Friday, June 18, 2010

TIFF 2010 - filmele musai de vazut

Se pare ca nu toata lumea e fericita cu TIFFul clujean. Drept replica la amenintarea-gluma a patronatului ca festivalul transilvanean se muta la Budapesta, careva din greii Clujului a comandat un articol abject pe unica publicatie din Romania care arunca cu kkt in traditzia festivalului si incearca sa ne convinga ca TIFF e o nimica toata si poate bine mersi sa dispara si sa ne lase cu festivalurile cu care suntem obisnuitzi, alea cu mici, Bere Gratis si studenti lesinatzi pe malul Somesului. Se zice ca supararea s-ar trage de la faptul ca indivizilor de la citynews nu ar fi primit acreditari. Zice unu pe-acolo ca oricum pe clujeni ii doare la basca de TIFF, ca la filme merg numai studentii si strainii care vin din alte partzi. Pai sa stea se uite acasa la ei sa se uite la filme, nu, ca doar de aia s-a inventat Internetu si downloadatu. Ce folos sa spargi atatia bani pe ditamai festival cand ai putea sa cumperi o tona de scrumbii afumate si sa organizezi un campionat de tenis cu picioru in centrul Clujului? Partea si mai abjecta e ca jurnalistu se erijeaza intr-un fel de Tolontan si i se pare ca a gasit nu stiu ce gaura de sifonat/spalat bani in organizarea TIFF.

Acuma sincer, intr-un fel sper sa se mute TIFFu la Budapesta si eu odata cu el.

Ah, dar daca tot suntem la capitolul Nasoale, am si io o plangere la adresa TIFFului, pe care am pomenit-o si la alte editii: tziganiada. Stai sa vezi: dupa ce am iesit de la un film, cand trec prin fata clubului de fitze Diesel, vad doi CAI parcatzi in fatza clubului, molfaind niste fanetzuri. In jurul cailor dansau cateva pitzipoance imbracate in tziganci (desi clar nu erau - blonde, Barbie, animatoare de Bamboo si Obsession), alaturi de niste domni (atat cocalari cat si clubari mai respectabili, deopotriva bugetari si privatzi) imbracatzi si ei in costume tziganesti, unii chiar cu mustatzi fake care ii facea sa semene mai degraba cu Groucho Marx decat cu eroii lui Kusturica.

Prevesteam eu acu vreo 2 ani cand se mai facuse un affirmative action de genu asta ca sarmanii tzigani o sa ajunga ca ursu pe care-l plimbau pe vremuri: sa-si faca lumea poze cu ei, sa-i imite, sa arunce cu pufuletzi dupa ei, de parca ar fi o conventzie Star Trek in care toata lumea s-a intzeles sa se imbrace in rromulan, ca e rost de distractzie. Si uite asa se ajunge ca in loc de integrare sociala, promovarea asta aberanta ajunge sa-i transforme pe tzigani in niste freakshi. In curand o sa se faca expozitzii cu tzigani, poate chiar Muzeul Tziganilor de Ceara. Cum ar fi daca, in numele affirmative action, s-ar face o data un party din asta in care lumea sa-si faca poze cu homosexuali ori cu cartoane din alea pe care e desenat un homosexual si are in dreptul capului o gaura in care sa-tzi bagi fatza ca sa faci o poza haioasa?

Dar acuma trecand peste fazele astea sa revenim la ce conteaza si anume la filmele tari pe care le-am vazut anu asta. Unul dintre ele, Cold Souls, l-am vazut si povestit mai demult, asa ca nu mai insist.

