Filme musai: The Ritual, Black Panther, The Invitation, Borgman, Green Room, The Eyes of My Mother

The Ritual

(regizat de David Bruckner, unul dintre contributorii seriei VHS)

Erau vremuri, anii 70 si 80, cand se investeau pasiuni in filmele de tip "creature feature", in designul monstrilor din filme horror. Alien si Predator sunt incununari ale acelor vremuri, cand designerii faceau minuni cu cateva bucatzi de cauciuc. Paradoxal azi cand avem CGI la discretzie imaginatzia artistilor cu privire la designul creaturilor pare sa fi secatuit. In ultimele filme DC Comics si Marvel totul pare facut pe templateuri cu modificari minimale. Fantomele, zombie, vampirii au deviat major directzia cinemaului horror - nu ca si-ar fi pierdut inventivitatea, dar s-a mutat pe alte aspecte decat designul de creaturi. De aceea am fost incantat sa vad grija care s-a investit aici in creature design.

The Ritual e ecranizarea unui roman de succes al britanicului Adam Nevill de care mai citisem si eu una alta, chestii simpatice. Filmul incepe ca Blair Witch Project si evolueaza intr-un excelent creature feature. Sigur, multa lume zice ca Blair Witch Project era cool tocmai pentru ca nu vedeai niciodata inamicul, teroarea fiind pur psihologica. Perfect de acord, dar retzeta s-a fumat demult, de atunci s-a abuzat de justificarea aia pentru a produce tone de lazy filmmaking. Astia care au facut The Ritual s-au gandit sa arate totusi si monstrul insa asta e o responsabilitate deloc neglijabila - trebuia sa fie un monstru memorabil. Din fericire au reusit sa-l faca.

Filmul e disponibil pe Netflix si are acelasi suflu de prospetzime riscanta pe care il au productziile Netflix originale din ultima vreme. A fost filmat in Romania in niste peisaje foarte dragutze, e o placere sa urmaresti filmul, din pacate e o Romanie prezentata drept Suedia. Povestea e despre niste amici englezi ratacitzi intr-o padure de-a noastra si hartzuitzi de pomenita creatura ale carei motivatzii nu le pot explica fara sa dau spoilere.

Un superb popcorn movie, de vizionat pe ecran cat mai mare pentru ca peisaje.

*********************************************

Black Panther

(regizat de Ryan Coogle, autorul lui Creed)

Fapul ca pe unul dintre eroii acestui film (si al benzii desenate originale) il cheama Man-Ape se incadreaza in aceeasi categorie cu reclama "coolest monkey in the jungle" despre care a fost un scandal nu demult. Benzile desenate Black Panther nu au facut insa niciodata subiectul unui scandal de aceeasi magnitudine, iar detaliul e si aici destul de subtilizat (pe pagina IMDB personajul e listat cu alt nume).

Daca ne uitam la cata munca, ce actori misto si ce design vizual se baga in filmele astea, mai e doar un pas pana cand Marvel sa scoata un film de Oscaruri. Din pacate e si pasul cel mai dificil, compania avand la insashi fundatzia existentzei sale ideea de a produce povestioare pentru idiotzi. Nu pentru copii, cum mai zic detractorii benzilor desenate, ci pur si simplu pentru idiotzi care nu pot gandi decat in termeni fotbalistici - Steaua versus Dinamo, Captain America versus Mother Russia, Dragnea versus Soros etc. La noi sunt destui, evident, ca de aia traim in prelungirile perpetue ale unui meci de fotbal.

Cine reuseste sa faca abstractzie de asta va gasi un film foarte muncit pe plan vizual, incarcat de simbolistica si mitologie afro-futurista ce include gorile, rinoceri, ritualuri de trecere, conflicte civilizatzionale. Trendul asta afro-futurist e pregnant si in literatura SF sau fantasy, ultimii ani aratand o efervescentza a autorilor africani de gen. Asadar era momentul perfect pentru ceva ca Black Panther. Avem aici o societate utopica, ultratehnologizata si avansata, ascunsa printre niste sate infometate din Africa. Ma rog, e si o ironie amara aici despre care lumea prefera sa nu vorbeasca.

Regizorul (negru si el) s-a lansat recent cu un capitol interesant al seriei Rocky, dedicat antagonistului de culoare al lui Rocky, Apollo Creed. Actorul in rol negativ tot de acolo e adus si e pe cale sa devina un superstar (e personaj principal si in Fahrenheit 451). Tipu e o masa impresionanta de muschi care ar putea deveni fara probleme noul Jason Statham al Hollywoodului. De fapt e plin de negri plini de muschi pe aici, si chiar de negrese pline de muschi. Mitologia Black Panther implica tot felu de triburi exotice africane care comploteaza in a asigura secretul regatului lor secret. O gramada de actori misto de culoare sunt implicatzi - Forest Whitaker, gagica din 12 Years a Slave, gagiul din Get Out, gagiul din poza de mai jos (din filmu ala a lu Jarmusch) - mai multzi gagii la care sper sa le retzin candva si numele. Designul costumelor e superb, cromatica la fel. Andy Serkis revine in universul Marvel intr-un rol atipic pentru el (mai aparuse in Avengers).

