Monday, April 21, 2014

Warren Ellis: Ultimate Galactus (Marvel)


Marvel Comics sunt principalii vinovati pentru perceptzia conform careia benzile desenate s-ar adresa copiilor. Celelalte edituri au tot incercat incepand de prin anii 70 sa schimbe aceasta perceptzie stramba asupra lucrurilor dar Marvel Comics, fiind un fel de Hollywood al benzilor desenate, sunt cei care au produsele cu cea mai mare vizibilitate si care influentzeaza opinia celor cu deficit de atentzie.

Totusi, si Marvel Comics au facut cateva eforturi sa-si largeasca audientza, desi nu atat de categoric precum ceilaltzi publisheri de BD. Unul din primele eforturi in acest sens s-a intamplat inca din anii 60 cand parintzii universului epic Marvel, scenaristul Stan Lee si graficianul Jack Kirby au inventat doua tipologii noi de super-antieroi: pe Galactus si apostolul acestuia Silver Surfer. Ideea inovatoare la data respectiva a fost ca in universul supereroilor Marvel sa fie introduse personaje de factura mitologica / biblica. Galactus a fost primul zeu introdus in lumea supereroilor (urmat la scurt timp de Thor). Principala pasiune a lui Galactus e distrugerea de civilizatzii, iar amicul sau Silver Surfer e un fel de apostol care ii anuntza venirea, in schimbul crutzarii propriei sale civilizatzii.

O a doua tentativa a Marvel Comics de a castiga audientza adulta s-a initizat la inceputul anilor 2000,  prin divizia Ultimate Marvel, un ciclu de istorii alternative ale supereroilor Marvel, adresate mai mult adultilor, prin elemente de tensiune sexuala, violentza destul de violenta si poante pe care copiii n-au cum sa le intzeleaga. Unul din autorii care au pus umarul la noua directzie e Mark Millar cu volumul The Ultimates. (Millar e ala cu Wanted si KickAss, alte doua tentative Marvel - ecranizate cu succes - de a se adresa unei audientze adulte). Publicatiile Ultimate Marvel contin povesti care nu tzin cont de istoria si continuitatea universului Marvel, alocand supereroilor (Spiderman, X-men, Iron Man, etc.) origini noi, personalitatzi noi si mai adulte (Iron Man e cam curvar, Captain America e habotnic religios, Thor e un viking alcoolic, X-men se urasc cu The Avengers, iar gagicile in general sunt desenate foarte provocator). Cateodata supereroii chiar mor cu totul.

Ultimate Galactus face parte din acest ciclu inovator si incearca sa reinventeze mitologia zeului Galactus, transformandu-l din pocitania gigantica (asa cum a fost creat in anii 70), intr-un nor cosmic inteligent care zboara prin spatziu cu scopul de a anula variabilele din ecuatzia lui Drake. Cartea lui Warren Ellis porneste de la premisa ca, in ciuda probabilitatzii mari rezultate din ecuatzia cu pricina, contactul intre oameni si extraterestri intarzie sa apara din pricina lui Galactus asta care a fost programat sa puna frana oricarei tentative de manifestare a vietzii inteligente in Univers. Silver Surfer, cum ziceam, e un individ din argint care vesteste venirea norului cosmic, incercand sa-i convinga pe oameni sa se sinucida inainte sa se abata asupra lor cataclismele produse de contactul cu Galactus. Pentru cine a vazut filmul Fantastic Four 2, plotul e cam luat de acolo, doar ca aici eroii care tzin piept lui Galactus nu sunt doar Fantastic Four, ci totzi supereroii Marvel. Dintre ei se remarca Captain America, care descopera amenintzarea in ramashitzele meteoritului de la Tunguska, legat de care se speculeaza ca ar fi fost o nava spatziala trimisa sa ne avertizeze asupra Apocalipsei, iar Galactus ar putea fi un Dumnezeu satul de umanitate, ceea ce ocazioneaza unele cugetari pe teme religioase din gura lui Captain America.
Se zice ca povestile Ultimate Marvel se petrec intr-un univers paralel celui din clasicul Marvel, un univers mai apropiat de al nostru. La un momendat s-au scris si povesti in care unii eroi circula intre aceste universuri si descopera un altul - universul Marvel Zombies (de care am vorbit mai demult). E o metafora interesanta la adresa publicului Marvel care se initziaza la varste fragede citind povestile infantile clasice apoi, de la o varsta incolo, li se permite sa citeasca povesti din universuri paralele in care apar notiunile de sex, moarte, comunism, capitalism etc. Cam asta e strategia prin care Marvel Comics incearca sa atraga multiple tipuri de audientza, pastrand in acelasi timp traditzia supereroilor consacratzi. Comparativ, celelalte edituri au incercat mereu sa inventeze eroi si francize noi pentru segmentele adresate adultilor.

