Horror for dummies

Supernatural
sezon 1

Supernatural e un serial horror lite cu audientza mainstream, produs de Warner cu valori de productie decente, un soundtrack mishto cu melodii rock si doi actori frumushei ca doi boboci dar cam cocalari, cu priviri foarte profunde si ravashite care dau semne ca in orice clipa ar putea izbucni in plans, selectatzi atent dupa ambalaj din serialele Dawson's Creek si Smallville. Dincolo de detaliile astea, serialul e o tampenie care poate descrisa doar prin prisma operelor pe care le copiaza cu nesimtzire:

• X-Files/Millennium: povestea e despre doi fratzi care investigheaza cazuri paranormale in lungul si latul Americii. Cei doi circula sub identitatzi false si se prezinta la diverse locatzii cu nume ca Mulder si Scully, Hetfield si Hammett, Page si Plant etc., singura dovada de umor a serialului. Daca X-files/Millennium reuseau sa incadreze toate episoadele intr-o schema logica mai mare care sa te faca curios despre evolutzia lucrurilor si incadrarea detaliilor in schema, Supernatural e departe de aceste intentzii: 90% din episoade pot fi vizionate in orice ordine; schema larga a povestii e vizibila doar in primul si ultimul episod si inca unul de pe la mijloc: calatoria celor doi fratzi e justificata de faptul ca cei doi isi cauta tatal, vanator de demoni profesionist si fugit de-acasa mai demult in cautarea demonului care a incinerat-o pe nevasta-sa, mama eroilor. Ca sa nu uitam ca asta e intriga serialului, pe ici colo eroii mai schimba o replica cu rol de crossreference, in rest episoadele se scurg incetishor, ignorand complet intriga pana la episodul penultim;
  
• Hellblazer/Buffy: deci cum ziceam, nu avem investigatori FBI, avem vanatori de demoni care isi gasesc cazurile de investigat pe Google, cu ajutorul unui laptop cu un craniu pe el si in baza faptului ca Internetul wireless e disponibil peste tot in America, chiar si in pustietate. Lipsa suportului "shtiintzific" care fascina in X-files ar trebui sa fie compensata de o atitudine stil Hellblazer, axata pe dileme morale, si cam asta ar fi intentzia serialului care insa de cele mai multe ori eshueaza datorita episoadelor extrem de "economice" in care nu apuci sa te atasezi de nimeni: durata lor e de nici 40 de minute, cu o structura batuta in cuie, incat lasa impresia ca scenariile sunt generate cu ceva software - 10 minute in care eroii se plimba cu mashina si cauta cazuri in ziare sau laptop, 10 minute in care eroii investigheaza problema si cunosc personajele episodice, 10 minute de urmariri si bataie, 8 minute plans de mila si reflectat asupra rautatzii din lume, 2 minute generic. Doar 3-4 episoade (din totalul de 22) se abat de la regula asta, adica cele care il introduc pe tatal eroilor si pe o gagica blonda satanista care le baga betze in roate;
• Wikipedia: n-am crezut ca voi vedea vreodata un serial care sa copieze wikipedia. In majoritatea episoadelor plotul cel mare e complet ignorat, serialul fiind un fel de wikipedia pt cultura generala horror; cum ar veni, cine n-a vazut in viatza lui un film horror, poate sa parcurga serialul ca sa priceapa repede si fara efort intelectual ce e aia shapeshifter, vampir, golem, canibal, psihopat, zombie, poltergeist, casa bantuita, tablou bantuit, mashina bantuita, totemuri indiene s.a.m.d.;
  
• Neil Gaiman: despre Gaiman nu pot sa zic decat ca producatorul Kripke emite pretentzia ca serialul sau ar fi fost inspirat de American Gods si de Sandman, chestie care m-a fraierit din capul locului dar care are baze foarte slabe. Afirmatzia e valabila in sensul in care orice road movie ar fi bazat pe American Gods si orice film in care personajele au coshmaruri ar fi bazat pe Sandman, deci trimiterile la Gaiman din marketingul serialului sunt cam la deruta.

