Friday, February 05, 2010

Filmele vorbite pe la spate - ianuarie 2010

Filme musai

The Box
. Richard Kelly (Donnie Darko, Southland Tales) e noul David Lynch, acum cand Lynch si-a pierdut definitiv mintzile. In The Box, Kelly stabileste un balans optim intre pretziozitatea criptica a lui Lynch, moralismul povestii, elementele SF old-school (e ecranizare dupa Richard Matheson) si o estetica de Twilight Zone care demonstreaza ca regizorul si-a facut toate temele inainte sa se apuce de filmul asta. Pana la urma The Box devine un pretext pentru o dezbatere pe tema determinismului si a liberului arbitru imbracata intr-o poveste dark SF cu elemente de X-Files si, repet, Twilight Zone (de fapt povestea a mai fost ecranizata intr-un episod al pomenitului serial). Aura lui David Lynch palpaie prin soundtrackul bizaro-lugubru (de auzit la cinema), prin personajele secundare care bantuie in fundalul unor scene si tzashnesc in prim plan ca sa provoace cate un incident comico-bizar si prin suspansul pulp foarte apasator, potentzat de mici detalii disturbatoare fara legatura prea mare cu plotul (Cameron Diaz nu are degete la un picior, Frank Langella are in obraz o gaura prin care i se vad dintzii din gura, samd). Intriga banuiesc ca o cam stie lumea - Langella ii da lui Cameron Diaz un buton si ii spune ca daca il va apasa, va capata 1 milion de dolari dar cineva de pe planeta va muri. Consecintzele deciziei sunt de-a dreptul cosmice si ii implica pe Sartre, pe Arthur Clarke, pe martzieni si pe Dumnezeu. E genul de film pe care l-as fi facut eu daca aveam cu ce. Cronica oficiala am pus-o pe nautilus.

A Serious Man e cel mai bun film al fratzilor Coen de la The Man Who Wasn't There incoace. De fapt seamana destul de bine (ca tip de umor si de situatzii) cu filmul respectiv, doar ca e color, cu evrei si extins cu mistica dubioasa din No Country for Old Men. Filmul e o ecranizare a episodului biblic cu Iov (fanii se plang ca ar fi trebuit nominalizat pt Oscaruri la adapted screenplay, nu la original screenplay): un prof de fizica cuantica, macinat de paradoxul lui Schrodinger si de principiul incertitudinii, isi vede viatza daramata bucata cu bucata, fara nici o cauzalitate clar determinata, pana nu mai ramane nimic din ea, desi el nu face absolut nimic care sa merite chestiile alea. Cel mai impresionant aspect din film sunt actorii, parca crescutzi anume pentru filmul asta. Am impresia ca fratzii Coen au deschis o rezervatzie de purificare rasiala si au selectat exclusiv evrei de rasa pura. In viatza mea n-am vazut evrei atat de .... evrei ca in filmul asta. Nici macar figurantzii nu-s alesi la nimereala, oriunde te uitzi vezi numai nasuri, ochelari si carliontzi. Si dialogurile sunt foarte incarcate cu stereotipii evreiesti incat, daca filmul nu ar fi fost facut de evrei (Coen banuiesc ca vine de la Cohen), probabil ar fi fost acuzat de antisemitism (evident, de catre aceiasi indivizi care acuza Avatar de rasism, pe Judd Apatow de misoginism si pe mine de toate la un loc). Mai am o impresie, si anume ca filmul asta e debutul unei noi trilogii a fratzilor Coen, "trilogia evreilor" (care pare-se va continua cu ecranizarea SFului lui Chabon The Yiddish Policemen Union). Ma tem ca The Box si A Serious Man au deja locuri rezervate in topul finalului de an.
Later edit: Asta noapte exty m-a lamurit cu rolul scenei introductive din film, care parea sa n-aiba nici o legatura cu restul filmului. E vorba de scena care se petrece cu 100 de ani inainte, in care un evreu zombie e poftit la cina in casa unei familii in ciuda nevestei care-i remarca statutul supranatural si incearca sa-l mai omoare o data. Se pare ca evreul zombie era o manifestare a paradoxului lui Schrodinger, referit mai tarziu in film, adica era mort si viu in acelasi timp.
The Imaginarium of Dr. Parnassus. Dintre totzi actorii zombificatzi (Peter O'Toole, Clint Eastwood, Paul Newman etc.), Christopher Plummer se tzine cel mai bine. Spre deosebire de O'Toole, Plummer poate filma scene in picioare; spre deosebire de Eastwood, poate vorbi iar spre deosebire de Paul Newman....shit, Newman e mort. Am impresia ca o Sophia Loren mumificata apare in recentul Nine, sa-mi ziceti daca danseaza. In Parnassus asta, Plummer joaca rolul lui Isus, care are o fiica si face un pariu cu Satana (Tom Waits) in ce priveste atragerea de apostoli in lumea imaginarului, care face ca lumea sa se invarta si viatza sa merite traita, etc. Adica jocu pe care il joaca si regizorul Terry Gilliam cu noi de atatzia ani, si eu cu cititorii blogului si ei cu altzii mai departe, fiecare dupa putirintza lui. Cu conditzia sa crezi in asta, evident. Cam asta e mesajul filmului, o abureala dupa unii, o observatzie de esentza a conditziei umane zic eu, dar oricum un pretext pentru un festin vizual marca Terry Gilliam. Festin care totusi pe mine m-a dezamagit in lumina a ce ziceam luna trecuta la Avatar: Gilliam trebuia sa-si faca filmul in 3D (concurentul sau, Tim Burton, a facut deja miscarea). Ar mai fi salvat din obrazul efectelor speciale, destul de modeste (desi la Gilliam intotdeauna cam colate si montypythonesti). Am uitat sa zic ca asta e si ultimul film al raposatului Heath Ledger care e inlocuit in unele scene de Johnny Depp, Jude Law si Colin Farrell, intr-un mod destul de logic. Desi filmul e "receptabil" doar de catre fanii Gilliam, il las la categoria musai, caci Gilliam e un regizor musai, indiferent ce ar face.


