Am redeschis cutia Pandorei cu topu muzical asa ca profit de ocazie sa scot la lumina si topu pe anul trecut pe care nu l-am pus nicaieri la vremea lui ca nu mai vedeam sensul, devenisem un om serios pentru o scurta perioada. Slava Domnului, intre timp m-am lamurit cui si la ce serveshte sa fii om serios.
Deci bag aici si selectzia de albume din 2022, impartzita pe aceleasi 4 calupuri x 10 albume, desi acu nu mai tzin minte in ce jumatate a anului au iesit albumele asa ca le grupez cam la nimereala.
***********************************************************************
This Immortal Coil - The World Ended a Long Time Ago
Asta e un colectiv de artisti din toate partzile lumii care ocazional se aduna sa traga coveruri dupa influentul si regretatul grup britanic Coil. Colectivul ii include pe Yann Tiersen (autorul soundtrackului Amelie), Ulver, Stian Westerhus, Matt Elliott, DAAU si altzii de care n-am auzit. E un album-tribut de exceptzie, cu interpretari radical diferite de piesele originale, reusind totusi sa le conserve adancimea spirituala si sa reproduca unele din trucurile de pionierat cu care s-au impus Coil. Colectivul This Immortal Coil s-a infiintzat in 2009 cand au tras prima parte a acestui proiect - ar fi prins si acela topul daca stiam de el pe atunci, vezi link si la acel prim "volum" al proiectului.
************************************************************
Lykotonon - Promethean Pathology
Proiect malefic cu o Sasha Grey satanică pe coperta, destul de sinistru de ascultat pe intuneric dar cu un sound foarte proaspat - mix de metal extrem pe mai multe voci, muzica ambientala si efecte industrial-electronice a la Godflesh. Proiectul e alcatuit din membri Blood Incantation si Wayfarer, vedete ale scenei recent de metal extrem si totusi avangardist din SUA. Ma mir ca proiectul n-a facut mai multa valva - trupele mentzionate au fost prin topuri in ultimii ani, inclusiv in Pitchfork si alte publicatzii care nu se ating de metal decat daca e ceva cu totul special (si american). Poate coperta asta cu Sasha Grey posedată de dracu i-a descurajat pe cronicari.
************************************************************
Arena - The Theory of Molecular Inheritance
Una din trupele mele favorite de prog-rock de moda veche (=derivate din Yes), a fost pusa la cale in anii 90 de niste membri Marillion, Pendragon, IQ dar sufera de o oarecare lipsa de identitate din cauza inlocuirii frecvente a vocalilor. Albumul asta vine cu al 5-lea vocal, si cel mai prestigios din catzi au fost, minunatul Damian Wilson, spalat si el prin toate covetzile (Landmarq, Ayreon, Threshold desi eu il prefer cu albumele solo, cu care a mai prins topu asta). Din pacate trupa refuza sa dea albumul pe serviciile de streaming, am fost nevoit sa-l cumpar albumu. Extrem de melodios, extrem de placut, cu versuri pe care ChatGPT nu va fi in stare sa le scrie niciodata.
************************************************************
Oiseaux-Tempete - What on Earth (Que Diable)
Colectiv francez post-rock/noise din programul Roadburn de anul asta, vrea sa fie o replica franceza la mai cunoscutzii Godspeed You! Black Emperor si reuseste destul de bine pe albumul asta, ridicandu-se deasupra scenei post-rock de care teoretic ar apartzine. Sigur ca ramane monotonia genului, de care e nevoie totusi pentru efectul cinematic-hipnotic dar e mai expansiv si mai curajos decat majoritatea trupelor de gen incercand sa dea o forma concreta denumirii trupei ("furtună de păsări"), un album care imbina capricii meteorologice cu falfaitul păsărilor lui Hitchcock.
************************************************************
Just Mustard - Heart Under
Epigoni Portishead venitzi din Irlanda, cu o excelenta voce feminina, au ajuns si prin Bucuresti recent la minifestivalul Europavox (unde materialele promo i-au prezentat drept stoner, incompetentza crasă de marketing). In fine, creca referintza Portishead spune tot ce ar fi de spus, stilistic cam totul e luat de acolo dar compozițional piesele sunt foarte fresh. Where have you been lately? Could I have changed a thing?
