Thursday, August 21, 2014

Seriale fresh: True Detective, Fargo - sezonul 1



Am devenit fan al acestui serial de la momentul in care Woody Harrelson, imbracat intr-un tricou Pink Floyd, descinde cu pistoalele asupra unui grup de satanisti din Louisiana.

Obisnuiam sa percep filmul de televiziune drept un frate mai mic, mai prost si mai sarantoc al filmului de cinema, dar in ultima vreme serialele de televiziune devin tot mai bune, iar filmele tot mai proaste. E vorba, evident, de zona mainstream (HBO/Showtime/etc. vs. Hollywood). In timp ce Hollywoodul e obsedat de a mulge bani din pretzul biletelor 3D, serialele TV s-au rafinat enorm in ultimii ani, cu actori si valori de productzie comparabile cu cele din zona cinemaului. Serialele cu sezoane scurte (8-12 episoade) si episoade lungi (50+ de minute) parca ies cel mai bine, si tot mai multe dintre ele se bazeaza pe material literar (Dexter, Game of Thrones, Walking Dead, True Blood). In plus, avem aceasta noua gaselnitza a serialelor-antologie (American Horror Story) care evita capcanele in care cad serialele lungite excesiv (Fringe, Supernatural, Lost).

True Detective nu are in spate o carte concreta, dar e scenarizat de un scriitor (Nic Pizzolatto) si musteste de referintze literare – personajele citeaza copios din Ligotti (pana la punctul la care s-au ridicat acuzatzii de plagiat), referintzele la The King in Yellow si An Inhabitant of Carcosa au un loc central in poveste, iar atmosfera usor metafizica cu tuse nihiliste e inspirata (explicit, cf. spuselor scenaristului) de horrorul weird modern care n-a prea iesit pana acum in vizorul marelui public (Barron, Lansdale etc.).

Cei doi protagonisti – Harrelson si McConaughey – fac roluri de Oscar. Ei joaca doi detectivi, primul un familist crestin dar adulterin, celalalt nihilist junkie cu sechele in urma unei misiuni undercover ce a implicat consum de droguri. Raufacatorul e un satanist care obisnuieste sa drogheze femei si copii si sa-i supuna unor ritualuri oculte. Povestea e despicata in doua linii narative – una alcatuita din flashbackuri de acu 15 ani in care detectivii sunt tineri ambitziosi care dau de urma nemernicului, cealalalta din prezent, in care amandoi sunt alcoolici fara neveste si realizeaza ca treaba de acu 15 ani nu a fost tocmai terminata.

Asa, la nivelul asta, povestea suna destul de banal, dar implicatziile ei sunt mult mai rafinate decat in alte filme de gen. In primul rand, adesea ai impresia ca supranaturalul se infiltreaza in poveste, cam ca in Twin Peaks. Apoi relatzia dintre droguri si ocultism e mult mai bine pusa in valoare decat in alte partzi – drogatzii par sa aiba acces la dimensiuni ale perceptziei care sunt straine omului sobru si muncitor, acesta fiind motivul pentru care sunt scoase in afara legii. Detectivul junkie jucat de McConaughey e cel care locuieste pe granitza dintre cele doua lumi, si cu greu reuseste sa ramana functzional conform criteriilor sociale comune. Filozofia sa de viatza e puternic marcata de lucrurile pe care le-a zarit cu coada ochiului pe partea cealalta, ceea ce explica oarecum de ce cei care au traversat cu totul in partea cealalalta apar drept extraterestri, iar faptele lor, oribile si inumane. E pana la urma vorba de conflictul dintre conformismul rasplatit cu beneficiile sistemului si aventura deviatzionismului total care inscrie individul pe o curba a descoperirilor ce fac viatza normala aproape imposibil de trait. Woody Harrelson e aici conformistul care deviaza ocazional iar micile lui deviatzii sunt pedepsite catastrofal, in timp ce McConaughey e deviatzionistul care e suficient de fricos sa ramana intr-un sistem in care nu crede. Raufacatorii din film sunt cei care au traversat cu totul intr-o lume incomprehensibila dar totusi reala, iar ocultismul si substantzele chimice par sa fie cheia unui drum fara intoarcere, revelator si dezumanizant in acelasi timp.

Dupa cum ne invatza Ligotti, drogurile pot duce la rafinarea conshtiintzei de sine, dar o conshtiintza de sine prea elevata duce la pierderea rostului existentzei.

P.S. Am uitat sa zic despre ce e serialul. Doi detectivi gasesc o gagica moarta cu coarne ce pare victima unui sacrificiu ritualic si pe masura ce investigheaza cazul zgandaresc coltzurile mucegaite ale umanitatzii. Sezonul doi insa va fi despre altceva, urmand retzeta American Horror Story.



