Tuesday, December 16, 2014

M. Rickert : Holiday



Pedigree:
- nominalizari World Fantasy, Locus (pt. volum)
- premiul World Fantasy, nominalizari Nebula, Int. Horror Guild, Locus (pt. nuvela Journey into the Kingdom)
- nominalizari Bram Stoker, Shirley Jackson, British SF (pt. povestirea Evidence of Love in a Case of Abandonment)
- nominalizari Shirley Jackson, Locus (pt povestirea Holiday)
- nominalizare Locus (pt povestirea A Christmas Witch)
- nominalizare Locus (pt povestirea Memoir of a Deer Woman)

Volumul asta e un grupaj de povestiri fantastice dedicate cate unei sarbatori, de aici titlul Holiday. Legatura cu sarbatorile nu e foarte restrictiva, in majoritatea cazurilor se intampla doar ca actziunea sa se petreaca in preajma unei sarbatori; in alte cazuri legatura e mai stransa (o poveste despre avort e legata de Ziua Mamei, una de dragoste e legata de Valentine's Day, una de razboi e legata de Ziua Independentzei s.a.m.d).

M. Rickert e deja un nume mare in fantasy, desi se afla abia la al doilea volum. Atat cel de fatza, cat si cel de debut (Map of Dreams) au castigat premiile importante ale genului (inclusiv World Fantasy), treaba care nu e deloc normala pentru un inceput de cariera.

Unii o recomanda drept autoare de gotic, insa daca stau sa compar cu antologia lui Oliviu Craznic sau cu muzica celor de la Moonspell, eticheta mi se pare o aberatzie. Desi sunt pe ici pe colo aspecte horror sau macar amenintzatoare, nu e vorba de vampiri si varcolaci, ci de cancer de sân, pedofilie sau avort. In ce masura pot fi astea mapate pe temele gotice clasice, nu imi dau seama dar, cu exceptzia unor povestiri care implica si fantome, asocierea mi se pare fortzata. Si chiar fantomele acelea nu au nimic din sperietura gotica din traditzia britanica, sunt mai degraba manifestari ale regretelor si amintirilor reprimate, deci un fel de fantome benigne in stilul consacrat de Jack Cady (detalii aici).

Rickert mi-a fost recomandata de un amic drept autoare de proza moody, in care nu se intampla mare lucru, ci se invarte lingura intr-o oala de emotzii pe care autoarea incearca sa le transfere dinspre personajele sale inspre cititor, folosindu-se de tehnici literare oarecum clasice dar eficiente in atingerea acestui deziderat: personaje emo, vag definite fiziologic, manifestate doar prin ganduri si indoieli, naratziune la persoana a doua, lipsa cronica a momentelor subiectului, povesti in rama care se dezintegreaza si se reinnoada cu rama in care au fost initzial prezentate, torsionarea unor poveshti horror cu segmente meditative ce le transforma din mers in elegii, ori torsionarea unor povestiri realiste in horror psihologic (despre cancer sau avort, bunaoara).

