Sunday, February 23, 2020

Maraton de Oscaruri contra plictiselii (2): The Two Popes, Bombshell, 1917, Dunkirk, The Shape of Water, A Man Called Ove


The Two Popes

(regizat de Fernando Meirelles, autorul lui City of God)

Cineva a vazut memele cu preotul din Game of Thrones prezentat la mishto drept Papa Francisc si i-a dat regizorului ideea sa-l distribuie pe Jonathan Pryce chiar in rolul respectiv, cot la cot cu Anthony Hopkins care il joaca pe Papa Benedict, despre al carui perioada de preaviz e filmul de fatza.

Indiferent cat itzi pasa sau nu de soarta catolicismului ori de vietzile Papilor respectivi, nu ai cum sa nu gasesti placere in interactziunea dintre cei doi actori carora personajele le vin ca niste shosete. Aflam detalii amuzante despre cum cei doi se uitau la fotbal sau mancau pizza impreuna, dar si chestii mai serioase despre conflictul dintre doua trenduri din biserica catolica - progresistii de stanga care promoveaza reformarea catolicismului versus conservatorii traditzionalisti obsedatzi de PROCEDURA. Filmul ni le prezinta drept credintze sincere ale doi lideri si nu ca pe doua interese politice. Benedict ii cedeaza locul lui Francisc convins ca trebuie incercata si varianta care nu-i convine lui (plus niste presiuni legate de scandalurile privind pedofilia si celibatul preotzilor).

Regizorul e fiu al favelei braziliene (primul sau hit a fost City of God), asa ca si in filmul asta avem doze serioase de stangism - e ideologia ce motiveaza firea si actziunile lui Francisc, pornind de la experientza sa first-hand cu dictaturile de dreapta sudamericane. Nu m-ar surprinde sa aflam intr-o buna zi ca ridicarea sexo-marxismului sa aiba ceva corelatzie si cu mandatul Papei Francisc.


**********************************************************

Bombshell

(regizat de Jay Roach, autorul filmelor Austin Powers)

Trei scorpii hartzuiesc un batran bolnav care a muncit toata viatza sa creeze joburi, sa puna paine pe mesele a sute de familii etc. (atata vreme cat persoanele de sex feminin din acele familii purtau fuste scurte la locul de munca). Incidentul a fost unul din declanshatorii miscarii MeToo, inspirand ulterior si mazilirea lui Weinstein. Astept revolutzia Identitatzii de Gen, cea care va desfiintza distinctzia genurilor binare ca sa se dezamorseze definitiv dihotomia femei-barbatzi, sa putem ajunge la problema reala, a relatziilor de putere in tribalismul de corporatzie.

Incidentul e initziat de eroina jucata de Nicole Kidman, dupa ce e data afara pentru ca s-a prezentat neprofesional la locul de munca. Acesteia i se alatura cea jucata de Charlize Theron (finalista Oscar) care isi aminteste ca fusese hartzuita de batranul asta pe vremea cand nu era atat de batran, chel si bolnav incat sa-i trezeasca repulsie (in film batranul e facut sa arate ca Jabba the Hut si ni se solicita sa empatizam cu repulsia de a face sex cu el). A treia eroina e jucata de Margot Robbie (si ea finalista Oscar) - personaj fictiv in gura careia se mai pun niste vorbe de ocara la adresa moshului. Si totusi singurul Oscar castigat de filmul asta e cel mai pentru machiaje si coafuri (sper ca nu a lui Nicole Kidman care pare facuta pe calculator).

Ceea ce n-apuca filmul sa spuna e ca batranul a devenit ulterior consultant pentru Trump si a murit in calitatea respectiva, iar scandalurile de hartzuire au continuat la Fox si dupa plecarea sa, unele avand in postura de hartzuitori femei iar in postura de victime barbatzi - tema spinoasa a situatziei e acel Non-Disclosure Agreement prin care, din spirit de "colegialitate", oile se obliga sa se planga strict lupilor (o practica uzuala si pe la noi, despre care se vorbeste prea putzin). Filmul atinge subiectul NDA cam in fuga, mi-a parut mai interesat sa ne spuna cat de libidinos era moshu asta.


