Filmele vorbite pe la spate - august 2009

Filme musai

Fiind luna de concediu, mi-am propus sa ocolesc experimentele si sa vad doar filme alese pe spranceana. Le-am ales bine.

Inglourious Basterds, cea mai recenta capodopera a lui Tarantino (cu titlul masluit dupa un film obscur din anii 70), a avut o avanpremiera cu aplauze si sala plina la Mall si n-a dezamagit defel, ba m-a si surprins cu cateva chestii:

• In primul rand, credeam ca filmu e american si cand colo e franco-german. Adica in tot filmu am remarcat doar 2 actori americani (Brad Pitt si Eli Roth), restu sunt francezi si nemtzi, si dialogurile sunt mai bine de 3 sferturi in franceza si germana (pana si Michael Fassbender din Hunger/Eden Lake, despre care credeam ca e irlandez, se pare ca e neamtz mutat la Londra).
• A doua surpriza a fost sa realizez ca Brad Pitt nici macar nu e personajul principal al filmului (si nici gasca lui de Basterzi). Adica sunt cam la fel de principali pe cat a fost Travolta in Pulp Fiction, apar cam intr-o treime din durata totala a filmului. In realitate filmul ii are in centru pe genialul Christoph Waltz (austriac, a luat Cannesul pt rolul asta si e candidat sigur la Oscar) in rolul unui nazist scarbavnic poreclit The Jew Hunter, care e pe urmele unei frantzuzoaice evreice insetata de ura fatza de nazisti (si de dispretz fatza de un putzoi lunetist care ii tot face curte).
• A treia surpriza nu trebuia sa fie o surpriza. Stiam ca Tarantino isi umple dialogurile cu referintze cinefilice dar nu vedeam cum ar putea sa o faca intr-un film despre al 2-lea Razboi Mondial. Ei bine, filmu nu e despre razboi, e despre cinematografie (Hollywoodul interbelic dominat de evrei versus Noul cinema nemtzesc din aceeasi perioada) si intriga e construita in jurul unui film regizat de Goebbels despre un erou lunetist neamtz care a omorat dintr-o clopotnitza vro 300 de americani.
• Felul in care se pune problema xenofobiei e fara egal: why do you hate a rat, when it's not that different from a squirrel...maybe except for its tail....
  

Mi-as pierde vremea incercand sa explic cat e de genial filmul asta. Cine nu-l vede, a trait degeaba. Coloana sonora, ca de obicei, e de mare efect.

P.S. Filmu trebuia sa-i aiba initzial in distributie pe Stallone, Arnold si Brusc Willis. Pana la urma Stallone si amicii lui au furat ideea si i-au dat cu flitu lui Tarantino, si s-au apucat sa implementeze proiectul initzial in propria viziune (in regia lui Stallone), care va iesi la anu si se va numi The Expendables.