O sa enumar povestile incepand cu preferatele mele - doar ultimele 2-3 le-am gasit slabe, in rest volumul e la un nivel foarte satisfacator: 
  • Journey into the Kingdom (premianta World Fantasy, finalista Nebula, IHG): O vanzatoare de la Starbucks e de fapt o fantoma ce isi conserva materialitatea sorbind urmele de respiratzie lasate de clientzi prin cestile de cafea. Asta e nuvela vedeta a volumului, dedicata sarbatorii de Dragobete si e o superba poveste de dragoste contemporana pusa in rama unei povesti mitologice;
  • The Christmas Witch: O fetitza incearca sa creeze o fiintza noua din oscioarele pasarelelor si soriceilor mancate de pisica sa. In timpul acesta, tatal sau e investigat pentru pedofilie. E genul de poveste ambigua despre pedofilie (The Hunt, Doubt) in care nu e clar cine e de vina, dar unele evenimente supranaturale ofera unele indicii;
  • You Have Never Been Here: O femeie internata la oncologie incepe incet-incet sa se detasheze de propriul trup, pe care il percepe ca o entitate straina pe cale sa se dezintegreze. O poveste schizoida, excelent scrisa la persoana a doua;
  • Don't Ask: Un grup de baietzi datzi disparutzi in copilarie se intorc in satul natal ca adolescentzi, comportandu-se ca niste brute. Satenii suspecteaza ca sunt varcolaci. O metafora nu foarte subtila, dar de impact, a versului "the boy that you loved, the man that you fear" si o tentativa de misandrism din partea autoarei;
  • Machine: Poveste spusa in termeni de legenda antica, despre un razboinic viteaz care abuza femei si felul in care femeile sale decid sa se razbune;
  • Was She Wicked, Was She Good? Un tata incearca sa-si dezvetze fiica de prostul obicei de a smulge aripile zânelor micutze care traiesc in cuiburile de viespi;
  • Evidence of Love in a Case of Abandonment (finalista Stoker, Shirley Jackson): Intr-un viitor distopic, femeile care au facut avort sunt executate public pe un stadion, in uralele publicului;
  • Holiday (finalista Shirley Jackson): In seara de Craciun, fiul unui pedofil se uita la filme cu Shirley Temple, impreuna cu fantomele unor fetitze victime ale agresiunilor pedofiliei;
  • Memoir of a Deer Woman: O femeie bolnava de cancer se transforma in caprioara;
  • War is Beautiful: Un veteran incearca sa-si povesteasca experientza sa din Vietnam in termeni pozitivisti, in care totul e dragutz, interesant si exotic, dar are dificultatzi in a evita momentele tragice care l-au marcat acolo;
  • Traitor: O mama isi trimite fiica la scoala cu un ghiozdan plin de explozibil.
M. Rickert e o doamna a fantasy-ului de mici dimensiuni ce s-ar califica fara probleme in mainstreamul "magic" cu numeroase din prozele sale. Prin stil mi-a amintit un pic si de Martha Soukup (detalii aici) dar acolo era vorba de SF, ceva mai sec, mai tehnic, pe cand aici e vorba doar de fantastic pur sange profund feminin. Prin teme aduce si cu o alta autoare care se da drept horror scriind despre avorturi si probleme de familie, si anume P.D. Cacek (detalii aici) insa aia nu stie sa scrie. Rickert in schimb e foarte placuta la citit, chiar si in povestile sale boring, in care nu se intampla nimic.

Volumul e micutz, ieftin si totusi foarte aratos. E ultimul volum al colectziei Golden Gryphon, una din cele mai misto serii hardcover de SF si fantasy scoase vreodata care, din pacate, si-a dat duhul dupa moartea patronului Jim Turner. Volumul lui Rickert a fost ultimul din colectzie (#62) si unul din cele mai frumoase, atat sub aspect grafic (coperta si ilustratzii interioare ale celebrului Tom Canty) cat si al contzinutului.

- plusuri: contzinut excelent, conditzii grafice excelente, cateva povestiri cu mare impact
- minusuri: e un volum micutz (170 de pagini), cateva povestiri moody in care nu se intampla mai nimic, din fericire scurte
- recomandare: chick-lit fantasy cu tushe morbide, dar nu neaparat in sens peiorativ (in cea mai mare parte dragutz chiar)


Tuesday, December 09, 2014

Gene Luen Yang : Boxers and Saints

Cand am fost in China m-au tot oprit unii pe strada sa-si faca poze cu mine. Mi s-a intamplat de vreo 5 ori in aceeasi zi. Am luat-o ca pe un compliment, dar mi-a explicat apoi unul ca pentru chinezi sunt un fel de freak. Ei sunt educatzi de mici sa creada ca planeta e in principiu populata de chinezi si negri, dar pe partea ailalta a planetei mai sunt cateva zone in care traiesc niste freakshi blonzi cu nasu mare (porecla care ni se da, "Dabizi" inseamna "Nas Mare"). Iar pe astia care avem umpic de par pe bratz ne considera un fel de maimutze (ei au o pilozitate mult mai redusa pe tot corpul). In principiu la genul asta de observatzii se reduce xenofobia chinezilor, si are unele radacini intr-un eveniment istoric intamplat pe la 1900, numit Rascoala Boxerilor, care e tema acestei benzi desenate.

