Lovecraft dezmatzuit

Lovecraft Unbound
antologie editata de Ellen Datlow 

Pedigree: 
- Nominalizari Bram Stoker si Shirley Jackson (pt. antologie) 
- Nominalizare Shirley Jackson (pt. nuvela Catch Hell, de Laird Barron) 
- Nominalizare Shirley Jackson (pt. nuvela The Crevasse, de Dale Bailey si Nathan Ballingrud)

Motto:

Life is a hideous thing, and from the background behind what we know of it peer daemoniacal hints of truth which make it sometimes a thousandfold more hideous. Science, already oppressive with its shocking revelations, will perhaps be the ultimate exterminator of our human species [...] for its reserve of unguessed horrors could never be borne by mortal brains if loosed upon the world.

1.Lovecraft e singurul autor horror inclus in prestigioasa colectie Library of America.

2.Lovecraft e singurul autor horror legat de a carui opera, de vreo 50 de ani incoace, se scrie in fiecare an macar un volum critic, o antologie tematica, o biografie, o teza de doctorat, o parodie, un album (rock dar nu numai) sau o ecranizare. E cam ca Shakespeare in acest aspect.

3.Lovecraft e singurul autor pe care l-am citit in viata asta si pe care il regasesc in toti ceilalti autori de gen pe care i-am citit, ma refer la idei, dar adesea si la stil. Umbra lui asupra literaturii horror din ultima suta de ani e atat de mare incat risti sa-l plagiezi involuntar.

4.Lovecraft e singurul autor pe care l-am resimtzit drept horror (adica m-au trecut fiori pe sira spinarii). De fapt nu e chiar singur, a mai fost si Dumnezeu, cu cartea lui de capatai - Biblia. Dar, cum mai ziceam, acolo nu e clar daca e antologie sau culegere de autor.

Acu o sa ziceti ca exagerez. E drept ca daca citesc acuma Lovecraft pare destul de copilaros si inglodat in epitete de moda veche. Se poate zice ca e cam depasit la ora actuala, dar cam in aceeasi maniera in care bitzii si codul binar sunt "depasiti" de softwareul avansat si prietenos din zilele noastre. Legat de fiorii si spaima de care ziceam adineaori, se intampla prin liceu, deci nu e foarte relevant, dar oricum, era o vreme in care Stephen King n-avea efectu ala.

Am impresia ca ceea ce a adus Lovecraft cel mai important e ca a scos de unu singur horrorul din zona romantismului (=vampiri, fantome si aventuri cu gagici amenintzate in mod ocult), si l-a impins in cea a nihilismului, unde si-a gasit un loc mult mai natural (=nihilism cosmic, in termeni mai exactzi). Si a mai facut o chestie - a definit un teren comun pentru SF si horror - alienarea, atat in sensul psihologic, cat si in cel extraterestru. Marcat de certitudinea nimicniciei umane, Lovecraft a propovaduit o serie de amenintzari de nivel cosmic, incomensurabil, uneori abstracte si subtile, alteori concretizate in dihanii planetare care zguduie temeliile unor universuri instabile, in care omul e doar un purice penibil.

Lovecraft a initziat ceea ce banui ca e cea mai stufoasa pseudomitologie colaborativa - The Cthulhu Mythos, la care au scris in ultima suta de ani creca mai bine de 100 de scriitori (vreo 50 am citit numai eu). Creca a devenit mult mai stufoasa si decat cele propuse de Lord of the Rings sau Dune si, alaturi de Necronomicon, constituie cele 2 scorneli cu care Lovecraft a marcat definitiv cultura populara (pana intr-atat incat am cunoscut indivizi, ma rog, rockeri, convinsi ca Cthulhu si Necronomicon sunt chestii "pe bune", dovedite istoric si arheologic).

Ziceam ca nu e an in care sa nu iasa un album rock, o creatie vizuala sau un volum dedicat sau referind in mod direct opera lui Lovecraft. Anul trecut a fost ceva aniversare asa ca au scos astia antologii Tribute to Lovecraft in disperare. Doua mi-am luat, ca prea se vorbea mult despre ele: Lovecraft Unbound, editata de Ellen Datlow (ieftina, paperback, micutza, publicata la Dark Horse) si Black Wings, editata de lovecraftologul principal al momentului, S.T.Joshi (scumpa, hardcover, publicata la PS Publishing). Aici e vorba de prima dintre ele.