In anii 90 fratzii Coen au facut un film de geniu despre oameni tampitzi care incearca sa faca rost de foloase necuvenite prin metode de genul celor pe care le folosesc politicienii romani – de la shpaga si invartit hartzoage, la shantaj si crima delegata. Filmu a luat si ceva Oscaruri, iar tampitzii erau jucatzi de Buscemi, Stormare, Macy. Frances McDormand era eroina, o politzista gravida dintr-un sat inzapezit din Minnesota.

La un momendat in film Buscemi ascunde o lada de bani in zapada, pe o campie, si dupa aia nu mai gaseste locul in care a ingropat-o. Serialul Fargo se petrece 20 de ani mai tarziu intr-un sat vecin, in care un imigrant gaseste in zapada lada de bani a lui Buscemi si devine un superbogatash practicant de trafic de influentza. Asta e cam singura legatura intre film si serial. Ma rog, ar mai fi si faptul ca fratzii Coen sunt producatori ai serialului, si ca povestea e incarcata de coenisme, adica e tot o poveste despre oameni cretini cu idei nastrushnice si ambitzii interlope, cam ca parlamentarii nostri. A da, si avem si aici in rolul principal o femeie politzist care se lupta cu sistemul cretin ca sa scoata dreptatea la lumina.

Desi n-as fi crezut, acest prim sezon s-a dovedit foarte misto, in primul rand datorita celor doi actori care fac totzi banii: Billy Bob Thornton care intrase in umbra si Martin Freeman (hobbitu) care e foarte pe val.

Martin Freeman joaca un rol similar cu al lui Macy din film – un birocrat marunt intr-un fash roshu care-si uraste nevasta pentru ca l-a inselat cand erau in liceu, o omoara si se chinuie tot serialu sa scape de degetu legii. Billy Bob joaca un personaj evil similar celui din No Country for Old Men, care rezolva trebi murdare si face din cand in cand filozofie existentzialist-nihilista. Drumurile celor doi se intretaie din intamplare, iar combinatzia dintre ei da nastere unui lantz de crime nasoale si in general absurde. Politzista satului are un shef aproape retardat si nu poate da urmare unei anchete normale, asa ca se combina cu un agent de circulatzie (fiul lui Tom Hanks, l-atzi vazut si in Dexter) sa dea de urma motivatziilor personajelor.

Avem un serial cu episoade lungi, actori de cinema si scenariu foarte rafinat. E aproape la fel de bun ca True Detective, dar mai putzin original, treaba care e intentzionata – povestea reflecta foarte fidel spiritul si stilul filmului fratzilor Coen, fara a-si propune sa-i faca un remake ori un spin-off adevarat. Cum ziceam, dpdv narativ singura legatura e un plot device minor al filmului.

Wednesday, August 13, 2014

Brian Evenson : Contagion and Other Stories



Brian Evenson a fost una din revelatiile mele literare pe... 2010, cred. Ocazia cu care s-a intamplat asta a fost volumul The Wavering Knife despre care am scris atunci. Anul 2011 mi-a confirmat sperantzele, prin faptul ca Evenson a fost nominalizat pentru prima data la premiile World Fantasy pentru culegerea de povestiri Fugue State. In 2012 au urmat nominalizari la premiile Shirley Jackson cu o alta culegere si cu un roman nou despre care discutam alta data. Ca si cu Barron sau Kiernan, au fost vreo 5 ani in care fiecare carte pe care a scos-o a fost nominalizata la un premiu important din zona fantasy-horror.

O sa repet umpic cateva cuvinte de prezentare: Brian Evenson e un mormon expulzat din congregatzie, din familie si din slujba pe care o avea la o universitate mormona din Utah datorita prozei sale. Tot raul spre bine, acum preda literatura la mai multe universitati de top si e unul din cei mai de seama exponentzi ai curentului transgressive fiction. In caz ca nu stitzi ce e aia, va spun eu ca am aflat: e atunci cand un scriitor mainstream se apuca de scris horror si astora de prin mediile academice si literate le e rusine sa-l eticheteze drept horror. Exemple de indivizi care au intrat de-a lungul vremii in aceasta nefasta si controversata categorie sunt Chuck Palahniuk, JG Ballard, George Saunders. E cam ca si cu fantasyu vandut drept realism magic, ori cu benzile desenate prezentate drept romane grafice, atzi prins ideea.

Volumul Contagion and Other Stories e un mic eveniment in cariera lui Evenson. In 2000 cand a aparut prima data a fost publicat intr-un regim atat de limitat incat pana mai ieri era imposibil de procurat, ceea ce i-a creat o aura de bijuterie rara. Profitand de valul de notorietate castigata in ultimii ani, un grup de foshti studentzi ai sai au pus mana de la mana si i-au reeditat volumul intr-un tiraj la fel de mic, disponibil pentru o saptamana si pe amazon, dupa care a disparut din nou. S-a intamplat sa-l prind fix in saptamana respectiva, cu vreo 15 dolari. Acu costa 300, editzia veche cam 100. Nu va amaratzi, mai gasitzi si celelalte culegeri ale lui Evenson la pretzuri rezonabile, si nu-s cu nimic mai prejos decat asta.