Filme contra plictiselii

500 Days of Summer. Asta e un film de dragoste care incearca sa ne convinga ca femeile-s nebune. Cui i se pare ca termenul e prea dur si denota misoginism, sa-l inlocuiasca cu "iratzionale" sau "aleatoare". Personal nu cred ca e asa, cred ca asta e doar o masca menita sa ascunda niste ratziuni care-s bine definite doar ca-s prea de kkt ca sa fie explicitate si ar deveni o pata pe frumosul care este, in rest, femeia*. Filmul incepe cu un disclaimer de genul "This movie is a work of fiction. Any resemblance with real person and events is entirely coincidental. Except for you, Jenny. Bitch!" Deci am impresia ca filmul asta, pe langa ca are mesaj universal, e si un pic autobiografic. Universalitatea filmului e demonstrata de faptul ca in timpul vizionarii am avut vreo 5 deja-vu-uri, 2 din viatza personala si 3 din vietzile amicilor. Tzinand cont de actorii excelentzi, soundtrackul super si calitatzile cinematografice care te lovesc vizual drept in fatza, filmul reuseste sa se incadreze acolo sus, in categoria "invatzaturi de minte despre relatzii dintre barbatzi si femei", alaturi de American Beauty, Closer, Revolutionary Road, parte din filmele lui Woody Allen si Forgetting Sarah Marshall. Are totusi un minus fatza de pomenitele titluri, la capitolul entertainment - nu e nici suficient de funny, nici suficient de cinic si nici suficient de dramatic incat sa amuze/revolte. Asta il face cel mai realist din categoria asta si, implicit, cel mai arid, ceea ce ma face sa nu-l incadrez la filme musai de vazut. In afara acestui lips, totul e la superlativ in filmu asta, chiar si actritza Zooey Deschanel, ideala pentru a juca gagici care trec prin viatza clipocind din gene si emanand prestantza misterioasa semifabricata, a caror concepzie asupra ludicului este sa strige din totzi rarunchii Penis!!! in parcurile pentru copii. Pe scurt, filmul incepe cum eroul principal (un actor de mare viitor pe care l-am vazut recent si in Brick) isi ia papucii, dupa care prin mintea lui se deruleaza o serie de flashbackuri in care incearca sa-si aminteasca bunele si relele din relatzia tocmai falimentata, cautand o explicatzie care pana la urma se dovedeste a fi foarte kkcioasa (si, din pacate, realista). Pentru cei care au inca impresia ca sunt rautacios si ca filmul e de fapt o comedie romantica, sa se uite inca o data la scena despartzirii, cand gagica il cheama pe tip in oras sa-i dea papucii si incepe sa vorbeasca despre clatite. P.S. Regizorul Marc Webb a preluat fraiele filmelor Spiderman, inlocuindu-l pe Sam Raimi (ocupat cu ecranizarea World of Warcraft).