Marea problema a unei antologii tribut este ca tre sa fi familiarizat cu opera originalului, altfel pierzi o gramada de referintze. In cazul de fatza, pt. ca nu citisem At the Mountains of Madness, nu m-am prins din prima de ce cateva povesti se petrec la Polul Sud. Se pare ca Lovecraft avea o obsesie pentru explorarea Polilor, zice wikipedia (la data respectiva Antarctida era cel mai enigmatic continent al Pamantului si a scrie despre Poli nu era prea diferit de a scrie despre planeta Marte).

Fiind la curent cu misoginismul lovecraftian, am fost amuzat sa remarc prozele unor doamne care au pus in mod ostentativ personaje feminine puternice (chiar lesbiene) in centrul unor povesti. Mai sunt o serie de poante pe marginea Miskatonic University, institutzia fictiva de la care veneau doctoranzii ce investigau cazurile din povestile lui Lovecraft. Sunt destul de la curent cu mitologia Cthulhu si Necronomiconu, dar pana la urma cred ca tot mi-au scapat o gramada de referintze, eu nefiind tocmai un cititor avid de Lovecraft (am bagat doar 1 volumas subtzire care s-au tradus la noi prin anii 90 si ce am mai pescuit prin almanahe). Asa ca sfatuiesc pe oricine se apuca de cartea asta sa parcurga intai pagina wikipedia dedicata autorului, chiar daca au citit, ca si mine, cate ceva din opera sa.

Asa, sa trecem in revista cuprinsul, pe categorii:

Povestile tari (primele sunt cele mai tari):

Leng, de Marc Laidlaw: Unul din autorii cercului cyberpunk original (vezi antologia Cyberpunk de la Millennium Press), in prezent scenarist si designer de jocuri video (coautor al jocurilor Halflife, la randul lor cu puternice elemente lovecraftiene etc.). E prezent aici cu una din cele mai wonderful (adica plina de wonder) povesti ale volumului, potentzata de experientza proprie a autorului care a trait o vreme in Tibet, ceea ce i-a cam scos cyberpunku din cap. Povestea de aici este jurnalul unui ciupercolog aflat in cautarea unui platou tibetan  unde cica traiesc cele mai exotice ciuperci de pe planeta, inclusiv o ciuperca care traieste pe un vierme pana cand acesta moare si e absorbit integral in corpul ciupercii. Pe parcursul cautarii apar tot felu de probleme, incepand cu autoritatzile chineze care interzic turismul ciupercist si pana la o secta ancestrala de calugari excomunicatzi de Dalai Lama insusi, din pricina idolatrizarii ciupercilor. Creca e favorita mea din acest volum, foarte psihedelica, spirituala, doldora de documentaristica gen Discovery Channel, dar si de efecte horror care te iau prin surprindere.

Catch Hell, de Laird Barron: O nuvela lunguiatza de horror erotic ce pare mai degraba tributara horrorului celtic de la finele secolului 19 (Arthur Machen) decat lui Lovecraft. E despre un cuplu care au pierdut un copil, apoi si fertilitatea, si se dedau la tot felu de ritualuri oculte de fertilizare pt a putea procrea din nou. Desi i s-a publicat abia al 2-lea volum in 2010, Barron e considerat cel mai tare autor horror aparut in ultima decada, de aceea sfatuiesc insistent poporul sa-si achizitioneze cele 2 volume de proza scurta ale sale (The Imago Sequence si Occultation) care in cativa ani vor fi considerate pietre de temelie in evolutia literaturii horror. Daca cineva m-ar pune sa fac un top 5 de autori horror post-Stephen King, Barron ar fi printre ei. Anul asta va debuta si cu roman si a umflat o gramada de nominalizari pentru culegerea de nuvele de anul trecut.