Metropolis
Metropolis e primul blockbuster SF din istorie, cel mai scump film mut din istorie si primul film din sirul celor care au schimbat (vizual vorbind) fatza cinematografului SF (dupa el au urmat Space Oddyssey, Star Wars originalul si Avatar). Acu 3 luni filmul a fost recuperat pentru prima data in varianta (aproape) integrala, din bucatzele de film adunate de prin muzee din lumea larga, in special din muzeul de film de la Buenos Aires, pe langa care si-a luat Alex Leo Serban chirie. Acuma filmu in sine e cum e, banuiesc ca lumea l-a cam vazut, nu mai e o surpriza. Recomandarea mea calduroasa se refera la vizionarea cu soundtrackul live facut de un neamtz, Antonio Bras, un fel de muzica tehno cu inserturi bine tzintite si inspirate de soundtrackuri clasice ca Blade Runner, ori muzica electro experimentala gen Ulver. Nu stiu daca as fi avut rabdare sa ma uit 3 ceasuri la un film mut si carpit din bucatzele de pelicula de diferite calitatzi, dar soundtrackul a inversat complet polii si m-a facut sa cred ca sunt la un concert in care se proiecteaza filmul pe fundal.

Si mai e o problema, care m-a deprimat cumplit. Nemtzii faceau in aprox. anii 20 filmu asta. Bașca mai e si SF. Cu finantzare direct de la Republica Weimar si devenit monument UNESCO batut in cuie pe istoria culturii si civilizatiei. E o distopie premonitorie despre criza sociala care a impartzit lumea intre comunisti tembeli si capitalisti nemernici, intre lumea lui Geoana si a lui Basescu. Cu alte cuvinte, Fritz Lang stia pe la 1920 cam care aveau sa fie necazurile noastre din 2010. Mai mult, filmu e cu avioane, elicoptere, zgarie nori, robotzi (Asimov era in clasa intaia), un fel de lasere si multe becuri. Asta cu becurile m-a șocat pe viatza. La noi nu stiu daca se inventase becu pe atunci. Electrificarea avea sa inceapa 30 de ani mai tarziu si nu s-a terminat nici in zilele noastre. Acu vreo 2 luni Boc anuntza ca pana in 2012 planul de electrificare a Romaniei va acoperi si cele vreo suta de localitati romanesti in care inca tzi-o cautzi cu lumanarea. Dar asta era inainte de criza care a inceput la noi luna trecuta. Deci mai avem de asteptat. Sa ma mai mir ca nu se fac filme SF in Romania? Macar cu becuri si lanterne daca nu cu lasere. Daca nu venea Hitler sa se kk in tot ce facusera nemtzii pana atunci, astia erau pe Marte demult, ne aratau deshtu din mijloc prin telescop iar tziganii nostri mergeau la cershit si alba neagra cu sonda Mariner.

Life During Wartime

Comedie tuciurie a unui obisnuit al TIFFului, Todd Solondz, un individ care e cam la jumatatea drumului intre Woody Allen si fratzii Coen - e mai brutal si incorect politic decat Allen, dar mai putzin subtil si estetic decat fratzii. Filmul asta din pacate e un sequel al unuia mai vechi, Happiness, pe care nu-l vazusem si cred ca trebuie vazut caci se fac multe referintze la el. Dar, in fine, am citit una alta si m-am lamurit ce am pierdut. Cele doua filme sunt despre o familie disfunctzionala de evrei - seamana pe alocuri cu A Serious Man, minus partea mistica, plus aluzii sexuale cu toptanu. De fapt pare o parodie la A Serious Man, care la randul lui era o parodie la patimile lui Iov si pisica lu Schrodinger.