********************************************************

1917

(regizat de Sam Mendes, autorul lui American Beauty)

Fiecare editzie Oscar include un film care e bagat la inaintare pentru inovatziile tehnice, fiind in rest cam gol de contzinut si miza. Filmul asta e atat de gol incat, comparabil cu trailerul, nu are absolut nimic in plus - fiecare secventza de 2-3 secunde din trailer e lungita la 10-15 minute in film, aparent filmat dintr-o singura taietura. Scenariul suna ca o ultrasimplificare a povestii din Saving Private Ryan, cu mai putzini actori si mai putzin sange, mai multa atmosfera si putzine scene de actziune - filmul contzine mai multzi shobolani decat soldatzi, iar momentele mai horror se limiteaza la umblatul pe cadavre. Sigur, o diferentza esentziala e ca aici e vorba de primul razboi mondial, mai slab dotat tehnologic si punand mai mult accent pe setea de sange a patriotzilor si contactul direct cu cadavrele. Razboaiele de astazi sunt mult mai curate, altfel te simtzi cand esti bombardat de o drona.

Povestea e despre cum Colin Firth are de trimis un mesaj peste dealuri lui Benedict Cumberbatch iar sarcina e data tinerelului asta din film (si din Captain Fantastic), impreuna cu niste versuri din Biblie care sa-l motiveze sa moara pentru patrie. Esentzial atunci era sa convingi oamenii sa moara gratis pentru o cauza abstracta, asa ca poeziile si Biblia erau ceea ce e social media in zilele noastre.

Mersul povestii reflecta cat de cat citatul din Biblie cu care e inarmat eroul - individul trece prin deshert si prin apa Iordanului, prin focurile Gheenei (un oras in flacari care arata ca un nivel dintr-un joc video de tip survival) si gradina Raiului (o poiana in care un soldat canta cantece iehoviste). Filmul e facut in memoria bunicului regizorului si e conceput inainte de orice sa ofere o experientza vizuala, deci ca spectator tre sa te pregatesti pentru asa ceva (ecran mare pentru imersiune, fara popcorn si oameni care rontzaie pe langa tine acoperind rontzaitul shobolanilor din film).

E dragutz intr-un fel, dar am sarit peste armata si nu simt nimic pentru filme de razboi.


*****************************************************

The Shape of Water

(regizat de Guillermo del Toro, autorul lui Hellboy)

Puteau sa-i zica Lostritzul la filmul asta, in asa hal seamana cu scrierea lui Voiculescu (scriitoru, nu mogulu).

Dupa un an 2017 in care relatziile heterosexuale au fost demonizate prin prisma scandalurilor de hartzuire de la Hollywood, cu ce obraz sa te mai prezintzi la Oscaruri cu un Titanic, ori Doamne fereste cu un Pacientu Englez? S-a gasit o solutzie eleganta - povestea de dragoste dintre o femeie si ceva din afara oranduirii patriarhale, un reptilian cu putza.

Individu e un om-reptila de care lumea radea acu 15 ani cand aparea in Hellboy, dar acu e perfect ok ca erou romantic. Pe atunci il chema Abe Sapien, era jucat de acelasi actor (Doug Jones, specializat in roluri purtatoare de masca), filmul era tot al lui Del Toro, iar ceea ce se povestea acolo despre personaj are MULTE in comun cu ce se intampla in filmul asta (vezi pasiunea pentru oua fierte). S-a si vehiculat o vreme suspiciunea ca asta ar fi un prequel/spinoff la Hellboy.

Totusi regizorul e foarte agresiv in a nega ca filmul asta ar avea legatura cu ACEL Abe Sapien - ar fi daunat serios incasarilor si probabil Oscarurilor sa se fi prezentat ca un spin-off Hellboy, chiar daca nimic nu s-ar fi schimbat la film. In plus Guillermo del Toro a fost recent scos din cartzile continuarii seriei Hellboy, drepturile de ecranizare s-au mutat in alta parte.

Filmul e o reconfirmare a faptului ca ce ii lipsise cinema-ului SF ca sa dea favoritzi la Oscaruri a fost ancorarea in pulsul momentului - toate temele de actualitate sunt bifate aici: rushi care-i spioneaza pe americani, femei exploatate si hartzuite de un mascul alb autoritar (un Michael Shannon superb), un gay simpatic care nu-si poate gasi un job cinstit din pricina ca e gay, si multe-multe pisici. Toata lumea e buna in filmul asta, mai putzin masculul american alb care terorizeaza pe toata lumea care nu e el (pana si spionul sovietic e mai de treaba).


************************************************

Dunkirk

(regizat de Christopher Nolan - Inception, trilogia Dark Knight, Interstellar etc.)

