Scriitori de pus pe rana

Howard Waldrop

M-am tot gandit daca sa pun sau nu poza lui Waldrop in acest articol. Am zis ca n-o sa-i simta nimeni lipsa, dar poate vreun antipatizant al blogului gaseste poza lui Waldrop si o arata la toata lumea zicand "uite ce scriitori recomanda Biro".

Sincer, nici eu nu stiu daca l-as fi citit pe Waldrop dupa ce-i vedeam poza asta. Dar de cate ori am o retzinere de genu asta, reusesc sa o depasesc amintindu-mi de emisiunea aia de la OTV in care Dan Diaconescu si invitatzii sai ne aratau o poza cu Stephen Hawking si se prapadeau de ras facand afirmatzii de genul "uite si la ciudatzelul asta cum arata" si "eu n-as vrea sa se predea copiilor mei fizica inventata de un om ca asta". Slava Domnului ca-i avem pe Bahmutzeanu si Prigoana sa, pe Zavoranu si pe Laura Andreshan, ca altfel ar fi vai si-amar de matematica, fizica si chimia romaneasca, nu mai zic de literatura. Dar pana cand pitzipoancele Romaniei isi vor face doctoratele (moment care, din pacate, nici nu e asa departe cum atzi crede), hai sa ne bazam totusi ca in spatele meclei lui Waldrop se ascunde ceva, mai exact un creier.

Dovada stau cele 9 nominalizari Nebula, 7 nominalizari Hugo, 4 nominalizari World Fantasy si o droaie de nominalizari Locus si toate astea cu o opera constituita aproape integral din 4 volume de proza scurta/medie si 1 roman (plus niste jumatatzi de romane neterminate).

Waldrop face parte din cercul meu favorit de artisti americani, produsi de cel mai fertil stat american, Texasul. Individul e un redneck pescar profesionist care se considera o comoara natzionala a Americii ramasa inca nedescoperita, un fel de sasquatch al literaturii. Cum putzini americani imi citesc blogul (si aia sunt romani), articolul de fatza nu are shanse sa-l ridice pe Waldrop in lista autorilor recomandatzi de Oprah, dar poate reuseste sa deschida apetitul romanilor, care in principiu tot un fel de rednecksi (ai Europei) suntem. Din cate stiam, la noi i s-a tradus doar povestirea Ugly chickens (castigatore Nebula si World Fantasy), intr-un Jurnal SF pe care il citeam acu vro 15 ani pe un autobuz. De-atunci n-am mai auzit o boaba despre Waldrop pana recent cand i-am vazut numele intr-una din antologiile traduse la Nemira (cred ca a lui Datlow). Specialitatea autorului sunt istoriile alternative steampunk glazurate cu umor texan.

Din pacate Waldrop e un anonim nu doar in partzile noastre, ci si pe la el pe-acasa, unde n-a reusit niciodata sa depaseasca statutul de vedeta locala si anti-celebritate, in ciuda faptului ca opera lui a cunoscut mai multe nominalizari la premii literare decat Dan Brown si Coelho pusi laolalta iar cariera sa se intinde pe vreo 30 de ani (cam rarefiatzi). Pe chestia asta, autorul si-a intitulat prima culegere de proza scurta Howard Who? O parte din vina cred ca poate fi pusa pe seama pozei cu care am inceput acest articol, dar si pe seama faptului ca toata opera lui Waldrop a fost publicata in edituri falimentare si small-pressuri, iar autorul n-a catadicsit nici macar sa-si faca un site web. Cred ca si Vakulovski are mai multzi cititori in lume.