Un indiciu ca lucrarea de fata nu e chiar un produs Marvel obisnuit e si prezentza autorului Warren Ellis, probabil cel mai recenzat autor pe blogul asta (romanul Crooked Little Vein, BDurile Desolation Jones, Fell, Black Summer, Black Gas, Nextwave).

- plusuri: Warren Ellis
- minusuri: Marvel
- recomandare: fanilor universului alternativ Ultimate Marvel, care incearca sa transpuna BDurile Marvel pentru un public mai adult

Sunday, April 13, 2014

Regizori : Vincenzo Natali


De ce tre sa tzinetzi minte numele lui Vincenzo Natali?
1) Pt. ca el e regizorul atasat deocamdata ecranizarii romanului de capatai al genului cyberpunk, Neuromancer, una din cele mai asteptate ecranizari ale comunitatzii SF de peste tot.
2) Pt. ca el a lansat moda torture porn a anilor 2000, cu filmul Cube si trilogia pe care a inspirat-o.
3) Pt. ca e un regizor care se zbate foarte mult pentru nisha SF/horror. Articolul asta trece in revista cateva din lucrarile sale, ramase oarecum obscurizate in industria actuala, cel putzin pana la un posibil succes al Neuromancerului, din care teoretic ar trebui sa iasa un blockbuster major care sa-i faca pe cinefili sa investigheze CVul lui Natali.



Haunter

Anul asta a iesit cea mai recenta isprava a regizorului, ghost storyul Haunter.  Ziceam mai an ca undeva la Hollywood se ticluieste o relansare a genului ghost story, mizandu-se pe faptul ca ar putea avea un succes natural dupa modele vampirilor si zombilor, pe cale sa se stinga. Strategia are motivatzie proasta, caci povestea cu fantome a fost dintotdeauna doar o poveste cu fantome, menita sa fie scary, lipsita de subtextul psiho-social al povestilor cu vampiri/zombie. Recentele tentative au confirmat acest lucru (Woman in Black, The Conjuring, The Innkeepers).
Cu Haunter avem in sfarsit un ghost story care incearca ceva dincolo de retzeta obosita, chiar daca nu are nimic scary in el. Vincenzo Natali foloseste metoda cu care a avut succes in Cube, de a crea un puzzle pe care victimele incearca sa-l desluseasca. Aici eroii sunt o familie de oameni mortzi care retraiesc aceeasi zi over and over ca in Ziua Cartitzei. Insa de asta isi da seama doar fiica, jucata de Abigail Breslin (finalista Oscar pentru Little Miss Sunshine cand avea 10 anisori). Din motive parapishologice, ea capata constiintza situatziei de kkt in care se afla, anume ca ea si familia ei sunt blestematzi sa bantuie casa in care au trait si, cu umpic de efort, sa se conecteze spiritual la cei care colocuiesc acelasi spatziu la un alt moment din viitor. Deci e o poveste cu casa bantuita spusa din perspectiva bantuitorilor, care, iata, pot fi si oameni simpli cu intentzii bune. Prin asta filmu seamana umpic si cu The Others al lui Amenabar, dar e mai thriller si mai putzin gotic. Oricum, un suflu de prospetzime in industria ghost story, probabil cea mai obosita sub-nisha a horrorului.