Jade Warrior. Asta e un film finlandez cu karate, despre Kalevala, radacinile asiatice ale finlandezilor si artefactul Sampo despre care canta Amorphis pe prima piesa de pe Skyforger. Am ratat filmul acu 1 an la TIFF dar am recuperat recent, dupa ce am vazut celalalt film al finladezului Antti Annila, Sauna. Ca si Sauna, Jade Warrior tradeaza admiratzia lui Annila pt Calauza lui Tarkowsky, avand ca piesa centrala un artefact care-tzi indeplineste dorintzele, faurit de un fierar si dorit de un demon chinez. Ideea lui Annila a fost sa acupleze o legenda finlandeza cu o legenda chinezeasca, ambele avand ca obiect artefactul Sampo/Sam-Pu. Mergand mai departe pe filiatzia fino-ugrica, a produs un film deosebit de interesant, in care ni se explica ce i-a manat pe asiatici sa populeze taman Finlanda, iar actorul principal e excelent ales, incat are si trasaturi fino si trasaturi chinezesti/siberiene, in functzie de cum e machiat (ceva gen vocalu de la Sentenced). Povestea e si ea foarte tare, impartzita pe doua planuri: acu 4000 de ani, un fierar chinez conduce o armata mare sa confiste artefactul de la un demon dar pierde vremea cu o karatista bunoaca, iar in zilele noastre, un alt fierar (de fapt acelasi, reincarnat si de data asta finlandez) se chinuie sa-si intzeleaga trecutul si sa-si recupereze gagica, pornind de la acelasi artefact, dezgropat din bratzele unui chinez mumificat gasit pe taramul Finlandei. Ca si Sauna, filmul arata superb, e incarcat de speculatzie mitologica si are niste actori minunatzi, atat finlandezi cat si chinezi. Intr-o lume cinstita, Annila ar trebui sa aiba un viitor stralucit. Ma umileste foarte tare ideea ca e de o varsta cu mine si ca in toata istoria Romanilor nu s-a gasit nimeni sa faca filme de soiul asta. N-am nimic cu filmele lui Porumboiu sau Mungiu, dar parca cinematografia romana nu-i in stare sa se desprinda de un anumit soi de filme de lamentatzie asupra propriilor frustrari (sau haz de necaz despre aceleasi frustrari). Haidetzi fratzilor sa vad si eu primul SF romanesc de la Popescu Gopo incoace. Va scriu eu scenariul pe gratis, numa facetzi ceva cu el, ca mi-e rusine cand vad ca Pakistanul ne-a luat-o inainte.

Bronson. Alt regizor pe care l-am ratat la TIFFurile trecute, danezul Nicolas Refn (trilogia Pusher, Fear X) a facut valuri anul asta prin festivaluri cu filmul Bronson, despre cel mai celebru puscarias al Marii Britanii, un tip care a luat 4 ani de puscarie dar a facut 40 (si mai face) pentru "buna purtare". Nu-l chema pe el Bronson de la inceput, si-a luat numele de la Charles Bronson in semn de admiratzie. Bronson e unul din oamenii care au mancat cea mai multa bataie la viatza lui, dar a si dat. In scurta perioada cat a trait in libertate (cateva saptamani, socotind doar perioada in care a fost major) a trait din batut Rotweilleri si tzigani, intr-o arena de gladiatori improvizata intr-un hambar de niste homosexuali cu bani carora le placea sa-l vada pe Bronson batandu-se in putza goala. In puscarie, Bronson a scris poezie, a pictat, si-a batut gardienii, a fost tzinut in cushca si la un moment dat chiar in spitalul de nebuni unde i s-a parut cel mai nasol caci nu suporta sa-si vada colegul de salon kkndu-se in propria palma. Filmul e misto si la capitolul stil, regizorul Refn imitand pe alocuri ideile si muzica lui Kubrick din Potrokala Mecanica. Iar actorul Tom Hardy e un mare om desi pana acu abia a jucat un rol de borg in Star Trek si cica a aparut prin recentul RocknRolla pe care nu l-am vazut, bine ca mi-am amintit.

Appaloosa e un mare western in regia lui nimeni altu decat Ed Harris care pentru acest film se insotzeste din nou (dupa History of Violence) cu Viggo Mortensen si cu inca niste actori mari pe care-i pomenesc imediat. Harris si Mortensen sunt 2 pistolari insarcinatzi sa pazeasca un satuc de comportamentul betzivanesc al bandei lui Jeremy Irons (un golan infect). Necazu e ca Jeremy Irons a lucrat in tineretze ca vamesh in acelasi birou cu presedintele SUA, deci are spate si valoare. Renee Zellweger e o vaduva nimfomana care incearca sa le suceasca mintzile celor doi eroi. Si mai e si Lance Henriksen, o figura cult tot mai rar vizibila prin filme dar oricand binevenita, in rolul unui pistolar rival. Filmu se axeaza pe probleme de onoare si barbatzie, are dialoguri savuroase iar actorii sunt o placere, nu alta. Cum ritmul actual de productzie a westernurilor e cam de maxim 1 pe an, asta devine musai de vazut.

