Monday, September 18, 2017

TIFF 2017 (part 4) - inca niste filme contra plictiselii: Ministry of Love, The Student, Frantz, Hounds of Love, Age of Uprising

Cum ziceam, TIFF 2017 a fost o editzie axata pe filme entertaining, cu putzine filme proaste si putzine filme stralucite, asa am avut mai multe articole despre cele din categoria "contra plictiselii". Asta va fi ultimul dintre ele (au mai fost doua aici si aici, iar articolul despre filmele nasoale a fost aici).

*******************************************************

Ministry of Love

(regizat de Pavo Marinkovic, croat)

TIFFul a oferit intotdeauna mostre savuroase de comedie balcanica, cu precadere filme romanesti si unguresti, insa la editzia 2017 am prins din aceasta categorie doar comedia asta croata.

Comedia balcanica e adesea ancorata in cotidian si satirizeaza probleme de relevantza imediata; din cauza asta nu prea rezista in istorie - catziva ani mai tarziu e posibil ca publicul sa nu mai intzeleaga poantele, insa daca le vezi la momentul la care au fost facute pot fi teribil de amuzante. Am ras bine la filmul asta insa ulterior amicii m-au convins ca e o comedie cam idioata asa ca, influentzabil fiind, am facut o medie si l-am incadrat aici, in categoria filmelor "contra plictiselii". Totusi fanii lui Nae Caranfil ar trebui sa-l caute.

Povestea filmului porneste de la o initziativa legislativa discutata recent in Croatzia, conform careia ar trebui sa se faca economie la buget desfiintzand pensiile vaduvelor razboiului iugoslav, insa numai pentru acelea care si-au gasit ulterior barbat. Caci doar alea care au stat pe uscat merita recunoshtintza statului (si probabil asta si-ar dori si sotzii lor mortzi pe front - se stie ca balcanicii sunt mai posesivi din fire). Deci nu doar la noi policy-makingul e apanajul idiotzilor, pare sa fie o problema generala cu politicienii balcanici. Pentru punerea in aplicare a propunerii se infiintzeaza chiar un "Minister al Iubirii" responsabil cu identificarea si verificarea vaduvelor care si-au gasit barbat.

Ministerul asta incepe sa recruteze agentzi de teren pentru verificari, iar povestea e centrata pe unul din agentzii respectivi, un biolog ratat care vede in asta oportunitatea unei schimbari de cariera. Individul are un succes deosebit in a intra pe sub pielea vaduvelor, si nu doar pentru a obtzine informatzii, dar mai apoi lucrurile se complica. E un film funny care te face sa te intrebi cand se vor face si la noi comedii despre manualele de educatzie fizica ori alte nazbatii similare ale politicienilor nostri.


*******************************************************

The Student (aka Muchenik)

(regizat de Kirill Serebrennikov, recent arestat)

Saptamanile trecute a fost arestat regizorul acestui film - un incapatzanat critic al ortodoxiei rusesti si al regimului Putin, care se pare ca i-au gasit pana la urma ceva ac de cojoc si i-au bagat pumnul in gura cu tipica eficientza juridica ruseasca impotriva moravurilor. Cu putzin timp in urma, regizorul planificase si o biografie a lui Ceaikovski, insa autoritatzilor nu le-a convenit revelarea faptului ca acesta a fost gay.

The Student e despre un elev dezaxat care vorbeste numai in citate din Biblie si critica, prin prisma biblica, pe toata lumea din jurul sau - colegi, familie, profesori. In ciuda faptului ca tipu e cumplit de enervant si clar nebun, o profesoara de biologie prinde drag de el si incearca sa-si afle de unde-i vin piticii de pe creier.

Lucrurile degenereaza pe masura ce tanarul patimash ortodox incepe sa afisheze comportament violent, anti-semit, anti-sex (toate justificate cu citate din Biblie) iar factorii de decizie (inspector shcolar, director) par la randul lor pe cale sa innebuneasca, punand presiune pe profa de biologie sa mai predea si niscaiva creatzionism. Se mai perinda pe acolo si un popa ortodox care pare sa aiba un rol important in bunul mers al scolii, desi la suprafatza e implicat doar sfintzirea ocazionala a salii de sport si in acordarea de "ajutor duhovnicesc" elevilor cu "dileme". Profa de biologie incepe sa-si dea seama ca nu e de glumit, iar comedia absurda se transforma pe nesimtzite intr-o drama care are o gramada de relevantza pentru ceea ce se intampla si in Romania in zilele noastre.

