Game of Thrones si American Horror Story - part 2

Am scris prima data de serialele astea aici, dupa ce am vazut primul sezon. Acuma am terminat si sezonul 2, asa ca revin cu niste updateuri.

Game of Thrones - sezonul 2

Vad atata lume prin metrouri citind Game of Thrones, incat incep sa-l intzeleg pe Butuzea care capatase impresia ca epopeea lui Martin e inca un tun mediatic venit pe urmele lui Harry Potter si Twilight. Si mai ales vad atata lume citind cartzile astea doar din cauza serialului incat incep sa ma ingrijorez serios pt. soarta literaturii, care pare sa devina populara doar daca e atarnata de vreun fenomen mass-media (film, serial). E inca unul din simptomele generatziei Youtube, care se uita la filme pe fast-forward ca sa compenseze deficitul de atentzie.

In fine, am avut asadar un nou sezon care continua sa urmeze indeaproape povestea cartzilor, probabil mult mai indeaproape decat o fac True Blood si Dexter care au luat-o demult pe aratura. N-are rost sa dau detalii asupra subiectului, cine stie stie, cine nu, nu merita sa stie. Societatea inchipuita de George R R Martin are tot ce-i trebuie unei epopei menite sa revitalizeze genul heroic fantasy, convertit la statut de basm de abordarile infantilizante ale scolii lui Tolkien.

Am fost placut surprins sa o vad pe actritza porno Sibel Kekili intr-un rol cu care incearca sa se reabiliteze in ochii posteritatzii, cu un nas cu 2 cm mai mic decat cum o stiam, in urma unei interventzii chirurgicale intens documentate de mass-media. Ce mi se pare totusi ciudat e ca in industria porno nasu ala era acceptabil, desi ai zice ca ar trebui sa conteze mai mult acolo decat in Game of Thrones. Alta surpriza a noului sezon a fost si invitarea lui Neil Marshall (am scris despre el aici) la regia unuia din episoadele cheie, ala cu batalia. Era nevoie de un regizor de cinema pentru episodul cu pricina.

Lumea mai carcoteste ca serialu nu e realist, ca toate femeile din serial se epileaza inghinal si ca nu e posibil asa ceva intr-un film... istoric (!?). Zau, am auzit deja mai multe opinii afirmand ca nu se uita la Game of Thrones pt ca nu se omoara dupa filmele istorice. Poate acum ca au inceput sa apara dragoni zi zombie prin serial (foarte discret, ce-i drept), o sa mai dispara din genul asta de opinii.

Altzii, precum autoarea acestui articol din Dilema, se plang ca povestea musteste de misoginism, ca toate personajele femei sunt curve sau subiectzi ai unor abuzuri nasoale. Dupa mine asta inseamna ca toate personajele masculine sunt curvari sau violatori, ceea ce nu ma face nici pe mine sa ma simt prea bine, deci eu zic ca suntem chit la capitolul imagine terfelita.

American Horror Story - sezonul 2

In sezonul 2 din American Horror Story avem un threesome rapit de extraterestri, o lesbiana dusa la casa de nebuni sa fie vindecata cu socuri electrice, un mad scientist nazist care face experimente pe nimfomane incercand sa creeze o rasa supraumana, un preot abuzat sexual de diavol, o calugaritza curva bantuita de Ingeru Mortzii, un psihopat dependent de laptele de mama care a nascut recent, un Mos Craciun care omoara calugaritze. Destinele tuturor astora se unesc la o casa de nebuni unde acestia sunt fie pacientzi, fie administratori, fie ambele, in acelasi timp sau pe rand.

Asadar sentimentul de clisheu ostentativ dat de primul sezon ramane, dar aici e mult mai bine valorizat. Devine clar ca serialul si-a propus sa aglomereze intr-o schema coerenta toate arhetipurile genului horror (american, sugereaza titlul). Ceva asemanator isi propusese in urma cu multzi ani Supernatural, insa i-au daunat faptul ca s-a luat prea in serios, ca avea actori vai de capu lor, si ca lasa impresia ca vrea sa fie un fel de Wikipedia de concepte horror pusa intr-o schema narativa de joc video (care, in mod surprinzator, a tzinut 8 sezoane, inca un motiv sa ma ingrijorez pentru starea actuala a horrorului si pentru modul in care e asimilat drept "cultura alternativa" de catre hipsteri). Supernatural era facut pentru liceencele care si-au descoperit apucaturile necrofile citind povesti cu vampiei, in timp ce American Horror Story e facut de cunoscatori pentru cunoscatori (produs de creatorul serialului NipTuck, caruia i s-a alaturat anul asta si James Wong, creatorul seriei Final Destination)

American Horror Story face bine toate lucrurile pe care Supernatural le facea rau. E excelent formatul de antologie, in care aceiasi actori joaca in povesti diferite, intinse peste cate un sezon intreg. Nu tzin minte sa mai fi vazut undeva formatul asta. Actorii sunt actori, nu cocalari pusi sa faca grimase pe muzica stridenta. Cel putzin Jessica Lange si James Cromwell (Babe, L.A. Confidential) fac roluri de Oscar (calugaritza curva si mad scientistul nazi), Joseph Fiennes are si el cateva scene memorabile (preotul violat de diavol). Scenariul e perfect impletit sa convearga din directzii extrem de eterogene (extraterestrii, conspiratzii la ospiciu, sex si misticism), iar designul vizual e de mare rafinament, atent studiat, cu o gramada de referintze la filme horror de diverse perioade, de la expresionismul german la torture movieul postmodern, trecand prin giallo si grindhouse.

Numai ca nu prea e horror, adica reiese destul de devreme (ma rog, era clar de la primul sezon) ca serialul asta e o teza de doctorat pe concepte horror si nu o lucrare horror in sine. Producatorul Ryan Murphy a mai facut ceva similar si cu serialul Nip/Tuck, acolo metoda fiind aplicata serialelor TV telenoveliste cu medici. Reiterez indemnul de a urmari si serialul ala, unul din cele mai bune si mai sexy seriale ever.