnicul Johnny Depp si pe retardatul adolescent Leonardo di Caprio. E film despre viatza la tzara, nazuintze si retardatul di Caprio. Oricum, un mare film al lui di Caprio dar si al regizorului Lasse Hallstrom (Chocolat, Cider House Rules).

A trebuit sa umblu 10 mari si 10 tzari sa gasesc un DVD cu Iron Weed, si ala neprelucrat si cu titraje in germana si sunet prost in engleza. Deci mi-a luat cam 10 ani sa revad acest mare film a lu Babenco, ecranizare dupa Pulitzerul lui William Kennedy, cu nemuritorul cuplu de Oscar Jack Nicholson-Meryl Streep in roluri de cershetori flamanzi din perioada depresiei crizate din anii 30. Mai joaca si Tom Waits cu o replica fantastica: I got cancer! It's the only thing i ever got! Deci cershetorii astia stau la cozi la supa, rememoreaza amintiri de cand erau oameni normali la casele lor si isi taie picioarele unii altora ca sa-si fure papucii. Iar contra plictiselii lucreaza pe post de gropari si au vedenii cu zombie sacaitori. You...you fukkin dead people! Oribil.

Tot codindu-ma sa ma uit la Scanner Darkly am facut un maraton de ecranizari Philip K. Dick care, in caz ca nu stiatzi, e scribul meu preferat din SF, taticul cyberpunkului, a romanelor schizofrenice religioase, a crizei identitatzii si a tot ce inseamna realitatzi alternative, la mare moda de la Vanilla Sky/Matrix/Dark City incoace si daca-m datz voie, o influentza majora asupra serialului Lost. Am inceput in fortza cu minunatul basm SF Minority Report, un all time favourite in materie de SF clasic, un tur de fortza in care Spielberg il fugareste pe Tom Cruise de mama focului spre concluziile obsedante ale lui Dick.

In mare parte similar dar mai eftin e si Impostor, in care fugaritul e Gary Sinise, actorii si regizorul sunt de pe la Hallmark, iar recuzita e exact cea din Starship Troopers. Pentru cine-l stie pe Dick, finalul e previzibil de imprevizibil. Pt cine nu-l stie, filmu e un adrenaline rush reusit.

N-o sa credetzi, dar tot cu unu care fuge e si Total Recall, una din ecranizarile mai cheesy asa. Aici fugaritul e Arnold iar regizorul e Paul Verhoeven, vedeta hollywoodiana careia i-a apus steaua cu Starship Troopers si s-a refugiat in patria natala unde a devenit la loc regizor european independent (vezi recentul Black Book/ Zwartboek). Acuma pe Total Recall il cam stie lumea, ne-a bucurat adolescentza la multz dar azi nu mai e ce era mai ales datorita efectelor speciale destul de nasoale chiar si pt vremea aia.

Cum fuga e elementul cheie, nu e de mirare titlul Blade Runner. Pana una alta am amanat revederea sa pt un maraton Ridley Scott, care o sa se intample intr-o zi cu soare. Si am sarit si peste Paycheck, pe care il aman pentru un maraton Ben Affleck care probabil nu se va intampla niciodata. Oribil Paycheck asta, film cu karate dupa PKD, inadmisibil. Din pacate am intzeles ca tot in zona asta se invarte si recentul PKD cu titlul Next si cu Nicholas Cage, al regizorului unuia din filmele XXX.

In schimb mi-a fost drag sa revad Screamers, al unui regizor TV canadian, cu un scenariu misto al lui O'Bannon (Alien, Return of the living dead), in care niste mineri de pe alta planeta fumeaza tzigari anticancerigene, asculta muzica si se razboiesc cu robotzi replicantzi de identitate, alta obsesie PKD. In intentzia originala, minerii trebuiau sa fie sovietici iar robotzii americani.

Cum nu ma saturasem sa-l vad pe Tom Cruise alergand am zis sa vad si Mission Impossible 3, in regia lu JJ Abrams (Lost) si cu Seymour Capote Hoffman in rolul evil. Filmul urmeaza trendul actual de a transforma filmele cu superheroes in filme psihologice. Vorba lui Spiderman: With great power comes great responsability. Sper ca Spiderman 3 sa salveze genul.