Thursday, December 04, 2008

Filmele vorbite pe la spate - noiembrie 2008


Filme musai

All the boys love Mandy Lane.
Daca Gus van Sant s-ar apuca sa faca un remake la Friday 13 ar iesi asa ceva. Filmul e o drama adolescentina mascata in film horrror mascat la randul sau in drama adolescentina cu soundtrack foarte misto si imagini din alea cu cerul si natura cum ii plac lui Van Sant. Mandy Lane e bunoaca liceului si totzi vor sa i-o traga prin diverse tertipuri, unii pe fatza, altzii cu dedesubturi, altzii planuind pe la spate insa Mandy se incapatzaneaza sa umble doar cu loserul liceului, cu care de fapt nici macar nu se pupa, ei au asa o relatzie platonica de cand erau mici copii. Asta e alt motiv pt baietzii din liceu sa faca misto de loser, ca daca tot nu i-o trage fetei, sa se dea la o parte si sa-i lase pe cei care se pricep. Fata creste vazand cu ochii, frumoasa, muta si misterioasa de parca tot timpu mocneste ceva in spatele ochilor ei de catzel, asa ca niste colegi si colege de clasa se hotarasc sa o duca intr-o excursie la tzara si sa puna presiune psihologica pe ea pana isi da jos nadragii. Adica o duc la scaldat, o pun sa se joace cartzi pe pedepse, fac blowjoburi in camera alaturata doar doar i-or face pofta, si alte smecherii din astea din manualul de aburit gagici. Cand colo, Mandy prinde drag de grajdarul cabanei la care s-au cazat, un veteran de razboi din Irak cu 10 ani mai batran decat ea, sobru, autoritar si bunoc, fatza de care nici unul din mascaricii liceeni nu prezinta concurentza serioasa. Cum ar veni, o fata serioasa are nevoie de un barbat cu macar 10 ani mai batran ca sa se simta implinita. Dar iata ca implinirea este murdarita de faptul ca intr-o noapte liceenii din cabana incep sa fie casapitzi in stil Friday 13 de un cremenal misterios a carui identitate si motivatzie e suficient de interesanta incat filmul sa nu degenereze intr-un slasher de duzina. Plus ca soundtrackul superb al filmului, regia si actorii anonimi (si naturali, ca la Van Sant) tzin filmul in picioare oricat de aberante ar parea twisturile filmului. Highly recommended.

Joshua e unul din succesele de festival indie din 2007, cu Sam Rockwell in rolul unui tata care trebuie sa-si ingrijesca o familie in curs de destramare din pricina unei neveste care a nascut recent si a intrat intr-o depresie isterica post-natala. Ca si cu Mandy Lane, am pus filmul la musai pentru ca reprezinta acelasi curent recent al melanjului dintre film serios si horror, intre mainstream si genurile de nisa, un curent sustinut de o seama de regizori tineri lipsitzi de inhibitzii si constipare culturala. Deci Joshua asta e versiunea serioasa a filmului The Omen, cu un copil diabolic si destept care isi casapeste cu pasi maruntzi si siguri familia, din pricina ca nu i se da suficienta atentzie, din pricina ca tocmai i s-a nascut o surioara care acapareaza atentzia tuturor lasandu-l pe Joshua in umbra.

Charlie Wilson's War, un fel de ecranizare a unor secrete de stat americane, care explica ce s-a ascuns in spatele caderii comunismului. Cica Charlie Wilson (Tom Hanks) era un senator texan curvar din anii 80 care se bucura de popularitate din simplul motiv ca in Texas nu existau probleme iar viciile senatorului erau vazute ca toane si comentate pe ton glumetz atat de presa cat si de staff-ul sau, alcatuit exclusiv din gagici bunoace. Un spion ratat (Seymour Hoffman, nominalizat la Oscar pt rol) si una din parashutele lui Charlie (Julia Roberts) il pun in legatura cu presedintele Pakistanului care se plange ca afganii ii invadeaza granitza. Cand se uita americanii la granitza, ce sa vada - sarmanii afgani fugeau de rusi care invadasera Afghanistanul cu elicoptere si tancuri. Asa ca Charlie incepe sa faca cheta pe la bugetul americana, sa le cumpere afganilor rakete. Filmul se termina pe un ton foarte sarcastic cu Seymour Hoffman si Tom Hanks sarbatorind caderea comunismului (pricinuita cica de esecul rusilor in Afghanistan) si intrebandu-se ce o sa faca musulmanii cu raketele care le-au ramas. Foarte bine jucat si foarte bine pus in scena de regizorul Mike Nichols (Closer, Angels in America si Omul-lup cu Jack Nicholson).