Adventureland e cam pe aceleasi coordonate, doar ca nu la fel de dureros (de fapt ceva mai naiv) si mai aplecat spre partea de comedie. Aici gagica nebuna e tanara virginala din seria Twilight si dumneaei are o relatzie secreta si sufocata de mister cu un instalator insurat si mai batran cu vreo 10 ani, in timp ce un coleg de-al ei mai fraier (junele din Zombieland) incearca sa puna de o relatzie cinstita desi e clar ca n-are nici o shansa in fatza instalatorului, care pretinde ca a cantat cu Lou Reed desi nu e in stare sa zica corect doua titluri de piese d-ale lui Reed. Marele atu al filmului e plasarea in anii 80, cu tot ce tzine de asta: machiaje, haine, gagici cu frizuri, casete audio si o repetitzie obsesiva a muzicii lui Falco si altzii ca el (cu o interventzie Judas Priest de efect la un moment dat). M-am surprins cu impresia ca ma uit la un film de epoca si dupa aia m-am deprimat cumplit cand mi-am dat seama despre ce e epoca e vorba. Filmul e, cred, cea mai cool productzie a echipei Apatow de la Sarah Marshall incoace, fiind regizat de Greg Mottola (autorul unui alt succes apatowian, Superbad**). E si cel mai serios (=realist) film din linia respectiva, atentzia la detalii optzeciste fiind impresionanta. Am uitat sa zic ca toate personajele lucreaza intr-un parc de distractzii in care toata ziua canta piesa Amadeus a lui Falco, context ce ocazioneaza momentele de comedie din ceea ce, in rest, e o drama romantica cu liceeni.

Sherlock Holmes. Despre Sherlock Holmes s-au facut, conform IMDB, peste 220 de filme (primul in 1905), din care mai bine de jumatate filme TV sau seriale. Pana acum, favoritul meu era Without a Clue, cu Ben Kingsley in rolul unui Dr. Watson care incearca sa protejeze reputatzia unui Sherlock Holmes alcoolic (Michael Caine). Din pacate ma tem ca si dupa filmul lui Guy Ritchie tot ala ramane, chiar daca versiunea lui Ritchie are o gramada de merite si asigura un potentzial bogat pentru cel putzin o trilogie.

Sherlock Holmes a fost dintotdeauna o slabiciune de-a mea, desi vara-mea incerca mereu sa ma convinga ca Agatha Christie era mai cool. Am trecut si printr-o perioada Agatha dar, daca stau acu sa ma gandesc, nu-mi amintesc decat faptul ca toate romanele ei pareau niste ghicitori, in timp ce despre Sherlock Holmes imi amintesc o gramada (personaje, setting, cazuri etc.) desi-l citisem pe la finele gimnaziului. Imi amintesc chiar si de nesimtzitu de Maurice Leblanc care a scris o carte despre conflictul dintre Arsene Lupin (simbol pulp frantzuzesc) si Herlock Sholmes (numele fiind pocit probabil din ratziuni legale). Partea cea mai cool legata de ultimul film al lui Guy Ritchie e ca aduna laolalta toate chestiile misto pe care mi le aminteam despre Holmes, in special componenta oculta care facea ca unele din povestirile sale sa aiba o usoara tenta horror. Elementul e cu atat mai important cu cat rezoneaza cu recentele evenimente politice din Romania - dupa cum stitzi, Basescu a castigat alegerile cu ajutorul satanistilor si a unor magicieni americani. Cam asta e si plotul filmului Sherlock Holmes: Basescu (jucat de excelentul Mark Strong din Rocknrolla) e spanzurat la inceputul filmului pentru diverse marshavii dar se intoarce din mortzi hotarat sa puna mana pe putere. Pe langa componenta oculta, in film mai gasim si o componenta steampunk, din pacate insuficient exploatata (dar care deschide potentzial pentru o continuare cu Brad Pitt, pare-se, in rolul lui Moriarty). De notat si cele 2 bunoace (gagicile lui Holmes, respectiv Watson) pe care le-am remarcat recent si in Time Traveler's Wife, respectiv Eden Lake. Din pacate scenariul e cam subtzire (desi se incadreaza in traditzia Sherlock Holmes) iar principalul element de atractzie ramane a-i vedea pe Downey Jr. si Jude Law in niste roluri atat de cultissime. Filmul va deveni musai de vazut doar daca va avea macar un sequel mai de anvergura, care sa-i implice si pe Moriarty sau Mycroft Holmes; altfel, ramane recomandabil strict fanilor lui Holmes (care vor sa vada o versiune mai bataioasa si mai fresh a eroului, inspirata de niste benzi desenate).