Asta ar trebui sa fie unul din filmele esentziale ale ultimilor ani. E frumos, nu zic nu, insa scenariul e mai mult un exercitziu de structura - nu solicita defel actorii care in 80% din film puteau fi facutzi pe calculator si nu ar fi deranjat pe nimeni. De exemplu in locul lui Tom Hardy putea fi chiar oricine iar revelatzia de a afla la final ca e Tom Hardy (in tot restul filmului acesta poarta o masca de pilot) nu reuseste sa fie o recompensa. Eu in locul lui nu m-as fi dat jos din pat pentru rolul acela.

Filmele de razboi au cam epuizat subiectele spectaculoase asa ca de acum incolo vom avea genu asta de pseudodocumentare dramatizand din echer si compas situatzii de jocuri video lipsite de personaje, in care itzi vine sa dai cu mouseu sa selectezi unitatzi. Dunkirk asta e o plaja din Frantza unde soldatzii englezi impresuratzi au tot asteptat sa fie luatzi cu barcile si dusi inapoi in UK, in timp ce nemtzii zburau pe deasupra lor si le mai lasau cate o bomba in cap. E o situatzie destul de seaca, pentru care Nolan face un film sec cu scene lungi si repetate din puncte de vedere diferite. Avem unele scene filmate din avion, altele filmate de pe plaja si altele de pe mare, din diverse vaporashe iar cele trei perspective sunt comprimate temporal in moduri diferite - povestea din avion a durat juma de ora, cea din barca o zi si-o noapte, iar cei de pe plaja au asteptat mult si bine.

Muzica lui Hans Zimmer are un rol esentzial in a da dramatismul pe care scenariul nu prea reuseste sa il starneasca. Iar Nolan are talentul ala de a face filme 2D sa para tridimensionale, imersive prin trucuri de regie. Merita vazut la cinema, caci pe ecran de televizor ma tem ca filmul pare extrem de sec.


*********************************************

A Man Called Ove

(regizat de Hannes Holm, suedez)

Un fel de Moartea Domnului Lazarescu, adaptat insa la realitatzile societatii scandinave, deci mult mai luminos decat filmul românesc. Un mosh vaduv tot incearca sa se spanzure insa vecinii enervantzi il tot intrerup, ii tot dau de lucru cate ceva. Groaznica tre sa fie viatza pe-acolo. E destul de clar ca protagonistul vrea sa se spanzure de plictiseala, nu de altceva. Cel mult nostalgie - povestea aloca o buna parte unor recapitulari biografice despre copilarie, tineretzea si sotzia moarta a moshului, dar nici din istoria respectiva nu mi-a fost clar care era tragedia moshului.

Filmul a fost finalist la Oscaruri iar romanul pe care se bazeaza se pare ca are un succes nebun, a fost tradus si la noi. Pare un vehicul propagandistic pentru suedezi sa se laude ca la ei cetatzenii o duc atat de bine ca li se uraste cu binele. Mi s-a parut mai slab decat toate filmele cu pensionari pe care mi le amintesc (Nebraska, About Schmidt) asa ca succesul mi-e cam inexplicabil. Doar daca nu cumva comisia de Oscaruri chiar a vazut filmu back-to-back cu Moartea Domnului Lazarescu si au zis da, domle, uite un film care va aduce bucurie in casele oamenilor si e posibil sa dea un push la legalizarea eutanasiei, mai ales ca se plangea recent shefa de la FMI ca e ineficient financiar sa tzii batrani in viatza atata amar de vreme.


Monday, February 17, 2020

Maraton de Oscaruri contra plictiselii: Vice, Moonlight, Star Trek Beyond, Passengers, Captain Fantastic, Room


Moonlight

(regizat de unu Barry Jenkins, debutant minoritar)


Cineva joaca alba-neagra la Oscaruri, au inceput sa alterneze editziile in care nu e picior de negru pe acolo cu cele in care nominalizarile sunt dominate de minoritatzi. Asta e al doilea film din memoria recenta in care un actor de culoare a primit Oscar pentru run rol cu screentime total sub 10 minute, chestie care nici macar ca "rol secundar" nu se califica (despre primul caz, 12 Years a Slave, se spune ca ar fi fost un cadou facut de Weinstein uneia din actritzele pe care le hartzuia). Nu neg ca Mahershala Ali e un superactor, dar e mai bun in cam toate celelalte roluri in care l-am vazut, iar un rol de Oscar ar trebui sa dureze mai mult de 10 minute.