P.S. Imi retrag afirmatzia conform careia ghost storyul nu poate avea succes. Am cunoscut recent oameni pentru care fantomele sunt o chestie serioasa, cu care nu se glumeste, si n-are nimic de a face cu horrorul, fantasyul samd. Cred ca genul are o serioasa shansa de succes in zona mainstream/realista, poate cu putzin romance si tear-jerking amestecat in ecuatzie.

 Splice

Desi de prin 97 se tot chinuie sa iasa din underground, abia in 2010 Natali a reusit sa faca un film high-profile, Splice, dar si asta arata destul de mult a film underground. Filmul a fost produs de Guillermo del Toro si de compania Dark Castle, care acu vreo 15 ani a inceput sa bage bani grei in relansarea genului horror, mai intai prin remakeuri (13 Ghosts, House of Wax), apoi si cateva filme originale pulp (Ninja Assassin, Bullet to the Head, The Losers).

Splice a facut parte din a doua categorie, e un mic blockbuster facut sa arate ca un B-movie atat sub aspect vizual (majoritatea filmului se petrece intr-un hambar si un laborator de mad scientist) cat si prin finalul extravagant de inspiratzie erotic horror, in care oscarizatul Adrien Brody face sex cu o creatura inginerata genetic in propria eprubeta, din urmatoarele ingrediente: una bucata frantzuzoaica bunoaca, una bucata shobolan, una bucata pasare, poate si un peshte. Filmul are unele neajunsuri, date de caracterul aberant si far fetched al unei povesti care se promitea drept un SF sobru, dar pana la urma am ajuns sa apreciez acest gen de twist la Natali - cu conditzia sa nu il aplice si la Neuromancer. Mai multe detalii in cronica pe care am scris-o la aparitzie.


Nothing

Inainte de Splice, Natali a facut filmul care era sa-i puna capat carierei, un dezastru de box office simpatic in tupeul sau, care duce la extrem ambitzia lui Von Trier din Dogville, de a face un film complet lipsit de decoruri.

Pana la urma Natali n-a stiut sa capitalizeze ideea si a propus-o drept o comedie SF cu actori canadieni de mana a doua (principalul bolovan care atarna de gatul carierei regizorului, care obisnuieste sa-si castuiasca proprii amici in filme).  Altfel, ideea mi s-a parut stralucita: 2 amici cotropitzi de probleme cotidiene se streseaza foarte tare si intr-o buna zi se trezesc inconjuratzi de... NIMIC. Adica doar ei si casa lor si in afara de asta un spatziu imens alb prin care te potzi plimba oricat ca tot n-ajungi nicaieri si nu dai de nimic. Cu ocazia asta realizeaza ca au puterea supraumana de a face orice sa dispara. Din pacate nu-s in stare sa faca si reversul.

E un film despre living in denial, despre hating away oamenii si lucrurile care nu-tzi convin, un sindrom fundamental al umanitatzii moderne. Din pacate mesaju nu prea ajunge la spectator din pricina celor 2 actori iritantzi si a tonului de comedie cu gaguri. Un thriller sinistru in stilul Cubului ar fi fost mult mai potrivit pentru idee.

Dupa filmul asta Natali a cam luat pauza, sau n-a prea gasit de lucru. La un moment dat a facut un documentar despre Terry Gilliam (de fapt un making of la Tideland) si cand uitasem complet de el, a aparut cu zvonul ca va prelua carma Neuromancerului.

 Cypher

Mai mult ca sigur ca asocierea lui Natali cu Neuromancer se datoreaza filmului sau Cypher, un cyberpunk soft ingenios si dickian. In general filmele inspirate de Dick se preocupa de shiftingu de realitatzi, insa filmu asta se preocupa cu shiftingu de identitatzi. Un gagiu care se ocupa cu spionaju corporatist si furatu de slideuri Powerpoint este spalat pe creier si convins ca e altcineva. Treaba asta se intampla de mai multe ori, pana sarmanu om nu mai are nici el habar cine e si ce vrea de la lumea asta, noroc cu Lucy Liu care ii tot da sarcini si il ghideaza prin viatza spre obiectivul ultim, de a sabota nu stiu ce server matrixian. Ca si Cubul, e un film ieftin cu un scenariu ingenios dar si actori care trag mult in jos potentzialul filmului.


