Art Porn

Lost Girls

de Alan Moore

Volumul Lost Girls, impachetat in conditii grafice fantastice, cu un pret de 75 de parai care-i justifica statutul de obiect de lux, este o veritabila opera de arta pornografica iesita de pe mana celui mai relevant autor BD in viatza, Alan Moore, omul care a revolutionat industria BD si a creat titluri/personaje precum Constantine, V from Vendetta, From Hell, Watchmen etc.

Anuntzat cu multa vreme in urma si muncit din greu (de vro 15 ani) cu creioane colorate si tehnici de desenare din cele mai dubioase, Lost Girls reprezinta pentru BD cam ce ar fi un film porno regizat de Bergman, fie iertat. Grafic, volumul este inspirat din proto-pornoshagurile medievale, victoriene, pana incoace spre perioada interbelica. Povestea este usor pedofila, in sensul ca exploateaza sexualitatea lui Alice din tzara minunilor, a lui Dorothy din Oz si a lui Wendy din Peter Pan. Cele trei gagici se intalnesc in pragul Primului Razboi Mondial intr-un hotel, sa-si depene amintirile care au fost reinterpretate in povestile cu pricina si sa-si exploreze sexualitatea. Asadar, avem sex cu Peter cu Pan, cu Scarecrow si cu Leul cel Curajos iar Rabbit Hole si Humpty Dumpty capata interpretari dubioase. Iar obiectul final al lucrarii este punerea in scena a ideii de pierdere a inocentzei ca proces natural cu consecintze fel-de-fel, precum si analizarea pragului dintre copilul care se joaca cu putza in nisip si maturul care se joaca cu putza prin te miri ce, ceea ce sugereaza o definitzie cel putzin neplacuta a maturitatii.

Desi vandut pe post de opera erotica, volumul este un filthy porn care implica cam orice: hetero, homo, pedofilie, zoofilie, gerontofilie si kestii ale caror denumiri nu le suporta hartia. Orishicum, nu e un filthy porn de ieri-alaltaieri, ci cu un stil grafic de acu 100 de ani si mai bine, autorii reproducand cu un simtz al detaliului dus la extrem atat stilurile de porno-grafica practicate la inceputul secolului trecut cat si stilul dialogurilor din lucrarile respective. Alan Moore nu rateaza nici ocazia de a insemina acest porneci cu propria lui intzelepciune, cu jocuri de cuvinte sucite si dialoguri cu multiple straturi de interpretare. In special e impresionant dialogul dintre un sotz si sotzie ajunsi la frigiditate casnica, care schimba replici gen Luni de fiere in timp ce umbrele lor de pe perete se dedau la tot felu de perversitatzi eliberatoare.

Nu am un interes deosebit in porneciul artistic, dar am o vaga impresie ca Lost Girls, pe langa ca e o bijuterie ca forma de prezentare, e o lucrare unica.

Zombie Soap Opera

The Walking Dead

de Robert Kirkman

The Walking Dead e un titlu care vorbeste de la sine. Recent publicat intr-un hardcover de mai bine de 600 de pagini, banda desenata a crescut vazand cu ochii din 2003 incoace si e frecvent nominalizata pe la premiile genului (Eisner award, Kirby award) la categoria ongoing series. E bine ca e cu zombie si ca e premiata. Nu e bine ca e ongoing series, si la cum arata s-ar putea sa se finalizeze prin anul 2010 (Sandman a durat 9 ani cu numere lunare). Si mai sunt si alte probleme:

1. Benzile desenate longevive (Sandman, Hellblazer, Hellboy) sunt organizate in arc-stories care pot fi citite si separat, in schimb The Walking Dead e alcatuit dupa retzeta serialului Lost: un set de personaje usor variabil (mai moare unu, mai vine altu) concentrate in jurul unui erou central, care trec printr-o succesiune de evenimente fara finalitate dupa principiul telenovelei. De fapt am impresia ca in Dallas am sesizat prima data metoda asta: autorii merg din aproape in aproape, baga o gramada de fillere si cliffhangere si lasa mereu impresia ca nici ei nu stiu cum se va termina povestea. In cazul Walking Dead nici macar nu e impresia, faptul este confirmat de autorul Robert Kirkman in postfetzele broshurilor lunare. Asta implica inca o chestie care nu imi place: customizarea povestii in functzie de reactiile publicului si scrisorile primite la redactzie. Din pacate sunt convins ca si seriale ca Lost, Prison Break samd sufera de aceste boli de marketing. De aia prefer oricand un Doctor Who, Nip Tuck sau un Masters of Horror in care lucrurile au un cap si o coada fie ca se intind pe un singur episod sau pe un sezon.