Din fericire, in ultimii ani s-a facut un pic de dreptate. Am avut satisfactzii nemasurate sa gasesc taman pe amazon si cu efort minim de cautare 4 volume care aduna 90% din opera lui Waldrop:

• Things will never be the same, volum de proza scurta care contzine majoritatea povestirilor nominalizate ale autorului din ultimii 25 de ani
• Howard Who? prima colectzie de proza scurta a autorului, adunand povestirile de dinainte de 1985 ale autorului; volumul a fost multa vreme o raritate pentru colectzionari dar recent a fost reprintat in paperback la editura lui Kelly Link (Small Beer Press)*;
  
• Other worlds, better lives, volumul de nuvele al autorului (cam jumatate din ele premiate); daca ar fi sa cumpar o singura carte a lui Waldrop, asta ar fi;
• Custer's Last Jump and other collaborations, volumul de "colaborari", in care toate povestirile sunt scrise de Waldrop impreuna cu altcineva (de exemplu cu George RR Martin sau Bruce Sterling); povestirea care da titlul volumului a fost prima nominalizare Nebula a autorului si e o istorie alternativa despre macelul bataliei de la Little Big Horn, in care indienii organizeaza o ambuscada pentru parashutistii condusi de generalul Custer (got it?).

Pentru cine nu are chef sa citeasca toate cele 4 volume, recomandarile sunt cam asa:

• pentru haz, se recomanda Custer's Last Jump... (nu atat pt umorul povestirilor, cat pentru notitzele co-autorilor care isi amintesc cu mult umor auspiciile sub care au colaborat cu Waldrop);
• pentru calitate, recomand Other world, better lives, nuvelele fiind mult mai incapatoare pentru ideile autorului (una din cele mai reusite e despre Abraham Lincoln incercand sa promoveze marxismul in timpul campaniei sale prezidentziale);
• pentru cantitate, oricare din celelalte 2 volume contzine suficienta proza scurta si diversa (si premiata) pentru a crea o imagine completa asupra autorului.
  

Unicul roman complet cap-coada al lui Waldrop, Them bones, e despre ceva arheologi care descopera ca America a fost initzial populata de arabi (care au fost decimatzi de amerindieni ?!).

Pe final, facetzi-va un bine si descoperitzi-l pe Howard Waldrop. Daca pe mine nu ma credetzi, sa-l credetzi macar pe George RR Martin care ni-l recomanda cu caldura, nu doar prin blurburi, ci si prin prefetzele si colaborarile directe cu Waldrop.

*avertizez ca Things will never be the same si Howard Who? se suprapun ca si cuprins, dar in cantitate neglijabila (2 povestiri apar in ambele volume); fiecare din cele 2 volume contzin suficiente povestiri valoroase incat sa nu ma pot limita la a recomanda unul dintre ele ca fiind mai reprezentativ decat celalalt.

SF cu si despre femei

The Arbitrary Placement of Walls
de Martha Soukup

Pedigree:
- nominalizare Locus (pt. culegere de autor)
- Premiul Nebula, nominalizare Tiptree (pt. povestirea A Defense of Social Contracts)
- nominalizari Hugo, Nebula, World Fantasy, Locus (pt. povestirea The Arbitrary Placement of Walls)
- nominalizari Hugo, Nebula (pt. povestirea Over the Long Haul)
- nominalizari Hugo, Nebula (pt. povestirea Dog's Life)
- nominalizari Hugo, Tiptree, Locus (pt. povestirea The Story So Far)
- nominalizare Nebula (pt. povestirea Things Not Seen)
- nominalizare Tiptree (pt. povestirea Fetish)

Sa stabilim de la bun inceput: nu prea imi place SFul scris de femei. La fantasy si la horror e ok, nu prea se simte diferentza intre femei sau barbatzi, sau, daca se simte, e binevenita, e de coloratura. In SF insa treaba sta un pic altfel - majoritatea SFurilor scrise de femei pe care le-am citit erau ori teze feministe/sexiste, ori aveau elemente "shtiintzifice" atat de superficiale incat pareau un fel de fantasy cu un pic de techno-babble. Problema e ca, fara sa citesc numele autorului de pe coperta, pot sa-mi dau seama din maxim 2 pagini daca autorul e femeie. De fapt mai corect spus ar fi ca am intalnit scriitori barbatzi care pot sa scrie ca o femeie (primii care imi vin in minte sunt Stephen King si Ian Watson) dar nu reusesc sa-mi amintesc femei care sa scrie ca un barbat (poate doar James Tiptree, dar la ea tezele feministe o dau de gol).

