Wednesday, May 25, 2016

Seriale contra plictiselii: Ash vs. Evil Dead (sezonul 1)


Ash vs. Evil Dead (sezonul 1)

Am intzeles ca circula printre corporatistii bucuresteni surmenatzi doua cartzi de self-help - la una ii zice Secretul, la cealalta Analiza Tranzactzionala - pe care daca le citesti devii posedat de spirite malefice, rupi legaturile cu pretenii, familia, iar la capatul unei calatorii de regasire a sinelui afli ca de fapt esti un ass-hole de neimaginat. Am intalnit in foarte scurt timp mai multe cazuri de indivizi si individe care au cazut victime unor astfel de lecturi transformative, majoritatea la sfatul colegilor din corporatzii care au nevoie de resursa umana individualista si lipsita de obstacole sentimentale care ar putea sta in calea KPI-urilor.

Prima data cand am intalnit conceptul asta a fost in primul film al seriei Evil Dead, unde o simpla lectura din Necronomicon (o carte cu copertzi din piele de om) o facea pe iubita protagonistului Ash sa fie posedata de spirite rele si sa isi atace prietenii, fiind oprita doar cand Ash a reusit sa-i taie capul cu drujba. La 35 de ani de la lansarea filmului original (care avea sa se dezvolte intr-o trilogie), iata ca apare acest sequel sub forma de serial, in care protagonistul ia niste MDMA impreuna cu o curva si, luatzi de val, incep sa citeasca la mishto pasaje din carte fara sa realizeze ca in acest fel deschid din nou portzile Iadului, invocand demoni care de data asta amenintza intreaga umanitate. Trezindu-se a doua zi si realizand ce a facut, eroul se inarmeaza din nou cu drujba si calatoreshte inapoi spre cabana din filmul de acu 35 de ani, sa ingroape cartea inapoi de unde a luat-o. Pe drum se bate cu pomenitele spirite rele, folosindu-se de sus-numita drujba si de o palma bionica montata in locul mainii pe care fusese nevoit sa si-o taie singur, in acelasi context sus-pomenit.

Nostalgia e o chestie ciudata, care face adesea ca chestii penibile din trecut sa ne apara prin prisma timpului drept cool, underrated, avangardiste chiar. Hipsterismul ca ideologie s-a construit in buna parte pe acest fenomen optic, conducand la o cultura a reciclarii si colajului justificate drept referintze pop/meta readuse in atentzie pentru reevaluare. E, pana la urma, o forma sofisticata de marketing in plina criza a ideilor si proprietatzii intelectuale (nu e nimic diferit intre obsesia hipsterilor pentru revivaluri si obsesia Hollywoodului pentru remakeuri si sequeluri - ambele exploateaza familiarul in forme mai monetabile decat s-a putut in trecut).

Evil Dead e o trilogie de filme horror silly din anii 80, laudabila pentru abordarea do-it-yourself si pentru a-i fi propulsat in show business pe regizorul Sam Raimi, pe fratzii Coen (editori la primul Evil Dead) si pe actorul Bruce Campbell (l-atzi vazut si in ultimul sezon Fargo). Obligatzia de a avea un remake a fost deja bifata in urma cu 2-3 ani, cu un rezultat OK. Totusi vreun nostalgic revivalist s-o fi plans ca remakeul nu respecta spiritul comedic al filmelor originale (ceea ce e adevarat, dar asta e o chestie pozitiva). Asa se face ca s-a ajuns la acest serial ce apare drept o continuare directa la unde a ramas povestea in Evil Dead 3, cu tot cu Bruce Campbell (ajuns intre timp la statut de action figure) si mare parte din echipa originala (inclusiv regizorul Sam Raimi si producatorii).