Am dus cu greu filmul pana la sfarshit. Personajul principal e o colectzie de stereotipuri autovictimizante  - umpic gay, umpic autist, umpic negru, umpic orfan, cam tocilar in tineretze, fitness freak la maturitate, hip-hoper cu dintzi de aur la apogeul vietzii. Povestea e un fel de biografie a acestui personaj ostentativ pana in maduva oaselor. Nu se intampla absolut nimic in afara de faptul ca personajul imbatraneshte si umbla de colo sa se vada cu unii.

In copilarie e jucat de un baietzel simpatic pe care colegii de scoala reusesc sa il convinga ca e gay (peer pressure? altfel nu imi dau seama cum cineva la varsta aia poate sa-si dea seama daca e gay sau hetero, eu nici pana azi nu mi-am dat seama). Apoi eroul creshte mare si mananca bataie prin liceu, iar colegu de banca ii alina suferintza cu un handjob. Se poate intampla oricui, nu e cazu sa faci un film despre asta, si nici macar nu te face asta gay. Apoi creshte si mai mare si devine un hip-hoper ultraenervant si primeste intr-o zi un telefon de la fostu coleg de banca care, proaspat divortzat, ii reaminteste protagonistului ca ii e dator cu un handjob.

Hipsterii vor fi incantatzi sa o vada intr-un rol secundar pe FKA Twigs. Altfel, e unul din cazurile alea notorii in care nu intzelegi in ruptu capului ce a cautat filmul pe listele de la Oscaruri.


*****************************************************

Vice

(regizat de Adam McKay, autorul lui The Big Short)

O gramada de nominalizari la Oscar aici, dintre care 3 pentru actori (Rockwell pt rolul lui GW Bush Jr, Bale pt rolul principal al vicelui lui Bush si Amy Adams la a 6-a nominalizare in 13 ani, tre sa fie un record). Filmul e greu de urmarit datorita structurii de documentar - scenele cu actori sunt alternate cu naratziune jurnalistica si explicatzii didactice cu privire la ce trebuie sa intzelegem din dialogurile personajelor. Cumva pretentzia de satira si pretentzia de documentar se submineaza intre ele.

Filmul e biografia unui Gabriel Oprea al americanilor, care a reusit sa se infiltreze la cel mai inalt nivel al politicii americane exploatand ultra-oportunist tragedia World Trade Center, modificand legi pe gustul propriu, setand agenda internatzionala si facand jocurile de culise in timpul administratziilor GW Bush Jr.). Pe individ il cheama Dick Cheney, e inventatorul expresiei "enhanced interrogation" ca termen pentru torturile de la Guantanamo Bay, e autorul catorva dintre minciunile care au dus la razboaiele din Golf si il putetzi vedea in carne si oase in Who is America? (recentul serial de satira al lui Sascha B Cohen). Nu ma indoiesc ca tipul era un shobolan ticalos neo-conservator, chiar un precursor al gandirii Trumpiste, insa filmul se straduie cam prea tare sa faca pe toata lumea care apare aici sa para idiot.

Altfel, e un film important care ne informeaza cu privire la cum se face politica de cel mai inalt nivel, insa ma tem ca eram deja lamuritzi la data aparitziei filmului, avem si noi mascaricii nostri maligni pe care-i putem observa cu ochiul liber in timp real.


***************************************************************

Star Trek Beyond

(regizat de Justin Lin, autor al filmelor din seria Fast and Furious)

Asta e a treia parte din seria noua de filme Star Trek relansata acu 10 ani de J. J. Abrams - mare specialist in reciclari si monetizari de francize SF. Necazu e ca J. J. Abrams, fiind putzin ocupat cu celalalt mare proiect al sau (seria Star Wars), a lasat acest film pe mana unuia care facuse filme Fast and Furios, seria aia cu cocalari si mashini tunate care se tot tamponeaza.

Asta e, din pacate, exact ce se intampla si aici. Nava Enterprise se tamponeaza de totzi peretzii si asteroizii, se ciocaneshte cu alte nave, pune frane brushte, intra pe contrasens iar astia care o conduc nu o mai conduc doar din butoane, ci au un fel de schimbator de viteze (sub pretextu ca era un model mai vechi al navei). Aveam pana la un punct chiar suspiciunea ca Vin Diesel ar fi sub una din mastile personajelor extraterestre dar nu e el, e Idris Elba. Un punct de atractzie e actritza asta algerianca (Sofia Boutella din Climax) pe care au vopsit-o alba, apropo de whitewashing la Hollywood. In ciuda a ce credeam, filmul nu a fost nominalizat la Oscar pentru efecte speciale, ci tocmai pentru machiaj.