In fine, cu aceste rezerve m-am apucat sa o citesc pe Martha Soukup, o multipla nominalizata Hugo pentru care Neil Gaiman (a ladies man) scrie o prefatza sub forma de poezie prin care o tot complimenteaza pe aceasta Martha. Din nou, am fost timorat inca de la primele pagini de stilul femeiesc de a scrie SF (multa introspectzie, tensiune sexuala si judecatzi despre locul femeii in societate si in relatzia cu barbatzii) dar pana la urma m-a luat valul si, in ciuda limitelor tematice amintite, am descoperit o gramada de povesti excelente, cu analize foarte exacte ale realitatzii prin prisma unor axiome fantastice, adica fix ce trebuie sa fie SFul de calitate:

• A Defense of Social Contracts (castigatoare Nebula, finalista Tiptree): Intr-un viitor (utopic?) familia traditzionala a disparut si oamenii se cupleaza la un birou similar celui de shomaj, unde isi depun CVuri si se organizeaza in familii de diverse tipuri: cupluri, tripluri, grupuri mai mari sau pur si simplu shomeri cronici, cu care nu vrea sa stea nimeni sau care nu suporta sa stea cu nimeni. La fel de importante ca buletinul au devenit contractele sociale pe care oamenii le poarta tot timpul la ei, cu niste tabele pe care tre sa se scrie de cate ori fac sex si cu cine, un fel de legitimatii care le atesta statutul: monogam, poligam, serial dumper, abstinent, deschis la relatzii etc., fiecare din astea venind cu propriile clauze (inclusiv fiscale) ale caror incalcari duc la pedepse drastice. Povestea e despre o gagica ramasa "pe uscat" care reuseste sa agatze un poligam pe care se tot chinuie sa-l lamureasca sa semneze un contract de monogamie. Cum tipul se tzine bine, gagica apeleaza la un hacker sa-i modifice dosarul si contractul social, ceea ce are consecintze dezastruoase asupra vietzii tipului: nimeni nu mai vrea sa faca sex cu el de teama legii, iar tipul, cu prostata umflata dupa 1 luna de abstinentza, se intoarce impotriva gagicii posesive cu ganduri de razbunare. Ce ma doare cel mai tare e ca acu catziva ani ma apucasem sa scriu eu povestea asta, nestiind ca Martha Soukup a scris-o cu 10 ani inaintea mea. Oricum, una din cele mai bune povesti social SF pe care le-am citit vreodata;
  
• The Arbitrary Placement of Walls (finalista Hugo, Nebula, World Fantasy, Locus): O gagica traieste deprimata intr-un casoi bantuit de fantomele fostilor iubitzi: unul care i-a dat papucii pt alta, unul care i-a mancat totzi banii inainte sa dispara si unul care i-a dat SIDA inainte sa dispara. Fantomele astea au prostul obicei de a recrea scene din trecut exact la locul la care s-au intamplat: unul din tipi tot apare prin pat, altul prin bucatarie, altul in fotoliul din fatza televizorului. Ca sa poata trai cat de cat, gagica isi tot muta mobila prin casa astfel incat sa dea cat mai putzin peste fantomele care apar intotdeauna in locuri fixe. Pana la urma gagica afla ca nici unul din cei care i-au dat papucii nu sunt mortzi si ca pricina aparitziei fantomelor e cu totul alta;
  