E un film important pe care l-as recomanda mai calduros daca nu ar arata cam tare a piesa de teatru. De fapt in varianta originala chiar e o piesa de teatru. Regizorul e si sheful unui teatru din Moscova (functzie publica de la care i s-a si tras arestarea recenta) ocazie cu care a intrat in contact cu dramaturgul german Marius von Mayenburg de la care a preluat textul si l-a modificat sa ia forma unei satire la adresa contaminarii institutziilor publice cu misticism ortodox. Coloana sonora contzine si niste Laibach de efect.

*************************************************

Frantz

(regizat de Francois Ozon, un obisnuit al TIFFului)

Romantza interbelica Broken Lullaby a regizorului Ernst Lubitsch are parte aici de un remake hiper-melodramatic dar foarte frumos prezentat in alb-negru, parca mai frumos decat alte filme monocrome aparute in ultimii ani. Un foarte rafinat design de epoca, cu personaje supermanierate, caste/asexuale (ceva neobisnuit la regizorul Francois Ozon).

Nu e clar in ce masura filmul se doreste un remake dupa Lubitsch, sau o noua adaptare dupa piesa de teatru care l-a inspirat si pe Lubitsch. Filmul e centrat pe urmarile conflictului franco-german din Primul Razboi Mondial, Lubitsch era neamtz iar piesa de teatru din care s-a inspirat era frantzuzeasca si ambele variante au incercat sa exploateze regretele populatziei post-belice. Filmul e asadar cam nepotrivit in zilele noastre, cand regretele alea au cam fost uitate si totzi suntem supertwitchy si entuziasti in a incepe un nou razboi.

O familie de nemtzi poarta doliu disparitziei pe frontul Primului Razboi Mondial al fiului lor. Nevasta acestuia, acum vaduva, este adoptata de socri, desi e clar ca intr-o buna zi fata va trebui sa-si gaseasca alt barbat si eventual sa plece. Acest alt barbat se arata a fi un soldat francez care l-a cunoscut pe fiul raposat cu ceva timp in urma. Insa francezii nu-s tocmai bine vazutzi prin satucul nemtzesc, amintirile dushmaniei dintre popoare fiind inca proaspete. Ceea ce-l obliga pe frantzuz sa se care la el acasa, iar fata ramane macinata intre dragostea de popor si dragostea fatza de sharmantul hipster avant-la-lettre.

Regizorul Francois Ozon e un obisnuit al TIFF-ului, insa cumva l-am tot evitat pana acum. E mai cunoscut pentru satire queer si gender studies, aici insa a vrut sa faca ceva ce nu seamana cu nimic din ce mai facuse, un film complet rupt de modernitate si intors cu fatza spre literatura interbelica romantzioasa. Pasionatzii de asa ceva ar cam trebui sa-l vada (insa eu nu cunosc niciunul).



*************************************************

Hounds of Love

(regizat de Ben Young, australian)

De la Wolf Creek incoace australienii au deprins un gust pervers pentru thrillere horifice realiste, care baga spaima in oase pe calea simplitatzii realiste si prin absentza supranaturalului. Nimic spectaculos nu se intampla in genul asta de horror - avem doar barbatzi brutali care isi satisfac pofte violente ori sexuale pe seama unor indivizi (femei, dar nu numai) care s-au nimerit in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. E o forma mai light a genului torture porn pe care l-am dezaprobat intotdeauna, insa aici miza e pusa pe tortura psihologica generatoare de suspans si doar relativ tarziu se intampla niste violentze mai nasoale. Sunt filme horror in care se fac eforturi ca spectatorilor sa le pese de personajele care mor si nu sa se uite la ele desensibilizatzi ori ranjind cu detashare. Se pare ca e chiar un trend la australieni, am mai vazut tot de acolo si Killing Ground, iar filmele Wolf Creek au fost transformate intr-un serial TV de succes (am povestit aici).

