Wednesday, August 08, 2007


Queer horror
The Great and Secret Show
de Clive Barker

Multitaskingul Clive Barker: autor horror de succes, regizor cam de mana a doua (Nightbreed, Hellraiser), producator de filme de Oscar (Gods and Monsters), fabricant de jucarii, pictor si autor de benzi desenate, ocupant al locului 72 in Pink List (lista celor mai influentzi gay ppl) si producator al unor jocuri PC beton (Undying, Jericho): Here i am, nothing to hide, a creator down to my happy queer soul.

Una din lucrarile fundamentale ale lui Barker este trilogia The Art, din care al doilea volum a fost tradus la noi de Rao (Everville). Nu stiu daca Rao face misto sau nu stia de existentza primului volum si nici chef sa citesc un cartzoi de 600 de pagini n-am avut, asa ca am luat-o misheleste pe aceasta scurtatura, si anume adaptarea in banda desenata a primului volum din trilogie, The Great and Secret Show.

Primul lucru care sare in ochi legat de aceasta adaptare (12 numere publicate de-a lungul anului trecut) este izul Disney al graficii. Am zis initial ca asta o sa submineze gravitatea gotica a povestii, aducand-o undeva in zona povestilor pentru copii. Apoi m-am linistit, caci gravitatea gotica este subminata de povestea in sine si de stilul fusharit in care a fost adaptata asa ca grafica nu mai apuca sa strice nimic, de fapt devine chiar simpatica. Acuma e drept ca e si prima adaptare BD a unui roman (GROS) pe care o citesc, deci probabil trec si eu prin sindromul care e mai tare, cartea, filmul sau banda desenata? Chiar si cu sindromul asta, tot am impresia ca ceva e defectuos in modul in care cele 12 broshuri parcurg in fuga o poveste intinsa peste vreo 30 de ani, cu implicatii apocaliptice si un numar de personaje exagerat de mare.

Partea buna (in afara de grafica misto) este faptul ca recunoastem imediat stilul Cliver Barker: pseudomitologii lovecraftiene (de data asta fara Cthulhu) cu speculatii religioase, mult sex (homo si hetero) si nihilism, condimente ale asa-numitului stil splatter-punk.

Povestea porneste de la patru virgine care sunt dezvirginate de o descarcare electrica in timp ce se scaldau in garla de la marginea satului. Dansele raman gravide, iese cu scandal, unele se sinucid sau sunt alungate, dar doua dintre ele hotarasc sa dea totusi nastere copiilor. Copiii cu pricina cresc mari si afla ca sunt progeniturile a doi semi-zei care se urasc de moarte si care traiesc intr-o peshtera de pe fundul garlei. Cei doi semi-zei vin la suprafatza sa se bata, cu ajutorul unor armate lovecraftiene de bazdaganii: cel evil se foloseste de spaimele si cosmarurile oamenilor, cel bun de fanteziile sexuale si energiile pozitive. Scopul celui evil este sa deschida un portal spre Quiddity, marea care desparte Cosmosul nostru de Metacosmosul cel cool. Scopul celui bun e sa-l opreasca, caci asa e scris ca Metacosmosul sa il vedem doar de trei ori in viatza: cand aluneci afara din uter, cand te baga in mormant si, daca ai noroc, cand faci sex prima data (nu specifica de care sex). Colac peste pupaza, conflictul este manipulat de yoghinul Kissoon, care traieste intr-o secunda pusa pe Repeat, blocata chiar inaintea primei explozii nucleare.


De aici insa incepe partea naspa, cand Barker incearca sa dea un iz "realist", cu "explicatzii stiintzifice" care sa faca fericit pe publicul insetat de finaluri imprevizibile. Mai exact, cei doi semizei erau de fapt doi hippiotzi stoner care au experimentat in anii 70 cu un drog nasol care le-a dat puterea sa manipuleze cosmarurile si fanteziile oamenilor. Mai departe, povestea este macelarita de doi reporteri ambitzioshi din L.A. care trec cu aparatele lor foto dintr-un univers in altu in cautarea unei povesti senzatzionale pentru ziarul la care lucreaza. Reporteritza se implica personal, iar semizeul rau se aliaza cu oameni rai, apare si o maimutza inteligenta, o armata de zombie fara rost, conflicte intre progeniturile celor doi semizei si de la o vreme nu se mai intzelege nimic din poveste. Unul din necazurile inerente unei astfel de adaptari este lipsa dialogurilor, majoritatea imaginilor fiind insotzite de naratziune care incearca sa explice "pe scurt" niste cauze si evenimente care in carte mancau 600 de pagini, un truc pe care chiar si filmele reusesc sa il rezolve mai onorabil decat aici.

Asadar entuziasmul initial mi-a fost terfelit in asa hal incat abia am mai reusit sa termin povestea, avand convingerea, confirmata, ca oricum n-o sa pricep nimic din deznodamant. Deci, ce sa zic, n-ar fi chiar o recomandare, nici macar pentru copii (are cam mult sex) insa s-ar putea ca o parte din vina sa apartina si cartii lui Barker, cu o poveste slab inchegata si multe personaje complet inutile.

1 comment:

krossfire said...

Pe mine m-ai cam socat sincer. Habar n-aveam ca Barker e gay. Damn...