De exemplu un copil e stresat cand afla ca taica-sau, pe care il credea mort, e de fapt la pushcarie condamnat pt pedofilie (probabil in primul film). Copilul nu stie ce inseamna pedofil, si nici poponar, si o tot freaca la cap pe maica-sa sa ii explice, temandu-se totodata ca ar putea la randul lui sa ajung pedofil cand creste mare. In timpul asta, taica-sau scapa de la puscarie si incearca sa se reconcilieze cu familia, la randul sau ingrijorat ca problema sa e una genetica si copiii lui ar putea ajunge si ei pedofili. Mai este un tip care are o obsesie compulsiva de a da telefoane anonime si obscene (asta era cred ca eroul primului film, aici e in plin proces de reabilitare). Si o evreica crizata care are casa plina de postere cu scene din razboiul israelo-palestinian, si alta schizoida care are vedenii cu iubitul sau mort (probabil din primul film). Toti astia sunt fratzi si surori si unchi intre ei, deci povestile-s cat de cat legate dar nu foarte tare, probabil vizionarea primului film ar inchega mai bine tabloul de familie. Vizionat separat, Life During Wartime pare o culegere de schitze caragialesti cu subiecte relativ obscene dar jucate foarte straight face (deci nu va ganditi la Borat ci, cum ziceam, mai degraba la A Serious Man).


Red Riding Trilogy.

Asta e mama si tata tuturor filmelor politziste (englezesti (brutale (cu pedofili))). Fanii Cracker si Wire in the Blood n-au nici o scuza sa-l rateze. Fanii Stieg Larsson nici atat. Red Riding, bazata pe cvadrulogia de romane ale unui anume David Peace (englez de la mama lui) bate la fund trilogia lui Larsson din orice pozitzie (sigur, ma refer in primu rand la filme, da am o impresie puternica ca si intre romane balantza e cam la fel inclinata). Ambele trilogii se pare ca vor avea versiuni americanizate: pe Red Riding a pus ochii Ridley Scott, pe aia suedeza, David Fincher. Din nou, pariez pe Red Riding.

Ca anvergura, Red Riding e comparabila cu Nashu lu Coppola. Ca plot, seamana cel mai mult cu L.A.Confidential, desi n-are nimic din stilul ala glam. Ca stil e destul de divers din pricina faptului ca fiecare episod (=filme in toata regula) e regizat de altcineva, cu alti eroi, in alt stil, cu actiunea in alta epoca, alte costume, chiar si alt fel de pelicula (de la 16mm old-school la digital). Personajele difera si nu prea - eroii principali ai fiecarui film se tot schimba dar personajele secundare sunt cam aceleasi si, datorita structurii ingenioase a scenariului, alea sunt de fapt personajele principale la nivelul macro al trilogiei. Personajele astea insidioase sunt de fapt politzia din Yorkshire (un fel de Vaslui de-al englezilor) care-s putred de coruptzi si nimeni nu le poate face nimic. Deci nu coruptzi oricum, nu ma refer aici la blaturi, shpaga si patinoare, ci la faze de alea ca in Training Day sau LA Confidential, sau chiar mai nasol de-atata.

In fiecare din cele 3 partzi, militzienii astia sunt insarcinatzi sa prinda cate un criminal in serie. Orice film politzist normal se termina cu misiunea indeplinita. Astia din Red Riding ori nu reusesc sa-l prinda, ori nu vor, ori se folosesc de ocazie sa mai puna in carca urmaritului propriile crime mushamalizate. Iar cand populatzia si presa incepe sa puna presiune, nu-i bai, se gaseste cate un retardat care se lasa convins sa se dea drept criminal. Cam cum facea politzia din Suceava in cazul pedofilului din gara Burdujeni, daca mai tzinetzi minte, cand l-au cautat pe ala o luna de zile si cum se ingrosase gluma din pricina interventziei televiziunii, s-au dus si au luat un homeless din gara si au rezolvat cazu. Deci cam in stilu asta sunt eroii propriu-zisi ai acestei trilogii, iar cei ne-propriu-zisi, care ni-s bagatzi pe gat sub chip de personaje principale, abia daca apuca sa prinda cate o ocheada din situatzia reala a povestii, fiind condamnatzi la postura de unreliable narrator (sau chiar mai rau de-atata). De partea celor "buni", singuru personaj care dainuie prin toata trilogia e un figurant care abia daca are vreo 2 scene in fiecare film, un poofter cu sugestiva porecla B.J. care e cam singuru narator reliable, problema e ca nu prea are chef de narat, multzumit fiind cu faptu ca nimeni din film nu da o para chioara pe el.

