Nimic interesant

Perhapanauts (vol.1-2)

de Todd Dezago

Sub influentza mall-ului construit vizavi, dar si a emisiunii Shoppingul e viatza mea, pe care o vizionez in fiecare duminica la niste amici care au televizor, pe care ii vizitez cand nu mai am mancare prin casa, deci sub influentza respectiva am dat cam multzi bani pe carti asa ca va rog cei care imi mai datorati bani sa mi-i aduceti inapoi pentru ca altfel nu o scot la capat pana la urmatorul salar.

Daca ma-ntrebati unde s-au dus banii iata, de exemplu, aceste doua volume ale seriei Perhapanauts pe care le-am achizitionat din lacomie, ca ciorile, furat de sclipiciul copertzilor. Consider ca nu sunt o cauza totalmente pierduta caci ieri am vazut o gagica care-si cumparase de la mall o punga de pietre. Nu erau nici magnetzi, nici flori de mina, nici sculpturi ori alte decoratziuni interioare ci bolovani adevaratzi, bolovanoshi, culesi de un spirit intreprinzator de pe fundu vreunei garle (pareau un pic shlefuitzi, de parca ar fi curs un izvor peste ei multa vreme) si pusi in vanzare la un pretz pe care mi-e frica sa-l pomenesc. Am auzit o varianta ca ar face bine la celulita daca dormi pe bolovani din aia (probabil de aia n-aveau coltzuri) dar oricum n-o sa pot uita niciodata imaginea superbei doamne iesind din mall cu privirea goala, zambetul larg si o punga de bolovani in bratze.

Cam in aceeasi linie, un amic de-al meu a fost recent la o expozitie de arta contemporana din Olanda unde un tip inventase un aparat de facut caca. Adica bagi la un capat mancare, pe parcurs se revarsa tot felu de substantze chimice similare celor gastrice si la celalalt capat iese caca, se ambaleaza si se vinde la 20 de euro pachetul pe ebay. Mai multe detalii la http://www.cloaca.be/. Acelasi artist mai vinde shorici de porc tatuat cu modele la alegerea clientului si fotografii porno facute cu aparatul Roentgen (adica oameni iradiatzi in timp ce fac sex). Pentru mai multe detalii pe tema consumerismului, recomand albumele Snog si filmul Dawn of the Dead (pentru cine are ochi sa vada, urechi sa auda si cap sa inteleaga).

Dar despre altceva discutam aici, si anume ca, in virtutea consumerismului am fost victima cumpararii celor doua volume Perhapanauts care sunt o porcarie fitzoasa de banda desenata lucioasa care nici la copii nu stiu daca prinde. Macar daca luam doar primul volum, dar am sindromul completitudinii colectiei plus ca mi-e lene pe urma sa le vand daca nu-mi plac. Oricum, daca avetzi copii de gimnaziu care stiu cat de cat engleza dar inca nu s-au apucat de fumat si de sex, contactati-ma ca le donez gratuit.

Sa nu ne-ntindem mult, Perhapanauts e o plagiere grosolana a seriei B.P.R.D. a lui Mike Mignola. BPRD e o excelenta serie de la Dark Horse creata ca un fel de continuare (sau spin-off) la Hellboy si care se ocupa de personajele secundare din Hellboy, adica de membrii renumitului Birou de Cercetare si Aparare privind Paranormalul (omul peshte Abe Sapiens, superbul Lobster Johnson si inca catziva cu care veti face cunostinta in filmul lui Del Toro care iese la vara). Ei bine, Perhapanauts e despre o chestie suspect de similara: B.E.D.L.A.M., adica Biroul de Management al Riscului ExtraDimensional, format din niste indivizi paranormali de la marginile jegoase ale realitatzii, mai exact un Big Foot sufletist, o negresa telepata cu aptitudini de lider, o fantoma timorata, un chupacabra hiperactiv (=un fel de vampir care bea sangele vitelor prin mitologiile paranormale mexicane) si un tip misterios pe care-l cheama MG (Mystery Guy). A, si mai e unul - Omul Molie, un om cu cap de molie care foloseste Triunghiul Bermudelor ca sa calatoreasca intre dimensiuni. Si toti astia zboara cu un OZN de ici colo si rezolva diverse cazuri, dar nu le prea rezolva cu capul, ci mai mult cu pistoalele. Adica chiar nu se intampla nimic in cartile astea, decat ca suna o alarma, se urca astia in OZN, se duc, se bat cu unu, il caftesc si se intorc acasa asteptand urmatoarea misiune. Totul e atat de fusharit, iar dialogurile sunt atat de infantile incat te prinde rushinea citind cartea.