The Din of Celestial Birds, de Brian Evenson: Pe Evenson il recomand aproape la fel de calduros ca pe Barron, doar ca e mai spre mainstream, mai aproape de Poe decat de Lovecraft. Am mai vorbi recent de el, e un autor mormon excomunicat din pricina prozei sale horror, unul din autorii-revelatzie ai mei pe anul 2010. Povestea de aici e relativ simpla dar ca tot ce am citit de el foarte bine scrisa, angoasanta si criptica, despre un bashtinash (fara nume) dintr- un sat (fara nume) aflat sub opresiunea unui regim dictatorial (fara nume). Bashtinashul tot dispare de-acasa si e banuit ba ca e nebun, ba ca e spion pentru dizidentzii din paduri, ba ca a dat de dracu, la propriu. Nevasta-sa il banuie ca ar fi mort demult, desi nu pare. Imi place in mod deosebit stilul lui Evenson de a ignora cu desavarsire plasarea in timp si spatziu a povestilor, si refuzul de a da nume personajelor, ceea ce da o aura fabuloasa prozei, smecherie pe care am testat-o si eu cu cateva ocazii, cum ar fi povestea cu dihoru daca o mai tzinetzi minte.

House Under the Sea, de Caitlin Kiernan: O autoare destul de cunoscuta in fantasy, considerata de unii "fiica spirituala a lui Lovecraft", probabil ca e unul din epigonii sai de parte feminina si una din autoarele care, prin opera sa, a incercat mereu sa submineze misoginismul maestrului. In povestea asta, o reporteritza lesbiana si alcoolica investigheaza sinuciderea in masa a unei secte conduse de o profa universitara expulzata din mediul academic. Povestea e foarte emo si tensionata sexual, reporteritza avand in tineretze o relatzie intima cu profa dusa cu pluta, treaba care se intercaleaza cu un detective story povestit intr-un stil destul de cinic si rautacios pt o femeie.

In the Black Mill, de Michael Chabon: Autor foarte high profile, atat in mainstream (Pulitzer) cat si in SF (Hugo, Nebula, etc.). SFistii sceptici zic ca adoptarea lui Chabon in lumea SFului e fortzata, o tentativa a genurilor de nisha de a "rapi" autori mainstream pentru a se credibiliza. Nu cred ca e asa, Chabon a cochetat dintotdeauna cu nishele (mai ales in banda desenata, dar nu numai) si a intrat in ele de buna voie si cu multa pofta, in sensul asta cred ca e chiar un ante-mergator al autorilor americani de mainstream, un fel de Ioan Botezatoru care blagosloveste o tendintza de unificare a genurilor foarte laudabila, chiar daca nu convine celor de prin Kosovo, secuime si Transnistria. Avand in vedere cum i-au calcat pe urme Ian McEwan, Michael Cunningham ori Cormac McCarthy cred ca asta e viitoru, cand scriitorii se vor bate in calitatzi literare, nu in genul caruia apartzin, iar genurile vor fi imposibil de delimitat. In fine, povestea lui Chabon e o pastisha adorabila dupa Lovecraft, cu un limbaj aparte, rafinat in cele mai mici detalii pentru a reflecta unele din cliseele si sabloanele de limba ale originalului. E despre un doctorand care se duce intr-un sat sa cerceteze pt teza sa de doctorat ramashitzele unui trib de indieni nihilishti ale caror femei aveau dintzi ascutzitzi. Acolo e intampinat cu rezerve de sateni, iar unul din ei ii sugereaza sa nu bea sub nici un chip berea locala.

Come Lurk With Me, and Be My Love, de William Browning Spencer: Tanar autor pe val, probabil de horror umoristic. Un tanar burlac e dus cu fortza la iarba verde de amicii lui, sa mai cunoasca gagici. Acolo intalneste o gagica care vinde martzishoare si bibelouri de lemn facute de mana ei si pretinde ca e membra a unei comunitatzi religioase care locuieste in muntzi (la propriu, adica in interiorul muntzilor). Inainte sa-l introduca la parintzi, fata ii da tanarului un manual de biologie Creatzionist, sa-l bage bine la cap daca vrea sa se integreze in familie.

Sight Unseen, de Joel Lane: Autor britanic de proza gay urbana, industriala si nihilista, nu mi-a placut ce citisem de el (putzin) pana acum (actori porno gay facand sex disperat printre macarale). Si povestea de aici are stilul ala gay cinic, dar devine interesanta prin prisma influentzei HPL. E despre un tanar (gay, evident) anuntzat ca tatal sau a fost gasit mort intre niste macarale. In timp ce se duce sa preia mortul, eroul rememoreaza niste franturi de amintiri despre copilarie, cand tatal sau si-a abandonat familia, convins fiind ca ochii sai sunt folositzi pe post de camere video de catre extraterestri.