Fanii Xenei, printzesa razboinica, vor fi incantatzi de acest serial, mai ales ca eroina lor apare aici intr-un rol cheie pe care nu-l detaliez ca e spoiler (si probabil va sta si la baza urmatorului sezon). Scene amuzante sunt, nu zic nu, dar cam ingramadite spre finalul sezonului si diluate in gaguri, fart jokes si punchlineuri adresate publicului Deadpool care se uita la filme ca la un fel de stand-up comedy cu actziune. Efectele speciale cheesy reflecta spiritul filmelor originale, nu e ca si cum n-ar fi avut bani, insa necazu cel mai mare creca sunt actorii din rolurile secundare, extrem de iritantzi si disperatzi sa treaca drept funny.

Partea buna e ca serialul trece repede, are deocamdata un sezon cu episoade de doar o juma de ora. Raspunsul fanilor a fost pozitiv si s-a aprobat deja inca un sezon, insa pe mine m-a facut sa ma gandesc cum de aveam rabdare cand eram copil sa ma uit la asa ceva si daca nu cumva e doar inca o mishcare a hipsterilor de a-si apropria cultura horror in mod ironic (sau dorintza lui Sam Raimi de a profita de respectiva apropriere). Serialul e produs de canalul Starz unde Raimi si-a mai lansat cateva seriale din astea trashy, cu succes moderat. Nu stiu daca o sa ma mai uit si la al doilea sezon, desi ziceam mai demult ca tre sa vezi macar doua sezoane sa potzi judeca un serial.



Monday, May 23, 2016

Seriale contra plictiselii: X-files (sezonul 10)


X-files (sezonul 10)

Cel mai nasol aspect cu privire la recenta tentativa de resuscitare a serialului X-files este ca Fox Mulder nu mai reuseste sa iasa din pielea personajului pe care l-a jucat in ultimii ani in serialul Californication. Pe toata durata acestui minisezon am avut impresia ca el e de fapt cel care le-a lasat gravide pe toate tipele alea care sustzineau ca fusesera rapite si inseminate de extraterestri, si ca s-a folosit de pozitzia de la serviciu ca sa le convinga de asta si sa scape de pensie alimentara.

In cele 6 episoade prin care producatorul Chris Carter incearca marea cu degetul pentru o eventuala relansare, Fox Mulder se imbraca ca un intelectual obosit caruia i-a cam trecut vremea, se tzine mereu de bancuri si ironii, se comporta de parca ar flirta cu toate gagicile, inclusiv cu victimele abductziilor extraterestre insa nu si cu colega sa, agentul Scully, pe care parca nu prea are chef sa o vada (eu am sarit peste cateva din sezoanele vechi asa ca nu mi-e clar in ce relatzie se mai afla cei doi si daca au vreun motiv ascuns de disensiune ori pur si simplu-s satui actorii unu de altu).

Nu mi-e clar ce asteptari aveam de la aceasta tentativa de relansare. Am fost fan al serialului o vreme, in timpul studentziei, dar m-am oprit pe la jumatate si n-am catadicsit niciodata sa acopar gaura. De vina e si faptul ca in tineretze, pe cand activam in cenaclul de literatura SF "Victor Papilian", noi cei interesatzi de SF ca literatura ne certam mereu cu o factziune desprinsa din cenaclul respectiv, care luau chestiile astea la "face value" si isi facusera martzea o intalnire separata de UFOlogie sub egida I want to believe. Pentru ei chestiile din X-files erau dezvaluiri serioase si considerau infantil-necuviincios ca noi ceilaltzi le luam drept fictziune si pretext de a face literatura (care nici macar nu era literatura, conform perceptziei manolesciene a criticilor literari de pe vremea aia). In fine, la un momendat ne-am rupt de grupul UFOlog, dar nici noi n-am mai facut literatura, nici ei n-au gasit extreterestri si tzara a ajuns in halul in care este acum.

Revenind, acest minisezon e alcatuit din fix 6 episoade, dintre care primul si ultimul au legatura cu restul serialului iar cele din mijloc sunt facute la misto. Singura chestie care mi-a placut e un fel de reverse psychology al scenaristilor, prin care acestia incearca sa ne convinga ca adevarata conspiratzie a fost sa-l convinga pe Mulder ca exista o conspiratzie legata de extraterestri, ca sa-l tzina ocupat si sa nu fie atent la ce se intampla cu adevarat pe la DNA/SRI/FBI/etc., deci creca e important totusi sa fim atentzi la serialul asta. 

