Sunday, June 13, 2010

TIFF 2010 - filmele contra plictiselii

Apropo, creca am uitat sa va spun, dar revista Nautilus a dat ortu popii. Tocmai cand imi finalizasem eu ultimul articol (o descriere generala a TIFFului) cu propozitia Voi reveni cu detalii dupa TIFF. Asa ca detaliile raman aici, ca acolo nu mai e loc.

Asta e sectiunea dedicata filmelor mai asa si-asa, desi, cum ziceam, pe ultimele 2-3 din ele le-as fi recomandat calduros in editiile precedente. Ca de obicei, in ordinea inversa a preferintelor, incepand de la cel mai nasol:

Filme contra plictiselii



Amer

Filmul asta e o mizerie foarte interesanta, un experiment estetic 100% dar, ca majoritatea experimentelor estetice, gol de contzinut. L-as pune langa Inland Empire al lui Lynch, insuportabilele Cremaster sau un Limits of Control al lui Jarmusch (din care scotzi dialogurile). Fatza de Inland Empire si Cremaster are totusi bunul simtz de a nu dura 3 ore asa ca nu apuca sa te scoata din sarite.

Ca si experiment vizual e musai de vazut, ca si poveste e o mizerie totala, asa ca am facut o medie si il bag aici la filme contra plictiselii (desi nici la asta nu stiu cat ajuta). Estetica filmului (frantzuzesc, e important!) e imprumutata de la filmul giallo italian. Am mai povestit si cu alte ocazii, giallo e echivalentul termenului pulp fiction, adaptat la o nota estetica particulara (italiana), asa cum spaghetti westernul a adaptat westernul american. Ca si westernul, filmul giallo a iesit cu totul din atentzia lumii si nici macar titlurile clasice ale anilor 60-70 (Argento, Bava etc.) nu au prea ramas in memoria populara (in timp ce spaghetti westernul sta bine mersi la capitolul asta).

Filmul giallo se caracterizeaza printr-un mix de teme mystery+horror (sex, violentza, gagici italience, detectivi anglofili), un soundtrack strident (dar totusi muzical, deci nu doar pocnituri, ci muzica din aia de calarit data foarte tare, o varianta mai isterica la Morricone), multe prim planuri si gros planuri de detaliu maxim (globuri oculare agitate, furnici umbland prin par, pori ai pielii pe care-i auzi cum transpira). Probabil cel mai de seama reprezentant al genului e Dario Argento care recent a scos un film intitulat chiar Giallo, un film-manifest care isi propune sa faca pt gen cam ce a facut Tarantino cu Pulp Fiction pt pulpul american.

Ei bine, Amer ia toata estetica asta giallo si o pune peste... nimic. Povestea are 3 partzi: prima e mai ok, cu o fetitza intr-o vila gotica care da tarcoale cadavrului bunicului sau, ori o pandeste pe maica-sa facand sex prin gaura cheii (panditu e prin gaura cheii, nu sexul). In a doua parte, mai naspa, fetitza a crescut mare si se plimba cu maica-sa pe o faleza, emanand hormoni prin totzi porii, in timp ce niste motociclisti se hoalba la ele. Partea a 3-a e cu fata asta ajunsa fata batrana care se intoarce la vila gotica unde e bantuita de un criminal mascat. Aici filmul devine cam isteric si total incoerent, dar are un moment brutal de impact senzorial, filmat la nivel de pori, cu un cutzit care tot scurma prin pielea victimei si ii zgarie dintzii si ochii ca atunci cand zgarii cu unghia pe o tabla.




Ajami

Asta vine pe filiera Cidade de Deus - Gomorrah, doar ca se petrece in Israel/Palestina. In rest e la fel (cu Gomorrah, caci Cidade e cu 2 clase peste la toate capitolele). Film alcatuit din vreo 5 scurt metraje cu valori de productie austere, ale caror personaje (din cartierul Ajami) se intersecteaza (retzeta in egala masura fumata de filmul independent ca si cel de Hollywood), scene agitate filmate cu telefonul mobil, terorism, droguri, mizerie sociala, copii impuscatzi, plus specificul zonei care nu se regasea in celelalte filme pomenite, legat de intolerantza religioasa si xenofobie intr-o zona unde se amesteca musulmanii cu crestinii si evreii. Un film uscat (si de emotii, si de estetica), 100% social, un stil documentarist la care am impresia ca publicul s-a cam imunizat deja. Sper ca nu e vreun proiect ONU sa se faca in fiecare tzara cate un film de genu asta. O singura scena mi-a ramas in minte, in care doua gasti se duc la un predicator sa le judece conflictul prin prisma poruncilor lui Allah, iar predicatorul incepe sa calculeze cate cămile isi datoreaza unii altora folosind un algoritm luat de prin Coran.


Deliver us from evil

Film danez care mi-a rezolvat o dilema pe care o aveam demult: cum arata tzaranii in tzarile nordice? Banuiam ca nu ca tzaranii de pe la noi, cu naframi si opinci, si nici ca rednecksii din Texas cu camasi in carouri. Acuma m-am lamurit: arata k coklarii urbani de pe la noi, imbracatzi cu treninguri, adidasi si lantzoace la gat. Doar ca la ei astia traiesc la tzara, nu-i vede nimenea. Deci in filmu asta un grupa de coklari betzi muci asediaza casa unui cetatzean care gazduise un imigrant musulman. Filmu se propune drept horror prin cateva bursturi de violentza si faptul ca se subordoneaza unei lungi traditzii de filme de gen (Assault on Precinct 13) in care asediatorii sunt ba zombie, ba politzisti, ba extraterestrii, ba cowboy Aici sunt niste coklari. Asta mai submineaza din aspectul horror, dar se compenseaza cu o imagine excelenta, lumini si umbre de inspiratzie horror si catziva actori merituosi.