Barbatu e un animal nemonogam care, daca are destul testosteron in sange, ar face orice sa-si imprastie samantza in cat mai multe directzii. Insa cand e nevoit sa traiasca intr-o societate bazata pe monogamie tre sa apeleze la solutzii mai perverse ca sa-si atinga obiectivul, mai ales daca depinde in oarecare masura de o partenera fidela. Hounds of Love e un joc de manipulare psihologica intre un nemernic si iubita lui pe care o convinge sa aduca gagici acasa pentru ca apoi sa le lege de pat si sa le abuzeze sexual dimpreuna, lasand cumva impresia ca a fost ideea partenerei. Una din victime incearca la randul ei sa o manipuleze psihologic pe femeia saraca cu duhu, sperand sa o intoarca impotriva abuzatorului.

Filmul e competent si isi atinge obiectivul de a ingretzosha privitorul, insa eu unul trag alte satisfactzii de la genul horror. Asta e prea realist.


*************************************************

 

Age of Uprising: The Legend of Michael Kohlhaas

(regizat de Arnaud des Pallieres, francez)

Una dintre sectziunile mele favorite la TIFF e 3x3, in care se aduce cate un calup de 3 filme de la 3 regizori care au facut ceva in viatza asta. La fiecare editzie sectziunea asta a fost ocazie de a descoperi macar un regizor pe care am de gand sa-l urmaresc tot restul vietzii. Anul acesta a fost francezul Arnaud des Pallieres, autor cu un stil aparte - filme intense cu dialoguri rarefiate si scenarii fragmentate care fortzeaza concentrarea si intuitzia spectatorului pentru a umple spatziile goale dintre scene. Regizorul alege adesea sa sara peste scene care ar contribui doar la progresul povestii, nu si la efectul dramatic, punand astfel o responsabilitate grea in carca privitorului a carui concentrare e solicitata permanent.

Am prins doua filme de-ale lui Pallieres - asta de aici care e putzin cam boring, si inca unul despre care voi povesti in categoria filmelor musai de vazut. Age of Uprising e ecranizarea unei legende populare nemtzesti din vremuri medievale, un fel de Toma Alimosh versus "Manea grosu si-artzagosu", amestecata cu ceva adevar istoric despre un Avram Iancu al nemtzilor.

Nu e de mirare ca joaca Mads Mikkelsen - cum ziceam, regizorul mizeaza pe actori care nu spun multe pe gura, trebuind sa compenseze din priviri. Protagonistul e un fel de Craishor al Muntzilor de la ei, un negutzator de cai nedreptatzit de un boier undeva intre Frantza si Germania (atat legenda cat si filmul sunt anatzionale, personajele vorbind ambele limbi). Pe masura ce se enerveaza impotriva sistemului, Mikkelsen aduna o gashka de tzarani si organizeaza o rascoala cu care reuseste sa faca ceva valva, facandu-se auzit pana la guvernator. Mai apare si Martin Luther pe-acolo sa-l certe pe teme religioase, si mai apare Bruno Ganz ca reprezentant al sistemului. E un film despre cum se facea dreptatea pe vremea aia la ei - ramane in sarcina spectatorului sa gaseasca asemanarile cu zilele noastre.

Fiind filmat aproape integral in natura, e si placut la privit.

*******************************************************

Monday, September 11, 2017

TIFF 2017 (part 3) - inca niste filme contra plictiselii: Tom of Finland, The Ornithologist, Safari, Animals, Like Crazy

Al treilea raport legat de filmele vazute din programul TIFF 2017, tot din randul celor mai rasarite dar nu chiar musai de vazut (nici tocmai de neglijat, insa sunt recomandabile mai mult posesorilor de acquired taste sau cu interes deja existent pentru subiectele tratate).

Primele articole despre TIFFul de anul asta sunt aici si aici.

*******************************************************

Tom of Finland

(regizat de Dome Karukoski, autorul viitoarei biografii cinematice a lui Tolkien)

Printre strategiile comunitatzii LGBT s-a numarat (dintotdeauna) iritarea inamicului, provocarea, falfaitul lifestyleului LGBT pe la nasul conservatorilor mult dincolo de cerintzele dezbaterii. Uneori ma irita si pe mine, alteori e insa necesara pentru simplul obiectiv de "raising awareness".