The Cube Trilogy

The Cube a fost un hit chiar si prin partzile noastre, mai putzin in cinematografe si mai mult printre divixofilii de prima generatzie (DivX versiunea 3, se vedea ca dracu). Din pacate s-a creat o intreaga trilogie pe marginea Cubului, ar fi fost ideal sa ramana cum era, debutul lui Natali fiind una din bijuteriile alea underground pe care le redescopera fanii dupa ce un regizor incepe sa aiba succes, cam ca si Followingul lui Nolan, Cronosul lui Del Toro ori filmele zombie ale lui Peter Jackson. Nu stiu daca mai exista oameni care n-au vazut Cubul, sau poate exista unii hipsteri care au sarit peste el, filmu iesind la finele anilor 90.

Povestea era despre un grup de oameni care se trezesc in interiorul unui gigantic cub Rubik si tre sa gaseasca iesirea din el trecand prin tot felu de capcane mortale in conditziile in care cineva tot invarte portziuni ale cubului, dezorientand simtzul spatzial al personajelor.

Prin cele 2 continuari (fara implicarea lui Natali), Hypercube si Cube Zero, s-a incercat lansarea unei francize horror de tip puzzle-solving cu consecintze sangeroase, dar retzeta avea sa-si ia zborul la Hollywood abia cu seria Saw.

Hypercube a fost un dezastru major cu dialoguri scrise parca de Lia Bugnar, in care cubul este upgradat de la un labirint cu torturi mecanice la un teseract care gazduieste in celulele sale realitatzi paralele, astfel ca personajele, in loc sa fie macelarite treptat, se intalnesc cu versiuni paralele ale propriilor persoane si cu mesaje criptice lansate de propriile persoane din viitor. Ar fi fost aici potentzial pentru un film cu paradoxuri temporale gen Primer (de fapt Dr. Who a cam folosit retzeta asta in scopuri mult mai fun), dar calitatea extrem de scazuta a productziei si a oamenilor implicatzi au rezultat intr-un dezastru.

Nu acelasi lucru poate fi spus despre Cube Zero, un film simpatic, chiar daca a ingropat trilogia si a mers straight-to-video. Filmul revine la stilul mecanicist si sangeros al primei partzi si ii deconspira pe manipulatorii Cubului, prezentand primii subiectzi care reusesc sa evadeze cu succes din labirint si sa rezolve puzzleul povestii. Ma rog, misterul dadea tot farmecul Cubului original si filmul asta il cam dezintegreaza, dar o face intr-un mod fun si cu un dram de stil. Se poate sari lejer peste Hypercube, dar Cube Zero cred ca e un complement meritoriu pentru filmul lui Natali, ceea ce rareori se intampla cu sequelurile straight-to-video facute sa mai mulga niste bani din succesul filmului original.

Saturday, April 05, 2014

Garry Kilworth : Moby Jack and Other Tall Tales (PS)



Pedigree:
- nominalizare British SF (pentru povestirea The Sculptor)

Garry Kilworth e un autor britanic extrem de prolific de roman istoric, roman pentru copii si proza scurta fantasy cu tenta de fabula. A trecut de 70 ani dar eu abia acu am auzit de el. Cariera sa se imparte in masuri egale intre cele trei feluri de proza, iar caracteristicile de baza sunt ecologismul si geodiversitatea. Desi britanic la origini, in cei 70 de ani Kilworth a trait peste tot in lume - in Hong Kong cel mai mult (caruia i-a dedicat cel mai recent volum al sau, Tales from a Fragrant Harbour), a copilarit in Yemen, si-a facut armata in Cipru si a petrecut mare parte a vietzii in IndoChina si Noua Zeelanda.

