Gata si cu topul muzical restant de pe 2022, asta e ultimul calup de albume notabile. Calupul anterior a fost aici, iar albumele musai aici si aici.
Curand tre sa ma apuc de topul pe 2023 asa ca trebuie sa inchid si gaura asta din viatza.
P.S. Creca am ramas si cu topul pe 2021 descompletat...
***********************************************************
Magna Carta Cartel - The Dying Option
Acu 6 ani grupul Ghost parea pe cale sa se destrame, cand membrii anonimi ai grupului au dat in gat identitatea liderului si s-au sindicalizat pt ca nu aveau drept de proprietate intelectuala asupra portofoliului trupei, erau obligatzi sa poarte masti si sa se semneze totzi Nameless Ghoul si sa se multzumeasca cu ceva contract de prestari servicii. Pana la urma liderul Tobias Forge i-a dat afara pe totzi si a angajat pe altzii, iar azi Ghost o duce mai bine ca niciodata, cu cateva nominalizari Grammy la activ si un sprijin puternic din partea Metallica, deci o poveste frumoasa de antreprenoriat si outsourcing de rahat.
Cei datzi s-au apucat de diverse alte proiecte, iar unii s-au regrupat in proiectul Magna Carta Cartel pe care, pentru topul pe 2022, l-am preferat albumului Ghost aparut in acelasi an, poate si din ratziuni ideologice. Oamenii se straduie, albumul se zbate sa placa si fanilor Ghost dar sa aiba si o identitate distincta cat de cat, iar sindicalistul din mine a simpatizat cu efortul.
*******************************************************************
Adeem the Artist - White Trash Revelry
Al doilea artist LGBT-country iesit din dulap dupa Orville Peck, are spre deosebire de Peck beneficiul autenticitatzii, adica nu pare adus din alt film ca sa enerveze pe votantzii lui Trump ci pare un redneck LGBT pur sange, born and raised in America profunda, homosexual cottage-core.
Nu e albumul la fel de spectaculos ca experimentul de laborator CIA numit Orville Peck, dar e mai onest si mai personal, si chiar canta despre ce inseamna sa fii the only gay in the village, nu o tzine doar in post-modernisme.
***************************************************************
Witch Fever - Congregation
Una din trupele noului val de metal feminist-castrant cu gagici care baga riffuri si vorbe grele la adresa patriarhiei si patriarhatului. Nu cred ca trupele astea au suficiente idei sa faca cariera si multe vor ramane doar niste bube in istoria muzicii, dar cateva albume bune tot au iesit din scena asta.
Alaturi de olandezele Vulva pe care le-am recomandat in calupul trecut, englezoaicele de la Witch Fever mi s-au parut destul de convingatoare, construind peste o fundatzie cu iz de Deftones dar adaugand suficienta prospetzime. Iar pt un album de debut suna extraordinar de elocvent - clar debutul anului 2022.
******************************************************
Telekinetic Yeti - Primordial
Duet american de chitara+tobe dupa retzeta Bolzer/Mantar, retzeta concentrata pe a produce un zid de sunet masiv si vibrant, aici cu mai mult accent pe riffuri stoner-doom dar urmarind un efect similar de energizare sonora.
Tematic, grupul joaca pe teren sigur - intr-o lume in care orice bucatzica de content creativ risca sa ofenseze pe cineva direct sau prin prisma unor interpretari cu mantă, singura solutzie e sa te apuci sa cantzi despre un Yeti care dobandeste puteri telekinetice dupa ce fumeaza iarbă. Eat this, ChatGPT!
*************************************************************
Blue Violet - Late Night Calls
Am avut o perioada dupa ce a murit tipa de la Cranberries in care am tot dat clickuri triste prin recomandari Youtube dupa trupe care ar putea sa umple golul ramas in urma ei, ceva ce sa aiba o oarecare similaritate sonora sau emotzionala.
Evident ca n-am gasit multe, de fapt mai nimic care sa sune macar asemanator cu Dolores, dar acesti Blue Violet mi-au trezit simpatia, un cuplu englez lansat cu sprijinul celor de la Portishead (o influentza evidenta asupra vocalistei). Barbatu face si el ceva voce pe cateva piese dar in mare e albumul doamnei, de un romantism extrem pentru cine are suflet. Cine n-are, sa-l manance Iadu.