In sfarsit, ultima chestie care ma ingrijoreaza e ca in ultimul episod cuplul Mulder-Scully e insotzit de un alt cuplu de agentzi FBI mai tineri, stagiari (vezi poza de mai jos), care ma tem ca vor inlocui definitiv protagonistii in urmatoarele sezoane in vederea intineririi serialului. Planurile de continuare nu sunt certe si genul asta de serial apare in zilele noastre cam fumat si invechit, mai ales dupa ce ai trecut deja prin Fringe ori Supernatural. Pana la urma faptul ca Mulder flirteaza cu gagicile violate de extraterestri e principala inovatzie a relansarii serialului.


Saturday, May 21, 2016

Filme naspa: Poltergeist 2015

Poltergeist 2015

(regia Gil Kenan, regizor de animatzii)

Scandalul Hexi Pharma e mic copil pe langa ce se va intampla cand vor incepe sa se prabusheasca blocurile de locuintze construite prin Romania in ultimii 15 ani. Bancile si filmele de constructzii ar trebui sa-si asume putzina responsabilitate in privintza fenomenelor poltergeist si sa nu mai vanda apartamente care se prabushesc in capul locatarilor cu 20 de ani inainte sa se termine plata creditului. Sper ca intr-o buna zi legea darii in plata sa includa si o serie de amendamente legate de locuintzele bantuite ori construite peste cimitire de gepizi.

Un motiv pentru care lumea nu ia inca in serios aceste probleme e ca povestile cu case bantuite au dat cel mai sarac si rudimentar subgen al cinemaului horror. Daca celelalte subgenuri (vampirii, varcolacii, zombie etc.) au fost folosite de-a lungul timpului drept codificari pentru diverse metafore, filmul cu fantome n-a prea incercat sa devina altceva decat o ocazie de sperieturi provocate cu zgomote brushte si stridente. Exceptziile sunt cele care vin din literatura (Shining, sa zicem) ori din zone de corcitura (paradoxal si neplacut, dar soap opera Ghost cu Demi Moore ramane unul din titlurile inovatoare ale genului). Uneori filmul cu fantome a mai beneficiat macar in plan estetic de originile sale gotic-romantice (Crimson Peak, The Others), insa japonezii s-au kkt si in aceasta calitate cand au dat drumul la The Ring si toata isteria techno-goth cu fantome wireless.

In consecintza, Poltergeist 2015, desi e remake la unul din cele mai importante filme cu case bantuite (originalul din 82 fiind scenarizat de Spielberg si regizat de autorul Texas Chainsaw Massacre) si chiar un premergator al curentului japonez (televizorul fiind un asset cheie al povestii), s-a prezentat in 2015 drept unul din cele mai banale horroruri ale anului, cu cel mai derivativ scenariu pe care l-am vazut in foarte mult timp, greu de suportat pentru cineva care a vazut macar unul din titlurile seriilor Insidious ori Paranormal Activity. Cumva se pierde pana si evidentza ca respectivele titluri sunt derivate de fapt din Poltergeist-ul original, facand acest remake sa arate cam ca teza de doctorat a lui Ponta.

Singurul element de inovatzie este ca televizorul care o hipnotizeaza pe fetitza din film nu mai e pe lampi ca in filmul origina; de data asta e SMART, plat, cu LEDuri si cu optziunea aia PiP cu care te potzi uita la filme porno simultan cu emisiunile Antena 3. De fapt nici macar nu e o inovatzie dpdv horror, caci televizoarele pe lampi mi s-au parut dintotdeauna mai creepy, cu bazaitul ala in surdina care te sapa la marginile creierului.

Important pentru filmele astea sunt si personajele copii, care trebuie sa aiba fetze destul de creepy (ochi mari, zambete nenaturale). Remake-ul asta insa nu se straduie deloc, bazandu-se doar pe faptul ca e 3D si poate cu asta reuseste sa faca niste pitzipoance sa-si verse popcornu in poale.