Deci cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti, spunetzi un NU hotarat consumerismului (si nu acordati niciodata incredere recenziilor cumparatorilor de pe amazon)!

- plusuri: paginile lucioase;

- minusuri: grafica de duzina, dialoguri infantile, idei furate grosolan din BPRD;

- recomandare: copiilor de gimnaziu care inca nu au descoperit tainele sexului si ale fumatului.

Captain Jack is back!

Torchwood
sezonul 2

Inainte sa incepem: v-am spus eu anul trecut pe vremea asta ca Doctor Who va fi din nou abonat la premiile SF ale anului. Iata ca la premiile Hugo de anul asta sunt nominalizate 3 episoade Doctor Who + 1 episod Torchwood (ala despre Captain Jack calatorind in timp si avand o relatzie gay cu alter egoul sau din trecut - vezi celebrul mozol capturat pe youtube).

Cu exceptia pomenitului episod (si a inca vreo 2), Torchwood a fost dezamagirea maxima a anului trecut. Anuntzat ca primul serial cu supereroi gay pe fatza si fara compromisuri, s-a achitat de promisiunea asta doar ca a fost teribil de prost. Sezonul 2 era cat pe ce sa nu mai iasa, inlocuit fiind in grila de celalalt spinoff Doctor Who, dedicat copiilor, anume Sarah Jane Adventures.

Pana la urma i-au dat drumul dupa anul nou, profitand de criza de seriale datorata grevei de pe taramul american. Captain Jack, dupa o pasagera trecere prin Doctor Who sezonul 3, se intoarce la echipa sa gay de interventzie speciala impotriva invaziilor extraterestre. E neschimbat, aceiasi ochi albastri in care te potzi cufunda, acelasi zambet fermecator care iti da fiori de-a lungul hemoroizilor si aceeasi tristetze datorata faptului ca ii este imposibil sa moara (adica tot moare si invie la loc).

In episodul de debut, Kiss Kiss Bang Bang, Jack se confrunta cu un fost iubit de-al sau, venit din alta epoca, un pirat gay dar afurisit care face mereu bancuri privind dotarea sexuala a lui Captain Jack. Ce mai aduce nou acest episod e ca, in sfarsit, Captain Jack ii face o propunere indecenta secretarului sau Jones.

Dupa un inceput proaspat serialul o apuca iar pe calea plagiatelor, profitand de lansarea filmului Invasion cu un episod luat cu totul de-acolo - Sleeper.

To the last man e despre un soldat din primul razboi mondial pe care echipa Torchwood il resusciteaza o data pe an ca sa-l scoata la o bere. Ar fi fost simpatic daca nu degenera iar intr-o drama pe seama calatoriei in timp si a iubirii imposibile, consumata deja de primul sezon si nu numai.

Meat e despre niste nemernici care au prins o balena extraterestra, o tzin inchisa intr-un depozit si tot taie bucatzi din ea spre a le pune in vanzare intr-o retzea de macelarii. Ar fi fost ok daca efectele speciale (adica balena) n-ar fi sub orice critica.

Adam e unul din cele mai reusite momente ale sezonului. Incepe cu Adam, noul coleg al echipei Torchwood, care face cafele si freaca menta prin sediu. O vreme te intrebi de unde a aparut si daca n-ai ratat cumva vreun episod, apoi te prinzi ca Adam are darul de a implanta memorii false prin atingerea cu mana si toata lumea din episod isi inchipuie ca il cunoaste dar de fapt nu l-au mai vazut niciodata. Pana la urma Captain Jack se prinde si se supara foarte tare, ia o pilula care sa-i provoace amnezie si astfel uita de Adam iar pe masura ce personajele incep sa il uite, Adam dispare. Foarte frumos, mult peste standardele serialului, as recomanda vizionarea episodului asa, chiar si ignorand restul serialului.

