Monday, June 16, 2008

TIFF 2008 - aspecte negative


Iacata-ne si la a 7-a editzie a festivalului clujean de film international. Cum trece timpul, domle. De la prima editie, si primul film - Hundstage - pana azi, am schimbat 3 gagici, 3 chirii, am fost promovat de 3 ori si m-am lepadat de 3 ori. Noua editie inchide cateva cercuri - revenirea lui Michael Hanneke cu remakeul dupa propriul sau film Funny Games, revenirea autorului Hundstage, revenirea lui Tudor Giurgiu dupa aventura inscaunarii sale la TVR. Unele lucruri au ramas la fel - pitzipoancele Stella Artois, vocabularul flamboiant al recomandarilor Apperitiff cu avalanshe de adjective si neologisme improvizate si un marketing de kkt care e in stare sa te fugareasca de la un film vorbindu-l de bine. Cine pana mea merge la un film din Kazahstan pentru motivul ca e patria lui Borat? Ori la un film coreean pt ca se petrece pe o insula, ca in serialul Lost? Grow some balls, marketers.

Sunt si lucruri care s-au schimbat. Nu stiu daca mi-a citit cineva blogul ori daca si altii au declamat nemultumirile mele dar, daca anul trecut festivalul se putea numi lejer Gay and Horror Film Festival, anul asta s-a sarit in extrema ailalta: nici un picior de homo (la filme ma refer, ca terasele erau pline), nici vorba de horror, nici o doza de porneci de bon ton. Doar filme serioase cu subiecte serioase, peste jumatate dintre ele inscriindu-se in teme sociale (promovarea romilor), recuperarea cinematografului romanesc comunist si rockumentare (sau biografii). Asadar un festival mai constipat si, prin asta, cel mai slab dintre cele 7 editzii. Sectiunea horror a fost complet deviata, competitia modesta iar filmele mainstream subtzirele, vedetele fiind doar un Woody Allen si un Milos Forman, ambele mediocre (in anii trecutzi mai pupai un Tarantino, un Gondry, un Lynch, un Cronenberg, toti cu filme de impact major). Iar la sectiunile 3x3 oricand aveai shansa sa descoperi un regizor mare (Iglesia, Hanneke, Ki-duk), ori anul asta capul de afish a fost Tatos al nostru, altfel om serios si muncitor, dar ale carui filme ne duceau la exasperare inainte de 89 - cred ca in cei doi ani de dinainte sa-l impuste pe Ceausescu am vazut filmele lui impreuna cu Racolarea in fiecare a doua duminica. Am fost surprins sa vad adolescentzi cascand gura la miracolele cinematografului comunist de parca descopereau role de-ale lui Cocteau sub lava Vezuviului. Probabil vorbim de acelasi fenomen care l-a readus si pe Sergiu Nicolaescu in prim-planul divertismentului mainstream. Timpul le spala pe toate si chilotzii murdari de altadata sunt vestigiile culturale ale prezentului. A nu se intelege ca-i vorbesc de rau pe Tatos ori pe Daneliuc.

Apoi mai e faza asta cu tziganii. Intzeleg sa-i promovezi dar ce se intampla la noi e mult peste "discriminarea pozitiva". Pe vremuri tziganii umblau "cu ursu", adica plimbau un urs captiv de ici colo si faceau circ itinerant cu el. Acu tziganii au intrat in rolul ursului: la terasa de meeting a TIFFului isi facea lumea poze cu ei si cu shabloane de alea de carton pe care e desenat un tzigan si e decupat un loc sa-ti bagi fatza pentru fotografie. L-au adus si pe Elvis Romano, impersonatoru ala de-l dadusera si la televizor mai demult, creca inclusiv la OTV, sa se maimutzareasca si noi sa radem si sa apreciem valorile culturale alternative. Ei bine, de ras se radea, dar mai multe valori culturale emanau pitzipoancele Stella Artois. Cand hazul si ranjetele publicului incepeau sa devina suspecte, mai aparea cate un promotor social sa ne explice ca nu exista discriminare pozitiva si ca ceea ce vedem e de fapt "affirmative action". Recomand muzica lui Johnny Rebel pentru a inteleg ce inseamna expresia.