• Over the Long Haul (finalista Hugo, Nebula): Intr-un viitor distopic macinat de criza economica si segregatzionism economico-sexual, femeile sunt descurajate de la a face copii printr-o lege care le obliga sa lucreze ca shoferi de tir pe durata concediului de maternitate (si chiar mai mult), fiind nevoite sa isi petreaca cativa ani pe shosele, dormind doar in benzinarii si cu copiii mereu dupa ele, inclusiv nou-nascutzii (au in TIR o cabina speciala pt copii). Povestea e despre o shoferitza de cursa lunga, single mother insotzita de 2 copii, care tot opreste prin benzinarii sa stea la barfe cu alte shoferitze si pana la urma intr-o benzinarie din asta da peste un shofer barbat, single father aflat in concediu paternal din pricina ca mama a murit la nastere, chestie rarisima si misterioasa care atrage atentzia (si hormonii) tuturor shoferitzelor. Povestea a fost ecranizata intr-un film de televiziune;
• The Story So Far (finalista Hugo, Tiptree): Un text experimental, format din fragmente ale unui presupus text mai lung (care nu exista de fapt), fragmente povestite din perspectiva personajelor secundare ale presupusului text original. Personajele secundare sunt nevasta si amanta unui gagiu. Ele se chinuie sa-si conserve existentza fragmentata din pricina statutului de personaje secundare intr-o poveste care il are ca erou principal pe individul respectiv, poveste la care gagicile n-au acces decat intuitiv, prin interactziunile ocazionale pe care le au cu eroul. In fine, nu stiu daca se intzelege ceva, dar e un experiment narativ foarte original;
• Fetish (finalista Tiptree): O poveste scurta, intensa si paradoxal fetishist-erotica despre o gagica bunoaca care-si lasa barba, intr-un viitor in care pilozitatea faciala poate fi manipulata cosmetic cu tratamente hormonale, la saloanele care se ocupa si de tatuaje, piercing, branding, mutilari estetice etc;
• Things Not Seen (finalista Nebula): Un whodunit in care rolul de detectiv e preluat de o testeritza software care tre sa gaseasca bugul care l-a facut pe un robot sa permita uciderea stapanului sau. N-are nimic asimovian povestea, tre sa stii un pic de testare software ca sa o intzelegi, dar nu mult, bugul e explicat destul de intuitiv;
  
• Big Wish: O gagica este macinata de iubirea pe care o poarta pt 2 barbatzi - unul tandru si reliable, unul cam abrupt dar sexos. Intr-un context supranatural, gagica isi pune dorintza de a putea fi cu amandoi barbatzi la fel de mult, de bine si de intens asa ca fiintza ei se rupe in doua gagici identice si fiecare din acestea se duce cu cate unul din barbatzi. Necazu e ca de la o vreme fiecare din cele 2 versiuni incepe sa tanjeasca la barbatul cu care s-a dus cealalta. Ca-n viatza;
• Having Keith: O studenta e indragostita lulea de un tip care nu-i da atentzie. Studenta e telepata si are puterea de a vedea lumea prin ochii altora si se foloseste de puterea asta pentru a poseda trupul unei prietene care iese cu tipul ala misto, traind astfel un fel de relatzie secreta neimplinita;
• The Spinner: Un fel de basm despre posesivitatea feminina: o torsareasa (sau cum s-o fi numind gagicile care lucreaza cu fusul de tors) il ajuta pe un padurar sa toarca un soi de fir foarte cool, din lana amestecata cu par de pisica si cu fire de iarba. Padurarul face o gramada de bani folosind firul respectiv si cu banii facutzi se insoara cu alta. Nervoasa, torsareasa toarce un fir invizibil care il leaga pe padurar de ea, si acesta nu se mai poate duce la recenta nevasta, devenind un fel de sclav emotzional al torsaresei;
  
