Filmele musai
Drive
De danezul N.W.Refn am auzit pe la TIFF cand amicii mi-au recomandat Fear X si trilogia Pusher, dar le-am ignorat recomandarile pt ca pe vremea aia eram sub influentza curentului Dogma95 si uram din suflet cinemaul danez.
Intre timp mi-a mai venit mintea la cap si m-am apropiat de Refn din alta directie, cu doua filme misto de care am mai povestit pe-aici - Bronson si Valhalla Rising. Iar acu se pare ca in sfarsit i-a pus Hollywoodul mana in ceafa si l-a pus sa faca aceasta ecranizare care a facut furori pe la Cannes si e nominalizat sigur pe la Oscarurile viitoare. In rolurile principale sunt tinerii oscarizatzi in ultimii ani Ryan Gosling (Half Nelson + evreul nazist din The Beliver) si Carey Mulligan (An Education, Never Let Me Go). Prin roluri mai mici apar Christina Hendricks (Mad Men) si Ron Perlman (Hellboy).
In film Gosling e un shofer care ziua face cascadorii si noaptea jafuri. Tot timpu cand merge cu masina (adica foarte mult din film) se aude o muzica foarte misto (retzeta mai veche a regizorului). Are o tentativa de a se combina cu vecina jucata de Mulligan dar intre timp se amesteca si intr-o combinatzie nasoala cu mafiotul evreu jucat de Ron Perlman. Pana la urma se lasa cu violentze nasoale, chiar foarte nasoale daca imi amintesc de creierii Christinei Hendricks facutzi ferfenitza cu un shotgun. Momentele violente sunt scurte, dar brutale si explozive, cum era si in Valhalla Rising. Si tot ca acolo, eroul e un tip taciturn care nu se lasa pana nu-si vede treaba rezolvata.
O poveste simplista, care nu se indeparteaza prea mult de cele din filmele lui Vin Diesel cu masini, dar pusa intr-un film doldora de stil, candidat sigur la Oscaruri. Si inca o dovada ca dintr-o poveste de 2 lei se poate face un film excelent, daca ai cu cine.
The Extraordinary Adventures of Adele Blanc-Sec
Luc Besson era cool el cand a aparut, pana dupa Al cincilea element, apoi mi-am bagat picioarele cand s-a apucat de facut filme de actiune (mai mult de produs si scenarizat decat de regizat), iar dupa ce s-a apucat de desenele animate cu Minimoys am uitat complet ca exista.
Iata totusi ca s-a intors, dar parca nu mai e el, ci Jean Pierre Jeunet, pe care in acest film il imita pana la nerushinare. Daca reusesti sa treci peste asta (itzi ia un pic de efort de vointza), e un film foarte entertaining de aventuri fantastice si pariziene de epoca (inceput de secol 20), ecranizare a unui ciclu de benzi desenate ale relativ legendarului Jacque Tardi (intens tradus si in engleza in ultima vreme). De fapt filmu asta ecranizeaza doar cateva capitole din seria Adele Blanc-Sec, Besson anuntzandu-si intentziile de a transforma filmul in trilogie. Nu stiu daca incasarile o sa-i permita (am aflat de existentza filmului intamplator, marketerii nu par sa-i dea atentzie), pe de alta parte, daca s-a incapatzanat sa faca o trilogie intreaga cu Minimoys aia, poate se tzine si de proiectul asta.
Povestea, un mix de Indiana Jones+TinTin feminist, e despre o frantzuzoaica simpatica, Adela asta, care trebuie sa faca rost de mumia medicului personal al faraonului Ramses, sa o ajute sa-si readuca la viatza sora intrata in coma in urma unui accident de tenis. In timpu asta Parisul e bantuit de un pterodactil care nu prea are legatura cu restul plotului (de fapt filmul grupeaza mai multe povestioare din banda desenata si e cam fragmentat cu side-ploturi).
Spielberg ar trebui sa fie shifonat de filmu asta din cel putzin 2 motive: e mult mai bun decat cel mai recent Indiana Jones al sau si estimez eu ca se va dovedi mai bun si decat iminenta trilogie TinTin (macar din cauza ca aia va fi desen animat, desi ar fi trebuit sa fie film in toata regula).