Mongoose, de Elizabeth Bear si Sarah Monette: Doua autoare foarte active in SFul lesbian si feminist, de Monette n-am mai citit nimic, dar Bear e deja un nume important in SF, in special in space opera. Elementele space opera fac ca povestea sa fie atipica pt volumul asta, se petrece pe o statziune spatziala invadata de ciuperci, sobolani si animale din alta dimensiune (mai exact de Cainii din Tindalos, element al mitologiei Cthulhu, niste animale care intra in universul nostru prin coltzurile incaperilor). Povestea e despre un exterminator de shobolani din astia interdimensionali si pisica lui cu tentacule dresata special pentru starpirea acestui gen de invazii lovecraftiene.

Povestile de 3 stele (primele 3-4 sunt destul de cool):

The Commencement, de Joyce Carol Oates: O universitate fictiva (Miskatonic - universitatea fictiva din opera lui Lovecraft?) isi organizeaza ceremonia de decernare a unor titluri Honoris Causa. Foarte bine scrisa, cam seaca si academica, intr-un fel chiar parodica la adresa snobismului universitar. JC Oates e din aceeasi gasca cu Chabon (autori mainstream cu Pulitzer la activ, care se joaca frecvent cu genurile de nisha) si prietena buna cu Ellen Datlow, care o tot invita in antologiile sale.

Marya Nox, de Gemma Files: Nu stiu de ce autoarea a preferat sa o prezinte sub forma unui interviu (cu un preot), ceea ce a facut ca tot potentzialul horror sa fie disipat in niste dialoguri relativ seci. Cum ziceam, e un interviu cu un preot nigerian care povesteste despre felul in care religiile pagane si-au convertit (sau echivalat) proprii zei in sfintzi crestini, ca un compromis intre a pastra cate ceva din spiritualitatea proprie traditzionala si a accepta in acelasi timp impunerea misionarilor crestini. Sub forma de studiu de caz, intervievatul povesteste un incident legat de Marya Nox, o varianta africana (si negresa) a Fecioarei Maria, care la origini ar fi fost un spirit semidemonic responsabil cu boala somnului. O proza clasica s-ar fi pretat mult mai bine la tema generoasa. De autoare n-am auzit pana acum, dar ii tot vad numele prin cuprinsurile antologiilor recente.

The Recruiter, de Michael Shea: In timpul somnului, un pensionar paralizeaza si spiritul ii este rapit si mutat intr-un zombie. Tipul care ii rapeste sufletul e un fel de demon care vorbeste in versuri frumoase. Shea este unul din autorii (ca si Brian Lumley care nu intzeleg de ce e absent din volumul asta) care si-au dedicat mare parte din cariera imitandu-l pe Lovecraft (in mod explicit si cu acte in regula).

The Crevasse, de Dale Bailey si Nathan Ballingrud: Bailey e autorul celebrului episod Homecoming din serialul Masters of Horror. Din pacate proza lui nu are umorul sugerat de film, dar e ok. De Ballingurd n-am auzit veci. Povestea lor face parte din categoria povestilor antarctice scrise in stilul At the Mountains of Madness (si implicit The Thing sau recentul roman The Terror al lui Dan Simmons), cu niste exploratori interbelici ratacitzi pe langa Polul Sud si stresatzi de delirul febril al unuia dintre ei care are piciorul rupt si se plange ca cineva si-a depus ouale in el.

Cold Water Survival, de Holy Phillips: A doua povestire antarctica a volumului, cu 4 exploratori care plutesc pe Oceanul Indian pe un ghetzar desprins din calota si in ale carei subterane se gasesc tot felu de cladiri de gheatza cu arhitecturi baroce.

One Day, Soon, de Lavie Tidhar: Autorul e un evreu din Israel, pare-se cu radacini romanesti (Tg. Mures) daca e sa dau crezare elementelor autobiografice din poveste. Povestea lui e cam prea lirica si serioasa, despre un tip care, citind din Necronomicon (Cartea cu Numele Mortzilor, inventzie a lui Lovecraft), are vedenii cu evrei in timpul Holocaustului. Poveste atipica, conexiune faina cu Holocaustul, dar prea serioasa si fara directie.