Contra plictiselii

The Signal e un horror ultralow budget cu fatza de piesa de teatru care a facut furori prin festivaluri si a reusit sa intre chiar si in atentzia recenzorilor mai mainstream. Filmul reuseste sa fie experimental pornind de la o premisa banala dar din pacate sfarseste prin a fi exagerat de experimental. E regizat de 3 regizori in segmente care se leaga intre ele cam ca in filmele lui Innaritu si asta cred ca e cea mai mare problema, caci pana la urma duce la inconsistentza stilistica si in final la confuzie. Filmul e despre o emisiune TV care ii face pe oameni sa o ia razna si sa devina brusc violentzi si sa-si macelareasca aproapele, dar aspectul care face diferentza fatza de alte filme de gen (28 .... later) e ca mare parte a povestii e din perspectiva celor "infectatzi", pentru care realitatea de distorsioneaza, identitatea celor apropiatzi devine instabila iar procesele ratzionale se scurtcircuiteaza si duc la decizii bruste de manifestare violenta aparent motivata prin crize acute de paranoia. Filmul pacaleste la inceput prin ideea ca ar fi vorba de niste supravietzuitori ai crizei, despre care dupa aia itzi dai seama ca nu sunt cu nimic diferitzi de inamicii care cica ii ataca din motive iratzionale. Pe la mijloc alergatura se transforma intr-un fel de piesa de teatru de David Lynch in care eroii isi exploateaza reciproc nebunia cu mici rabufniri de luciditate iar in final filmul degenereaza intr-un fel de delirium tremens in care nu iti mai dai seama ce se intampla cu adevarat si ce se intampla in mintea eroilor dusi cu pluta. Sountrack cool, regie misto, speram sa-l pun la filme musai de vazut dar ghiveciul din finalul filmului e dincolo de metaforic, doar incomprehensibil. Oricum interesant, unii zic ca e The indie horror of the year.

1408. Filmele horror dupa Stephen King sunt in general proaste dar au adesea o chestie care prinde, de obicei calitatea personajelor si dialogurilor, chestie care reiese chiar si din teleplayurile ieftine cu efecte speciale ridicole precum ecranizarile lui Garris. Daca mai reusesti sa bagi si niste actori misto si un regizor cool, poate sa iasa chiar un film simpatic, vezi cazul lui The Mist. 1408 se apropie de soiul asta de film, e jucat de Samuel Jackson si Cusack, regizat de suedezul Mikael Hafstrom (minunatul Ondskan, dar si penibilul Derailed). Totusi, in timp ce pe The Mist il adaugasem la filme musai deoarece reprezinta unul din cele mai solide tributuri aduse de King horrorului clasic (de la Lovecraft la Romero), pe 1408 il las la filme contra plictisului datorita faptului ca obsesia asta a lui King pentru hoteluri si cabane bantuite e, cred, cel mai insistent clisheu al maestrului. Plus ca m-a enervat un tertip penibil al producatorilor, de a publica filmul cu doua versiuni de final, dintre care eu ca spectator sa mi-l aleg pe cel care imi convine. Pai atunci sa-mi dea mie banii aia sa fac filmul cum imi convine de la bun inceput. Pe scurt, 1408 se petrece cam tot intr-o camera de hotel bantuita in care se cazeaza Cusack, un scriitor (alt cliseu al lui King) interesat de fenomene paranormale. Evident ca se intampla tot felu de nenorociri psihotice in camera aia, unele chiar misto (un soi de ruptura a realitatzii care cred ca are legatura si cu The Mist si cu Dark Tower) dar si multe obositoare (galagie si poltergeisturi de care-s satul de cand ma uit la serialul Supernatural). De fapt pare un episod de Supernatural cu actori si regizor adevarati.


Traitor. Cineva mi-a spus ca-s un cacanar pentru ca nu ma intereseaza criza financiara a planetei, alegerea lui Obama, problemele din fotbalul romanesc si razboiul din Irak. Asa ca m-am apucat sa ma uit la filme serioase cu substrat politic care mi s-au parut la fel de aride ca si ultima data cand am incercat sa ma uit la ele (cam pe la Good night and good luck, care macar a avut o imagine superba). Oricum, nu e vorba de filme proaste, doar ca-s facute mai mult pt americani (cam cum a fost filmul lui Mungiu pentru romance). Traitor e jucat excelent de Don Cheadle (spre ca-l tineti minte din Boogie Nights si Hotel Rwanda), care joaca un musulman educat in America si care planifica un atac terorist comparabil cu cel de la World 3 Center*. Guy Pearce (Memento, LA Confidential) e agentu FBI aflat pe urmele lui. E misto o referintza la istorie care zice ca americanii si-au castigat independentza fatza de britanici printr-un act de terorism, deci n-ar trebui sa se lamenteze atata.

Dance of the Dead e o comedie zombie banala in care unicul element original e ca zombie sunt hipnotizatzi de muzica rock. Cred ca filmul e tras in jos si de stilul teen-comedy. Niste liceeni se pregatesc de banchet, in afara de membrii cenaclului SF pe care nu-i invita nimeni. Asa ca se hotarasc ei sa isi petreaca noaptea banchetului in cimitir, investigand nu stiu ce. Din cimitir ies zombie care ataca orasul si asediaza banchetul ce poate fi salvat doar printr-o aliantza improbabila intre cenaclul SF cu know-how, profesorul de sport veteran de razboi si trupa rock a liceului cu riffuri demonice care ii fac pe mortzi sa rezoneze. Filmul are o serie de merite, cu efecte speciale misto si ultragory surprinzatoare pentru un film home made (mai bune decat in unele blockbustere), dar actorii adolescenti fac filmul sa alunece adesea in zona Scooby Doo. Se zice ca e un fel de varianta updatata la Return of the Living Dead.


3 comments:

krossfire said...

1408 mi s-a parut mai mult decat decent comparativ cu ce asteptari aveam eu de la productia aia. Mandy Lane nu am gustat insa Joshua ar mai fi meritat tras de par vreo 10 minute pentru ca se mai putea :)

Mike said...

Traitor e foarte ok man, cam singuru serios dintre cele enumerate de matale. E firesc sa aiba nota clasica de fantezie ala hollywood dara dincolo de ea, merita vazut.

Little Green Lie said...

Joanne Herring doar o parasuta de-ale lui Charlie? Ai ai :)