Filme asa si-asa
Mother's Day
Remake al unui torture movie abject din 1980 (cand se faceau filme horror cam dupa toate sarbatorile din calendar in afara de 1 Decembrie), in vana lui Last House on the Left, filmu asta ridica nivelul materialului original cu cel putzin 10 clase. Tot abject e, si tot torture movie, dar are cateva atu-uri.
In primul rand nu-s multe filmele dedicate zilei de 8 Martie. In al doilea rand, regia e facuta de Darren Bousman, autorul a 3 filme din seria Saw, plus musicalul Repo the Genetic Opera. In fine, nu e un geniu, dar macar e profesionist al genului si face filmul sa arate bine. In plus, aduce cu el cateva idei din Saw, legate de manipularea psihologica a victimelor, care face ca filmul sa se concentreze mai mult pe teroarea psihica decat pe tortura fizica, ceea ce confera cat de cat suspans filmului. In al treilea rand, in rolul negativ e o actritza care-mi placea tare mult in tinereze si care nu stiu unde a disparut intre timp, Rebecca DeMornay. O vreme a fost cuplata cu Leonard Cohen ceea ce a cam imbatranit-o, dar tot cool e.
Asa pe scurt, e povestea clasica cu un grup de oameni sechestratzi in propria casa de un grup de cremenali (aflatzi tot in propria casa, dar care fusese executata silit). Cremenalii sunt un grup de tineri rapitzi de mici copii de Rebecca DeMornay si programatzi psihologic sa creada ca sunt copiii ei si sa ii urmeze intru totul comenzile. Victimele sunt destul de antipatice si sunt starnite una impotriva alteia pentru a scoate la iveala afurisenia din fiecare, ceea ce face ca filmu sa para un episod ceva mai realist al seriei Saw. Noroc totusi cu o gagica gravida care e mai motivata decat ceilaltzi si lanseaza un conflict violent de tip mama versus mama, care adauga un nivel in plus de women empowerment si simbolism unei retzete de film altfel destul de standardizata.
Cowboys and Aliens
Nu inteleg de ce sunt atat de putine westernuri supranaturale in istoria cinematografiei (si nici de ce apar atat de putzine westernuri in ultimii ani, si alea remakeuri). Asta in conditiile in care in literatura genului are o traditie lunga, inclusiv cateva best selleruri (Dark Tower, cateva proze ale lui Lansdale, Jonah Hex daca punem la socoteala si banda desenata). In film, cam toate titlurile care au facut cat de cat valuri au fost ecranizari dupa benzi desenate, plus Wild Wild West. Nici Cowboys and Aliens nu face exceptie, si e facut de un regizor specializat pe ecranizari de carti ilustrate (Zathura si cele doua Iron Man).
Actorii sunt unu si unu - Daniel Craig in rolul unui bandit care se trezeste in desert amnezic si cu un laser lipit pe mana, Harrison Ford in rolul unui colonel in rezerva, Sam Rockwell in rol de barman si Olivia Wilde (din serialul House) in rolul unei extraterestre prostituate sau asa ceva. Din pacate aspectele astea speculative nu prea sunt speculate de film, care merge cam in linie dreapta de la un capat la altul, fara nici un dram de surpriza sau suspans si fara a-si lasa personajele sa se dezvolte.
Destul de repede lucrurile sunt clare: extraterestrii au venit in Vestu Salbatic sa foreze dupa aur si sa rapeasca gagici, iar cetatzenii onesti, atat cowboy cat si indieni, nu se lasa cu nici un pretz fraeritzi. Dupa ce se impaca (pe la inceput erau ciondanitzi), eroii pun umar de la umar sa dea de urma navei alienilor si sa-i trimita inapoi in ma-sa, nu inainte de a-si salva pretenii si familiile abductate. Treaba se intampla intocmai, cu fugariri pe cai, aruncat de grenazi si sulitzi, si putzine dialoguri. Peisajele sunt faine ca in orice western care se respecta, efectele speciale sanatoase (deci 2D) dar ideea nu e deloc exploatata, adica e destul sa inlocuiesti extraterestrii cu banditzi si itzi iese un western clasic, fara sa mai schimbi nimic in el. Si nici funny nu e, cum m-as fi asteptat.