Vernon, Driving, de Simon Unsworth: Un tip gay conduce o masina pe shosea si e cam nervos din pricina ca iubitul sau l-a inshelat cu un scriitor horror (gay). Poveste scurta si rapida, cu gelozii gay englezesti. Unsworth probabil face parte din randul autorilor de horror mai artsy fartsy (subgenul numit eerie fiction) precum cei publicati la editura romano-occidentala Ex Occidente.

The Tenderness of Jackals, de Amanda Downum: Despre un vampir gay care agatza un prostituat intr-o statzie de metrou din Berlin. Nu stiu ce legatura are asta cu Lovecraft, nici nu exista cuvantu gay pe vremea lui (in orice caz nu cu sensul de azi);

Machines of Concrete Light and Dark, de Michael Cisco: Una din povestile postmoderne ale volumului, slab conectata la Lovecraft. Un tip intalneste o prietena din copilarie intr-o gara si cei doi se decid sa ia acelasi tren, ca sa depene niste amintiri. Cea mai mare parte din poveste consta in dialogurile acestora din compartiment, foarte parabolice, despre natura intunericului si luminii, mi-a adus aminte de scena din tren a ultimului film al lui Jarmusch.

Povestile slabe (de 1-2 stele):

Sincerely, Petrified, de Anna Tambour: Doi colectzionari de pietre rare descopera o rezervatzie naturala plina de raritatzi si isi propun sa o protejeze impotriva turismului, publicand marturii false si defaimatoare ale unor turisti fictivi, sustzinand ca au fost blestematzi dupa ce au vizitat rezervatzia. Blestemu insa se intoarce impotriva lor. Legatura cu Lovecraft e data de pietrele alea, care sunt niste cactusi pietrificatzi, probabil inspirat de The colour from outer space. Anna Tambour e tanara si australianca, n-am mai auzit de ea.

That of Which We Speak When We Speak of the Unspeakable, de Nick Mamatas: Intr-o lume postapocaliptica, devorata de zeii lovecraftieni, trei tineri stau intr-o pestera si povestesc despre sex si dragoste. Este oarecare umor si cinism aici, care provine din faptul ca povestea e o parodie dupa nuvela What we talk about when we talk about love a prozatorului mainstream Raymond Carver, pe care nu l-am citit deloc, probabil de aia imi scapa poantele povestii. Nici de Mamatas n-am mai auzit, se pare ca si-a facut un obicei din a parodia opere mainstream (romanul sau de debut recent a fost o parodie dupa Jack Kerouac cu monstri lovecraftieni).

The Office of Doom, de Richard Bowes: Autor gay urban new yorkez pe care l-am recenzat mai demult aici. Povestea lui e spusa in flashbackuri de un librar care a primit Necronomiconul ca donatzie de la Miskatonic University si a considerat-o o farsa pana cand o colega bibliotecara a inceput sa vorbeasca in limbi.

----------------------------------------

In concluzie 3 slabe, 8 ok, 8 tari ceea ce pt o antologie-tribut e foarte bine. Revelatziile pe care mi le-a oferit au fost Marc Laidlaw (pe care l-am evitat convins ca scrie cyberpunk) si Caitlin Kiernan (pe care am evitat-o crezand ca e o poetesa emo si din pricina contactului cu unele din prozele sale erotice, tot emo). Dezamagiri nu cred c-am avut, de la cei cu povestiri mai slabe nu ma asteptam la mai mult iar legat de povestile tari, pe Barron, Evenson si Browning Spencer i-am mirosit mai demult. Cu Joel Lane nu-s inca decis daca sa-l bag in seama, Gemma Files pare interesanta, iar cu mai celebrii Chabon, JC Oates, Elizabeth Bear eram familiarizat.

- plusuri: amestecatura interesanta de motive lovecraftiene prelucrate in toate felurile; cateva proze foarte tari

- minusuri: daca n-ai habar de Lovecraft, 3 sferturi din volum te lasa rece; doar cele mai bune povesti rezista pe picioarele lor, dar si alea au destule referintze; fiind o antologie-tribute, unele teme se cam repeta; volumul ia startul cam greu, povestile slabe sunt cam ingramadite in prima jumatate si te descurajeaza in prima faza

- recomandare: lectura obligatorie pt fanii Lovecraft; pt restu, poate ar fi mai bine sa urmareasca volumele individuale ale autorilor aici recomandatzi (in special Laidlaw, Barron, Evenson si Kiernan).