Cel mai misto lucru legat de sezonul asta e ca la finalul sau eroii mor, calcatzi cu mashina de un sofer de tir posedat de demoni. Asta e de regula semn ca cineva de la scenariu si-a bagat picioarele si si-a dat demisia, deci ar fi cateva chestii de care sunt curios legate de sezonul 2. Mi se pare imposibil sa poata continua in stilul asta si sa fi adunat suficienta audientza incat sa supravietzuiasca pana la sezonul 4, asa ca ceva tre sa se fi schimbat undeva pe drum, preferabil totul, poate chiar aici la momentul crucial de care pomeneam. Oricum, e cel mai slab serial pe care l-am recenzat pe blogul asta, pana si Torchwood e mult mai solid in comparatzie cu asta.

P.S. Partea cea mai de kkt e ca a aparut deja primul site romanesc exclusiv dedicat serialului, Intra in lumea Supernatural

- plusuri: mashina eroilor, soundtrack rock misto, valori de productzie decente (oricum mult sub Masters of Horror);

- minusuri: actori de carton, scenarii ridicole (am vazut prezentari Powerpoint mai antrenante), lipsa totala de coeziune si faptul ca are vro 4 sezoane a peste 20 de episoade fiecare;

- recomandare: celor care n-au vazut un film horror in viatza lor si vor sa se puna la punct cu arhetipurile genului in doze demonstrative minimale (desi nu vad de ce cineva pe care nu-l intereseaza horrorul ar face asta).

Judd Apatow si echipa

Judd Apatow e un regizor pe val de comedii pseudoromantice care amesteca romantza old-school (de dinainte de Tom Hanks-Meg Ryan) cu situatii moderne, o vulgaritate onesta si dialoguri scaldate in referintze culturale, in special cinematografice, si cu coloane sonore memorabile. Probabil il tineti minte cu 40 Years Old Virgin, primul dintr-o serie de filme care par sa nu se mai termine, caci Apatow a batut fieru cat a fost cald si a iesit in ultimii 3 ani cu o sarja de comedii una si una, gustate de critica si popor deopotriva, majoritatea despre relatzii, barbatzi si femei. Considerat inventatorul unei kestii care se numeste "sophisticated obscenity", e singuru regizor pe care il tin minte si ale carui comedii sa aiba versiuni DVD UNRATED, chestie intalnita de obicei la filmele de groaza. In anul 2007, Apatow a aruncat si prima declaratzie de razboi la adresa sistemului de rating american: I'm gonna get a penis in every movie I do from now on.

Una din smecheriile lui Apatow a fost sa foloseasca actori anonimi, amici si vecini de bloc, uratzi, grashi, cretzi, pistruiatzi care n-ar fi avut nici o shansa sa avanseze pe traiectoria unor Keanu Reeves sau Brad Pitt, astfel ca s-au agregat intr-un soi de fratzie care in nici 5 ani s-au infipt la Hollywood, desi n-ai da doi bani pe ei la prima vedere. Baietzii astia schimba intre ei functziile de regizor, scenarist, producator sau actor ca pe chilotzi si produc 2-3 filme pe an incadrate sub eticheta deja consacrata "the Apatow crew movies". Ceva in genul echipei Coen-Goodman-Turturro-McDormand sau Burton-Depp-Bonham Carter. Printre cei mai vizibili dintre trepadushii lui Apatow se numara multifunctzionalul Seth Rogen (cretzul barbos din 40 year...), actorul-scenarist Jason Segel si actorii Jonah Hill, Paul Rudd, Bill Hader. In plus, Apatow figureaza si ca producator pentru comediile recente cu Ben Stiller si Will Ferrell. Dintre filmele echipei Apatow, recomand:

Knocked Up a fost deja, in viziunea criticilor de aiurea dar si de pe la noi (=Gorzo), comedia anului 2007. E cu o tipa ambitioasa (Heigl din Grey's Anatomy) care face rost de un job nou la televiziune si, ca sa sarbatoreasca, isi face cadou o betzie urmata de sex cu un necunoscut agatzat la discoteca. Apoi ramane gravida. Apoi il cauta pe masculul necunoscut care se dovedeste a fi Seth Rogen, un evreu cretz, shomer, gras, dependent de marijuana care traieste din daunele platite de unu care l-a calcat cu mashina cand era mic. Ambitzia lui e sa faca un site cu scene nude din filme mainstream. Pentru asta se uita toata ziua la filme, impreuna cu un grup de preteni stoneri distrushi si fara ambitzii (care-s tocmai the Apatow crew). Restu filmului e despre cum incearca tipa bine si evreul cretz sa pastreze copilu, sa se puna pe o lungime de unda comuna care nu exista si sa isi tolereze faptul ca par veniti de pe planete diferite. Fata mai are si o sora maritata pe care a frustrat-o casnicia si care nu e cel mai fericit exemplu de urmat. Filmu musteshte de un realism pe care nu-l gasesti nici in comediile cu blonda de la drept, nici in ale lui Ben Stiller si nici macar in alea cu Tom Hanks si Meg Ryan. Dialogurile sunt brici cu un limbajul vulgar-natural, problemele ridicate si conflictele intre personaje foarte naturaliste, adica ca-n viatza, inclusiv doza de absurd pe care o gasesti la tot pasu-n viatza. Genial urmatorul schimb de replici:

El: I wanna fukk you doggy style!

Ea: No, i dont want you to fukk me like a dog!

El: It's not like that. It's ...a style! It's not like we're doing it outside!

Superbad e produs de Apatow si scris de Seth Rogen, cu aprox. aceiasi actori, acelasi stil, aceeasi savoare. Filmul asta e cu 3 distrushi (din nou, the Apatow crew) care vor sa-si piarda virginitatea pana se termina liceul dar ca sa aiba acces la gagici tre sa faca rost de un buletin falsificat cu care sa poata cumpara alcool pentru un chef inainte ca prietenele lor sa se imbete muci si sa si-o traga cu altzii. Seamana cu American Pie, aparent. Practic e cu totul altceva, extrem de realist si cu cele mai vulgare dialoguri din memoria recenta. Recomand versiunea UNRATED.

Walk Hard: The Dewey Cox Story. Scris de Apatow, asta e o parodie curata la filmele biografice despre muzicieni, tzintele principale fiind Walk the Line, ala despre Johnny Cash, si biografia lui Ray Charles. Dewey Cox e un tanar redneck (marele John C. Reilly care-si joaca personajul pe toata plaja de la 14 ani la 80) care si-a omorat din gresheala fratele cu o maceta cand era mic. Cu limba de moarte, fratele ii cere sa-i promita ca n-o sa-l faca de rushine si o sa ajunga un supermuzician de succes, ceea ce se si intampla caci Cox parcurge de-a lungul filmului ultimii 50 de ani de istorie muzicala americana, fiind pe rand cantaretz de country, gospel, rock, militant hippie si sfarshind intr-o colaborare cu un hip-hoper afacerist gen Puff Daddy. Toate astea sub atenta supraveghere a unei case de productzii evreiesti. Muzica e beton (nominalizata si la Oscar).

40 year old virgin e cel mai mainstream dintre toate si primul succes al echipei Apatow, despre un individ care la 40 de ani e ajutat de amici (the Apatow crew) sa isi piarda virginitatea cu o Catherine Keener divortzata cu copii adolescentzi, care invinge in competitzia cu o parashuta pasionata de sex anal si cu shefa eroului hartzuitoare sexuala. Sunt infricoshatoare momentele in care eroul, pentru a-si pierde virginitatea, tre sa isi vanda benzile desenate pe e-bay si sa se epileze pe piept.

Forgetting Sarah Marshall e favoritul meu, despre un tip caruia ii da gagica papucii, o veritabila lectzie de viatza din care avem totzi de invatzat. Tipul e muzician de sountrackuri si lucreaza la un musical cu papushile Muppets bazat pe Dracula. Tipa care ii da papucii (intr-o scena absolut monumentala) e o actritza de 2 lei care parvine ca vedeta a unui serial politzist de kkt cu William Baldwin. Tipul pentru care tipa ii da papucii e un personaj incredibil de mishto, un cantaretz englez hippie si plin de kkt, voce a trupei de succes meteoric Infant Sorrow, ultimate cheese rock god si un individ cu un accent ingrozitor care m-a facut sa ma tavalesc de ras la absolut fiecare replica pe care o scotea pe gura. In cartzile mele e comedia anului 2008 iar piesa de pe soundtrack, care are si clip oficial aici (in care apare si cacanarul hippie din film) e virala de-a dreptul, cred ca de la piesa aia din Oh brother where art thou n-am mai auzit una care sa fie propulsata in halul asta de filmul in care apare. De fapt, dupa buna traditzie a productziilor Apatow, intreg soundtrackul exceleaza: alte 2 superbitatzi sunt un cover Nothing Compares 2 U in dialect hawaian si Lamentatzia lui Dracula din musicalul la care lucreaza eroul.