A fost in mod particular necesara in vremurile si societatea in care traia Tom of Finland, un grafician legendar pentru comunitatea LGBT cu care am luat contact in lumea benzilor desenate si a artelor plastice post-Warhol, chiar inainte sa intru in contact cu lumea LGBT. Am aflat atunci putzine despre el, mai mult din adnotarile albumelor grafice cu ilustratziile sale inconfundabile si scandaloase. Iata ca finlandezii au facut in sfarsit lumina asupra vietzii acestui obscur dar influent artist, printr-o cine-biografie destul de cinstita.

Pe numele sau adevarat Toumo Laaksonen, individul a fost un gay discret care a supravietzuit cumva celui de-al doilea Razboi Mondial, dar undeva pe front a deprins un fetish pentru uniforme naziste si pentru masculinitatea agresiva si disciplinata pe care o reprezentau. Dupa razboi s-a apucat de publicat caricaturi si benzi desenate pornografice pornind de la conceptul de uniforma - adica militzieni, motociclisti, soldatzi etc. in contexte homoerotice - un mod de a submina si fetishiza simultan conceptul de autoritate. Asta i-a dat mult de furca in societatea ultraconservatoare din Finlanda postbelica. A cunoscut insa un succes nebun in mediile LGBT si in comunitatzile de bikeri din SUA anilor 70, unde l-au si invitat in cateva randuri contribuind decisiv la popularizarea lucrarilor sale.

Un film destul de cool, care nu se rezuma la a face propaganda LGBT ci aduce onorurile necesare unui artist cu influentza istorica, legendar si in afara mediilor care l-au popularizat. Regizorul, tot finlandez, a intrat cu acest film in vizorul Hollywoodului si recent a fost insarcinat sa faca biografia cinematografica a unei legende pop culture - J.R.R. Tolkien.


*******************************************************

The Ornithologist

(regizat de Joao Pedro Rodrigues, portughez, autorul oribilului O Fantasma)

Unul din cele mai oribile filme pe care le-am vazut in viatza asta a fost la una dintre primele editzii TIFF, acel Phantom despre un gunoier gay care se strecura noaptea prin tomberoane sa miroase chilotzi murdari aruncatzi de cetatzenii Lisabonei. Nu cred ca tzine de homofobie reactzia viscerala pe care am avut-o (trei sferturi din public a parasit sala de cinema), dar nu cred ca s-a inventat inca un termen pentru reactzia respectiva. In mod clar a fost o forma de "-fobie", dar de alta factura decat acel "being an asshole" care trece azi drept "homofobie".

Iata ca aproape 15 ani mai tarziu nimeresc din intamplare la un alt film al aceluiasi regizor portughez, tot un film provocator insa de o cu totul alta factura, mult mai rafinat estetic si interesant in multe privintze. Ornithologist e o rastalmacire suprarealista a aventurilor Sfantului Anton de Padova, personaj legendar pentru portughezi, cunoscut drept Sfantul Oamenilor Ratacitzi (si al Lucrurilor Pierdute).

Protagonistul e un ornitolog care se rataceshte in timpul unei excursii de bird-watching si trece prin tot felul de peripetzii horror, erotice sau tragicomice - face sex cu un cioban pe nume Jesus, e luat prizonier si torturat de niste turiste chinezoaice, se intalneste cu un trib de amazoane lesbiene aflate la vanatoare de barbatzi (=porci). Aproape integral filmat in natura salbatica, filmul ocazioneaza peisaje impresionante, e de vazut si savurat pe ecran cat mai mare. De priceput e cam greu de priceput, fiind obligatorie familiarizarea (macar de pe Wikipedia) cu aventurile Sfantului Anton pentru a sesiza modul in care acestea sunt rastalmacite intr-o cheie meta-sexista (nu neaparat LGBT, cat cu privire la dihotomia masculin-feminin, homosexualitatea fiind aici mai degraba un refugiu in fatza agresiunilor taberei adverse).


*******************************************************

Safari

(regizat de Ulrich Seidl, acest Thomas Bernhard al cinema-ului)

De catziva ani sorb din ochi filmele lui Seidl despre mentalul colectiv austriac si revad de cate ori am ocazia excelenta trilogie Paradise, insa de o vreme incoace omul se concentreaza exclusiv pe documentare.