Un alt eveniment e ca acest volum contzine cele doua proze care i-au adus notorietatea in mainstream, prin premiile O'Henry, probabil cel mai prestigios premiu literar american dedicat prozei scurte (Updike, Bellow, Carver, Woody Allen se numara printre premianti). Nu stiu cum s-au lasat pacalitzi academicienii, cel putin una din povestile de aici e de un horror crancen. Sa vedem cuprinsul:
  • Two Brothers. Un reverend isi rupe piciorul dar refuza sa cheme doctorul, sperand ca Dumnezeu il va vindeca. Pana la urma da in septicemie si unul din cei 2 copii ai sai il omoara ca sa-i curme suferintza. Uitatzi de lume, lipsitzi de repere si de orice supraveghere adulta, cei doi copii o iau razna la modu destul de nasol.
  • The Polygamy of Language. Poveste spusa la persoana intai de un mormon schizofrenic care isi omoara doi colegi de congregatzie si se combina cu unele din nevestele lor.
  • Watson's Boy (tradusa si la noi in New Weird, antologia publicata de Millennium). Intr-un labirint traiesc un copil si cu taica-sau. Prin labirint sunt presarate pe ici pe colo chei pe care copilu le colectzioneaza sperand ca va gasi intr-o buna zi si o usa pe care sa o deschida cu ele. Taica-sau sta toata ziua in camera lui, sustinand ca n-are nici un rost sa-tzi risipesti viatza cautand chei la usi care nu exista. Intre cei doi se isca un conflict, copilul fiind convins ca taica-sau incearca sa-l impiedice de la a iesi din labirint.
  • Contagion. Doi graniceri sunt trimisi sa verifice gardul de sarma ghimpata intins de-a lungul granitzei. Cum se plimba ei calare pe cai, ajung intr-un sat in care cetatzenilor le place sa se infashoare in sarma ghimpata furata din gard.
  • Internal. Un psihiatru rezident e pus sa monitorizeze un pacient cu boli mintale, fara sa stie ca pacientu la randul lui e platit sa-l supravegheze pe rezident.
  • A Hanging. Titlul explica totul: vreo 3 cowboy se intalnesc sa-l spanzure pe al 4-lea.
  • Prairie. Niste exploratori se ratacesc intr-o preerie bantuita de oameni mortzi si docili, care pasc iarba. Asta a fost prima poveste pe care am citit-o de Brian Evenson, in celebra antologie zombie The Living Dead (recenzie aici). La data respectiva am catalogat-o drept una din cele mai slabe ale antologiei. Astazi imi dau seama ca n-am intzeles nimic la momentu respectiv si ca am fost un tampit cand am scris recenzia aia. Sigur, unii o sa zicetzi ca in cazu asta nu va mai puteti baza pe ce scriu, dar eu zic sa bear with me, ca pana la urma tot de la mine o sa aflatzi si daca vorbesc prostii. Faza e ca in antologia zombie nu prea se potrivea, dar in volumul de fatza da.
  • By Halves. Nevestele unui mormon se sinucid, lasand in urma 2 copii care au si ei apucaturi sinucigashe. Tatal lor ii leaga de calorifer pentru propriul lor bine, dar unul dintre ei e hotarat sa mearga in Rai dupa ma-sa.
Volumul nici nu mi-a stricat, nici nu mi-a imbunatatzit parerea despre autor. Insa mi-a creat neajunsul de a ma face sa identific unele clishee ale autorului, pe care nu le sesizasem in The Wavering Knife. Ala era un volum mult mai divers si eterogen, in Contagion insa ideile se cam repeta (inclusiv unele idei din The Wavering Knife se pare ca au radacini aici). Am sesizat 2 clisee:
  1. Povesti despre experimente psihologice pe oameni, in care acestia sunt conditionati sa traiasca in medii izolate, minimaliste, cu reguli stricte, iar autorul speculeaza despre reactiile si psihologia care se formeaza in astfel de conditii.
  2. Povesti despre mormoni si fundamentalisti religiosi ale caror bune intentzii degenereaza in evenimente oribile. Intr-un fel, e tot despre oameni a caror psihologie devine fucked up dupa ce duc o viatza dirijata, cu reguli extrem de habotnice.
Faptul ca ideile astea se regasesc inclusiv in cele mai recente carti ale autorului, si ca acesta n-a renuntzat la ele de la debut pana azi, e si un semn rau, si unul bun. E bun pentru ca il aliniaza la categoria autorilor obsedati (ca la Philip Dick, cand ideile depasesc statutul de clisee si devin obsesii); e rau pt ca, pana una alta lasa senzatzii de deja vu.