Filme contra plictiselii

Gran Torino ni-l prezinta pe Clint Eastwood intr-o forma zombificata. Pe fatza i-au aparut pete maro si mov si glasul a inceput sa-i semene cu un mormait (noroc cu subtitrarile). Filmul se inscrie in aceeasi categorie ca si Million Dollar Baby, adica lent, usor traditzionalist si prea moralist pentru gusturile mele. De fapt ar intra cu succes in categoria family movie, daca n-ar avea atatea injuraturi si apelative rasiste. Nu trece juma de minut sa nu auzi gook, spook, chin, zipperhead, italian dipshit, honky samd. Deci Eastwood al nostru e un pensionar putred (la propriu, nu bogat), veteran de razboi, vaduv, de vreo suta de ani care refuza sa se mute la azilu de batrani in ciuda faptului ca cartierul lui a fost invadat de minoritatzi etnice, in special de chinezi. Mai nasol e ca personajul e si xenofob la greu si imediat scoate pushcociu daca ii calca cineva iarba din fatza casei. Intr-o buna zi Eastwood prinde un puhsti chinezoi incercand sa ii fure motorul Gran Torino, mandria lui personala, si e gata gata sa-l impuste dar se impiedica de o lada si cade. A doua zi mama pustiului (vecina) vine sa-si ceara scuze si il ofera pe pusti drept sluga lui Eastwood, ca sa spele rushinea familiei. Eastwood il pune pe pushti sa desfunde streashina, sa bata tzigla pe acoperis, sa tunda iarba s.a.m.d. si in timpu asta ii tot tzine lectzii de viatza. Pana la urma prinde drag de el si filmu se insiropeaza un pic in ciuda faptului ca Eastwood lasa impresia ca dintr-o clipa in alta se va transforma in Dirty Harry. Cred ca la americani filmu asta ar merge vizionat la orele de dirigentzie, la noi insa e cam irelevant, fiind excesiv incarcat de simboluri si idealuri americane care pe la noi nu se prea intalnesc si-atunci n-am cum sa rezonez cu ele. Iar pe partea cu xenofobia, ne-a ajuns lectzia data de Madonna.

I Love You, Man. Asta e cu 2 membri de baza ai echipei Apatow, care au mai lucrat laolalta in Forgetting Sarah Marshall. E vorba de Paul Rudd (surferul din FSM) si Jason Segel (eroul din FSM) care aici cam schimba rolurile intre ei: Rudd e pe cale sa se insoare dar ii este imposibil sa gaseasca un domnisor de onoare, realizand pe aceasta cale ca totzi oamenii importanti din viata lui sunt femei si ca n-a fost niciodata in stare sa relatzioneze cu barbatzii, poate si din pricina unei mame dominante si a faptului ca frate-sau e gay si le face felatzii amicilor cu care iese la bere. Prin asta Rudd se duce cam diametral opus fatza de rolurile care l-au consacrat, devenind un personaj un pic dragutzel, un pic simpaticutz, apreciat de toate colegele de servici dar ocolit de colegi, mereu politicos si zambitor si mereu dispus sa faca sex oral prietenei in ciuda faptului ca aceasta refuza din capul locului sa-i intoarca serviciul din pricina unei traume pe care a avut-o in sensul asta cu fostul iubit. Pe Rudd il apuca disperarea si incepe sa-si caute prieteni pe Facebook si prin cercurile in care se invarte frate-su (specialist in convertirea barbatzilor straight la poponarism). Pana la urma da de Segel asta care e fix opusul sau (are o obsesie pt divortzate si isi petrece aproape tot timpul in the man cave, locul in care n-au voie sa calce femeile). Cei 2 isi gasesc o pasiune comuna pt trupa Rush, care si apare in film cu ocazia asta, dar spre final filmul se transforma in rom-com traditzional (taman genul pe care restul filmelor echipei Apatow il subminau pana acum). Mai apar in film regizorul Jon Favreau (creatorul Iron Man, aici joaca un bully care il tot umileste pe dragutzelul erou principal) si Lou Ferrigno (actorul care l-a jucat pe Hulk in anii 70, pretext pentru niste poante misto). Scriind cronica asta imi vine sa rad, semn ca filmul creste in amintire dar nu pot sa-i iert siropeala din ultima parte (fara de care l-as fi catalogat drept musai de vazut).