Saturday, May 29, 2010

Doua trilogii



Am vazut pana la urma trilogia suedeza Millennium ecranizata dupa romanele de mare succes comercial ale raposatului jurnalist suedez Stieg Larsson, un fel de noul Dan Brown. Cum cartzoaiele-s prea groase, m-am multumit cu filmele care-s bunicele desi arata cam a filme de televiziune (desi nu-s). Sunt povesti politiste moderne fara nimic iesit din comun, care au in centru un cuplu de investigatori exotici: o lesbiana hackeritza gotica fara sani dar cu un trecut intunecat si un jurnalist gonzo gen CanCan care face puscarie pentru calomniere de persoane publice.

The Girl with the Dragon Tattoo e filmu care ne introduce eroii, mai intai separat, apoi cuplatzi, impreuna cu traumele care le macina personalitatzile (hackeritza lesbiana e si un pic dusa cu pluta). Asta face ca filmu sa fie destul de lung, 2 ore jumate din care doar un pic peste jumate e dedicat investigatziei propriu-zise. Probabil lungimea si lentoarea actziunii poate fi pusa si pe seama fidelitatzii ecranizarii. Cazul investigat e disparitzia unei gagici cu 40 de ani in urma, membra a unui clan de milionari suedezi cu simpatii naziste. Unchiu gagicii, pe cale sa moara, vrea sa rezolve misteru si ii angajeaza pe cei 2 eroi sa dea de urma fetei, pornind doar de la maruntul indiciu a doua fotografii din presa vremii, prin care gagica aparea in decor. O vreme m-am temut ca povestea va dezvalui conspiratzii mafiote gen Caracatitza, de care nu prea aveam chef, dar m-am inselat. Povestea e un detective story destul de old school ceea ce m-a surprins placut, desi cam multe din dileme sunt rezolvate printr-o cautare pe Google sau hackeritu vreunui site (un fel de shurubelnitza sonica a la Doctor Who).

The Girl Who Played with Fire e chiar mai misto decat primu, pt ca e si un pic horror. Dar mi-a dezvaluit o mica gafa: lesbiana aia hackeritza e gotheritza toata ziua dar umbla cu un tricou Exploited, ceea ce se cam bate cap'n'cap. Nu stiu daca Larsson e de vina sau ala de s-a ocupat de costumele din film, dar e ca si cum ai avea un personaj gay si l-ai imbraca in uniforma Ku Klux Klanului. Deci sa revin: filmu asta e miezu intregii trilogii si se rupe destul de tare de primul, adica se ocupa in mod exclusiv de trecutul misterios al pomenitei hackeritze, in timp ce Tolontan investigatoru trece un pic in fundal si abia mai da cate o mana de ajutor. Ideea e ca eroina asta exotica se dovedeste a fi urmarita de un spion rus si de fratele ei retardat, treaba care se sfarsese intr-o baie de sange de mai mare dragu, ce aminteste de filmele gen Texas Chainsaw Massacre. Deci partea a doua e mult mai violenta si mai intensa decat primu, aviz amatorilor de filme politziste brutale si intense psihologic (in special alea englezesti, gen Cracker).

Din pacate ultima parte, The Girl Who Kicked the Hornet Nest e fix opusu: tot filmu e numa discutzii si negocieri, fiind in mare un court movie, despre procesul intentat hackeritzei de catre o retzea de agentzi secretzi pe care i-au deranjat incidentele din precedentu film. In momentu asta filmu devine exact ce ma temusem ca ar putea fi inca de la inceput, adica o variatziune pe tema Caracatitza. Doar ca in loc sa fie cu mafiotzi e cu shantajisti guvernamentali care incearca sa musamalizeze excrementele care incepusera sa miroase din pricina conflictului din episodul anterior. Intr-un fel, filmu se multumeste cu a se achita de obligatii si nu aduce absolut nimic nou in trilogie. Probabil si cartea suna cam la fel.

In concluzie, recomand primele doua filme si nu-l recomand pe al treilea, desi probabil trebe si ala vazut. Cartzile probabil n-o sa le citesc niciodata.