Paranormal Activity e un epigon al filmelor horror first-person, adica filmate de personajul principal (Blairwitch Project, Rec, Cloverfield). Singura chestie usor superioara fatza de celelalte filme pomenite este ca nu prea sufera din cauza agitarii excesive a camerei de mana - cele mai misto scene sunt filmate cu o camera fixa, pe care un cuplu si-o instaleaza in propriul dormitor pentru a monitoriza activitatile paranormale nocturne care le strica somnul si armonia de cuplu. Asta ocazioneaza cateva (vreo 5 la numar) momente excelente care intuiesc eu ca sunt ideale de vazut la cinema, eu am facut prostia sa ma uit la film acasa si cred ca am pierdut un pic din impact desi am dat sonorul destul de tare. In afara de asta, filmul e mai slab decat celelalte pomenite din pricina lipsei de plot si de momente ale subiectului, adica nu se intampla mai nimic in filmul asta, decat ca stai si astepti sa se intample ceva, ceea ce functioneaza de cateva ori pe post de sperietoare dar nu prea functioneaza pe post de film. Filmul e creatzia israelianului Oren Peli care a si fost inhatzat de Hollywood pentru o continuare, in plus studiourile i-au si impus sa modifice finalul filmului si bine au facut, asa ca si eu recomand sa vedetzi the theatrical version in locul celor 2 "alternate endings" mai slabutze care sunt disponibile pe DVD (si din cand in cand pe youtube). Ma enerveaza cumplit ideea de alternate ending.

The Bad Lieutenant. Remake al unui film politzist destul de celebru prin anii 90 (cu Harvey Keitel). De data asta rolul principal e preluat de Nicolas Cage iar regia de neamtzul Werner Herzog. Cage e in forma maxima, in rolul care il prinde cel mai bine: de betziv, drogat sau pur si simplu dezlipit de realitate (Leaving Las Vegas, Bringing Out the Dead). Herzog insa ia filmul cam la misto si il transforma din drama (versiunea originala) intr-o comedie trippy cu momente ce aduc aminte de Fear and Loathing in Las Vegas. Asta e o chestie importanta de stiut inainte sa te uitzi la film, pentru ca altfel risca sa te enerveze si sa para un film politzist prost. Carevasazica Nicolas Cage e un militzian corupt, plin de datorii si dependent de droguri care tre sa poarte grija unui tata alcoolic si a unei iubite prostituate. Intreg filmul e un joc de-a ironia sortzii in care Cage se scufunda tot mai adanc in kkt reusind in acelasi timp sa para erou in ochii celor din jur, ba sa se mai si aleaga cu o promovare (sau doua). Un pic cam imprastiat scenariul, plus ca actritza Eva Mendes (The Spirit, Training Day) ma scoate din sarite.

Dread. Ecranizare dupa Clive Barker care incepe prost, continua misto si se termina cam brutal (si la propriu, si la figurat). Partea proasta din film, prima jumatate, e despre niste tineri studentzi boemi care isi pun ei mintea la contributzie sa faca un proiect pt scoala in cadrul careia sa studieze Frica, adica sa intervieveze oameni de pe strada despre momentul cel mai inspaimantator din viatza lor. Partea nasoala aici e ca mi-a amintit de studentzii de scoala umanista de pe la noi, care cu mare pretziozitate folosesc termeni ca "proiect", "studiu", "ancheta" pentru orice demers in care ei nu fac nimic altceva decat ca se uita lung la o chestie si isi dau cu parerea despre ea. Daca au si un fisier Word in care sa isi noteze parerile, e gata, e articol shtiintzific. Cam asta fac si eroii filmului, pana cand unul dintre ei o ia razna si isi propune sa recreeze scenariile care au inspaimantat in trecut pe cei intervievatzi si de aici filmul devine un horror decent, cu multe lumini, umbre si momente bune, care ramane insa viciat de faptul ca unii din actori se cred intr-un film de Bergman si emana ifose prin totzi porii.