Safari continua stilul de documentar "ajustat" abordat anterior cu In the Basement, insa nu e la fel de fun, caci se indeparteaza putzin de problemele pe care românii le pot pricepe cu ushurintza. Austriecii sunt genul de popor in care orice cuplu cu o oarecare vechime la serviciu face suficientzi bani incat sa isi permita anual o vacantza oriunde pe planeta - tinerii se duc mai mult in India, Indochina insa batranii cu nostalgii imperiale prefera Africa unde se pot comporta ca si cum aia de-acolo sunt sclavii lor si nimeni nu comenteaza. O alta chestie relevanta acestui film e ca austriecii au inventat Jagermeisterul, deci "meseria" vânătorii are o valoare aparte ce vine cu justificari istorice, mitologice si chiar teologice. Doar ca, satui de vanat cerbi si caprioare pe la ei, astazi pasionatzii de vanatoare au posibilitatea sa macelareasca girafe, zebre, antilope si profita fara nicio remushkare de aceasta posibilitate (au lucrat destul la viatza lor si merita si ei o relaxare - justificare ce dovedeste inca o data ca munca dezumanizeaza).

Filmul e o colectzie de interviuri (unele simulate, unele reale) cu diversi idiotzi care isi justifica hobby-ul vanatorii de animale exotice, mixate cu scene reale de jupuire si macelarire a unor girafe ori zebre. Filmul are acel caracter de tragi-comedie seaca al tuturor filmelor lui Seidl insa gasesc ca fatza de filmele sale precedente impactul e ceva mai mic pentru noi, un public deloc familiarizat cu fenomenul analizat de film. Nici tema environmentalista nu e la fel de cool cum erau analizele psiho-sociale din celelalte filme ale sale, asa ca asta e primul film al lui Seidl pe care nu-l recomand ca fiind musai de vazut. Dar cine ii urmareste filmele tre sa-l adauge si pe asta la colectzie.


*******************************************************

Animals

(regizat de Greg Zglinski, Lynch wannabe)

Au fost la TIFFul asta o gramada de filme legate cumva de recenta relansare Twin Peaks. In unele cazuri legatura nu e evidenta, cum e cazul acestui film polono-austriac care il imita pe David Lynch cum si cat poate. Sufera de multe limitari si scurtaturi dar a iesit ceva decent, cam ce ar face Lynch daca s-ar muta pentru un an in Alpi si ar trebui sa faca acolo un film fara buget si doar cu actori pe care-i gaseste prin imprejurimi. Sursa inspiratziei pare sa fie Lost Highway, asa ca filmul asta ar trebui sa se numeasca Shoseaua cu Hartoape.

Avem un cuplu care se duce la munte in vacantza si pe drum calca o oaie. Shoferul e obligat sa plateasca oaia, insa cu ocazia asta o ia cu el sa o gateasca la cabana, demonstrandu-si astfel priceperea culinara si sperand sa recucereasca inima sotziei care se uita urat la el de cand l-a prins cu alta. Acolo la cabana se intampla tot felu de chestii, amneze si anamneze lynchiene, flashbackuri din care aflam ca cuplul cu pricina se afla intr-o criza amoroasa cu gelozii tzinute sub presh. In paralel se intampla lucruri nasoale si la apartamentul de la Viena unde cei doi au lasat o gagica sa aiba grija de pisici, gagica respectiva fiind banuita a fi amanta sotzului si cauza tulburarilor sotziei care vede amenintzari amoroase la tot pasul, inclusiv in oaia calcata cu mashina.

Se zice ca scenariul filmului a fost scris de un austriac care s-a sinucis dupa ce l-a scris, lasandu-l cu limba de moarte polonezului Zglinski, candva elev al lui Kieslowski. Personajele sunt umpic cam seci, nu reusesc sa atraga nici simpatii si nici antipatii, dar asa sunt austriecii, nu e vreo lipsa a actorilor ori scenariului.


*******************************************************

Like Crazy* (aka La Pazza Gioia)

(regizat de Paolo Virzi, italian destul de faimos)

La polul apus austriecilor sunt italienii cei exuberantzi - motiv pentru care cele doua popoare nu se prea suporta.