Considerata una din cartzile anului (2014) in mediile literare americane, banda desenata Boxers and Saints are shanse mari sa fie pomenita de acum incolo in acelasi context cu alte BDuri care s-au impus in spatziul literar, cum ar fi Maus. Doar ca asta e mai misto desenata, si spune o poveste mult mai exotica si mai interesanta pentru noi europenii.

Pe la 1900, tzaranii chinezi au avut o criza majora de isterie si nemultzumire la adresa invaziei crestinismului in China, atat pe canale religioase, dar mai ales pe canale politice si economice, care le-au afectat grav bunastarea si libertatea, inclusiv libertatea de a-si practica religia proprie. Asta era cu ceva timp inainte sa se inventeze comunismului la ei. Numele de "Boxeri" a fost acordat de soldatzii straini care nu stiau ce e aia kung-fu. Rascoala a fost inabusita de o aliantza de armate imperialiste europene (Germania, Marea Britanie, Italia chiar si kktzii de austrieci, nush ce cautau acolo), plus SUA si Japonia. Practic toata lumea avea la momentul respectiv interese economice in China, si le exercitau pe spatele tzaranimii de acolo. E destul de interesant de citit macar ce povesteste wikipedia despre acest mini-razboi mondial.

Boxerii au fost o militzie patriotica ridicata dintr-o societate secreta de tzarani-pelerini care umblau prin sate, impartzeau remedii homeopate (inclusiv opiu), ofereau training kung-fu tinerilor si sabotau misionarismul crestin. Numele oficial al acestor militzii (The Society of Righteous and Harmonious Fist) a fost o alta cauza pentru care le-a ramas denumirea de boxeri. Rascoala a izbucnit din ratziuni religioase inainte de orice, dar a escaladat la proportzii masive cand tzaranii au capatat sprijinul familiei imperiale (ultimii membri ai Dinastiei Qing, dupa care a urmat Republica). Familia imperiala a sperat sa scape de presiunile internatzionale (care tindeau spre o colonizare a Chinei) si sa o faca cu ajutorul poporului. La scurt timp dupa inabusirea in sange a rascoalei, asa-numitul Protocol al Boxerilor a dus la o intzelegere intre ultimii membri ai Dinastiei Qing si agresorii internatzionali, un compromis politic pe care s-a cladit independentza Chinei ca Republica.

Cartea lui Gene Luen Yang impresioneaza prin faptul ca ofera o dubla perspectiva asupra razboiului: un volum e povestit din perspectiva unui tanar boxer care conduce un grup de gherila anti-crestina, al doilea e din perspectiva unei chinezoaice crestinate si crescute la o biserica misionara. La un momendat in poveste cei doi ajung sa se confunte in conflict armat direct, dar in cea mai mare parte povestile lor sunt separate, urmarind pe de o parte motivatziile unor chinezi de a se crestina, pe de alta parte motivatziile celorlaltzi de a ramane fideli traditziilor. Asta face ca personajele evil dintr-un volum sa apara drept pozitive in celalalt si invers. Concluzia, pana la urma, e cea evidenta, ca oamenii au fost starnitzi unii impotriva altora pe argumente religioase, in pofida faptului ca atat chinezii crestinatzi, cat si cei traditzionalisti, traiau pe principii pacifiste. Si ca starnirea a avut origini pur politice, care au dus intr-un tarziu la concluzia generala ca China nu poate fi colonizata sub nici o forma.