• Dress Rehearsal: Intr-un viitor oarecare, piesele de teatru si filmele se joaca cu avatare/surogate (ca un fel de teatru de papusi) iar actorii sunt redusi la rolul de a dirija surogatele si de a vorbi. In timpul unei repetitzii, doi barbatzi joaca o scena in care personajele (surogate) sunt de sexe diferite si au un moment de tensiune sexuala care ii bantuie pe cei 2 actori dupa ce ies din pielea personajelor;
• Living in the Jungle: O gagica independenta, bio si eco, satula de industrializare si sufocare tehnologica se duce sa traiasca intr-una din ultimele jungle de pe Pamant si se descurca cum poate cu zarzavaturile de prin jungla. Una din putzinele povesti slabe ale volumului;
• Alita in the Air: Alta poveste mai slabutza, cu o fetitza trimisa de parintzi singura cu avionul. La destinatzie, fetitza se preface ca nu-l recunoaste pe unchiul care o astepta in aeroport si autoritatzile refuza sa o predea, trimitzand-o inapoi acasa. Cand ajunge acasa, fetitza se preface ca nu-si recunoaste parintzii si autoritatzile intervin din nou, punand-o pe alt avion. Premisa e funny, dar nu duce nicaieri, adica la un moment dat fetitza e angajata drept stewardesa, chestie neveridica (si nici macar SF);
  

Mai sunt niste povesti cu animale (cu precadere caini), care nu mi-au prea placut, dar nu pt ca-s proaste ci pt cam caine acasa si n-am chef sa mai si citesc despre el:

• A Dog's Life (finalista Hugo, Nebula): Un caine si o pisica de apartament se hotarasc sa devina independentzi si fug de-acasa incercand sa-si faca un rost pe cont propriu. O vreme se chinuie, cainele face munci umilitoare ca sa o intretzina pe pisica care freaca menta, dupa care pisica intra in show-bizz, are mare succes si ii da papucii cainelui;
• Jones and the Stray: O gagica gaseste un caine care are la gat o zgarda ce converteste latratul in cuvinte. Autoarea incearca, nu foarte convingator, sa exprime morfologia si sintaxa vocabularului cainilor;
  
• Good Girl, Bad Dog: In timpul filmarilor la un serial gen Lassie, cainele din rolul principal il mananca pe actorul-copil din rolul principal;
• To Destroy Rats: Un tip are shoareci si shobolani prin casa si e disperat sa scape de ei. Dupa ce testeaza toate solutziile posibile, se transforma in pisica si-i mananca.
  

Pana la urma e suficient sa remarci ca aproape jumatate din povestile volumului au fost nominalizate la premii importante ca sa iti dai seama ca asta e best oful autoarei. De la James Tiptree incoace n-am mai citit o femeie care sa foloseasca atat de bine SFul ca pretext pentru a dezbate locul femeii in societate. Balastul volumului e rezonabil (sub un sfert din cele 200 de pagini) asa ca il recomand calduros.
- plusuri: o gramada de povesti tari, cu comentariu social excelent;
- minusuri: unele lamentari ale unor gagici carora li s-au dat papucii, o parte din povestile cu caini;
- recomandare: fanilor James Tiptree Jr. si a SFului social-sexist in general; cateva din povesti sunt suficient de relevante incat sa fie lectura obligatorie pt oricine.

Doua seriale care se tzin bine

Dexter
sezon 4
Supernatural
sezon 4

Ma asteptam ca Dexter sa se fasaie in sezonul 4, in special dupa primele episoade relativ banale, care m-au facut sa cred ca se revine la retzeta primului sezon: ancheta politzista by the book, punctata cu spiritul lui Dexter si o ghicitoare de final de sezon. M-a descurajat si aparitzia actorului John Lithgow, pe care nu-l suport din cauza serialului de comedie 3rd Rock from the Sun.