A doua trilogie nu e tocmai trilogie, dar intr-un fel e. E vorba de seria de filme horror nascute dintr-o legenda suedeza, primul fiind filmul de referintza Virgin Spring al lui Bergman, deci tot suedez. Filmul il contzine pe foarte tanarul Max Von Sydow a carui cariera se pare ca a fost incredibil de lunga si de intortocheata, trecand prin toate soiurile de filme de la Bergman pana la recentul Shutter Island al lui Scorsese. Virgin Spring e bazat pe o legenda-revenge story (gen Baltagul), in care un tata ii macelareste pe neghiobii care i-au violat fiica si care, de prosti ce erau, se cazasera tocmai la vila/conacul familiei victimei. Dupa ce ii omoara, Max Von Sydow spera sa-si rascumpere pacatul promitzand sa construiasca o biserica pe locul pe care a fost violata fiica-sa.

Cam o decada mai tarziu, Wes Craven (actualmente vestit pentru crearea francizelor Scream si Nightmare on Elm Street) debuta cu un film cu exact acelasi plot, Last House on the Left, considerat azi un film cult al genului horror, practic un remake neoficial al filmului lui Bergman. Vazandu-l recent, filmul lui Craven mi-a lasat un gust amar, e foarte afectat de trecerea timpului (pare un simulacru de snuff filmat cu stangacie) si nu se ridica la nivelul contextului in care e prezentat de critici, productii contemporane ca Night of the Living Dead sau Texas Chainsaw Massacre fiind cu 2 clase peste, atat dpdv artistic cat si al divertismentului. Diferentzele de plot fatza de versiunea lui Bergman sunt ca scena violului dureaza juma de ora (in loc de un minut), omorarea netrebnicilor e facuta cu drujba, prin electrocutare si amputare de penis, iar la final tatal fetei violate nu mai construieste nici o biserica ci povestete politiei de ce a simtit nevoia sa isi taie cu drujba agresorii. Plus, evident, actiunea e mutata in zilele noastre (gagicile n-au sutien si se duceau la un concert rock, in timp ce la Bergman gagica se ducea la biserica, si nu mai tin minte daca avea sutien).

Anul trecut s-a facut dreptate cu ajutorul remakeului Last House on the Left, in regia grecului Dennis Iliadis, o productie din lungul sir de horroruri clasice aduse la zi cu valori de productzie profi si regizori talentatzi dar aproape debutantzi. In general, remakeurile astea au sens din ratiuni tehnice, acolo unde efectele speciale pot sa improspateze semnificativ filmul (Texas Chainsaw Massacre, Dawn of the Dead) dar nu prea au sens acolo unde n-a fost nevoie din capul locului de efecte speciale (The Hitcher, The Stepfather, Halloween). Cu Last House on the Left treaba sta insa cu totul altfel: desi nu prea e loc de efecte speciale, filmul original arata atat de nasol (gen Von Trier in vremurile sale proaste) incat simpla trecere la tehnologia audio-video din zilele noastre e un progres comparabil cu remakeul unei space opera din anii 40. Dennis Iliadis merge foarte mult pe estetica, creand un horror frumos pastelat (cam la nivelul Texas Chainsaw Massacre 2003) cu actori foarte stapani pe situatzie ce confera pentru prima data realism unei povesti care, desi era 100% realista, a fost pana acum transpusa ori in cheie mistica (Bergman), ori in una grotesca (Craven). Urmatorul proiect al lui Iliadis, de care-s foarte curios, e remakeul la Pasarile lui Hitchcock.


3 comments:

John Constantine said...

David Fincher intentioneaza sa faca un remake dupa The Girl with the Dragon Tatoo (vezi imdb)

Richie said...

Si eu tocmai am terminat trilogia Millennium si am fost multumit doar de primul film, parca e cu totul alta poveste, e si regizat de altcineva, in fine mi-a parut mai bine inchegat, mai reusit in crearea si pastrarea misterului pana la fina. Urmatoarele doua m-au plictisit chiar daca au fost ceva scene de actiune mai alerte in nr 2. Iar 3 a fost dezamagitor total, nici nu-i vad rostul.

E adevarat ca americanii au achizitionat drepturile pt un remake al trilogiei cu Fincher la carma si Brad Pitt ofertat pt rol principal. Ramane de vazut...

Despre trilogia de remake-uri n-am de spus decat ca Virgin spring e magistral. Primul Last House necesita multa rabdare ca sa nu-l stingi. Poate al doilea e mai bun, tre sa ma uit...

Ameer said...

ma gandeam daca sa astept remake'ul lui Fincher sau sa ma bag la originalele suedeze (sunt suedeze, right?)...dar pana la urma cred ca o sa le incerc. M'ai convis, ca mi se pare foarte straightforward ce ai scris tu pe aici ;) Mai ales ca de carti sigur n'o sa ma apropii :D