Urmatoarele filme ale echipei Apatow care stau sa ne sara in carca si care cred ca definesc fara jena o noua epoca in comedia de la Hollywood (ceva ce nu s-a mai intamplat de la aparitzia lui Jim Carrey), sunt:

• Get Him to the Greek, un fel de continuare la Forgetting Sarah Marshall, despre rockerul ala tembel de care pomeneam;
  
• Pineapple Express, film stoner scris de Apatow, jucat de Seth Rogen,
• Zack and Miri make a porno, regizat de Kevin Smith, cu Seth Rogen,
• Year One, parodie la filme istorice si preistorice, cu Jack Black si junele din Juno
• Funny People, colaborare intre echipa Apatow si Adam Sandler
• Recent echipa s-a implicat si in animatzie: Monsters vs. Aliens, Horton hears a Who la care se adauga un nou film cu papusile Muppets.

Povesti la gura sobei

Shadows, Kith and Kin
de Joe Lansdale

Pedigree:
- nominalizare International Horror Guild (pt. culegere de autor)
- Premiul Bram Stoker (pt. nuvela The Events Concerning a Nude Fold-out Found in a Harlequin Romance)

Asta e cea mai recenta colectie de proza scurta a lui Lansdale hisownself. Aparuta la Subterranean Press, arata si miroase super misto si contine proza destul de proaspata si un autograf cu dedicatie speciala pt Aron Biro. N-am aparat foto, asa ca you better believe and die of envy.

Recapitulez scurt si in viteza o scurta prezentare a autorului pe care am repetat-o de aproximativ 100 de ori pe acest blog, pana va intra in cap: Lansdale e unul din cei mai relevantzi autori americani de pulp fiction ai momentului, pentru literatura e cam ce e Tarantino pt film, are carti de toate soiurile de la mainstream la porneciuri, trecand prin western, crime and suspense, horror, fantasy si SF. Are premii din toate directiile, succes comercial si de critica, din opera lui s-a ecranizat Bubba Ho-Tep si un episod Masters of Horror dar statzi pe vine ca in 2-3 ani va urma un boom, fiind in pregatire vro 5 scenarii dupa cartile lui cele mai misto. Quelquechose-ul sau este faptul ca scrie despre America rurala, scrie in "dialect" texan, in stil naturalist si amesteca fara nici o retzinere comicul cu tragicul, seninul cu brutalul, chestii care il apropie de autori ca Mark Twain, Faulkner sau Cormac McCarthy. Daca s-ar fi nascut pe taramul nostru, probabil ar fi o corcitura intre Ion Creanga, Marin Preda si Caragiale in perioada sa horror (think O faclie de Paste). A, si pe deasupra e karatist iar multe din personajele sale sunt rednecksi boxeri sau karatisti din Texas care asculta Hank Williams si sunt cinefili, indiferent ca actiunea se petrece in zilele noastre sau acu 100 de ani.

Problema cu culegerile lui Lansdale e ca sunt prea multe, aproape 20 de volume de proza scurta sau medie partzial suprapuse intre ele, motiv pt care e necesara oarecare munca de documentare sa te asiguri ca nu cumperi doua cartzi cu aproape acelasi cuprins (nu chiar "aproape" dar Bizarre Hands si High Cotton au continut care coincide cam 50%). Am facut eu munca asta de documentare si lista volumelor se reduce la

• High Cotton (un fel de best of short stories, am prezentat volumul aici);
• Bumper Crop, volum pereche la High Cotton dar mai important pe criterii cantitative decat calitative (titlurile celor doua volume sugereaza relatzia dintre ele: High Cotton e spuma, Bumper Crop e zeama);
• Mad Summer and other stories, cea mai premiata culegere a autorului, mai orientata spre proza de lungime medie (nuvele);
• volumul de fatza, Shadows, Kith and Kin cu cele mai recente povestiri si o nuvela reeditata.
  