Am fost placut surprins ca anchetele politziste si ghicitorile se cam lamuresc pe la jumatatea sezonului, lasand a doua jumatate sa se desfasoare frumos, pe coordonatele confictului de caractere puternice (oarecum similar cu conflictul Dexter vs. Jimmy Smits din sezonul 3). Am fost si mai surprins sa vad ca unul din caracterele astea puternice e chiar personajul lui John Lithgow, pe care il asteptam sa se hlizeasca si sa faca poante de kkt dintr-o clipa in alta (din cauza serialului de comedie amintit) si cand colo omul se tzine super bine si face un personaj malefico-tragic memorabil, care i-a si adus un Glob de Aur mai deunazi. In plus finalul sezonului e bombardament curat. Actorii personajelor secundare sunt in largul lor, lejeri, fara tracul de inceput de serial. Scenariul refera si sezoanele trecute iar ordinea in care vezi episoadele chiar conteaza, chestie neobisnuita la seriale politziste. Cred ca a fost cel mai bun sezon Dexter, ce-i drept si din cauza asteptarilor scazute (nu legat de serial in sine, cat de ideea ca orice serial incepe sa schioapete daca trece de 3 sezoane).

Supernatural s-a inchegat si el frumos in sezonul 4. Cale lunga a batut serialul asta de la inceputurile schioape, ca versiune penibila la X-files pana la melodramele morale si supernaturale din ultima vreme, imprumutate de prin Meet Joe Black, The Devil's Advocate, un pic de Hellblazer etc. Momentele de comedie care au mai diluat sezonul 3 au cam fost eliminate, totul e grav si serios acum iar referintzele si facutul cu ochiul la alte filme au fost inlocuite cu referintze biblice de gravitate deosebita (un pic cam corny) si un pic de postmodernism (timid), cum ar fi faptul ca personajele se intalnesc la un moment dat cu "scenaristul" serialului care e un fel de evanghelist al faptelor lor, in sens biblic.

Povestea sezonului e destul de solida si are pentru prima data o amploare care justifica cele peste 20 de episoade: cei doi fratzi viteji se trezesc in mijlocul unui razboi intre demoni si ingeri, razboi care ii si separa din pricina ca Dean e mai aplecat spre partea ingerilor (a fost salvat din Iad de un inger cu parpalac si are relatzii sexuale cu o ingeritza) in timp ce Sam si-o mai trage uneori cu o dracoaica razvratita impotriva sistemului. Se aprofundeaza in continuare ideea ca atat Raiul cat si Iadul sunt niste sisteme birocratice si capitaliste, in care nici macar nu e sigur ca Lucifer si Dumnezeu exista, deci si pentru ingeri si pt draci divinitatea e o chestiune de credintza iar contabilitatea e motorul intregului univers. Mai nasol e ca nici ingerii nu mai cred in Dumnezeu si de fapt totu pare un fel de lovitura de stat pe fondul unei iminente Apocalipse.

Finalul sezonului e cliffhangerul ideal, folosit si de Lost, adica are loc o explozie din care nu stie nimeni ce urmeaza sa iasa si pac, apare genericul de final. Chestia asta garanteaza intotdeauna finantzarea unui nou sezon, dar nu stiu zau pe unde o sa scoata camasaha, caci din explozia aia trebuia sa iasa insusi Lucifer, al carui plan diabolic se rasfira prin tot sezonul si converge destul de frumos. Oricum, n-are cum sa fie o problema pt scenaristi, si sezoanele 1 si 3 s-au terminat cu moartea personajelor principale si uite ca tot au reusit sa se intinda pana la sezonul 5. Actorii raman enervantzi ca intotdeauna, efectele speciale relativ naspa (dar evitate pe cat posibil), imaginea si designul productiei parca s-au mai imbunatatzit si soundtrackul ramane misto, cu piese rock clasice.

N-o sa recomand vreodata serialul ca fiind musai de vazut (nici macar fanilor genului, mai degraba celor care nu sunt familiarizatzi cu genul) dar felicit producatorii pentru ambitzia netzarmurita de a-si depasi mereu conditzia, aducand cu fiecare sezon imbunatatziri, chiar daca au luat startul de undeva de foarte jos. Ceea ce nu pot spune despre Heroes sau House MD care sunt cam in picaj (sunt curios sa vad cum se descurca Fringe). Si, evident, anul 2010 e foarte important pt serialele mele, caci se finalizeaza Nip Tuck, Lost, Battlestar Galactica, iar Doctor Who apuca pe o noua cale.