Reset e cam nasparliu, dar are cateva elemente care modifica major ultima jumatate a sezonului. In primul rand medicul echipei Torchwood da ortul popii si echipa angajeaza in locul sau pe nimeni alta decat negresa Marta, diva data afara din sezonul 3 al lui Doctor Who. S-au gandit si astia de la BBC sa recicleze un pic, ori au avut scandal pe ceva clauze contractuale. Marta e o tipa hot dar ii sta bine in calitate de Lolita a lui Doctor Who, aici e stearsa si irelevanta. Oricum, fostul medic Torchwood nu e dat afara din serial, ci revine sub forma de zombie. Un zombie de treaba si cooperant, un pic deprimat de propriul miros si de faptul ca nu poate manca, nu mai poate sa faca pishu si ca are o erectzie rigor mortis greu de stavilit. Urmatoarele doua episoade (Dead Man Walking si A Day in the Death), sunt dedicate evolutziei acestui personaj interesant, ceea ce ridica mult nivelul serialului. Treaba se impute cand intra in scena si Moartea, profitand de legatura fragila creata de eroul zombie intre taramul mortzilor si al viilor.

Lucrurile se relaxeaza la loc cu Something Borrowed cand eroina Gwen vrea sa se marite dar ramane gravida cu un extraterestru in noaptea de dinaintea nuntzii. Episodul incepe hazliu dar se termina boring, cu impuscaturi si multa circoteca.

From Out of the Rain schimba tonul destul de mult, folosind o poveste fantasy cu iz de Neil Gaiman, despre fantomele unor circari de 100 de ani care se intorc sa se razbune pe cinematografele care au distrus traditzia teatrului si circului itinerant.

Adrift e o poveste tragica destul de bine regizata, despre traumele oamenilor care au disparut de-a lungul timpului prin gauri ale realitatzii de genul Triunghiul Bermudelor.

Fragments e cam de umplutura, o serie de flashbackuri despre cum au ajuns membrii echipei Torchwood sa lucreze pentru Captain Jack si cum a ajuns Captain Jack sa lucreze in slujba reginei Angliei.

Finalul sezonului, Exit Wounds, se doreste foarte dramatic si intens, dar din pacate e dezamagitor, fusharit si anticlimactic. Iubitul lui Captain Jack din episodul 1 se intoarce si il rapeste pe acesta, Captain Jack se intalneste cu frate-sau pe care il credea mort iar doi din membri Torchwood mor de tot. S-a dorit a fi un episod cu schimbari majore dar au fost atat de inghesuite in cele 45 de minute incat n-aveai vreme sa-ti pese de ce se intampla. In plus, am o oarecare antipatie pentru unii din actorii serialului si m-am bucurat ca personajele lor au dat coltzul.

Pe ansamblu noul sezon nu e nici pe departe atat de prost precum primul (din care abia am gasit sa recomand 2-3 episoade). Aici e interesant de vazut cam jumatate de sezon, valorile de productie sunt usor imbunatatzite (in special muzica si montajul, pe alocuri si efectele vizuale), scenariile sunt mult imbunatatzite (=mai putzin bazate pe pastishe la filme care ruleaza in cinematografe) insa a ramas problema cea mai spinoasa a serialului - actorii de 2 lei. Macar Captain Jack e gay si carismatic si tristetzea lui gay e asa, linistitoare, dar personajele feminine sunt sub orice critica si nici macar aparitzia Martei, diva din Doctor Who, nu salveaza situatzia.

In incheiere, mare atentzie, a inceput sezonul 4 din Doctor Who!