Povestea e cea mai tembela dintre noile filme Star Trek. Niste extraterestri au o armata de nave superrapide si superfurioase, cu care le place sa se tamponeze. Nava Enterprise cade intr-un shantz iar echipajul abia supravietzuieste, insa afla ca pe aceeasi planeta mai era o rabla de nava abandonata pe marginea drumului si tot ce trebe e sa i se sufle in jigler si sa bage gonetă.


**********************************************************

Passengers

(regizat de Morten Tyldum, norvegianu ala cu Headhunters)


Un SF pentru gospodinele care nu suporta SF-ul, cu puternic iz de Coalitzia pentru Familia Traditzionala. Uitatzi-va la afishu de mai sus, cu cata grija ascunde faptul ca filmul e SF si cum incearca sa atraga publicul de dramedii romantice heterosexuale. Sau poza de dedesubt care, n-ai zice, dar se petrece in cantina unei nave spatziale. La Oscaruri a ajuns pentru production design si muzica.

Protagonistul e gagiu ala din Guardians of the Galaxy care se trezeste accidental din hibernare in timp ce se afla pe o nava spatziala menita sa duca niste cupluri heterosexuale spre o planeta locuibila, in vederea colonizarii. Necazu e ca barbatu se trezeste cu 90 de ani prea devreme si se vede in situatzia de a trai o viatza de singuratate cumplita, caci aparatura nu-i permite sa se bage inapoi in capsula de hibernare.

De suparare, fecioru da in patima alcoolului si se imprieteneste cu un barman android (o referintza dragutza la The Shining) dar de la o vreme incepe sa dea tarcoale capsulelor in care hibernau gagici, unde o gaseste dormind pe Jennifer Lawrence. Frustrat sexual la maxim, fecioru o trezeste si o fraiereste ca i s-ar fi stricat capsula. Cei doi incep o romantza oribil de siropoasa la bordu navei, cu ocazionale plimbari prin spatziu care-s copiate cu nerushinare din Gravity, daca nu cumva chiar au luat de acolo niste scene care ramasesera afara la montaj.

Pana la urma gagica afla ca a fost trezita cu fortza din hibernare si hotaraste sa nu mai faca sex cu flacaul, asa ca acesta se intoarce la dragostea dintai, bautura, iar uneori mai repara cate o chiuveta.


**********************************************************


Captain Fantastic

(regizat de unu Matt Ross, mai cunoscut ca actor de roluri secundare)

E sesizabil si la noi trendu asta cu "datzi afara scoala din scoala". Sistemul e corupt, tabla inmultzirii e inutila, angajatorii stiu mai bine CE si mai ales CÂT tre sa stie un angajat ca sa fie loial (=dependent) fatza de proiectele companiei. Undeva in contextul asta a aparut si decizia extrema a homeschoolingului - perceputa la noi ca eliberare din chingile cunoasterii inutile, pentru copii care nu vor sa traiasca presiunea competiziei permanente. 

Viggo Mortensen e nominalizat in filmu asta la Oscar pentru rolul unui hippiot anti-sistem care traieste cu cei 6 copii ai sai intr-o padure, in semi-salbaticie, unde isi educa copiii in spiritul anticapitalismului, in incercarea de a crea din ei un fel de regi-filozofi asa cum si-i inchipuia Platon anticu. In loc de Craciun si Paste, copiii sarbatoresc Ziua lui Chomsky.

Copiii cresc cu abilitatzi de atletzi, inteligentza si cultura generala iesite din comun, insa complet incapabili sa relatzioneze in societate, ceea ce sunt nevoitzi sa faca la inmormantarea mamei care pe la inceputul filmului se sinucide. Bunicii copiilor sugereaza ca s-ar fi sinucis din cauza relatziei cu Viggo Mortensen care era dus cu pluta si ca avem de a face cu un caz de maltratare de minori.

Filmul e o combinatzie de momente geniale si momente preachy iritante, asa ca il incadrez undeva la mijloc. Sigur, lumea in care traim e oribila iar buna parte din modul in care protagonistul isi educa copiii are sens. Dar e si un mod predispus la abuz si spalare pe creier (copiii dialogheaza prin citate din cartzi, cam ca mine, nu se pot exprima in cuvintele lor). Tonul general e unul de comedie moralista dar spre final devine o utopie cu muzica folk si ideea principala ramane cam neterminata, autorul n-a stiut ce sa faca cu ea.