Varianta italiana la Thelma si Louise e o tragi-comedie despre doua femei nebune evadate de la o clinica pentru femei nebune. Filmul pare o versiune feminista la Zbor deasupra unui cuib de cuci, cu accentul pus pe probleme femeiesti - fluctuatzii hormonale, tragedii sentimentale, regrete, mitomanie, isterie si ceva shopping.

Cele doua actritze sunt destul de cool - una e sora Carlei Bruni (fosta prima doamna a Frantzei), a doua e nevasta regizorului. Caracterele lor sunt drastic opuse - una e o bogatanca bipolara mitomana pasionata de astrologie, cealalta e deprimata patologic in urma unei cariere ratate de stripperitza (si in urma abandonarii unui copil nedorit pe care apucase sa-l faca cu peshtele ei).

Cea mai isterica dintre ele se hotaraste sa o ajute pe cea disperata sa isi regaseasca copilul, insa pe drum mai au niste shopping de facut, niste barfe etc. Ea insashi trebuie sa-si viziteze sotzul care a bagat-o la balamuc ca sa-si poata vedea mai departe de o viatza indestulata, iar pe alocuri distinctzia dintre mitomanie si realitate e cam cetzoasa.

Un film entertaining, cu doze echilibrate de melodrama si comedie isterica, recomandat celor care apreciaza italienii galagiosi.

*exista si un film american recent cu acelasi titlu




Thursday, August 31, 2017

TIFF 2017 (part 2) - filme contra plictiselii: Alien Covenant, The Tunnel, Prevenge, Small Town Killers, Parents

In articolul trecut am povestit despre filmele naspa de la TIFFul din acest an. Acum e randul filmelor mai rasarite, dar nu chiar musai de vazut.

 Alien: Covenant

(regizat de Ridley Scott, autorul Alienului original)

Cum ziceam, TIFF 2017 a fost o editzie ceva mai populista decat in anii precedentzi:
  • Ne-a oferit un concert-party cu Florin Salam, redeschizand dezbaterea pe seama ideii ca in sufletul oricarui hipster traieste un manelist care se chinuie sa scape afara;
  • A fost prima editzie oferind o sectziune speciala dedicata filmului erotic. Vizionarea in public a acestui gen de filme mi s-a parut dintotdeauna disturbing, ar trebui sa fie o experientza intima ca si spovedania (in cinema se mai aude un plescait de undeva din intuneric). In fine, am intzeles ca au fost totusi filme interesante, din anii 70-80, insa n-am reusit sa ajung la niciunul;
  • Nu in ultimul rand, festivalul a avut sectziuni bogate dedicate unor fenomene pop precum seria Alien ori Twin Peaks. Asa se face ca a ajuns si filmul asta, proaspat lansat, in programul TIFF.
Alien Covenant e din pacate cel mai slab dintre toate filmele Alien din multiple puncte de vedere, dar cel mai dubios e ca povestea musteshte de ideologie creatzionista (sugerata si de titlul cu conotatzii biblice) si va da apa la moara celor care doresc predarea creatzionismului in scoli. Avem o nava spatziala condusa de un popa, iar intriga e mai mult dark fantasy decat science-fiction. Tot misterul si miza contactului inter-civilizatzii s-a dus dracului, practic aflam ca Alienii nici macar nu erau Alieni asadar titlul seriei e greshit din capul locului si Ridley Scott isi da cu stangu-n dreptu. Scara cosmica a povestii e redusa la nivelul unui conflict corporatist iar oamenii devin buricul Universului, oferind o viziune geocentrica ce nu fusese deloc caracteristica acestor filme. Toate indiciile sugereaza ca Ridley Scott s-a creshtinat recent.

Filmul e prost editat, incat potzi remarca cu ochiu liber taieturile: personajele fac referire la scene care nu mai sunt in film si mor inainte sa apuci sa le retzii numele. Totul se intampla foarte repede, nu e deloc timp pentru mister si atmosfera (alienii ajung la maturitate in cateva secunde!). In general filmul pare construit pe baza feedbackului primit de la grupuri focus dupa vizionarea lui Prometheus: v-a placut robotu jucat de Fassbender? bagam doi de Fassbender! v-a placut alienu ala mic si mai albicios? bagam doi si din aia! v-a placut suflul de creatzionism care razbatea din poveste? bagam un popa in rolul principal! Totusi Coalitzia pentru Familia Traditzionala va avea mult de furca cu conceptele reproductive descrise in film. Aici fiintzele nu se reproduc doar prin sfanta uniune dintre un barbat si femeie ci si prin urechi, prin nas, prin sex oral, nazal si alte metode care vor da vertij celor care isi inchipuie ca au intzeles cum se inmultzesc vietatzile.