Am impresia ca cei de la Marvel se cauta si in cur in sperantza de a scoate de undeva o supereroina feminista care sa faca o concurentza serioasa lui Wonder Woman de la D.C. Comics. E greu, benzile desenate Marvel au fost in mod istoric machiste, cu putzine personaje feminine puternice (incearca sa recupereze acum cu Ms. Marvel care mai e si musulmana), asa ca feminismul e strecurat in filmele lor cam cu fortza, acordand unor eroine minore functzii pe care nu le aveau in benzile desenate originale. Ceva woman empowerment se incearca si aici, insa ceva nu se potriveste - triburile africane pot fi suspectate de orice numai de respectarea drepturilor femeii nu. Dar, ma rog, e un film despre un regat african hipertehnologic, de ce n-ar fi si feminist.

***********************************************************

The Invitation

(regizat de Karyn Kusama, autoare feminista a lui Aeon Flux)

Misticismul self-help a inceput sa fie peste tot. Cunosc deja oameni care iau decizii radicale pentru viatza lor in functzie de zodii, de a zecea cifra din CNP-ul omului cu care converseaza sau alte criterii de o validitate similara. Se apropie vremuri neo-medievale in care vom avea din nou cruciade, ciuma (ma rog, rujeola), lesbiene arse pe rug si barbatzi decapitatzi in spatziul public in uralele norodului apatic. Dar pana una alta suntem in fazele timpurii ale acestei resetari sociale - oameni in toata firea descopera un fel de spiritualitate post-ateista si incearca sa o promoveze sub chip de psihoterapie, un nou sistem pentru judecatzi de valoare ancorate in fantasme. Cel mai ciudat e cum s-au infiltrat chestiile astea in culturile corporatiste, ca tactica de HR.

Dar sa nu divaghez prea tare, filmul The Invitation nu e in mod direct despre asta. E un thriller foarte eficient si de impact despre un grup de neo-mistici corporatishti care se aduna la unul acasa si incearca sa se spele pe creier unii pe altzii. Personajul principal (jucat de o clona a lui Tom Hardy) nimereshte cam aiurea la petrecerea asta si simte ca ceva nu e in regula, dar lumea il tot ia la mishto ca nu e de-al casei, ca nu intzelege cum functzioneaza lumea, chestii din astea care mi se intamplau si mie pe vremea cand ma mai chema lumea la cate un house party. Acum nu ma mai cheama nimeni ca le stric chefu si ma port ca o acritura. Asta e, voi pierdetzi.

Pe regizoare o shtiam drept o feminista crancena, anti-familie traditzionala (Girlfight, Jennifer's Body, episoade L Word) insa filmul asta nu ofera astfel de semne ideologice. Scenariul e foarte destept si, chiar daca e practic doar o piesa de teatru desfasurandu-se in doua camere si o baie, nu lasa impresia de lazy filmmaking. Suspansul si ambiguitatea sunt excelent dozate, iar finalul memorabil.

***********************************************************

Borgman

(regizat de Alex van Warmerdam, olandez, a mai avut filme pe la TIFF)

E o vorba romaneasca: pe cine lashi sa faca un dush la tine in casa n-o sa te lase sa traieshti. Mi s-a intamplat si mie, am lasat oameni sa faca dush in casa mea si s-au dus cu casa cu tot. Ma rog, vorba romaneasca e umpic altfel, asta ar fi varianta ei olandeza si motivul pentru care homeleshii romani nu-s bine vazutzi pe-acolo.

Cui i-au placut thrillerele europene superseci si absurde precum Dogtooth, Funny Games ori Goodnight Mommy trebuie sa adauge si Borgman la colectzie. Povestea e despre o familie care se trezeste intr-o buna zi cu un homeless la poarta, acesta insistand ca doreste sa faca un dush, ca are si el dreptu, ca nu s-a mai spalat demult, va rog frumos. Individul ramane pe langa familie mai mult decat dureaza dushul si provoaca tot felu de evenimente bizare care se rostogolesc imprevizibil.