Rejkyavik Whale Watching Massacre (aka Harpoon)

Lumea s-a dus la asta crezand ca e documentar. O eroare de secretariat a facut ca filmul sa fie astfel incadrat si poporu a crezut ca o sa fie un doc emotzionant despre drama balenelor islandeze. Cand colo, e un horror semiparodic inspirat de Texas Chainsaw Massacre, ba chiar il are in unul din roluri pe Gunnar Hansen (canibalul Leatherface din TCM, islandez de origine care nu prea stia engleza pe vremea TCM, de aia l-au bagat in rolul canibalului).

Filmu e despre o gasca pestritza format din 3 doamne si toate 3 lesbiene, un francez cretin, o familie de japonezi fotofagi, un poofter negru si niste blonde. Astia se aduna laolalta sa mearga intr-o excursie de admirat balene, insa excursia le este deturnata de niste pirati nazisti canibali care, din pricina interdictiei pescuitului de balene, au ajuns sa vaneze turisti. Toata lumea din film se distreaza, uneori prea tare si asta dezbina un pic filmul, lasand sa iasa la iveala cam tare aspectul parodic, desi exista potentzial pentru o drama sangeroasa cu woman empowerment (eu speram ca una din lesbiene sa ia problema in mana si sa finalizeze incidentul intr-un ton apropriat horrorului frantzuzesc modern). Si proiectia a fost cam intunecata, si filmul se cam petrece in bezna, asa ca unele scene s-au cam risipit.


Mother

Acuma cand coreenii-s in pragu razboiului nuclear, mai au pofta de facut filme. Cine stie, poate-i apuca si pe romani ambitzia, acu, cand le ajunge burta la spate de foame. Se zice vremurile de restriste sunt cele mai productive dpdv artistic. La Mother am vrut sa ma duc pt ca am urmarit de mai demult filmele lui Bong asta (horrorul The Host, Memories of Murder). Mother insa e mai dezechilibrat, mai instabil: incepe foarte nasol si se termina foarte bine. Daca reusesti sa rezisti pana la jumatate, iesi multumit. Partea nasoala e ca inceputul are un ton de comedie si finalul unul de tragedie (greaca). Cred ca am mai spus, eu am o problema cu comediile coreene. Cand astia incep sa se hlizeasca si sa faca gaguri arata ca niste Jim Carrey cu apendicita si scot niste chitzcaituri insuportabile. Parca ar fi niste extraterestri care incearca sa se obisnuiasca cu mimica umana.

Deci filmu incepe cu un adolescent un pic retardat (nu tare, dar semnificativ) care se imbata si urmareste o tanara liceanca pe niste carari intunecoase. A doua zi, liceanca e gasita moarta si fecioru e gasit dormind acasa la el. O scurta investigatzie demonstreaza ca el a omorat-o. Din pacate el e atat de mahmur ca nu-si aminteste nimic. Plus, cum zicea, nu era un tip cu toate oile acasa asa ca militzienii reusesc sa-l convinga ca el e criminalu si el n-are nimic impotriva. Maica-sa insa, e nervoasa rau si pe el si pe politzie si ia investigatzia pe cont propriu. De aici incolo filmu devine bun, dar pana aici ia startu foarte greu si nu pot sa intzeleg tonu de comedie pe care incearca sa-l sustina cu ajutorul tanarului bagat la puscarie, care mi se pare ca joaca ingrozitor (sau asa sunt tinerii cocalari pe la ei si am eu o problema culturala?). In concluzie, un plot destul de maiastru si cateva momente de mare efect inclusiv emotional, stricate insa de inceputul ametzit al filmului si cativa actori enervantzi rau.


Air Doll

Din pacate filmul asta e extrem de diluat, fiind ecranizare dupa o banda desenata de 20 de pagini de Yoshiie Goda, a carei poveste se consuma in ultima juma de ora. Ceea ce face ca prima ora din film sa fie cam enervanta, mai ales daca esti la o proiectie in aer liber dupa miezul noptii si iti tremura oasele pe tine de frig. Dar orishicum scenele de final sunt de mare adevar.

Un tip isi cumpara o papusa gonflabila cu care face sex sau, ma rog, dragoste. Intr-o zi papusa invie si o ia de capu ei pe strazi. Partea asta dureaza excesiv de mult, cum umbla ea pe strada si isi pune intrebari despre existentza, dar filmu devine misto dupa ce isi prinde stapanul cu o alta gonflabila in pat si decide sa-i dea papucii pt un tanar fecior. Doar ca fecioru asta are dubiosul fetish de a prefera sa faca sex cu papusa dezumflata. Adica ii tot scoate dopul si dupa aia o umfla la loc. Partea asta mi s-a parut sublima, mai ales cand papusa isi propune sa-i scoata si ea dopul iubitului ei.


3 comments:

Mihai-Dan Pavelescu said...

Nautilus nu a murit, ci si-a schimbat doar redactorul-sef. (Din cite stiu eu, noul r-s vrea sa-i pastreze pe colaboratori... daca si acestia doresc :D)

Li said...

cu ocazia asta am aflat ce-i aia poofter :) mersi

Li said...

eu m-am tot uitat la coreene de vreo 2 ani si imi plac din ce in ce mai mult; la inceput mi se pareau niste ineptii dar m-a fortat o prietena si dupa primele 5-6 am devenit fan. Insa la fiecare 6-7 bestiale sunt 1 mediocru si 2 sub orice critica.