Friday, March 05, 2010

Filmele vorbite pe la spate - Februar 2010




Filme musai

Black Dynamite. Film de topul anului, se incadreaza in categoria de inalta tzinuta culturala din care mai fac parte si Grindhouse, Kill Bill sau Sukyiaki Western. Anonimul regizor Scott Sanders reuseste, in detalii milimetrice, sa reproduca stilul filmelor blaxploitation din anii 70, alea in care totzi actorii erau negri cu frizuri afro (in afara de personajul negativ) si aveau cele mai de kkt coloane sonore ever (plus gafe gen microfoane vizibile, o cromatica maronie si actori care trag cu ochiul la camera). Black Dynamite (jucat de un fost cascador al lui Steven Seagal) e un vigilante negru cu o mustatza intimidanta aflat pe urmele unei retzele de distributzie a unui lichior menit sa micshoreze putzele negrilor. Cred ca ar fi bine sa ma opresc aici, oricum filmul e candidat sigur la Oscarurile mele personale.

House of the Devil. Tot un film exercitziu, dar de data asta nu unul care sa poata fi asimilat cu parodia, ci un omagiu sobru si foarte competent (in limitele exercitziului). Sursa de inspiratzie (stilistica) pare a fi filmele de tineretze ale lui John Carpenter (si intrega scoala horror pe care au nascut-o). Totul pare luat din anii 80: gagici, frizuri, haine, muzica (de data asta buna, nu ca in Adventureland), telefoane publice cu fisa, un walkman cat o caramida si un stil "pe indelete", foarte atmosferic, cu scurte tzashnituri de violentza (mi-a adus aminte de Prince of Darkness, dar si de Halloweenul original). De fapt filmu e atat de atmosferic incat n-apuca sa se intample mai nimic in el, decat ceea ce indica titlul: avem o casa cu satanisti si o gagica care se baga in gura lupului, fraierita cu un post de babysitter. Plotul e atat de minimalist si previzibil incat pare penibil dar e clar ca filmul nu se straduie nici o secunda sa iasa de sub limitele fixate de titlu. Ca in marile filme de arta care se respecta, toate eforturile sunt investite in stil, de catre un auteur tanar, Ti West, care a mai avut cateva tentative de filme (notate pe imdb intre 2 si 4). O mostra perfecta de arthouse horror, care tre vizionat cu sonoru la maxim si becurile stinse. Mi-a amintit un pic de filmele lui Dante Tomaselli, alt regizor cotat cu note sub 3 pe imdb, bine ca mi-am amintit de el ca tot vroiam sa-i vizionez integrala operei.

The Book of Eli e o alternativa excelenta la The Road, reusind sa fie suficient de diferit incat sa nu stea in umbra comparatziilor. In primul rand, are cel mai "what the fuck" final de la zilele bune ale lui M. Night Shalalalaetc incoace, un final care ii va enerva pe multzi dar pe mine m-a incantat si chiar are oarecare sens (sau nonsens) biblic, daca stai sa te gandesti ca titlul The Book of Eli nu se refera neaparat la cartea pe care o cara Denzel Washington prin tot filmul, cat la faptul ca filmul in sine se vrea o Evanghelie dupa Ilie, un fel de nou capitol ce s-ar potrivi de minune dupa Apocalipsa lui Ioan. Regia apartzine fratzilor Hughes (From Hell) si prin film mai apar Gary Oldman (in rolul unui bibliofil postapocaliptic pasionat de cartzi hardcover), bunoaca Mila Kunis (Forgetting Sarah Marshall), Malcolm McDowell (Potrokala Mecanica, Heroes) si romanul cu nume genial Titus Pullo. Filmul e umpic cam gri si religios-echilibrat, nu propagandist, in fine, cam cat de echilibrata poate fi o evanghelie post-Ioan (mi-a adus aminte de romanul O cantica pt Leibowitz). Recenzia oficiala am pus-o pe nautilus.