Borgman e un film olandez care a facut multa valva acu vreo 5 ani dar care mi-a scapat printre degete - pentru ca multa vreme a fost gasibil doar pe la festivaluri. Creca e totusi mai ok ca l-am vazut abia acum - povestea capata o cu totul alta interpretare in contextul valului anti-imigratzie, xenofob, inclusiv din Olanda unde s-a facut filmul. N-as fi sesizat acu 5 ani toate ironiile si tensiunile pe seama imigratziei, apararii patriei, simtzului proprietatzii private.

*********************************************************

Green Room

(regizat de Jeremy Saulnier, autorul superbului Blue Ruin)

Foarte greu de urmarit acest film, atentzia la detaliu e foarte solicitanta - daca n-ai fost pe faza cand un personaj a batut un apropo, cand s-a aplecat sa se lege la shireturi, nu mai pricepi nimic din ce se intampla dupa aia si de ce. Foarte mult din interactziunile personajelor se bazeaza pe tacere, pe subintzelesuri, pe minciuni pe care spectatorul trebuie sa le analizeze cu toate simtzurile active. L-am vazut impreuna cu cineva care bagase doua beri inainte si care n-a mai intzeles nimic dupa un sfert de ora, ma tot intreba ce naiba se intampla. Eu chiar fiind treaz am avut dificultatzi in a recepta toate indiciile.

Protagonistii sunt un grup de punkeri british invitatzi sa tzina concert intr-un club rural frecventat de skinheads nazisti. Fac tinerii eroarea de a canta si un cover dupa Nazi punks fuck off a lui Dead Kennedys, enervand astfel pe organizatorii nazisti, iar in consecintza raman sechestratzi dupa concert in backstage, la mana gazdelor decise sa le dea o lectzie de onoare. Sheful nazistilor e Patrick Stewart intr-un rol foarte atipic pentru el si foarte placut de urmarit. E un actor mai mare decat l-au facut sa para rolurile din Star Trek si X-men.

Jeremy Saulnier se anuntza si el a fi un regizor mare, tre neaparat sa vad si filmul sau de debut, Murder Party, caruia a inceput sa i se duca vestea acum in retropectiva, dupa ce regizorul a capatat ceva faima cu filmul asta si cu precedentul, Blue Ruin. Se pare ca tot el va fi responsabil cu multasteptatul sezon 3 din True Detective. Printre actori se numara raposatul Anton Yelchin din Star Trek, si el intr-un rol de punker care nu seamana deloc cu cele cu care ne obishnuise. Fecioru a murit intr-un accident stupid chiar dupa filmari.

***********************************************************

The Eyes of My Mother

(regizat de Nicolas Pesce, debutant)

Un debut interesant, combinatzie bizara de Tim Burton (mai ales Edward Scissorhands), David Lynch (mai ales Eraserhead) si Bergman. A facut ceva valva iar lumea sta acum ca pe ace in asheptarea celui de-al doilea film al regizorului, ecranizarea romanului Piercing al lui Ryu Murakami (a fost la TIFF).

E genu ala de film de arta facut sa-i enerveze pe simandicoshii care se uita doar la filme de arta si genul ala de film horror facut sa-i enerveze pe amatorii de horror. Eu insumi fiind un individ care a investit toata viatza in a enerva cat mai multa lume, apreciez in mod deosebit demersul si intentziile regizorului asa ca recomand calduros filmul - a se consuma cu o lingura mare de sare mestecata bine prin gura inainte de inghitzire. Faptul ca regizorului i s-a dat pe mana romanul suspomenit al lui Murakami nu e o intamplare - si The Eyes of My Mother e aproape japonez ca stil si tactica.

Filmat alb-negru de la un capat la altu, e o colectzie de scene disparate de pe parcursul vietzii unei fete weirdo, crescuta in izolare sociala totala la o ferma, doar ea cu doi parintzi care mor destul de repede, apoi doar ea si un trup mutilat tzinut in viatza impotriva vointzei sale, intr-un hambar. In copilarie maica-sa, un fel de macelaritza, o invatza tehnici chirurgicale prin care sa extraga diverse organe din animale iar la maturitate, cand ramane singura, fata exerseaza tehnicile respective pe trupul individului din șură, atunci cand nu il foloseshte in scopuri sexuale. E si putzin revenge story feminist aici, a la I Spit on Your Grave, dar filmul asta e infinit mai stilizat si meticulos. Violentza nu e explicita iar regizorul arata maiestrie in a disturba spectatorul doar din montaj si unghiuri de camera.

Povestea are ceva si din alte istorioare bizare despre oameni dezumanizatzi de izolarea sociala - aduce putzin aminte de Dogtooth, putzin de Chained a lui Jennifer Lynch, iar stilistic are si ceva din A Girl Walks Home Alone at Night (nu doar pt ca e alb-negru).