In schimb confruntarea intre civilizatzii e ok, adica nimeni nu se mira de nimic si mi se pare corect sa fie asa, pe vremea aia lumea nu se prea mira, indiferent ca veneau extraterestri sau Jesus din Nazareth sau Aron Biro pe un scooter. Oricum contactul dintre cowboy si indieni a fost unul de acest tip, aparitzia extraterestrilor nu face decat sa adauge un jucator in plus pe tabla, si din punctul asta de vedere modul in care eroii gestioneaza problema e destul de "realist". Ar fi fost insa spatziu de manevra pentru mult mai mult. Din pacate, ca si Jonah Hex anul trecut, e un film care se poarta prea cu manushi cu tema generoasa.
The Ward
Inventatorul majoritatii cliseelor din filmul horror modern, John Carpenter s-a intors cu primul sau lung metraj de 10 ani incoace (intre timp a mai facut doar 2 episoade Masters of Horror). In rolul principal o are pe diva texana Amber Heard (Drive Angry, All the Boys Love Mandy Lane), deci sunt doua motive pt care am asteptat filmu asta cu sufletu la gura.
Dupa cum ne-au confirmat si George Romero, si Tobe Hooper in ultimii ani, ori legendele genului horror se senilizeaza incet-incet, ori producatorii nu prea ii mai cauta. Nu stiu de ce, poate ca statutul de legende ii impinge la a cere mai multzi bani decat sunt dispusi producatorii sa dea, mai ales acum cand tineri talentatzi si la inceput de drum (deci probabil mai eftini) sunt cam pe toate gardurile. Asa se face ca, la fel ca altzi colegi ai sai de generatzie, Carpenter nu mai iese din zona filmelor de buget mic, deci horrorul sau are de suferit dpdv tehnic (mai ales la efecte speciale). Regia experimentata mai compenseaza, dar pan la urma nu scapi de senzatzia ca vezi un film ieftin.
Nici Amber Heard nu e utilizata la potentzialul ei, sau nu i s-au dat suficienti bani sa-si arate potentzialul. In principiu ea joaca rolul unei gagici nebune care e inchisa la casa de nebuni alaturi de alte gagici nebune amenintzate cu lobotomia (treaba se petrece prin anii 70). Toate gagicile vor sa evadeze iar casa de nebuni e bantuita, deci filmu e pana la urma un fel de Sucker Punch fara efecte speciale, si nici ala nu era un film pe care sa-l recomand. Poate e un pic mai bun ca Sucker Punch (nu e atat de obositor), dar mai sufera si de pacatul ca are un plot aproape identic cu alt film un pic mai vechi al carui titlu n-o sa-l dau acum ca ar fi un spoiler major.
The Shrine
Un horror canadian care arata bine pt cat de ieftin e. Regizoru e foarte atent la atmosfera, suspans, lumini si umbre ceea ce face filmu sa para mult mai bun decat e. Principala problema e saracia dialogurilor, care suna de parca scenaristu se grabea la baie. Mai bine lipseau cu totu dialogurile, de fapt daca lipseau cu totu creca era supercool filmu asta. Noroc ca mai sunt si momente atmosferice si horror care iti mai iau gandu de la neajunsu scenariului.
Filmu e un mix intre Texas Chainsaw Massacre si Exorcistu, adica amesteca (intr-un mod coerent) povestea tip Scooby Doo cu cea de posesiune demonica. Partea cea mai cool e ca rednecksii violentzi in acest film sunt o comunitate ortodoxa din Polonia, in frunte cu 3 popi ortodocsi si un taietor de porci. La un momendat, pe o muzica supersinistra, se vad cei 3 popi cum stau in fatza unei biserici si enoriasii le pupa poalele, adica o imagine foarte banala prin partzile noastre, careia regizoru incearca sa-i dea o nota weird si lugubra (ceea ce face de fapt scena foarte amuzanta). Mi-a amintit de filmu Hostel, in care coborau aia intr-o gara din Cehia care arata absolut normal (=pt noi) dar era prezentata de parca era gura iadului.
Deci avem niste ziaristi americani care incearca sa se imprieteneasca cu niste tzarani din Polonia, dar astia ii alunga, ii fugaresc cu furcile si le scot ochii, iar la marginea satului mai e si o padure bantuita de satana care se amesteca in problema intr-un mod pe care nu pot sa-l deconspir fara sa dau spoilere. Desi foloseste 2 retzete de horror ultraobosite, The Shrine le cupleaza intr-un mod destept si anuntza un regizor cu mult potentzial, un anume Jon Knautz.