Whatever Works e cel mai recent film al lui Woody Allen si, ca intotdeauna, e despre Woody Allen (si cei ca mine, care isi traiesc viatza sub frontul zodiacal al lui Woody Allen). Doar ca de data asta Woody Allen nu se joaca pe sine (o fi fost bolnav?) ci il lasa pe Larry David (Seinfeld) in locul lui. In fine, tot evreu ochelarist cu umor tenebros. David joaca rolul unui prof universitar pensionat, ipohondru si schiop care se cupleaza cu o mucoasa sudista (gagica lui Marilyn Manson) ce ii copiaza ideile si comportamentul, reusind cu ajutorul acestora sa agatze un tanar bunoc si sa se integreze la New York, abandonandu-l pe Master of All Knowledge in ghearele prostatei. In fine, pana la urma se descurca el, adica se arunca pe fereastra. Clar, lectzie de viatza. Dialoguri cumplit de haioase. P.S. Cine s-a uitat la Curb Your Enthusiasm, cat de tare e?

Shutter Island. Gasesc ca filmele-exercitziu sunt ok, dar nu cand te cheama Martin Scorsese, esti lider de scoala de film si altzii fac filme prin care incearca sa te imite. Ce-i drept, Scorsese mai are la activ doua exercitzii, The Departed si Cape Fear, dar astea macar sunt remakeuri, nu incearca sa imite nimic, ci doar sa improspateze. Insa Shutter Island e un film-exercitziu (de imitare a lui Hitchcock) ecranizat dupa un roman-exercitziu (de imitare a romanului gotic clasic) scris de Dennis Lehane, un autor foarte pe val si tot mai des ecranizat in productzii de profil inalt (oscarizatul Mystic River facut de Clint Eastwood si Gone Baby Gone facut de Ben Affleck). Cam toate romanele lui Lehane sunt mistere politiste relativ simple, lente si cu poante nu foarte spectaculoase dar extrem de incarcate psihologic, uneori prea incarcate, dupa cum mi s-a parut si acest Shutter Island in care Leonardo Di Caprio se macina atat de tare incat i se cam rupe filmu, si la propriu si la figurat. Cand ma refer la poanta nespectaculoasa, ma gandesc in primul rand la detractorii filmului Avatar care vor descoperi cel putzin 3 titluri din ultimii ani pe care Scorsese le "plagiaza". Chestie de care evident ca-i doare fix in cot pe autori care pun foarte mult accent pe stil si pe perspectiva de "unreliable narrator" (care si salveaza povestea cusuta cu multe atze albe). Mai corect spus, toate vinile pe care le gasesc acestui film ii apartzin mai degraba lui Lehane decat lui Scorsese. Prin rolurile secundare, numai nume mari - Ben Kingsley, Max von Sydow, Rorschach din Watchmen, Patricia Clarkson. Foarte tare muzica de suspans retro si palaria lui Di Caprio la care din pacate renuntza destul de repede in favoarea unei pijamale cam nasoale. Am uitat sa zic de poveste: Di Caprio investigheaza disparitia misterioasa a unei paciente de la o casa de nebuni unde se banuieste ca s-ar desfasura experimente naziste pe pacientzi. Si inca o chestie: Scorsese e pe cale sa aiba mai multe colaborari cu Di Caprio decat cu De Niro.