*********************************************************
Ashenspire - Hostile Architecture
Always three months to the gutter,
Never three months to the crown,
Another day to grind your fingers for the simple right to eat
Grup anti-capitalist, anti-imperialist si anti-UK din Scotzia care canta despre traumele Brexitului, despre rostul muncii (munca ucide), despre necroliberalism (prima piesa e despre industria mortală a azbestului), despre ostilitatea by-design a arhitecturii spatziului public modern (vezi titlul albumului). Si un indemn marxist de pe piesa selectata mai jos, sa stea in gât noului presedinte al Argentinei si lui Năsui:
Fuelled with labour,
Built with your bones,
There are no Great Men, only Great Many!
*******************************************************
Power Paladin - With the Magic of Windfyre Steel
Daca membrii Hammerfall ar face copii cu cei de la Rhapsody si la orgie s-ar mai baga si cineva de la Europe ori Stratovarius in timp ce Coiotu de la Trooper ar comenta de pe margine, copiii care ar iesi ar arata si ar canta ca islandezii de la Power Paladin, o trupa care pare ca a crescut jucand Heroes of Might and Magic pana la versiunea 4 inclusiv (cea mai bun, pentru cine cunoaste).
Trupa nu lasa nimic la mila interpretarii: au un dragon pe coperta, cuvantu Windfyre in titlul albumului si cuvantu Power in numele trupei, au versuri parca generate de ChatGPT la promptul "inventeaza bre niste texte cu cuvintele Kings, Crystal, Storm, Forest si Evermore". Unele galopuri chitaristice sunt plagiate involuntar din istoria tumultuoasa a power metalului european, dar putzine albume ale genului din ultimii 10 ani au fost atat de simpatice.
**************************************************************
An Evening Redness - An Evening Redness
Echivalentul muzical al lecturarii unui anti-western de Cormac McCarthy, de la care dealtfel s-a si preluat numele proiectului (expresia apare in subtitlul de al Blood Meridian, oare de ce n-am citit niciodata cartea asta?).
E un proiect solo (cu niste contributzii invitate) al unui multi-instrumentist care pe langa inspiratzia literara e si fan Earth ori Godspeed You! Black Emperor. Incredibil de intens si atmosferic (condimentat cu ploaie, vant, murmur de gagici) transcende monotonia inerenta a genului cu unele solo-uri surprinzatoare. De ascultat pe intuneric cu Winamp visuals puse pe repeat.
**************************************************************
Wiegedood - There's Always Blood at the End of the Road
I-am vazut o data live la Roadburn si mi-au zbarnait urechile doua zile, e incredibil valul de sunet din concert - se intampla ca au prezentat chiar albumul asta si daca dai piesa de mai jos tare potzi pricepe ce e in sufletu cuiva care se nimereste in calea unui astfel de concert.
Grupul face parte din noul val de metal extrem olandez (de prin Utrecht, Rotterdam, Eindhoven) care sunt promovate la Roadburn insa nu ca trupe locale menite sa mai umple niste gauri in program, e chiar o scena care inoveaza si infloreste de la an la an (vezi si alte grupuri din aceeasi comunitate: Laster, Authark, Grey Aura, Fluiteraars). E o scena cu 20 de ani inaintea americanilor care acum se chinuie sa maimutzareasca black metalul european nouazecist.
**********************************************************
IJdelheid - Unholy
Grey Aura din Utrecht se numara printre grupurile pe care le-am enumerat mai sus, exponentzii noului val de metal extrem olandez, insa albumul asta in particular e mai deosebit - experiment solo folk al liderului Grey Aura, cu un sound minimalist, grav-melancolic si extrem de rece.
Proiectul pare ca vrea sa testeze cam cum ar putea suna black metalul daca ar fi cantat unplugged, alteori tinde spre muzica folk bisericeasca cu reverberatzii de criptă. Aduce aminte de perioada de tranzitzie a lui Ulver cand au parasit genul black-metal, pastrand o vreme unele idiosincrasii ale genului dar traducandu-le in cu totul alt registru sonor - in special pare inspirat de Kveldssanger, dar cu voci si versuri de inspiratzie literara clasica.
