TIFF 2011 - part 3: filmele cool

Asta e ultima parte cu TIFFu, cu filmele cele mai tari pe care le-am vazut la editzia asta, doua dintre ele in ultima seara cand eram cam plictisit si intristat ca n-am prea multe de bagat in categoria asta, dar am fost scos cu succes din letargie de minunatziile pe care le-am nimerit.

Kill Me Please

Asta e comedie frantzuzeasca FOARTE neagra despre un psiholog care deschide undeva in Alpi o clinica de sinucidere asistata. Treaba costa cam mult, mai ales ca nu te omoara asa cu una cu doua, ci te tzin internat ca la azil si te tot intreaba in fiecare zi daca nu te-ai razgandit. In plus nici n-ai voie sa te sinucizi tu cand te ia impulsu, tre sa stai sa urmezi protocolu.

Dar, ma rog, sunt si clientzi multzumitzi, cum ar fi unu care doreste sa moara in timp ce face sex  cu o studenta la filozofie si clinica ii indeplineste dorintza. Altu s-a aruncat toata viatza pe geamuri si tot n-a reusit sa moara, iar acum isi viseaza sa moara in timpul unei partide de paintball. Mai sunt oameni cu cancer care isi traiesc ultimele fantezii, sau un tip haituit de Fisc care a reusit sa ia un credit ca sa-si plateasca sinuciderea si cazarea la clinica.

Filmu e foarte alb negru, foarte morbid si totusi foarte haios, o combinatzie greu de facut sa functzioneze fara a da in parodie. Mai ales ca de la un punct incolo se dramatizeaza, cand satenii din vecinatate incep sa atace clinica si sinucigasii sunt nevoitzi sa lupte pentru supravietzuire.

Nothing's All Bad (aka Beautiful People)

Film danez facut de un discipol al lui Lars von Trier, pe stilul filmelor americane care aveau mare cautare acu catziva ani, alea despre "oameni diversi ale caror destine se intersecteaza" (Magnolia, Crash, Babel etc.). Faza e ca danezu asta mai mult face misto de genu ala de filme. Sunt si aici cateva destine care se intersecteaza dar in niste imprejurari care nu te fac deloc sa te gandesti la probleme de destin si fratzie sociala cum erau alea americane.

De exemplu, unu din eroi e un contabil care nu poate scapa de dependentza masturbarii in public. Intr-una din incursiunile sale prin parcuri, destinul i se intersecteaza cu al unei tinere profesoare care recent si-a pierdut un san cancerului. Dansa, la randul ei, incearca sa-si redescopere sexualitatea jucand in filme porno cu amputatzi, unde destinu i se intersecteza cu un actorash minor, frumos ca un inger, care lucreaza ca prostituat pentru pedofili. Si destinu astuia se intersecteaza cu al unei pensionare recent lasate la vatra, care brusc se trezeste singura in casa si nu stie ce altceva sa faca decat sa mearga zilnic la bingo si sa cocheteze cu ideea de a avea un iubit adolescent.

Pana la urma, in ciuda Aberantului in care se scalda filmu, reuseste in mod ingenios sa transmita un mesaj de buna stare si iubire crestina, mai ales ca treaba se petrece in  mod ironic in preajma Craciunului. Un film complet off the map si totusi destul de sobru si linistitor daca imi amintesc bine. Si, pentru a cata oara, un film cu buget infim care arata/suna fantastic dpdv tehnic comparativ cu filmele romanesti.

We Are What We Are

Un titlu excelent pentru acest horror social despre o familie de canibali din Mexic. Capul de familie moare dupa ce se strica la matze din pricina unui deget de prostituata mancat pe nemestecate cu o seara inainte, iar cei 2 fii ai sai trebuie sa se decida care dintre ei isi asuma rolul de cap al familiei, pozitzie care vine si cu responsabilitatea de a face rost de mancare.

Se tot duc ei sa mai fure copii de tzigani de pe sub poduri, dar nu prea le iese smecheria, mama lor e tot mai deprimata, iar politzia incepe sa le dea tarcoale dupa ce, la autopsie, gaseste degetu fatal in matzele tatalui mort. Sunt momente incredibil de haioase in tragismul lor, cum ar fi cand unul din tineri agatza un gay si-l aduce acasa, iar frate-sau zice ca el refuza sa manance homosexuali.

Pana la urma da si politzia iama, iar familia se lupta pentru supravietzuire, intr-o lume in care oricum totzi suntem canibali intr-un fel sau altu. Excelent e portretizata incercarea disperata a eroilor de a pastra ceea ce ei au considerat de mici copii ca fiind normalitatea, transmisa din tata in fiu. Iar filmu e foarte sobru, adica nu prea are scene horror explicite, e cu oameni in pulovere ca mine si ca tine, care au o problema cu faptu ca nu-s acceptatzi de societate, iar coloana sonora de balade latino de jelanie, special compusa pentru film, e plina de patos si de mare efect.

Balada Triste de Trompeta (aka The Last Circus)

Asta e marele film al TIFFului, noua isprava a spaniolului Alex de la Iglesia care e deja un erou al festivalului si poate cel mai important regizor pulp fiction european. Am mai scris despre el mai demult, chiar cand il descoperisem (cand TIFFul l-a inclus in sectiunea rubrica 3x3).

Ca mai toate filmele lui, si asta e un amestec de drama sensibila cu tragedie aberanta si comedie neagra, despre rivalitatea dintre doi clovni, unu trist si de treaba, celalalt viril dar cam al dracului. Obiectul disputei e o acrobata incredibil de bunoaca care, desi mananca mereu bataie de la clovnul viril, il prefera totusi datorita prestantzei sexuale, treaba pe care clovnul trist si grasutz nu poate sa o intzeleaga. Ca-n viatza, mi s-antamplat si mie sa fiu cu atat mai apreciat de femei cu cat eram mai magar, si abandonat pe masura ce deveneam mai de treaba. Creca tzine de oranduirea sociala.

De la o vreme clovnu trist innebuneste si il desfigureaza cu o trompeta pe celalalt, iar conflictul dintre cei 2 escaladeaza peste ani si ani, amestecandu-se cu momente horror si drama istorica. Afacerea trece prin razboiul civil, dictatura lui Franco si terorismul basc, toata istoria recenta a Spaniei fiind fin ironizata undeva in backgroundul povestii principale.

Ok, cam asta a fost, sper sa apuc sa vad si filmele restante pe care nu le-am prins ori din cauza orarului, ori din cauza ca erau proiectate la Marty Caffe. Primele prioritatzi ar fi I Saw the Devil, Sound of Noise, King of Devil's Island, Reign of Assassins, A Separation si scurtmetrajele romanesti. Apoi alea de pe la Oscaruri si Cannesuri desi par prea socio-politice pentru gustul meu. Ar mai fi si scurtmetrajele horror despre care am auzit numai lucruri bune, dar nu stiu de ce astea-s imposibil de gasit, nu exista nici de cumparat pe cale legala si nici de downloadat, ceea ce nu pot sa inteleg. Daca stie careva vreo sursa de scurtmetraje de festival sa ma anuntze.