Imi placuse Prometheus si faptul ca Ridley Scott a luat o distantza considerabila fatza de primul film Alien pentru a lasa spatziu de dezvoltare unei noi epopei, insa acest film pare sa incerce mai degraba sa lege Prometheus de Alien vs. Predator decat de seria Alien originala. Multa vreme filmele Alien vs. Predator au fost ridiculizate de fanii ambelor serii, fiind percepute ca o escrocherie, insa in filmul asta n-ar fi parut deloc aiurea daca aparea si un Predator. 


********************************************

The Tunnel

(regizat de Seong-hun Kim, a mai fost pe la TIFF cu A Hard Day)

Filmul asta e o reclama de doua ore jumate la diverse produse coreene - in special la telefoanele Samsung, mashinile Kia, niste drone si ceva tehnologie de foraj.

Un gagiu (ala mai tanar din Handmaiden) merge cu autoturismul proprietate proprie (marca Kia) printr-un tunel care se prabuseste peste el. Fiind o mashina Kia, e singura care rezista dezastrului, insa il prinde captiv pe shofer inlauntrul ei. Mai e inca o gagik pe acolo dar n-avea mashina Kia asa ca e paralizata de la mijloc in jos. Noroc ca protagonistul are telefon Samsung a carui baterie tzine cvasi-forever si ii permite sa vorbeasca cu familia si cu factorii decizionali care organizeaza operatziunea de salvare. Salvarea intarzie insa timp de multe zile, noroc ca bateria telefonului tzine destul de mult. Mai nasol e cu mancarea, omul trebuie sa se multzumeasca cu tortul pe care il avea pe bancheta din spate.

Autoritatzile sunt incompetente, SMURD-ul se tot agita pe acolo, se mai amesteca si presa, se pare ca tunelul fusese construit prin metode romaneshti (cineva de la firma de constructzii ori de la ministerul care a licitat constructzia a vrut sa faca economie de materiale). E un film care subliniaza caracterul universal al incompetentzei si prin asta ne poate face pe noi, romanii, sa ne simtzim nitzel mai bine. Pe de alta parte, e si de natura sa ingrijoreze - la noi inca se prabushesc autostrazi construite pe campie, dracu stie ce se va intampla cand va trebui sa taiem autostrazi prin muntzi. De fapt asta e motivu pentru care nu avem autostrazi, cineva incearca sa ne fereasca de dezastre precum asta din film.

Dpdv tehnic e un disaster movie reushit dar, la doua ore jumate, cam prea lung. Are o documentare inginereasca atenta si detalii tehnice inteligibile de catre spectatorul de rand. Regizorul e priceput la thrillere comerciale, am mai vazut de la el A Hard Day tot la TIFF, care era ceva mai bun decat asta pentru ca era si funny. Dar nu e ok sa faci un disaster movie funny, asa ca nu e chiar un repros.


*******************************************************

Prevenge

(regizat de Alice Lowe, superstar al comediei britanice negre - Sightseers, Little Britain etc.)

O comedie horror mizantroapa in buna traditzie pe care o au britanicii in genul asta. O feminista gravida pretinde ca e posedata de spiritul bebelushului din burta, care o obliga sa casapeasca barbatzi. Actritza-regizoare Alice Lowe e un star recent al comediei negre englezesti, ar trebui sa o stitzi macar din Sightseers si Little Britain. Filmul a fost facut chiar in timp ce Alice Lowe era gravida si superiritata de prezentza barbatzilor in jurul ei. Titlul Prevenge inseamna un fel de razbunare in avans, pentru lucruri pe care barbatzii nu le-au facut inca, dar sigur aveau de gand sa le faca.

Avem asadar inca o mostra din noul val de horror feminist despre care am mai vorbit anul trecut cu ocazia lansarii lui Love Witch (interesant de urmarit si panel-ul "Women in Horror" la care au participat Alice Lowe, autoarea lui Love Witch si inca niste regizoare in cadrul FrightFest 2016).