Halloween II (v.2009). Credeam ca filmul asta e remake la o continuare si cand colo e continuare la un remake. Rob Zombie deviaza complet plotul de la seria Halloween din anii 70-80, cu care filmul asta are in comun doar primele 10 minute, si alea sub forma de vis al eroinei principale. Estetic vorbind, asta e clar cel mai frumos film al lui Rob Zombie. Arata si suna fantastic, parca e Tarkowsky incercand sa faca filme snuff. Cred ca e si cel mai brutal film al auteurului, ma gandesc in primul rand la striperitza dezbracata data cu capu de perete de vreo 10 ori (de fapt in varianta UNRATED numarul horcaiturilor si zbieretelor e mai mare decat al replicilor). Plotul deviat de pe fagashul original o apuca pe o cale interesanta, usor mistica: Dr. Loomis (Malcolm McDowell din Potrokala Mecanica) devine un scriitor de succes cu ajutorul cartzii sale despre cremenalul Michael Myers in timp ce sora traumatizata a lui Michael incearca sa-si refaca viatza si devine metalista, iar Michael (considerat mort) apare de nicaieri pe niste coclauri si porneste intr-un quest mistic a carui motivatzie e neclara. Asta e marele necaz al filmului, faptul ca motivatziile ce stau la baza intrigii sunt prea vagi, chiar si in comparatzie cu slasherele fara noima ale anilor 80. Zombie incearca sa mascheze lipsurile astea conferind filmului o latura metafizica, cu scene grotesc-suprarealiste ce amintesc de clipurile sale mai vechi (si de scenele onirice ale lui David Lynch) insa si metafizica asta e lasata cam in aer incat pare de umplutura. Pacat caci, repet, asta e cel mai frumos slasher movie pe care l-am vazut pana acum. Si inca o chestie: filmul ocazioneaza lansarea trupei Captain Clegg and the Night Creatures, o trupa de mariachi horror (ceva gen Coffinshakers) care au un concert in film si au scos si un album intre timp. Si, nu uitatzi, Rob Zombie are album nou si proaspat, Hellbilly Deluxe 2, despre martzieni, gagici si varcolaci.

*Sa ne lamurim odata pentru totdeauna, nu sunt misogin caci urasc barbatzii la fel de mult ca femeile, fara discriminare de sex. Doar ca, nefiind gay, conflictele de interes cu femeile ma afecteaza mai mult.

**Pomenirea lui Apatow in cazul acestui film e mai degraba asociativa, maestrul nefiind implicat nici macar in chip de producator. Se pare ca Mottola e primul membru al echipei care se desprinde sa-si creeze o identitate si o cariera artistica proprie.

15 comments:

John Constantine said...

Joseph Gordon-Levitt e intradevar un actor ptr viitor. In plus de ce ai zis l-am vazut si in The Lookout. Dar o sa ma uit si la altele (un fel de must see): Manic (unde a jucat si actrita din 500), Mysterious Skin, Uncertainty, Hesher si Inception (dehh sunt fan Chris Nolan, de la Memento incoace, nu de la TDK cum sunt unii). mai sunt si alte filme dar cica pe acolo numai el misca.

am vazut celelalte filme a lui Kelly, dar nu ma asteptam ca acesta (The Box) sa fie bun, daca e sa ma iau dupa gura lumii. vom vedea cand il vom vedea.

meropi said...

Ai aterizat cam tarziu pe the bandwaggon. :P Daca nu ai vazut Mysterious Skin cu Joseph Gordon Levitt ar cam trebui, e cu gay, traume sexuale si extratestri. Si de ce a trebuit sa pomenesti de scena cu Summer urland 'penis!' prin parc?? E una din cele mai insuportabile chestii care s-au filmat de la hamburger phone-ul lui Juno incoace.

Anonymous said...

Salut www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

krossfire said...