Autorul reuseste sa spuna aceasta poveste istorica in termeni foarte misto, ca un basm chinezesc eroic emotzionant, cu personaje cvasi-supranaturale (boxerii se mai drogau si aveau tripuri mistice; de cealalta parte fetitza crestina de la biserica are vedenii cu Ioana D'Arc care o motiveaza sa lupte impotriva agresorilor crestinatatzii). Micile detalii istorice starnesc curiozitate cu privirea la complexitatea sociala a Chinei de la 1900, inainte sa fie uniformizata de comunisti (aveau chinezi crestini, chinezi musulmani, chinezi budisti incercand sa-si concilieze ideile si sa traiasca cat de cat in armonie). Eroii povestii sunt tragici si in acelasi timp simpatic-naivi, iar contrastul dintre grafica destul de infantila si gravitatea (chiar brutalitatea) evenimentelor descrise reuseste sa atinga cititorul, ceea ce nu e putzin lucru.

In concluzie, o poveste superba, apeland la stilul traditzional-narativ al legendelor chinezesti pentru a relata evenimente istorice ce au determinat felul in care arata prezentul geopolitic, evenimente dintr-o istorie exotica despre care stim prea putzin.

- plusuri: banda desenata puternic incarcata emotzional si informativ
- minusuri: grafica cam tembela, care creeaza un contrast interesant cu tema serioasa
- recomandare: lectura obligatorie



Tuesday, December 02, 2014

Regizori care conteaza: Lucky McKee

Cu doar putzin peste 10 ani in spate, Lucky McKee e unul din tinerii auteuri de cinema horror american, si unul din pionierii noului val de comedii romantice morbide (gen care, daca are si zombie, se numeste rom-zom-com)

Numele sau este asociat cu un nou trend al "feminismului misogin", un fel de a face filme despre woman empowerment care sfarsesc prin a fi acuzate de misoginism si objectificare in cercurile femmnazi (=miscare care, sub pretextul ingrijorarilor feministe traditzionale, practica un attention-whorism abuziv). Feminismul misogin are un teren in mod particular fertil in zona horror, unde exista oportunitatzi de a apela fie la scene de abuz dezumanizant, fie la elemente de comedie neagra (in cazul lui McKee ambele) in a trata probleme care, conform femmnazistelor, isi pierd astfel credibilitatea. In fine, nu vreau sa dedic articolul acestui subiect, recentul scandal legat de camasha aluia cu cometa, a scos la lumina suficient putregai in acest sens.

Sa revenim. In mod particular recomand perechea de filme May/Roman, in care regizorul schimba pozitzii cu actritza sa preferata, uratzica Angela Bettis (anorexica din Girl interrupted). Fiecare dintre cei doi a facut un film in care celalalt joaca rolul principal, de indragostit patologic, insa punctele de vedere difera semnificativ - May e povestea unei femei nebune spusa din perspectiva regizorului barbat, Roman e povestea unui barbat dement spusa din perspectiva regizoarei femeie. Fair and square.

Trec in continuare in revista filmele lui McKee in ordine cronologica:

May

Every guy is deficient in some way, so you've got to accumulate. It's like a salad bar.  Nu e chiar citat din film (e din Adrian Tomine) dar cam asta e morala filmului May. Debutul lui McKee ramane cel mai reusit film al sau, low key si slow burning, devenit intre timp un titlu cult al horrorului modern (si unul din putzinele horroruri calduros recomandate de Ebert).

Angela Bettis (pe atunci tinerica) joaca rolul unei sociopate timide, stigmatizata de a avea un ochi lenesh, care se straduie sa dezvolte relatzii sociale cu cei catziva oameni care sunt nevoitzi sa ii dea atentzie - colegi de serviciu/scoala/vecini. Frustrata sexual si dezvoltand elemente patologice de control freakness, eroina decide ca trebuie sa isi faca neaparat rost de un iubit si in sensul asta aplica o metoda folosita ulterior si in serialul American Horror Story. Filmul e foarte discret in toate cele trei aspecte ale genului rom-zom-com - nu e chiar romantic, nu e chiar cu zombie si nu e chiar comedie, dar face cu ochiul spre toate aceste aspecte.

Ok, poate filmu asta n-o fi chiar feminist, dar in tandem cu urmatorul din lista stabileste un simpatic echilibru de romantic gender pathology.