**********************************************************

Room

(regia Lenny Abrahamson, autorul lui Frank)

Ma asteptam la mai mult de la acest thriller finalist la 4 Oscaruri (din care unul castigat de doamna Captain Marvel pentru rol feminin principal).

In baza unui model de management autoritar la nivel de familie, in Austria un anume Fritzl reusise sa impuna disciplina in propria casa inchizandu-si fiica timp de 24 de ani intr-un beci. Ca sa tzina totul in familie, a facut cu ea vreo 7 copii din care majoritatea n-au iesit niciodata din beci. In acelasi timp, Fritzl a dat dovada de o fidelitate exemplara petrecand sarbatorile crestine cu familia si progeniturile, aducandu-le ciocolata, uitandu-se impreuna la televizor si comentand asupra degradarii societatzii moderne. Omul avea valori traditzionale bine definite si a tzinut sa le cultive celor dragi, rodul unei societatzi in care statutul de pater familias deriva dintr-un contract social in care patriarhul ofera resurse si protectzie in schimbul obedientzei totale. Ca sa functzioneze insa, e nevoie de izolare sociala - ceva ce am fi tentatzi sa credem ca nu mai e posibil in zilele noastre, insa Fritzl a dovedit contrariul (cazul a fost posibil si datorita unor aspecte ce tzin de societatea rurala austriaca).

Filmul Room (a nu se confunda cu horrorul cu acelasi titlu aparut anul asta, mult mai simpatic) e ecranizarea unui roman ce hollywoodizeaza cazul Fritzl si il simplifica foarte mult. O gagica e tzinuta prizoniera intr-un grajd, unde face si un copil care pana la 5 ani nu vede lumina zilei ceea ce face ca intzelegerea sa despre realitate sa se reduca la ce vede in televizor (fiindu-i cam neclara distinctzia dintre desene animate si oameni adevaratzi). Tatal copilului e chiar individul care o sechestreaza/violeaza pe fata, deci e aici si ceva din cazul Dinca (un Fritzl pe modelul caracalean).

O sa zicetzi ca e film serios, ca nu se dorea a fi unul de senzatzie, ci de analiza psihologica blablabla insa asta s-a facut infinit mai bine in grecescul Dogtooth, iar daca chiar era nevoie de o versiune dumbed-down a astfel de cazuri oribile, fiica lui David Lynch avusese un film asemanator ceva mai entertaining, acel Chained. Asta cumva mi s-a parut prea centrat pe protagonista, forma de masculinitate toxica pe care trebuia sa o scoata in evidentza filmul fiind caricaturizata expeditiv (omu rau era un incel, alte explicatzii fiind considerate de prisos).

Sunday, February 09, 2020

Recomandari literare 2019


Imi taiase PSD-ul chefu de citit, dar guvernarea PNL mi-a taiat si sperantza ca voi mai citi vreodata - se pare ca varsta de pensionare se ridica dincolo de sperantza de viatza, la dosarul de pensionare va fi obligatorie depunerea certificatului de deces iar mortzii vor fi reciclatzi ca sa punem tzara pe profit. Mancatzi, caci acesta e trupul meu, va avea o cu totul alta insemnatate, misiunea BOR nu-si pierde niciodata relevantza.

Sentimentul ca traim inca un episod din Ferma Animalelor e mai puternic ca oricand - insa daca episodul precedent ne era familiar (Orwell ne avertizase ca dupa tirania fermierului betziv urmeaza dictatura porcilor din ferma), in noul episod intram cam nepregatitzi. Se prefigureaza o epoca Pinochet asezonata cu ceva ortodoxie, deci e momentu sa ne actualizam cultura generala cu niste filme chiliene (recomand Pablo Larrain). Am supravietzuit Facliei Violet, Ciumei Roshii, istoria cromatica a ajuns la Ciroza Galbena, iar sperantza tineretului e ca intr-o zi ne vom unge bubele dulci cu Albastrul de Metil al USR-ului - partidul care nu pricepe ce i se-ntampla si se canibalizeaza entuziast sub zambetul aprobator al penelishtilor. Moise Guran s-a apucat de politica somandu-l pe perdantu de la USR sa scape naibii de socialistii care i-au stricat partidu, probabil urmeaza sa-i puna sa-si taie mana stanga in semn de devotament fatza de noua orientare "centru-dreapta". La cum merg lucrurile, il vom recupera pe Dragnea drept martir si marturisitor al temnitzelor neoliberale.