O sa fiu scurt la editzia asta, caci n-am prea avut ce alege si pe masura ce trecea saptamana tot auzeam "sa nu te duci la ala" mai degraba decat "vezi ca ala e beton". Articolul de fatza se rezuma doar la filmele de kkt, nu neaparat proaste, dar fara mare scofala.

Murders in Paradise e posibil sa fi fost cel mai prost film al festivalului. Trecut la sectiunea Horror, m-am lasat dus la acest film coreean din simplul motiv ca nu gaseam nimic pe Internet despre el, nici macar imdb-ul nu l-a inregistrat in baza de date. Probabil nici n-o sa apar vreodata. N-are nici o treaba cu horrorul, e un murder mystery gen Agatha Christie in care suspansul si tensiunea sunt inlocuite cu grimase si istericale. Te lasa cu impresia ca actorii sunt niste extraterestrii care incearca sa imite niste oameni si nu e doar problema ca-s asiatici si au limba aia oribila de pare ca se cearta mereu. Toata lumea e isterica, tzipa, n-am putut lega nicicum plotul filmului dar in mare era vorba de locatarii unei insule care mureau unul cate unul din ratziuni dubioase, atat de dubioase ca finalul e complet lipsit de ratziune.

Sextet a fost versiunea olandeza la Sex and the City, 4 scenete despre dezinhibarile olandezilor legate cu glumitze si situatii umoristice. Adica un fel de sitcom mascat in "film de arta". Cum ar veni, n-a fost film comercial, dar sala a fost hiperplina si nici macar n-a fost porneci din ala ca in vremurile bune ale TIFFului. Cea mai funny faza a filmului a fost cand un cuplu de lesbiene olandeze a angajat doi imigrantzi romani sa le insemineze sub pretextul ca astia au samantza buna, cu imunitate mare, ca maidanezii. Deci comedie de duzina pe teme sexuale.

Paranoid Park vine din partea celui mai important regizor al culturii emo, Gus Van Sant, care toata viatza lui a facut filme cu adolescentzi frustratzi, inclusiv Good Will Hunting. De catziva ani Van Sant s-a retras inapoi in zona indie si face filme frumoase in care nu se intampla nimic dar care emana o gramada de sentimente si solicita compasiune. De exemplu Elephant, ala despre impuscatuirile de la Columbine. Paranoid Park e cam prea asemanator cu Elephant...aceleasi scene reiterate si reciclate de 3-4 ori in ordine aparent aleatoare, care pana la urma capata sens ca fiind amintirile reprimate si recombinate ale unui skater suparat ca a omorat un om din greseala si n-are cui sa se destainuie. Ca toate filmele lui Van Sant, e cu muzica frumoasa, imagini frumoase dar dureaza cam cu 1 ora mai mult decat ar trebui.

Let the right one in (Lat den ratte komma in) e ca si cum Van Sant s-ar fi apucat de horror, deci un film suedez emo horror, cu o pushtoaica vampiritza care traieste intr-o garsoniera cu un batran care-i face rost de sange. Aspectele horror ale filmului sunt minime, povestea e emo la modul cel mai serios, despre relatzia dintre pushtoaica si un pushti vecin de scara cu care schimba impresii despre viatza. E un film frumos ca e cu zapada, muzica, atmosfera si eu am o slabiciune pentru filmele in care se ninge mult si zapada se pateaza cu sange. Baietzelul e un blondin perfect ca aia din echipa de fotbal a Suediei iar vampiritza o bruneta mai tzigancusha asa iar povestea devine pe nesimtzite un coming-of-age care putea sa iasa dintr-un concubinaj Gus Van Sant + Stephen King.


3 comments:

Garm said...

Mie mi-a placut foarte mult Paranoid Park. Emo sau not emo. Jocul actorilor mi se pare foarte bun pentru nishte adolescenti aflati la primul rol ;)

krossfire said...

Mereu zic ca ajung dar uite ca nu am facut-o. Paranoid Park a fost fainut (sugestia primita de pe blogul lui Garm de altfel) insa Elephant a fost peste.

Anyway, mai bine ca n-am fost...nu de alta, dar am oarecare probleme de orientare in preajma cetatenilor de etnii dubioase.

George said...

Si mie imi place cum canta Johny Rebel