Toate cartile lui Evenson de pana prin 2011 au fost scoase de edituri scolare si universitare, in format paperback modest. In 2012 i-a aparut Immobility, primul roman in conditzii grafice decente, adica hardcover. E despre un tip paralizat, deci tot o poveste despre cum e sa traiesti minimal si sub reguli extrem de restrictive.

- plusuri: this guy rocks
- minusuri: tipu e cam obsedat de 2 teme, care in volumu de fatza sunt repetate la disperare; volumul e subtzire si paperback si la momentul de fatza mult prea scump
- recomandare: amatorilor de transgresive cu tendintze horror gen Palahniuk, Saunders, Lethem etc.


Thursday, August 07, 2014

Luna Brothers : Ultra


Foarte desteptzi baietzii astia Luna Brothers. Daca ii vezi n-ai da 2 bani pe ei (vezi poza de sub articol), sunt 2 hipsteri iesitzi de la o scoala americana de arte, iar primul contact cu grafica lor e cam underwhelming - folosesc foarte mult calculatorul asa ca BDurile lor arata destul de plastifiat si artificial si siliconat. Dar in contextul povestii de fatza, un fel de parodie Sex and the City cu supereroine feministe si copertzi de Cosmopolitan, se potriveste la fix.

Din fericire ma numar printre fericitzii care au reusit sa depaseasca blocajul primei impresii si sa descopere un cuplu de autori care fac benzi desenate foarte destepte, de obicei despre femei si lumea lor. Cum uneori (tot mai rar) sunt si eu nevoit sa traiesc in lumea aceea, am incercat de mic copil sa o intzeleg, iar fratzii Luna (alaturi de Adrian Tomine si Nick Hornby) se numara printre cei care m-au ajutat cel mai mult in a supravietzui ocazionalelor imersiuni in lumea femeilor.

Pana la momentul de fatza, Luna au publicat 3 volume solide, pline de invatzaminte, toate disponibile in editzii deluxe - cei de la Image Comics investeau serios in propulsarea lor inainte sa inceapa isteria Walking Dead. Cea mai recenta lucrare a lor e The Sword pe care n-am citit-o, inainte de ea a fost Girls care e un sexy-horror genial despre un sat invadat de gagici care fac oua, iar volumul aici in discutzie, intitulat Ultra, e debutul celor doi autori. E si cel mai subtzirel - e disponibil si intr-un paperback unic, insa editzia aniversara oversized e mai misto caci mascheaza neajunsurile graficii.

Povestea e inspirata in mod evident de Sex and the City: trei femei puternice, independente si de bani gata decid sa contribuie la bunastarea societatzii devenind supereroine. Presiunea sociala si munca insa le solicita multiple sacrificii - una nu a mai facut sex cateva luni, alta e nimfomana si face sex ca sa scape de presiunea cotidiana, iar a treia e o activista Rosia Montana care se duce in Africa sa sape un canal pentru hidratarea Saharei. Povestile celor 3 se intrepatrund, autorii reusind sa amestece intr-un mod foarte coerent scene standard de superhero comics cu scene sexy, funny si dialoguri cool ce definesc foarte bine personajele. Toata ziua buna ziua eroinele barfesc, se cearta, se impaca, isi dau reciproc sfaturi, isi retrag sfaturile... ca-n viatza. Este si un conflict central - cea care nu mai facuse demult sex nimereste fara voie intr-un scandal sexual mediatic ce ii pune reputatzia in pericol, iar amicele ei fac ce pot sa-i ingreuneze situatzia.

Oricum, e o lucrare foarte originala - si foarte diferita de serialul Heroes cu care ai fi tentat sa o compari. Mixul de feminism gen Sex and the City cu analiza psihologica supereroica e foarte atent gestionat si nu suna a parodie hăhăitoare.

Ma folosesc totusi de ocazie pt a re-recomanda Girls (nu-mi mai gasesc recenzia pe care i-o facusem acu 6 ani!), care e totusi cu 2 nivele peste lucrarea de fatza - mult mai lunga (cam de 3 ori), mai epica si mai putzin parodica (o poveste despre razboiul dintre sexe, intr-un cadru horror rural inspirat de Stephen King, vag similar cu recentul film Witching and Bitching, dar mai sobru).

P.S. In 2006 cica au facut un episod pilot pt un serial ecranizat dupa Ultra, la concurentza cu Heroes care pana la urma a capatat lumina verde.

- plusuri: subiect destept, bine scris
- minusuri: cam scurta, dar nu foarte (8 brosuri la publicarea originala), grafica cam lipsita de finetzuri si excesiv de digitizata, arata totusi bine in format oversized
- recomandare: in special fetelor si fanilor Heroes/Sex and the City