Ministrii PNL par sa fi trecut pe la scoala ceva mai des decat androizii virusatzi ai PSD-ului, nu mai e chiar sentimentu ala de "inmates running the asylum", dar e miros mai puternic si mai pestilentzial de ticaloshie, de hiene rontzaind la cadavrul balonat al Statului, de posesiune demonica vanduta drept cura de slabire. PNL e totusi partidul care impartzea prin Cluj fluturashi sa ne avertizeze ca Ciolosh ne va obliga pe totzi sa avortam (ma rog, nu chiar pe totzi, ci pe "92% dintre români").

Bugetul continua sa se imparta fratzeste intre Biserica Ortodoxa si celelalte Servicii Secrete, sforile politice functzioneaza exact la fel (s-au schimbat doar culorile gecilor si numerele de telefon ale "brokerilor" de informatzii), prioritatzile bugetare ale tzarilor civilizate continua sa fie la noi ultimele, iar saracii continua sa fie vinovatzi pentru propria sarakie. Ministra Educatziei e ocupata sa dea buzna cu camere de filmat prin WCurile scolilor de la tzara - Buna dimineatza, sunt ministrul Educatziei! Putea sa prinda un pusti masturbandu-se, sa-l traumatizeze pe viatza.

Toata lumea e cu privatizarea in gura - Spiru Haret, Hexipharma, clubul Colectiv ar fi fost antreprize absolut onorabile daca nu le corupea Statu, acest sinistru reziduu al comunismului despre care nimeni nu-si aminteste cum a aparut, ce cauta in tzara asta. Sper sa se mearga pana la capat, sa privatizeze si Parlamentu si Administratzia Prezidentziala si Imparatzia Cerurilor. Pana la urma de ce nu e shpaga o forma de "mana invizibila a pietzei"? M-a intaratat foarte cartea de mai jos scoasa la Princeton University Press, si cu ocazia asta revin la obiceiul rar de a recomanda totusi si cate o carte non-fiction - in cazul asta una despre miza "statului minimal" si ambitzia antreprenorilor de a instaura propriile dictaturi, in timp ce solicita de la mediul in care functzioneaza exact opusul - o autonomie cat mai "liberala". We normally think of government as something only the state does, yet many of us are governed far more obtrusively by the private government of the workplace [...] Imagine a government that assigns almost everyone a superior whom they must obey. The most highly ranked individual takes no orders but issues many. The lowest ranked may have their bodily movements and [freedom of] speech minutely regulated. This government does not recognize a private sphere of autonomy [...]. The economic system [...] run by this government is communist. The government owns all the nonlabor means of production... The vast majority have no realistic option but to try to immigrate to another communist dictatorship.
In fine, suficient cu politica, mai jos e lista cu cele 10 cartzi fiction + 5 benzi desenate pe care mi-as fi dorit sa le fi citit in anul care a trecut daca traitu in Romania nu-mi manca zilele si sanatatea - cine le citeste sa-mi spuna si mie cum sunt, ma gasitzi pentru chestii de astea si pe GoodReads (am chiar pagina de autor, poate asa voi ajunge in sfarsit in manualele de liceu).

Pretenii insista ca cititul n-are rost, ca textul scris a fost un moft al secolelor XIX-XX, si nici macar atunci al intregii populatzii - doar ca erau bulele de intelectuali mai influente, iar analfabetzii puteau fi intimidatzi cu proverbe gen "Ai carte, ai parte!" si alte grozavii auzite pe la scoala. Generatziile tinere care dau de pamant cu fiecare test PISA nu se mai impiedica in astfel de obstacole - in scoli se canta trap si nu se suporta mirosul de fraier, cate o invatzatoare naiva e amenintzata cu bataia daca-i obliga pe copii la lecturi suplimentare. Un amic imi zice ca nu mai vede sensu cititului cand poate calatori in alte lumi cu un timbru de LSD, altu zice ca a gasit o aplicatzie de telefon care face rezumate de 2 pagini la orice carte, cat sa stii despre ce e in caz ca ai nevoie intr-o conversatzie (un serviciu din asta era mentzionat si in Fahrenheit 451).