2.A doua problema e ca incepe sa mi se confirme ideea ca zombie e un fenomen cinematografic. Mi se trage si de la relativul esec al Mobilului lui Stephen King si de la faptul ca inca n-am citit o poveste realmente buna de tip survival-zombie in literatura. The Walking Dead are, ca banda desenata, un avantaj fatza de literatura normala, insa lasa mereu impresia ca ar fi trebuit sa fie un film. Lipseste dinamica vizuala si sonora care defineste ideea de zombie, in special lipseste impactul scenelor violente.

3.A treia problema e ca Walking Dead este o banda desenata alb-negru. Mie imi plac sa fie colorate, mai ales ca vorbim de sange, matze si zombie. In plus, WD nici macar nu-s noir, dark and gloomy (Sin City), sunt pur si simplu alb-negru plus gri. Ei, pe altii nu i-a deranjat, dar cand dai banii pe un hardcover A4 de 600 de pagini parca ai vrea macar impresia ca l-a costat mai mult pe producator coloratu.

4. A patra problema e cu desenatul. In primul rand in orice serie intinsa pe catziva ani, graficianul se schimba. Asta nu e o problema daca pastrezi acelasi grafician macar intr-un story-arc, dar in serii ca Walking Dead, e ca si cum ai schimba actorii in Lost de la un sezon la altul. Adica efectiv ajungi sa nu mai recunosti personajele, mai ales cand e vorba de vro 20 de personaje. In plus, devine evident faptul ca desenatorul Walking Dead nu stie sa deseneze mai multe feluri de fetze, astfel incat apar cateva personaje aproape identic desenate (in schimb zombie arata bine si diversificatzi).

5.A cincea problema e ca Walking Dead, cel putzin in primul "sezon" (2003-2004) nu aduce absolut nimic nou. Inceputul e luat din 28 Days Later, cu eroul trezit din coma nestiutor si plimbandu-se prin orasul infestat, apoi se transforma in Dawn of the Dead, cu grupuri de supravietuitori cautand mancare prin malluri, apoi in Day of the Dead cu despotzi militari si societati dezumanizate, apoi in drame de familie cu rude zombificate si nostalgii. Probabil seria e pentru BD ceea ce a fost Romero pt cinematografie, dar povestea e mai degraba un tribut decat o poveste cu identitate proprie. Se pare ca autorul a priceput asta caci la un moment dat personajele se refugiaza intr-o puscarie inconjurata de zombie si totul se transforma in serialul OZ, cu prison rape, mutilari si rautate omeneasca. Cu diferentza ca e o puscarie din care nimeni nu vrea sa evadeze, ba chiar unii vor sa intre cu orice pretz. Ceea ce tot un fel de Day of the Dead e, daca stau sa ma gandesc.

Asadar, cu chiu cu vai am parcurs cele 39 de numere publicate in ultimii 4 ani, insa ideea de a urmari lunar, picatura cu picatura, cate 30 de pagini de telenovela cu zombie doesnt sound like fun, mai ales ca am convingerea ca pana apare urmatorul numar o sa uit numele personajelor. In schimb e chiar misto rubrica de posta redactziei care s-a transformat incet intr-un veritabil forum al fanilor Zombie din lume. E interesant de urmarit evolutzia expectativei (si pretentziilor) publicului incepand din 2003 (cand doar se zvonea despre revenirea lui Romero), trecand prin schimbarile aduse de Shaun of the Dead si 28 Days Later sau publicarea volumului World War Z. Sunt extrem de haioase acuzatiile de rasism (cand un personaj negru moare), scrisorile fanilor din Irak si Pakistan sau scrisorile lui Simon Pegg (Shaun of the Dead) precum si dialogurile epistolare intre fani care nu se pot hotari cum se digera ceea ce mananca un zombie. Cel putzin pe primele 20 de numere, am gasit mai interesanta rubrica de Posta Redactiei decat povestea in sine.