Probabil ca omul asta a luat notitze toata viatza - pe asta se si bazeaza cariera fructuoasa de romancier istoric, dedicata catorva razboaie exotice in care au fost implicatzi britanicii - Crimeea, India, Noua Zeelanda si Africa de Sud. Partea asta istorica insa nu se prea reflecta in volumul de fatza, mult mai pregnanta este cealalta preocupare a autorului, legata de fabulele fantasy ecofile, despre animale sau inspirate de diverse locuri ciudate de pe planeta, vizitate de autor in timpul periplurilor sale. Cuprinsul se imparte echitabil intre proza adresata adultilor si proza adresata copiilor.

Partea adulta a volumului consta cam in urmatoarele:
  • The Sculptor: Un Da Vinci nebun si obsedat de perfectziune reconstruieste turnul Babilonului dupa propriile planuri si e inscaunat ca dictator al tzinutului saracit de resurse in numele maretzului obiectiv. Una din cele mai bune proze pe care le-am citit in ultimii ani;
  • Oracle Bones: Intzeleptzii unui trib din Indochina fumeaza opiu si discuta daca pentru fiecare veveritza omorata apare sau nu o stea pe cer;
  • Wayang Kulit: Cand statea prin Bali, autorul a participat la un spectacol de teatru al umbrelor de unde a aflat ca omul e umbra umbrei sale si nu invers cum credem noi;
  • Inside the Walled City: Cand statea prin Hong Kong, autorul a apucat sa viziteze un cartier notoriu, cunoscut drept The Walled City, care era de fapt o singura cladire de marimea unui mall mai mare, in care traiau cateva zeci de mii de oameni, avand una din cele mai dense populatzii de pe planeta. De fapt era o cladire improvizata peste care s-au tot adaugat apartamente fara nici o regula, fara autorizatzii, alimentarea cu electricitate si apa fiind facuta ilegal de la retzelele din vecinatate. Apartamentele care nu erau la margine nu vedeau niciodata lumina zilei, circulatzia facandu-se printr-un labirint shobolanesc de coridoare si scari. Ani la randul nici politzia si nici alte organe oficiale nu au pus piciorul in cartier, populatzia fiind complet desprinsa de restul lumii si avand propria economie gestionata de triadele mafiote, bazata pe prostitutzie si export de taietzei. Numeroase filme cu karate de prin anii 80 au actziunea in chestia respectiva (Sport Sangeros cu Van Damme). In fine, la inceputul anilor 90 populatzia a fost expulzata si cartierul demolat, iar povestea lui Kilworth impartaseste experientza autorului care a vizitat orasul-cladire in timpul demolarii;
  • Black Drongo: Un psiholog reuseste sa transfere personalitatea a doi oameni (un tip coleric si o gagica docila) spre niste pasari, pentru a studia evolutzia relatziei dintre cele doua personalitatzi;
  • Silver Collar: Un argintar e solicitat de o doamna sa-i faca un guler de argint care sa o protejeze de iubitul ei vampir. Argintaru incearca sa o convinga sa-i dea papucii vampirului, dar doamna e loiala;
  • My Lady Ligia: Hawthorne si Poe au fost de fapt doi spioni europeni care activau sub deghizaj de scriitori si se urau de moarte. Hawthorne o rapeste pe nevasta lui Poe si il cheama pe acesta la negocieri intr-o cafenea;
  • Paper Moon: Despre o specie extraterestra pentru care birocratzia a devenit o religie;
  • Store Wars: Intr-un mall incepe un razboi intre magazine si departamente - vanzatorii de chilotzi ii ataca pe vanzatorii de frigidere, fetele de la cosmetice se aliaza cu cei de la articole sportive etc. E un sir de poante pornite de la jocul de cuvinte din titlu;
  • Exploding Sparrows: Oamenii incep sa fie atacatzi de randunici care explodeaza. Se cerceteaza daca la mijloc e o conspiratzie terorista sau o mutatzie evolutzionista a randunelelor care vor sa starpeasca umanitatea;
  • Moby Jack: Asta e numele unui submarin in forma de balena, construit de o asociatie ecoterorista cu scopul de a scufunda baleniere;
  • Bonsai Tiger: Un tip isi ia papucii de la gagica si decide sa-si cumpere un tigru miniatural, modificat genetic, sa-i tzina de urat;
  • Something Wrong with the Sofa: Candva in viitor mobila e facuta din oameni (vii) iar un individ lasa gravida o canapea;
  • Cherub: Bucata umoristica despre un dependent de pariuri ajutat de un inger pazitor sa scape de datorii.