In fine, deci ultima retrospectiva pe 2019 e cea literara si include urmatoarele recomandari:

*************************************************

Top 10 cartzi cu scris (pagini intregi de litere si propozitzii interminabile)



The Best of Greg Egan, de Greg Egan.
Cred ca nu au rost comentariile, Greg Egan s-a tradus si la noi in cantitatzi copioase. Pentru amatorii de SF tehnic, cu ceva cunostintze de fizica, matematica sau informatica - absolut necesare pentru a pricepe ce discuta personajele. Nerecomandat amatorilor de Irina Binder, uneori ma depaseste si pe mine.

****************************************************


Exhalation, de Ted Chiang
Gasitzi cartea asta in absolut toate topurile literare ale anului, n-are sens sa o mai recomand in cuvinte (Chiang e autorul nuvelei dupa care s-a facut filmul Arrival de la Oscarurile de acu 3 ani).

*****************************************************


Sefira and Other Betrayals, de John Langan.
Unul dintre autorii horror esentziali ai momentului, cu o editzie foarte aratoasa. Dupa Ligotti si Evenson, la el cred ca am citit cele mai disturbing scene descrise prin cuvinte.

************************************************************************


The Silent Garden - A Journal of Esoteric Fabulism, editata de Silent Garden Collective
Teoretic e revista, practic antologia anului, contzine traduceri (Brion), recenzii supermisto (scrise de scriitori) si proze foarte fresh din avangarda weird a momentului. 

************************************************************************


The Best of Uncanny, editata de Lynne si Michael Thomas
A doua antologie a anului cu selectzii (aproape exclusiv feminine/feministe) din paginile revistei Uncanny. Apar si niste barbatzi in cuprins, dar contributziile lor sunt de obicei poezii intercalate intre nuvelele doamnelor.

************************************************************************


The Big Book of Hap and Leonard, de Joe Lansdale
Toate nuvelele crime fiction aparute printre romanele seriei Hap and Leonard, pentru cei familiarizatzi cu personajele (sau serialul). Am renuntzat sa mai citesc romanele, insa in forma scurta aventurile crime fiction ale celor doua personaje exotice (un negru gay conservator si un hippiot redneck din Texas) continua sa fie foarte entertaining. Pe hartie cartea nu se mai gaseste, insa ca ebook e inca accesibila.

************************************************************************


All the Fabulous Beasts, de Priya Sharma.
Autoare britanica de origine indiana, beneficiind de progresismul incluziv prin care s-a diversificat etnic literatura fantastica din ultimii ani. Patronul editurii Undertow a promovat-o foarte agresiv, insa tind sa ma incred in recomandarile lui (Michael Kelly), in plus a primit premiul Shirley Jackson pentru cea mai buna culegere de proza scurta.

************************************************************************


Laughter at the Academy, de Seanan McGuire.
Una din cele mai premiate autoare SF/fantasy/horror ale ultimilor ani, cu conditzia sa te prinzi ca premiile iu sunt impartzite cu celalalt nume sub care publica (pseudonimul pentru prozele SF si horror e Mira Grant, deci banuiesc ca aici sunt culese cele mai fantastice).

************************************************************************


And Go Like This, de John Crowley
Probabil un best of John Crowley, autor clasic de fantastic inca necunoscut la noi.

************************************************************************


Full Throttle, de Joe Hill.
Fiul lui Stephen King aduna aici cam tot ce a mai publicat scurt in ultimii 10 ani . Include nuvela ecranizata de Netflix in filmul In the Tall Grass, dar si altele mai tari pe care le citisem prin antologii.

*************************************************************

Top 10 cartzi cu poze (si ceva scris)


Rusty Brown, de Chris Ware
Cred ca o aveam si serializata in paginile seriei ACME Novelty Library, dar e mai confortabila editzia asta.

************************************************************************


No Longer Human, de Junji Ito
Aprecierea mea fatza de horrorul grafic al japonezului creste cu fiecare carte care i se traduce in engleza.

************************************************************************


Upgrade Soul, de Ezra Claytan Daniels
Nu stiu ce e asta, dar apare in toate topurile BD si gagica-mea m-a obligat sa o pun in topu asta.

************************************************************************


Clyde Fans, de Seth
La fel si asta, desi Seth nu mi-e complet necunoscut am tot asteptat o editzie mai cuprinzatoare decat plachetele pe care obisnuia sa le produca.

************************************************************************


Monster, de Enki Bilal.
Au inceput sa-l traduca ceva mai sistematic in engleza pe acest clasic sarbo-francez al carui grafica manuala in anii 80-90 era glorioasa.