Desi am mers la film convins ca e un fel de miniserial cu episoade diferite, pe la finele partzii a doua am realizat ca totul se leaga intr-un mod destul de subtil. Se poate acuza faptul ca e un pic cam imprastiat - scenarist e Tony Grisoni, care si-a mancat pita scriind filme haotice pt Terry Gilliam (Tideland, Fear and Loathing in Las Vegas). Asta face obligatorie vizionarea in succesiune rapida a celor 3 filme, caci referintzele dintre ele sunt esentziale pt intzelegere iar o distantza de cateva zile risca sa le disipe si sa dea senzatzia de incoerentza. Pe de alta parte, eu le-am vazut la TIFF una dupa alta si nu e o experientza pe care sa o recomand - am intrat la 12.30 si am iesit la 19.00 verde la fatza si cu lombosciatica. Cred ca ideal e o vizionare intinsa de-a lungul unui weekend.

Red Riding 1974 il are in rolul principal pe un tanar ziarist gen Tolontan care investigheaza cazul unui pedofil in serie ce avea minunatul obicei de a coase aripi de lebada pe spinarile copiilor inainte sa isi faca mendrele cu ei. Pedofilu asta e nimeni altu decat Boromir din Lord of the Rings, treaba care e cam semi-spoiler, caci te cam lamuresti de pe la jumatatea acestei prime partzi cum sta treaba. Din pacate Boromir e untouchable din pricina afacerilor in care s-a combinat cu totzi mai marii politziei din Yorkshire, deci are oarecare imunitate si Tolo nu-i poate face nimic, asa ca se resemneaza intr-o relatzie cu mama uneia din victime, vaduva pe deasupra. Politzia face rost de un tzap ispasitor retardat si totu se rezolva.

Red Riding 1980 e despre un violator de prostituate. De data asta eroul pozitiv e un inspector venit de la Manchester sa afle de ce pana mea politzia din Yorkshire nu-i in stare de nimic. Ceea ce afla nu-i pica deloc bine, mai ales dupa ce inshishi politzistii incep sa fie casapitzi in serie. Filmul integreaza partial si aspecte din romanul Red Riding 1977, pe care producatorii au preferat sa nu-l mai ecranizeze, de aceea e un pic de ruptura intre primele doua episoade.

Red Riding 1983 are cel mai interesant protagonist, tocmai pe unu din politzistii putrezi din primele filme (jucat excelent de Morrissey, vocalu clasicilor The Smiths). Dupa ce majoritatea amicilor sai au fost scoshi la pensie sau omoratzi in primele filme, il apuca si pe el simtzu patriotic de a face dreptate pe lumea asta. Evenimentu care ii declanseaza actiunile este relansarea seriei de crime pedofile din primu film. Si de data asta chiar nu mai are pe cine da vina (retardatu pe care il bagasera drept tzap ispasitor in primu film e la puscarie demult, iar pedofilu real din primu film e mort demult). Asa ca militzianu incepe sa fie ros in acelasi timp de vina, de mirare, si de o dorintza de a face si el ceva bun pe lumea asta. Amicii sai incep iara sa caute tzapi ispasitori, de teama sa nu se dezgroape putregaiurile ramase mushamalizate din primele filme, dar de data asta treaba nu mai e chiar simpla, caci chiar exista un pedofil printre noi, si de data asta nici macar nu e un amic al politziei. Poanta de final nu e prea ingenioasa dar filmul impacheteaza excelent trilogia, oferind o perspectiva noua, de insider, asupra evenimentelor pe care in primele filme cel mult le banuiam. Un final laudabil, spre deosebire de multe alte finaluri de trilogii care-s de obicei scrise cam in lehamite (cazul Stieg Larsson).