Partea din volum care pare dezvoltata din lucrarile juvenile ale autorului (confirmat prin adnotarile autorului, asociate fiecarei povesti) e alcatuita din urmatoarele:
  • Death of the Mocking Man: Basm chinezesc despre o gagica bantuita de o fantoma care-si tot bate joc de ea si o descurajeaza de la orice incearca sa faca;
  • The Megowl:  Cica prin legendele Regelui Arthur o vrajitoare a fost transformata in bufnitza si lasata sa moara, dar ea a gasit o metoda de a se inmultzi cu ea insashi, adica inainte sa moara face un ou din care se naste tot ea;
  • The Hunter's Hall: Un vanator moare si ajunge in Raiul vanatorilor, o padure unde potzi vana pentru eternitate, cu conditzia ca ratziunea pentru care ai fost vanator sa fie o necesitate (foame, imbracaminte) si nu o placere (sportul);
  • Hamelin, Nebraska: O continuare a legendei din Hamelin, aia a lu Fratzii Grimm, cu copiii rapitzi cu ajutorul unui fluier hipnotic;
  • The Attack of Charlie Chaplins: Pamantul e atacat de o specie extraterestra deghizata in Charlie Chaplin;
  • The Frog Chauffeur: O fata batrana gaseste pe malul unei beltzi un tip frumos si gol pe care il ia acasa, il spala, se marita cu el, face copii etc. Dupa o vreme observa ca tipului ii place sa manance insecte si realizeaza ca e printzu-broasca din poveste;
  • Council of Beasts: Un tip ajunge intr-un univers paralel populat de animale vorbitoare care se poarta urat cu oamenii.
Tonul general al volumului e unul umoristic, dar un umor cuminte, de fabula. Nu e foarte sofisticat, nici mixat in contraste puternice (cu violentza sau sex), nici foarte subtil, dar adesea e sec in dulcele stil englezesc. Uneori (de fapt deseori) e un umor cam banal, tradandu-si radacinile in literatura juvenila. Multe din povesti au morala ecologista, ori au ceva de a face cu animalele, cu relatzia dintre oameni si animale.

Din pacate volumul tradeaza faptul ca autorul scrie proza pe banda rulanta - pe siteul lui se lauda ca are aproape 150 de povestiri, deci cam una la trei luni de cand a debutat si pana acum, la care se adauga  o gramada de romane istorice si pentru copii (cam doua pe an!). Eu de exemplu scriu cam o nuvela pe an, iar la roman nici nu indraznesc sa ma gandesc, am scris jumatate din unul in doi ani si l-am abandonat.

Consecintza e ca toate povestirile au in ele o singura idee, uneori doar o poanta, in jurul careia autorul incropeste o naratiune (scurta, nimic nu trece de 20 de pagini cu fonturi aerisite). In schimb scriitura e precisa si profesionista, te trage rapid in poveste. Pe ansamblu e un volum pentru toata lumea, din pacate pentru prea multa lume. Toata lumea va gasi aici ceva care sa-i placa, din pacate si destul de mult care sa nu-i placa sau sa ii para banal. E un volum fara focus, pare ca unicul criteriu de selectzie a prozelor a fost ca s-a adunat aici cam tot ce a publicat Kilworth in anii 90, fara nici un discernamant valoric si fara nici un concept care sa dea o identitate volumului.

- plusuri: lectura relaxanta, scrisa cu pricepere, vreo 3 povesti de exceptie
- minusuri: multe fabule ecologiste sau basme pentru copii, si sentimentu ca au fost scrise pe banda rulanta
- recomandare: de citit prin trenuri, gari si avioane