Nu te intreb ce-ai luat cand ai vizionat primul film pentru ca am propriile banuieli :P

The Box ? Asta ai fi facut cu un buget de film...The Box ? E genul de film pe care mi-ar parea rau sa dau 50 de centi. O incercare vomitiva de a face referinte subtile dizolvata intr-un non-sens de categoria D. Cameron Diaz joaca infernal de prost si s-a si uratit. E un fel de rahat blond vorbitor. Regizorul este usor mai slab decat Uwe Boll si nu-i vorba doar de filmul asta. Imi aduce aminte de Berti Barbera si de incercarile lui de a face jazz ''original romanesc''. Cam asa si baiatul asta, a citit si vazut ce era de citit & vazut doar ca ii lipseste definitiv talentul regizorial. Si daca as fi doar eu, omul nescolit in pulp-uri si filme de categoria B devenite culte, as mai zice. Din pacate si oameni mai instruiti in estetica uratului cinematografic au decretat filmul ca fiind o insulta adusa categoriei pe care o reprezinta.

Filmul mi-a adus aminte de un Tommyknockers (1993) mai prost. Ahh, si eu am dat banii sa-l vad cu niste amici, sperand ca ma voi putea macar amuza (gestul cu degetele a fost totusi interesant si bun de inclus in spoofuri).

Scuze pentru comentariul cu iz de vituperatie dar am vrut sa-ti contrabalansez recenzia putin :P

krossfire said...

Altfel, la restul recenziilor am dat din cap aprobator (mai ales ca data asta chiar am vazut tot intr-un job break binemeritat).

krossfire said...

http://www.cracked.com/funny-935-movies/ - Something almost fun on movie critics

Aron Biro said...

ori incep eu sa ma desprind de realitate, ori n-a intzeles nimeni filmu The Box. sunt foarte deprimat pe kestia asta.

krossfire said...

Ori pur si simplu te desprinzi de realitate (la fel ca restul de altfel) si nu a inteles nimeni filmul The Box.

Eu chiar am vrut sa-mi placa, sa-l vad ca pe un omagiu, etc dar pur si simplu n-am putut. Era prea greu sa-mi dau seama unde regizorul era subtil sau pur si simplu mult prea tanar si axat pe ideea ''pretty /cult images''.

Agasat said...

Cred ca Aron Biro a facut misto cu laudele la The Box. Iti doresc sa faci The Box 2, cred ca ai mai multe idei decat gagiul asta.

The Box este genul de film pe care nu il vezi a doua oara pentru motivul ca stii ce se intampla, iar spectacolul cinematografic e cam subtire ca sa te faca sa revii. David Lynch 2!? Sa fim seriosi. The Box e un fel de Donnie Darko pentru Martorii lui Iehova.

Imi imaginez ce ar fi facut un Terry Gilliam ori Tim Burton din scenele cu oamenii aia care stateau la canalul colector sa fie teleportati la taskuri deterministe.

Ideile asa-zis filozofice sunt de trei lei, mare pacat de ideea generala (=play with the box), a fost exploatata mult mai bine in Zona Crepusculara.

Ahh si muzica e de kakao. Nu am mai ascultat muzica asa de penala de la filmul ala cu arborele cosmic a lui Aronofsky, alta pacaleala sau de la filmul cu sfarsitul lumii cu Nicholas Cage.

PS: The serious man - REGAL! Magistrala intalnirea cu evreul zombie.

Aron Biro said...

The Box e unul din cele mai speculative si incarcate de referintze filme SF pe care le-am vazut. Ce-i drept, intra in aceeasi categorie mumbo jumbo cu The Fountain, cu precedentele filme ale lui Kelly (dar si cu Odiseea Spatziala) dar oricum Kelly nu e nici incepator si nici omul in ale carui filme ideile apar "din greseala", dupa cum am vazut ca socotesc comentatorii imdb.

Spadez said...

Sa spun ca nici mie nu mi s-a parut o mare chestie The Box si mai ales ca nu a avut nici un punct care sa fie macar potential interesant? Premiza e misto dar cum o duce la capat mi s-a parut destul de gaunos. Poate dai tu niste explicatii despre ce si cum, ca sa vad si eu ce era de vazut de fapt.

Aron Biro said...
This comment has been removed by the author.
Aron Biro said...

Am uitat sa raspund Anonimului: imi pare rau, dar nu cred ca pot lupta impotriva drogurilor.

Aron Biro said...