- plusuri: cam juma de sezon decent sau reusit de-a dreptul, Captain Jack e simpatic, imi place accentul galez al actorilor

- minusuri: cam juma de sezon prost de-a dreptul, in special datorita actorilor si efectelor speciale mult sub nivelul Doctor Who

- recomandare: celor care au timp de pierdut, nu mai stiu la ce serial sa se uite si vin atat de obositi de la serviciu incat nu rezista la un film normal cap-coada; si, evident, o recomandare calduroasa comunitatzilor gay care vor gasi in acest serial un erou emblematic; si fanilor Doctor Who completisti

Gentlemen prefer blondes

Summer Blonde

(Optic Nerve vol.2)

de Adrian Tomine

It seems like every guy is defficient in some way, so you've got to...accumulate. It's like a... a salad bar or something.... ne marturiseste eroina povestii Summer Blonde. Povestea e despre un tip de 30 de ani indragostit in secret de blonda respectiva, in timp ce blonda si-o trage in disperare cu un vecin de-al eroului; tot facand pe voyeurul, omul nostru afla ca blonda mai are si un iubit care sta ca fraieru acasa asa ca organizeaza un concurs de imprejurari care sa-i distruga nazuintzele fetei. In alta poveste, o tipa grasa ramane shomera pt ca a reclamat-o William Shatner la patron si se duce acasa sa-si planga singuratatea si relatziile ratate, in timp ce maica-sa o terorizeaza la telefon cu reprosuri iar bunica-sa moare. In alta poveste, o liceeanca populara printre colegi ajunge de rasul lumii dupa ce se imbata muci la un chef si face kk pe ea iar tipul caruia ii facuse un blowjob face misto de ea in toate felurile, asa ca tipa isi revizuieste valorile morale si se cupleaza cu un tocilar marginalizat.

Adrian Tomine e un autor BD de samantza japoneza dar actualmente american, care e pe val datorita statutului de epigon al lui Daniel Clowes (Ghostworld). Lucratura lui este tipica indie, alb-negru, fara nimic supranatural, strict despre barbatzi, gagici, singuratate, tristetzi, haz de necaz, probleme la serviciu, celulita, relatzii ratate, relatzii improvizate etc. Si, evident, lucrarile sale sunt de unic autor, adica el scrie, el deseneaza, el da cu capu, om harnic.

Daca succesul lui Clowes e primul motiv al succesului lui Tomine, al doilea ar fi faptul ca Tomine e promovat drept concurent al lui Clowes, de catre marunta corporatzie indie Drawn and Quarterly, principalii rivali ai celor de la Fantagraphics Books. Asa cum Fantagraphics s-au apucat sa reediteze si reformateze seria Eightball a lui Clowes, DQ baga de vreo 10 ani bani in reeditarea seriei Optic Nerve a lui Tomine. Care, ca si Eightball, e o serie lipsita de regularitate, alcatuita din istorioare, scenete si cateva povesti mai lunguietze care trateaza probleme omenesti si promoveaza parerile autorului despre societate si sex. Desigur, pragul care trebuie depasit e faptul ca Clowes a pus piciorul in prag la Hollywood, in timp ce Tomine abia prinde cate o recenzie in Entertainment Weekly.

Tomine e mult mai sarantoc in umor decat Clowes, mult mai sec si pe alocuri de-a dreptul minimalist. Cu asta nu vreau sa zic ca e slab, ci ca in timp ce Clowes e un artist BD prin excelentza, Tomine e un fel de Nick Hornby caruia i-a fost lene sa scrie si s-a apucat de desenat. Povestile din volumul Summer Blonde imprumuta cate un pic din toate cuplurile si relatziile problematice create de Hornby si ne ofera o serie de fabule cu invatzaminte care nu pot decat sa te deprime: femeile si barbatzii nu-s facutzi unii pt altzii si a fi gay e ultima solutzie.

- plusuri: povestioare foarte bine scrise, observatii clinice si foarte profunde in ce priveste relatiile dintre barbati si femei, barbati si barbati, femei si femei, parintzi si copii etc;

- minusuri: nu-s sigur ca se incadreaza la minusuri, dar umorul lui Tomine e foarte sec, uneori atat de sec ca nu mai e nimic de ras, e doar o tema de cugetare; apoi, e alb-negru - ok, ar fi cazul sa ma obisnuiesc cu asta de la scena underground dar tot raman cu impresia ca banda desenata nu e completa daca ii lipseste culoarea de orice fel, fie ea si sepia, gri, numa sa nu fie alb si negru.

- recomandare: fanilor Nick Hornby, fanilor Daniel Clowes, chiar si fanilor Bridget Jones sau Gilmore Girls, sa-i mai aduca un pic cu picioarele pe pamant