La Horde

La Horde a fost un film-sarbatoare pentru totzi cei 10-15 insi prezentzi, pe care cred ca ii cunosteam pe totzi. E unul din cele mai brutale filme cu zombie ever, o noua perla pe shiragul horrorului frantzuzesc ultranihilist si atroce care a inceput, daca nu ma-nseala memoria, de pe la Alexandre Aja incoace. Facut in stilul Oprishan din Turda (gen "va urasc pe totzi, pe bune, nu mai bagatzi dume!"), filmu are cea mai intensa actiune zombie pe care mi-o amintesc. Mai tare si decat Rec si alelalte filme cu filmare first-person. Unul din motive e ca personajele nu se prind nici pana la finalul filmului ca trebe sa-i impuste pe zombie in cap, asa ca ajung sa se bata cu ei cu mainile goale, cu capace de buda, cu usi de frigider, topoare, macete, tocu de la usha si, when all else fails, propriul cap in gura. In mod deosebit am fost impresionat de un actor slut (ala care o viola pe Belucci in Irreversible) care aici joaca rolul unui tzigan care bate zombie cu mainile goale, si de la o vreme sfarseste el insusi dat cu capu de un stalp mai ceva decat in faza cu extinctoru din Irreversible. Deci mai baietzi, filmu asta e apoteoza filmelor cu zombie. Pacat ca nu prea are scenariu (5 militzieni se furisheaza intr-un bloc parasit sa gineasca un traficant de droguri si sfarsesc prin a se alia cu traficantzii impotriva hoardei de zombie care inconjoara cladirea). In buna traditzie a horrorului frantzuzesc, avem si o eroina pietroasa imbracata in maieu, care actzioneaza pe stilu Oprishan 100% si nimica nu-i sta in cale, le da alora la mufa de nici mamele lor n-o sa-i mai recunoasca.

Rewers

Dupa maratonul de peste 6 ore (cu pauze de inghetzata) cu Red Riding am fost tarat cu fortza la filmul polonez Rewers, la care am cam dormit, dar nu din cauza lui, ci a mea si a salii arhipline si a scaunelor oribile pe care stateam ca closca pe oua. Oricum, ceva tot am vazut din el. In general am cam evitat filmele din Competitzia TIFF, cu convingerea ca in general sunt filme ale unor debutantzi care-si trimit filmele in toata lumea, doar-doar ii baga cineva in seama. Plus ca am fost o vreme convins ca premiile-s masluite si vor fi acordate doar filmelor romanesti sau pe alte criterii de politetze. Evident ca toate astea-s prostii si ocazional am mai prins filme excelente din competitzie. Acuma-mi vine in cap doar Taxidermia dar sigur au mai fost si altele.

Alta problema o am cu aia de fac synoapsele filmelor in broshura de prezentare a festivalului. Cand eram tanar si energic nu dadeam o para chioara pe ele, mai ales de cand i-am prins copiind sinopsisurile de pe IMDB si de cand am capatat convingerea ca aia de le scriu n-au vazut filmele. Acuma din pacate lipsa de timp si batranetzea m-a impins sa dau crezare scurtelor prezentari festivaliere si sa aleg/evit unele filme din perspectiva respectiva. Gafa fatala. Noroc cu Rewers asta ca m-a trezit la realitate, n-as fi dat negrul de sub unghie pt el din ce scrisesera astia despre el.

Rewers e o combinatzie intre Caragiale, Amelie, film noir si horror. Incepe cam timid, cu partea de Amelie, despre o gagica aiurita si usor trecuta care locuieste impreuna cu bunica si mama vaduve care se chinuie sa-i gaseasca un sotz, sa nu ramana a nimanui. Dar nu orice sotz, ci cineva cu situatzie, cu viitor, un absolvent de ASE, un contabil, oameni care stiu face in cap inmultziri de numere cu 3 cifre. Cam aici apare si caragialescul, enforsat si de aspectele politice - filmu se petrece intr-o Polonie stalinista (e alb-negru in sens noir), in vremuri de criza comparabile cu ale noastre de-acuma: de spaima impozitarii, tanara inghite in fiecare zi un banutz de aur. Pe care-l "face" la baie a doua zi, il spala si-l inghite la loc sa n-o prinda comunistii cu el in casa.