************************************************************
Dream Unending - Songs of Salvation
Poate cel mai bun album doom/death pe care le-am auzit vreodata, extrem de manierist in sound - preluand manierismele debuturilor/demourilor de la My Dying Bride, Anathema, Paradise Lost dar infinit mai creativ. Acolo unde la trupele pomenite era o chestiune de bajbaiala si cautare a identitatzii, aici lucrurile sunt premeditate intr-o inginerie imprevizibila a pieselor, cu insertzii prog si teme SF care adaugă o intensitate emotionala atipica peste fundatzia de doom/death mocirlos nouazecist. Proiectul a fost lansat de membri ai doua grupuri americane - Innumerable Forms si Tomb Mold - care au tot incercat asa ceva in ultimii ani cu rezultate destul de laudate, dar abia pe aceasta capodopera colaborativa s-au legat perfect ideile.
************************************************************
A. A. Williams - As the Moon Rests
Cel mai emotzionant album cu voce feminina pe care l-am auzit de cand era Anneke tanara (sau de la Kate Bush), dar musteshte de melancolie si tristetzuri, n-are nici macar o piesa mai alerta ori optimista, totul e plansuri si regrete, fiecare piesa scormoneshte la ficat sau la lingurică. Am ratat-o la Roadburn, am ratat-o si la Electric Castle (dar acolo oricum artistii de genul asta sunt condamnatzi sa cante intr-un cort inadecvat, adesea acompaniatzi de ceva hip-hop romanesc de rahat de pe la vreo scena invecinata). Am prins-o intr-un tarziu la Barcelona intr-un concert superb, imbracata in negru din creshtet pana in picioare, "moartea in vacantza" cum ziceam cand eram mici.
************************************************************
Grima - Frostbitten
Trupa de black metal rusesc-siberian (din Krasnoiarsk) pe care am avut norocu sa o vad intr-o dugheana inghesuita din Cluj in ciuda razboiului asta de kkt in care vrea sa ne bage cu orice pretz "presa liberă" a flancului estic. Am avut noroc sa-i vad acu cat sunt inca o trupa mica si nu e inca interzis sa organizezi concerte cu artisti rushi (pe fotbalisti si regizori i-au cam hâșâit, tre sa fi trupa black metal ca sa mai prinzi un gig in Europa). Tematic grupul se invarte in zona Immortal dar sunt mult mai melodioshi, cu accent pe meteorologia si natura locurilor care n-au auzit inca de incalzire globala. Crivatz incisiv, vastitatzi nelocuibile, iar cateodata se aud si nise huhurezi pe la refrene.
************************************************************
White Ward - False Light
De pe cealalta parte a frontului ruso-ucrainean intra in top baietzii astia din Odessa care numai ei stiu cum au reusit sa inregistreze albumu printre bombardamente. N-au reusit sa-l si prezinte la Roadburn, unde fusesera programatzi dar le-a fost blocata participarea din nu mai stiu din ce motiv, era nevoie de ei pe front. Se vorbea deja de catziva ani despre White Ward - un post-metal traversand mai multe genuri, cu ceva saxofon inserat cand te astepti mai putzin. Ucraina e doldora de talente in zona metalului modern, numa sa fie lasatzi sa faca muzica.
************************************************************
The Waterboys - All Souls Hill
Recomandare de la Iona, grup irlandezo-scotzian cu o cariera intinsa (tocmai se fac 40 de ani de la debut) dar si cateva sincope in cariera (s-au perindat prin trupa vreo 50 de membri). La inceputuri concurau cu grupuri gen Simple Minds, ulterior au virat tot mai puternic spre un amestec de folkuri (si irlandez, si galez, si american), e aici si ceva din Van Morrison, si ceva din Bob Dylan si in general grupul are un catalog imens pe care l-am descoperit abia acu la batranetze si ma tem ca n-apuc sa-l ascult pana dau astia drumu la Skynet si ne taie accesu la muzica.
.jpg)