Teoretic ar fi de pomenit si volumul The Long Ones: Nuthin but Novellas, cu cele mai premiate 4 nuvele ale autorului, o idee proasta dpdv comercial - daca aduni tot ce e mai bun intr-un volum, cine le mai cumpara pe restu? Din motivele astea volumul a aparut intr-un tiraj cu distributie extrem de limitata care azi poate fi procurat doar la preturi exorbitante, plus ca a fost o editie cam naspa dpdv al productiei, un gest pripit al autorului.

Dar sa revenim: chestiile pt care merita cumparat Shadows, Kith and Kin sunt urmatoarele:

• arata bine, ca toate hardcoverele limitate de la Subterranean Press;
• contine proza destul de noua, neinclusa in alte colectii ale autorului, cu o exceptzie;
• exceptzia e The Events Concerning a Nude Fold-Out Found in a Harlequin Romance, o nuvela lunguiatza, una din cele mai tari ale autorului, a carei republicare e bine-venita, fiind anterior disponibila doar in volumul ala obscur de care pomeneam mai sus; e vorba de un loser distrus care lucreaza intr-un anticariat si incepe pe cont propriu sa investigheze sursa unei poze porno uitate intr-o carte, cu o gagica a carei putza e inconjurata de un cerc trasat cu markerul; nuvela nu duce misterul prea departe dar e superb scrisa;
  
• contzine incredibil de spumoasa poveste White Mule, Spotted Pig, despre un flacau pe la 1900 care are ambitzia de a castiga o cursa de catari dar, pentru ca propriul sau catar este lovit de traznet, e nevoit sa porneasca in cautarea Catarului Alb si a Porcului Pestritz (un fel de Last Unicorn), o legenda rurala; povestea e geniala, un fel de Seabiscuit meets Ion Creanga pe structura de basm;
• contzine la fel de incredibil de geniala poveste Billy the Little Steam Shovel, despre un excavator indragostit de o colega de garaj si care pe chestia asta sufera de scurgeri de ulei nocturne, eshapament balonat si conflicte cu rivalii; e geniala psihologia excavatorului: In the steam shovel paradise, everything will be flat and made of concrete! Fuck Earth! Fuck their kids and let them breath through a gas mask all their lives! N-am vazut inca filmul Cars, dar banuiesc ca povestea asta e o varianta mai brutala a sa;
• contzine doua povesti noi-noutze despre unul din eroii cei mai cool creatzi de autor, Reverendul Jebediah (vezi coperta), creat in romanul zombie western Dead in the West; Jebediah e un preot in Vestul Salbatic care si-a pierdut credintza in Dumnezeu dupa ce a facut sex cu sora-sa; aici, reverendul apare in povestea Deadman's Road, unde se razboieste cu un zombie, victima unui blestem indian; si mai apare in Gentleman's Hotel, unde e sechestrat de varcolaci intr-un hotel plin de cowboy mortzi, impreuna cu o curvishtina venita la work and travel intr-un moment nepotrivit sub aspect astral;

Aspectele negative ale volumului sunt povestirea ce da titlul volumului (ciudat), care e despre unul din sniperii aia care impusca oameni in campusurile universitare americane, poveste cam nelalocul ei in traditzia Lansdale si a carei gravitate e subminata de imaginea de ansamblu pe care si-a creat-o autorul. Si mai sunt cateva de umplutura.

Ca sa o scurtez, volumul asta mi se pare mult mai tare ca best of-ul High Cotton, avand o proportie good vs. crap mult mai buna, probabil din cauza ca majoritatea continutului sau sunt nuvele solide, completate cu cateva povestiri scurte de umplutura. In ciuda acestui fapt, probabil ca High Cotton va ramane in continuare best-oful autorului avand in vedere acoperirea si viziunea larga pe care o ofera asupra operei si evolutiei sale, in timp ce volumul de fatza e o selectzie restransa de finetzuri recente, unele scrise special pt acest volum. Merita pomenit si ca Shadows, Kith and Kin e una din nominalizarile IHG de anul asta.

- plusuri: volumul arata foarte misto si are un contzinut cu multe merite, in spetza nuvelele pomenite;
- minusuri: povestea care da titlul volumului e stupida, cateva erori de redactare nepermise intr-o editie Subterranean;
- recomandare: fanilor Ion Creanga, Marin Preda, Quentin Tarantino, celor care au mai citit Lansdale dar si celor pentru care asta e primul contact cu autorul; oricui vrea sa se simta bine citind povesti vii ca la gura sobei.