Dar iaca intr-o seara, cand umbla pe o alee intunecata, se indragosteste de unu care arata fix ca Humphrey Bogart, cu parpalac si replici decisive. Asta se dovedeste un baiat cam simplu la minte, dar harnic ca tinichigiii lui Basescu si foarte hormonal. Are un singur neajuns: e comunist si bugetar pe deasupra, si tanara fata nu mai stie cum sa ascunda banutzu de aur de el. Treaba se nasoleste rau dupa ce cei doi fac sex si banutzu pica (nu vreau sa ma gandesc de unde) si tipu se imbata si isi da pe fatza arama de bugetar habotnic hotarat sa-si dea in gat propria iubita, cam ca in horroru I Married a Communist de acu 50 de ani. De aici incepe partea horror, care e prea delicioasa si nu vreau sa o spoileresc, desi nu-mi dau seama cat de repede o sa avetzi de unde procura/vedea filmu asta. Oricum, vizionare obligatorie.

Dogtooth (aka Canine aka Kynodontas)

Unul din cele mai destepte filme pe care le-am vazut vreodata la TIFF, nu m-asteptam sa vina taman din Grecia care, teoretic, e o tzara ce sta mai prost ca Romania ca la cinematografie (dar care are, totusi, un film cu zombie in portofoliu). Iar Dogtooth asta... mama, mama! Are si o gramada de premii pe Cannes, Sitges si nu mai stiu unde.

Scenariul filmului e calculat pana la ultimul milimetru, gest si replica. Pe de alta parte asta face filmul cam rece, anti-emotzional, tehnic, dar asta nu inseamna ca nu produce emotzii in spectator, in special de scarba totala (desi nu e violent si nici explicit). Violentza filmului e pur psihologica, sugerata si implicata de gaselnitzele scenariului: un individ si-a crescut copiii inchisi intr-o vila cu piscina si curte cu gard inalt. Copiii au crescut total izolatzi de lume, cam ca in filmul The Village, doar ca aici situatzia e infinit mai viscerala. Parintele a mers pana acolo incat i-a invatzat pe copii un vocabular cu cuvinte ale caror sensuri sunt deformate: la putza i se zice tastatura (let me lick your keyboard), iar la papadii li se zice zombie. Copiii nu au nici un contact cu lumea exterioara, singurele carti pe care le citesc sunt manuale de medicina, cand vor sa se distreze se taie cu cutzitul unui pe altul ori canta si danseaza, iar televizorul e folosit strict pt a viziona propriile inregistrari facute prin gradina. Toata familia (inclusiv nevasta) sunt conditzionatzi pavlovian sa latre de cate ori vad o pisica si sa nu incerce sa iasa din curte sub nici o forma (totusi, umbla vorba ca a mai fost un copil care a sarit gardul mai demult asa ca tinerii sunt surprinsi uneori aruncand mancare peste gard, pentru fratele lor rebel). Copiii cresc mari si incep sa aiba nevoi sexuale, asa ca tatal angajeaza o gagica sa vina sa se ocupe de nevoile astea. Gagica insa le da tinerilor niste casete video cu Rocky Balboa si astfel strica toata armonia experimentului psihologic facandu-i pe tineri sa isi puna pentru prima data intrebarea daca mai exista viatza dincolo de gard.

O alegorie brutala a conceptului de "ochelari de cal" si un horror 100% psihologic pe care n-o sa-l uit degraba, in special scena in care copiii stau in poarta, in patru labe, si latra la pisica despre care tatal i-a invatzat ca e dusmanul numarul unu al omului.

1 comment:

krossfire said...

Bai nene dar ce poza insoteste articolul ala din CityNews. Sublima !