Pai cheia filmului e proverbu lu Arthur Clarke, de pe posteru ala care tot apare prin film: "Any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic." Asta e un fel de Mare Teorie Unificatoare pt mine, punctu de convergentza intre chestii pe care lumea prefera sa le considere contradictorii: SF versus fantasy, stiintza versus religie/magie, determinism versus liber arbitru, evolutzionism versus creatzionism si alte planuri (o parte conectate prin acest film).

De regula tehnologia vazuta ca magie apare prin SF din punctu de vedere al "tehnocratzilor" (oameni care observa rase inferioare cum se minuneaza/inchina in fatza tehnologiei omenesti - e plin SFul de astea). Mai rar oamenii sunt pusi in postura penibila: cum sta Cameron Diaz (=Eva) si se hoalba la butonul ala dupa ce a dezmembrat cutia, concluzionand ca nu e legat cu nici un fir, deci asta este, n-are cum sa cauzeze nimic, fara sa-si puna problema ca parghiile determinismului pot fi si altele decat un cablu. Un alt film in care omul e pus in postura asta penibila e Odiseea Spatziala, dar ala e mai politicos, omul acolo e "ucenic" mai degraba decat "dobitoc".

Asta asigura si duplicitatea speculanta a filmului: nu e clar daca povestea se petrece in purgatoriu (sub observatzia unor fortze divine), daca se petrece in lumea noastra (sub observatzia martzienilor) sau, cel mai probabil (sugerat de proverbul lui Clarke), lumea=purgatoriu, divin=alien si interventzie divina=cauzalitate normala, dar incomprehensibila pt om.

Si pan la urma liberul arbitru e subminat de ideea ca totul e determinat (decizia de a apasa butonul si decizia de a omori nevasta par sa depinda una de alta la sfarsitul filmului). Desi, mai devreme, se sugereaza ca liberul arbitru e o chestie care nu e default, ci se castiga, se merita (discursurile lui Langella, in special parafrazarea lui Sartre sugereaza asta). Aici vad legatura cu filmul Knowing unde insa ideea fusese ingropata intr-un detective movie convertit apoi in disaster movie.

In ce priveste forma si stilul, mi-au placut urmatoarele:

a.Stilul de "horror casnic", specific filmelor horror low-budget de dinainte de 70 (inclusiv Twilight Zone, dar si Invasion of Body Snatchers, unele chestii de la Hitchcock); cu horror casnic/domestic ma refer la povesti ale caror premise sunt stabilite in bucatarie/dormitor, in cadrul unui cuplu banal care se confrunta brusc cu elemente apocaliptice care destrama iluzia cotidiana; in stilul ala intra si coloana sonora de "suspans ostentativ" dar si politetzea excesiva (fara sex, injuraturi, violentza) in conditziile unor crize de disperare majore (chiar si mutilarea lui Langella pare curata, spalata, ingrijita de parca s-ar fi spalat pe dintzi prin gaura aia din obraz);

b.Ironia: maturatul apei din bucatarie dupa teleportarea aia cosmica (aviz amatorilor de "SF realist" care ar fi intrebat "unde a disparut toata apa aia?", desi apa e complet irelevanta). Asta e un alt moment 2001 (teleportarea, nu maturatul).

c.Tot ironie: interventzionismul divin manifestat in moduri stupide (cursul sangelui din nas, rapirea copilului de catre handralai zombificatzi, comis voiajorul de dileme morale)

d. Genu asta de ironii care submineaza oarecum probleme grave e elementu care mi-a amintit de David Lynch (perioada Blue Velvet/Wild at Heart/Twin Peaks, chiar si Lost Highway); ex: personaje care stau in fundal si se uita cu privire de zombie in camera, peste umarul personajelor din prim plan, personaje care se amesteca brusc in discutzie sa zica o chestie criptica, ceva fara sens, ori doar sa faca un gest misterios (si toate astea punctate cu momente de soundtrack din ala "senzatzional"). In filmul lui Kelly (dar si la Lynch), unele incidente din astea capata sens, altele-s puse la deruta, dar contribuie la crearea un soi de suspans mai bizar.

krossfire said...

Ciudat e ca (exceptand cateva referinte) am vazut si eu bucatile astea in film. Din pacate asta nu l-a salvat cu nimic, nici pe el nici pe alt film al ''indobitocirii umane'' si anume Battlefield Earth (da, catastrofa cu Travolta). Si ultimul film amintit, daca iesea intr-un context mai ''retro'', sunt convins ca ar fi prins laude pentru omagiul adus filmelor de categoria D+.