Roman

Roman e filmul pereche, in care Angela Bettis preia functzia de regizor si Lucky McKee pe cea de actor principal. Filmul e oarecum simetric cu May, dar mai putzin competent dpdv tehnic si totodata mai dramatic. Daca May e oarecum sec si anti-emo, asta are numeroase momente autentic romantice, dar si mai multa violentza.
McKee joaca rolul lui Roman, un muncitor care isi traieste mizeria singuratatzii intr-o garsoniera, holbandu-se la televizorul pe care si l-a desenat pe perete si macinat de regretul ca si-a macelarit iubita si i-a lasat organele sa se imputa in vana din baie. Intr-o buna zi, cand credea ca nu mai exista dragoste pe planeta asta, Roman e fermecat de o vecina hipsteritza ecologista care poarta niste fermecatoare frunze in cositze. Omul are insa dificultatzi in a incepe o noua relatzie avand in vedere cat de tare pute cadavrul iubirii anterioare uitate in baie. E ca-n viatza.



Sick Girl

In semn de apreciere fatza de succesul underground cu May, McKee a fost invitat sa participe cu un episod la serialul Masters of Horror. Am tot scris despre serialul asta cand i-a fost vremea - in general a avut episoade standalone facute de regizori clasici ai genului, dar in fiecare sezon a fost invitat si cate un regizor debutant.

McKee a contribuit la primul sezon cu acest episod despre doua colege de apartament care se razboiesc cu o invazie de gandaci. Una din fete e o doctoranda pasionata de insecte (jucata de aceeasi Angela Bettis), cealalta e o hipsteritza cu apucaturi lesbiene (jucata de actritza porno Misty Mundae). Tonul e cam acelasi din May, de comedie neagra-spre-absurda, dar cu un puternic innuendo lesbian. N-a fost grozav, dar e interesant de pozitionat in contextul general al operei regizorului.


The Woods

Asta e, cred, singura tentativa a lui McKee de a face un film la Hollywood, cu actori importantzi, efecte speciale scumpe s.a.m.d. Din pacate e si cel mai slab film al sau. The Woods e un gotic clasic care omagiaza seria Evil Dead nu doar prin titlu, ci si prin prezentza lui Bruce Campbell intr-un rol secundar (plus o scena-tribut in care acesta e rapit si sufocat de crengile unor copaci).

Povestea e despre un liceu de fete in mijlocul padurii, cu un regim disciplinar strict si niste pedagoage compulsive, obsedate de cutele de pe haine, scamele de pe podele si in general de orice aspect care ar putea atenta la impresia de perfectziune divina pe care trebuie sa o lase scoala. Eroina e o eleva neconfortabila cu situatzia. Bruce Campbell e tatal ei, nici el incantat, mai ales dupa ce umbla vorbe ca padurea din jur e bantuita si rapeste fete virgine cu ajutorul cracanelor care se furisheaza noaptea in dormitoare. Trebile evolueaza destul de previzibil, dar filmu e relativ entertaining si placut vizual.

The Lost

Dupa ce a suferit un fiasco la Hollywood cu sus-numitul The Woods, regizorul a intrat intr-un fel de cârdăshie cu scriitorul Jack Ketchum, colaborare fructuoasa din care au iesit trei filme si un mic roman (I'm not Sam, finalist la premiile literare horror de acu 2 ani). Nu ma omor dupa povestile lui Ketchum, aproape tot ce am citit sau vazut legat de el tzine de genul torture porn, cu multe brutalitatzi excesive si gratuite, in schimb Stephen King il lauda mereu si zice ca e scriitorul sau preferat (treaba pe care am perceput-o mereu ca un suport amical dar nu pot sa iau afirmatzia in serios).

Primul din cele trei filme a fost doar produs de McKee, regia fiind pasata unui alt colaborator al sau, un anume Christ Sivertson.