Filme nasoale
Conan
Baiatu epilat din poza de mai sus, luata din serialul Baywatch, cica e noul Conan Barbaru, adica a preluat rolul lui Arnold de acu 30 de ani. Probabil l-ati mai vazut si prin serialul A Game of Thrones. E drept ca si Arnold era epilat, dar sunt convins ca scriitorul Robert Howard nu asa si l-a imaginat pe Conan acu 100 de ani cand scria despre el. Din punctu meu de vedere Conan tre sa fie un tip cu par pe spate si cam nespalat.
In ultimul an, am tot pomenit de relansarea pe piatza a operei lui Robert Howard, parintele genului heroic fantasy - varianta culta (adica scrisa de scriitori, nu culeasa din popor) - si stramosul spiritual al trupei Manowar. Din pacate in plan cinematografic probabil proiectul e sortit esecului. Dupa Solomon Kane de anul trecut, un film bine facut dar cu un plot simplist si condamnat la distributzie straight-to-DVD, e randul lui Conan sa dea chix. Desi asta e prezentat drept blockbuster 3D menit sa lanseze pe rising starul din poza, ajutat de personaje secundare bune dar prost scrise de scenarist (Rose McGowan si Ron Pearlman), Conan Barbaru arata cam ca un episod de Xena Printzesa Razboinica, din pacate chiar si in ce priveste efectele speciale. De alea 3D nu mai vorbesc, ca nu exista, esti doar obligat sa portzi okelarii aia fara nici un rost.
Acuma ce e drept, Xena se trage din acelasi izvor spiritual ca si Conan, deci asemanarea nu e neaparat o nenorocire. Tematic vorbind, Conan respecta spiritul operei lui Howard, tipologia de personaje, miza plotului etc., toate astea ar trebui sa bucure orice fan Manowar. Din pacate asemanarea merge mai departe si la calitatzile tehnice, la scenariu si jocul actorilor. Filmat in Bulgaria, Conan n-are absolut nimic exotic in setting, la inceput am crezut ca e un film despre Tzara Motzilor. De sangeros e sangeros si asta trebuia sa fie un plus, dar sangele e complet facut pe calculator si izbucneste cand te astepti mai putin, in special din locuri din care n-ar trebui sa izbucneasca pentru ca pur si simplu nu prea circula sange pe-acolo. Nu functzioneaza nici ca hiperbola (cum e in filmul 300), pur si simplu sangele apare in imagine de parca a fost pus cu Powerpoint.
Nici nu inteleg de ce se mai da rating R pe scene de violentza cu sangele facut pe calculator, ar putea fi incadrat lejer in aceeasi categorie ca filmele cu sange verde sau albastru. Scenariul nu prea exista, nici macar prin comparatzie cu varianta din anii 80 cu Arnold. 90% din film sunt scene de bataie, nici una spectaculoasa. Mai speram si ca asta va fi primul film de tip superhero cu scene de sex, dar nu e decat una si aia fara rost.
Relansarea mitologiei Howardiene trebuia sa fie coordonata de Robert Rodriguez, cu nevasta-sa, Rose McGowan, in rolul lui Red Sonja. Pana la urma se pare ca Conan a fost facut de o cu totul alta echipa, cu un regizor neamtz specializat in remakeuri (Friday 13, Texas Chainsaw Massacre) si nici despre Red Sonja nu e clar daca se va mai face, tinand cont de esecul box-office al lui Conan. Desi nu prea intzeleg cum vine asta: oamenii de marketing sunt destul de cretini sa creada ca daca Conan n-a avut succes inseamna ca genul heroic fantasy n-are cautare pe piatza, in loc sa se gandeasca ca pur si simplu e un film prost si sa puna pe cineva sa faca unul bun. Pe de alta parte si spectatorii sunt suficient de tampitzi incat dupa o experientza nasoala sa conchida cu "eu nu mai merg la filme de astea", si uite asa tampenia unora o alimenteaza pe a celorlaltzi si invers, intr-o spirala vicioasa.
No comments:
Post a Comment