Filmul e o succesiune de scene in care protagonista agatza cate un barbat, are niste dialoguri funny cu el apoi il omoara in moduri mai mult sau mai putzin funny. E un film menit sa deschida apetitul feministelor pentru horror, folosindu-se de umor pentru a lubrifia vizionarea si de violentza impotriva barbatzilor ca factor motivatzional. Notziunea de instinct matern capata noi fatzete iar barbatzii sunt prezentatzi drept niste shobolani oribili destinatzi exterminarii (ei se exprima prin replici de genul This is my big fat snake, do you want to touch it?).

E un film la care trebuie sa mergi cu prietena, iar in timpul vizionarii sa-i urmaresti cu coada ochiului reactziile la diverse scene, ca sa itzi dai seama pe cine ai adus in casa.


*******************************************************

Parents

(regizat de Christian Tafdrup, debutant danez)

Un fantasy danez sentimentalist si moralist, despre un cuplu de pensionari care se trezesc peste noapte intineritzi in mod magic. Inflacaratzi de entuziasmul intineririi, decid chiar sa se mute inapoi in garsoniera in care si-au petrecut studentzia si sunt cuprinsi de narcisism la adresa corpurilor de a caror splendoare tinereasca uitasera.

Ceea ce pare sa fie o a doua shansa la viatza, sex si o relatzie de lunga durata incepe insa sa se transforme intr-un risc major, gagica propunandu-si sa profite mai mult de tineretzea redescoperita, in detrimentul sotzului. E aici un fel de Twilight Zone combinat cu speculatzii despre gerontofobie si despre natura romantismului ce tzine cuplurile laolalta. Am mai vazut multe comedii americane pe subiectul intineririi magice, dar filmul asta abordeaza problema cu subtilitate eleganta si cu gravitate de basm moralist, partea de comedie fiind aproape absenta.

Am fost la viatza mea pe la multe festivaluri de toate felurile si cel mai adesea nimeream din intamplare in fotografiile pe care le faceau atashatzii de presa pe-acolo. Am impresia insa ca acestia au o agenda anume sa fotografieze doar oameni sub 90 de kile si sub 40 de ani asa ca de la o vreme incoace sunt absent din toate pozele. Cam despre asta e filmul, cum odata cu trecerea anilor incepi sa devii invizibil. Si mai e despre zicala aia englezeasca: You can't have a cake and eat it too


******************************************************

Small Town Killers

(regizat de Ole Bornedal, clasic danez intors acasa de la Hollywood)

Tot un film danez, de data asta proiectat din capul locului sa fie un succes mainstream, capitalizand experientza hollywoodiana a regizorului Ole Bornedal (Nightwatch). Rezultatul e o comedie uneori amuzanta, alteori idioata, anume conceputa pentru a deschide apetitul producatorilor de remakeuri americane.

Intr-un satuc izolat, doua cupluri trecute de a doua tineretze ajung la crize maritale sincrone: nevestele petrec tot mai mult timp la un club de salsa, in compania antrenorului, in timp ce sotzii s-au cam ingrasat si nu prea mai au chef de sex. Nevestele planuiesc un divortz brutal, cu confiscare de averi, la care sotzii replica cu un plan de asasinare a celor doua ungrateful bitches. Pentru asta angajeaza de pe Internet un asasin rus care soseste la scurt timp in Danemarca sa rezolve problema, insa problema nu e usor de rezolvat caci nevestele au si ele niste planuri B in maneca.

Ceea ce rezulta e o comedie de situatzii cu crime si umor negru, plus ceva mishtocareala la adresa imigrantzilor. O poveste distractiva dar nu tocmai ingenioasa, cu actori danezi high-profile (cunoscutzi de prin filmele lui Von Trier, Boe dar si de prin filme americane, unde danezii se pare ca ajung destul de usor). De fapt o parte din umor vine din casting (actori de drama distribuitzi in roluri idioate), insa cine nu e familiarizat cu actorii va rata aspectul asta iar ceea ce ramane e doar o comedie de duzina sperand sa aiba parte de un remake american cu Michael Keaton, John Cusack sau ceva pe-acolo.