O retzeta recurenta in opera lui Ketchum e novelizarea romantzata a unor shtiri de la ora 5, cu titlu de povesti moralizatoare. The Lost face parte din acest gen si e comparat cu Natural Born Killers, dar mai mult din cauza plotului decat a esteticii filmului. Povestea e despre un adolescent cretin care incearca sa mascheze niste crime facute in trecut, treaba care il impinge la a face alte crime si mai nasoale, in timp ce politzistul satesc nu reuseste sa adune suficiente dovezi pentru a-l opri. Filmul nu e chiar torture porn, scenariul are alambicarea unui film politzist si in mare parte e un thriller bine inchegat, dar personajul negativ e ireal de antipatic si pe alocuri violentza e nejustificata si necredibila.

Red

Mult mai simpatic e acest Red ecranizat tot dupa Jack Ketchum, dar dupa o poveste mai umana si fara abuz de violentza. Daca Stephen King nu vorbeste prostii, probabil genul asta de povesti i l-au facut simpatic pe Ketchum (dar eu cumva nu am reusit sa i le gasesc inca). Are si ceva din tonul povestilor mainstream scrise de King, cu personaje bine caracterizate care trec prin drame realiste si incarcate emotzional.

Filmul beneficiaza de mosh Brian Cox, in rolul unui pensionar al carui caine e omorat de niste copii. Cu palaria in maini si cu privire sadoveniana, omul umbla prin sat sa caute dreptate. Mediul rural, pasul lent al filmului, oftatul de bunic al lui Cox si scenele de pescuit m-au atins oarecum, intr-o perioada in care traiam intre blocuri si nu mai vazusem demult apa curgatoare. Ori o fi de vina faptul ca mi-a imbatranit si surzit cainele, si s-ar putea sa trebuiasca sa-l eutanasiez.

The Woman

Al treilea film din seria colaborarilor cu Jack Ketchum e ecranizarea romanului The Woman, film care si-a facut reclama prin faptul ca un spectator a iesit facand mare circ de la premiera filmului. Filmu e un sequel la ecranizarea unui alt roman al aceluiasi autor, The Offspring, facut de altcineva si mult mai prost - despre un satuc hartzuit de un clan de canibali care au fost crescutzi de lupi.

In The Woman, o membra supraveitzuitoare a clanului de oameni-lup e capturata de un avocat misogin care o tzine inchisa intr-un beci, sub pretextul ca vrea sa o civilizeze. In realitate o tortureaza si exercita asupra ei diverse fantezii sexuale, pe care apoi le duce mai departe in familie (Angela Bettis apare in rolul sotziei). Barbatul degenereaza treptat la un nivel cu nimic mai presus decat femeia salbatica pe care pretinde ca o educa. Desi are cateva scene shocante care au pricinuit incidentul sus-mentzionat, McKee reuseste sa isi alcatuiasca personajele intr-un fel care sa tzina spectatorul interesat.


All Cheerleaders Die

Cel mai recent film al regizorului e un remake al scurtmetrajului cu care acesta a debutat in 2001. Probabil ratziunea remakeului e de a semnala publicului ca Lucky McKee a fost unul din pionierii genului rom-zom-com, care a scos filmul zombie din underground si l-a facut tolerabil in fatza hipsterilor si a amatoarelor de comedii romantice (vezi Warm Bodies). Autorii (filmul e co-regizat cu tipu care s-a ocupat si de The Lost) zic ca au vrut sa faca un fel de Twilight mai punk. Din pacate filmul asta pare sa fie doar partea intaia a unei serii mai lungi (se incheie aprubt in mijlocul unei scene), si inca nu sunt semne ca o sa urmeze si o partea a doua.

Patru majorete proaste si bete au un accident de mashina si mor din cauza baietzilor din echipa de fotbal. Gotheritza tocilara a liceului, care se nimereste sa fie si iubita lesbiana a uneia dintre decedate, le face o vraja si le invie sub forma unor zombitze sexy - nu chiar varianta standard de zombie, ci ceva intre varianta Warm Bodies si vampiritzele din Buffy. Fetele inviate capata o foame incontrolabila de sex si carne umana, iar gotheritza incearca sa le controleze cu ajutorul unor pietre magice, si sa le ajute sa se razbune pe cacanarii care si-au batut joc de ele. Woman empowerment, cum ziceam.