Regizori de pus pe rana

Fratzii Polish

Polish Brothers nu-s chiar fratii Coen, dar au ceva legatura: sunt doi gemeni care fac filme rurale cu un stil aparte, tragicomice, filmate minunat, dar mai boeme si moraliste decat ale fratilor Coen. Unii zic ca Polish=Coen+Burton, altii il baga si pe Lynch in ecuatie.

Debutul Polishilor e Twin Falls Idaho, in care danshii joaca in rolul unui cuplu de gemeni siamezi, mai exact un trup cu 3 picioare, 2 maini si 2 capuri, care isi sarbatoresc ziua de nastere umbland la curve cu un tortuletz. Una din curve prinde drag de ei si vrea sa-i ajute, adica sa faca dragoste cu ei si sa ii duca la doctor atunci cand unul dintre fratzi cade bolnav si celalalt e silit sa-l tarasca dupa el, macinat de spaima ca frate-su ar putea sa moara si el va trebui sa traiasca cu un starv anexat. Dar besigur, se pune si problema ca cei doi sa fie descusutzi si sa-si vada fiecare de treaba lui, ceea ce isca fel de fel de regrete si stresuri. Filmul este o combinatie perfect dozata de grotesc si finetzuri sentimenale, recomandat de la inima.

Apoi mai e un film Jackpot pe care nu reusesc sa pun mana, asa ca sar direct la Northfork, filmul care imprumuta serios de la suprarealismul lui David Lynch, pastrand spiritul sudist, absurdul si dilemele pamantene. Filmul arata superb in stil noir scaldat uneori in lumina laptoasa care bate pe geamuri si e doldora de actori de prima mana: James Woods, Peter Coyote si inca 4 tipi imbracatzi in parpalace negre au sarcina sa lamureasca pe satenii din Northfork sa evacueze satul pt ca guvernul sa poata construi un lac de acumulare. Desi majoritatea oamenilor s-au carat luandu-si sicriele din cimitir cu ei, sarcina devine extrem de dificila cu cativa sateni: unul si-a cusut picioarele de podele cu cuie, altu si-a construit sub casa o Arca a lui Noe si asteapta sa vina apa, iar Nick Nolte e un preot batran care are grija de un inger muribund cu aripe amputate. In timpu asta o gasca de patru ingeri, dintre care unu e cowboy si transcrie rugaciuni din coduri Morse si altu e Daryl Hannah cu freza din Blade Runner, freaca menta prin oras cautandu-l pe ingeru muribund. Filmul e un pic scaldat in nonsensuri onirice lynchiene, dar arata SUPERB.

Ultima productie a fratilor Polish e mai mainstream asa: Astronaut Farmer il are pe MARELE Billy Bob in rolul principal. Billy Bob joaca un redneck pensionar fost aviator care se apuca sa-si construiasca o nava spatziala in hambar. Consatenii nu-l aproba intru totul dar il tolereaza pt ca e un om de ajutor care e preten cu toata lumea si in plus se imbraca uneori in cosmonaut sa tzina lectzii de fizica copiilor de la scoala. Ceea ce, observa invatzatoarea, e laudabil in comparatzie cu parintzii care se imbraca in clovni ca sa-si distreze copiii. Toate bune si frumoase pana cand Billy Bob face comanda pt combustibil de racheta, ceea ce-i aduce FBI-ul pe cap, care-i rascoleste cotetzu de gaini si ii pune sub supraveghere casa de teama sa nu aiba de a face cu rushii. Billy Bob isi cumpara benzina pe datorie si e gata sa-si piarda casa la ipoteca ceea ce-i dezbina un pic familia, mai ales dupa ce-si scoate copiii de la scoala sa-l ajute in misiune. Nevasta lui e Virginia Madsen, o mare doamna nominalizata la Oscar pt Sideways, daca o mai tzinetzi minte, gagica cu strugurii. Lucrurile se imput si mai tare cand vine NASA reprezentata de Bruce Willis si JK Simmons (nazistu din OZ, mare actor) sa-l dea in judecata pe Billy Bob pt ca vrea sa paraseasca planeta. Un family movie cu imagini superbe si moralisme, facut ca la carte.

Deci anuntzatzi-ma si pe mine unde gasesc Jackpotu ala.