Filme contra plictiselii

Nine. Am mai multe probleme cu filmul asta:
  • Cu regizorul Rob Marshall am o problema personala, de cand filmul Chicago a suflat Oscarul in fatza unor titluri ca Gangs of New York si Lord of the Rings (iar Adaptation nici macar nu fusese nominalizat). Oricum va trebui sa imi rezolv problema, caci urmatorul proiect al lui Marshall e o ecranizare dupa unul din cei mai tari autori de SF, Tim Powers (e vorba de partea a IV-a din Piratzii din Caraibe al carei scenariu va fi preluat din romanul On Stranger Tides al lui Powers, inlocuind personajele din roman cu personajele Disney);
  • Cu musicalurile in general am o problema, in special cand sunt cantate de actori cam fara voce iar piesele sunt nasoale (aici Nine face fatza rezonabil, cu cateva momente bune, dar nu multe, si alea bune se datoreaza mai degraba coregrafiei si designului decat muzicii);
  • Alta problema am cu filmele americane cu personaje europene in care actorii sunt obligatzi sa maimutzareasca accentul tzarii in care se petrece actziunea. E clar ca actorii-s americani, nu stiu pe cine vor sa pacaleasca cu accentele alea de kkt. De fapt tot regizorul Marshall e unul din marii promotori ai acestei ineptzii (vezi si Memoriile unei gheishe, stil parodiat de Takashi Miike in filmele sale recente);
  • Alta problema am cu gagicile care considera ca barbatzii care le trateaza onest si de la egal la egal sunt misogini, in schimb se dau in vant dupa barbatzii "de atmosfera", care le folosesc pentru servicii sentimental-sexuale si le invart pe dupa degete cu trucuri de marketing invatzate de prin filme si reclame.
Filmul Nine (remake dupa 8 jumate al lui Fellini) aduna la un loc toate aceste neajunsuri si le pune in carca lui Daniel Day Lewis care sarmanu cara dupa el tot filmul, in rolul unui regizor lipsit de inspiratzie care nu se poate concentra din pricina gagicilor care il inconjoara (nevasta, fosta amanta, actuala amanta, viitoare amanta etc.). Printre ele se numara si Sophia Loren, care joaca rol de zombie. Nu glumesc, desi e clar de la inceput ca e moarta (e mama lui Daniel Day Lewis), apare recurent prin film (si nu doar in amintirile eroului). Mai e si Penelopa Cruz care ma cam enerveaza dar ii ies bine rolurile de pitzipoanca latino (adica exact ce a facut si in Vicky Christina Barcelona). Filmul ar fi fost genial daca era porno (numeroase scene se indreapta intr-acolo si sunt intrerupte brusc). Aviz artistilor ambitzioshi: e timpul sa se inventeze un nou gen, porneciul musical, eventual 3D (porneciul 3D se pare ca s-a inventat deja, regizorul celebrului Caligula lucreaza deja la un astfel de proiect sortit sa detroneze Avatar).

Ninja Assassin e un film similar cu Nine, in sensu ca numai coregrafia e de el si aia e in mare parte CGI. Aveam asteptari mai mari, tzinand cont de regizorul McTeigue (V for Vendetta, Invasion, ucenic al fratzilor Wachowski) si de scenaristul JM Straczynski (reputat autor BD si scenarist TV). E unul din filmele alea care, desi e interzis sub 18 ani, n-are o boaba de sex in el. Probabil explicatzia sta in brutalitatea excesiva, un fel de combinatzie intre Passion of Christ si Kill Bill, in sensu ca uneori sangele e atat de doldora si de obviously fake incat pica in caricatural. Povestea e despre un ninjalau revoltat, crescut de mic copil intr-un internat de ninjalai care mancau toata ziua niste taietzei din cauza carora puteau sa-si inchida singuri ranile superficiale (cu un fel de vraja auto-heal). Eroul povestii a mancat cam multzi taietzei de aia ca la el rani superficiale inseamna sa arate cam ca Jesusul lui Mel Gibson dupa ce a ispravit cu biciuiala, cand stergeau romanii cu el pe jos. Mai mult, daca faci overdose de la taietzeii aia te potzi si teleporta pe distantze scurte. Deci e si un pic SF, noroc cu asta, ca mai da coloratura unui film altfel foarte sec, genu de film care te face sa crezi ca te uitzi peste umaru cuiva care se joaca pe calculator si te frustreaza ca nu itzi da nimeni un joystick. In sensu asta mi-a amintit de Wanted (filmu si banda desenata) si de Hitman (jocu si filmu) desi Ninja Assassin asta e un pic mai colorat (cu sange). Producatorii s-or fi gandit sa omagieze filmele cu ninjalai din anii 80 care ce-i drept au cam intrat in umbra, dar cred ca Kill Bill a facut tot ce era de facut in zona respectiva. Ca si Kill Bill, si filmu asta are elemente de autenticitate, cum ar fi unu din cei mai tari karatisti ai anilor 80 (in rolu negativ, acum trecut de 60 de ani), plus un top model coreean in rolul tanarului ninjalau revoltat.

11 comments:

John Constantine said...

din cele cateva episoade pe care le-am vazut Curb... e un soi de Seinfeld (ca atmosfera si situatii) cu o doza de nesimtire (Seinfeld, serialul, nu mi s-a parut nesimtit). Nesimtirea vine de la Larry David (jucat de Larry David), unde acesta are o groaza de barzauni pe cap, face numai prostii si ii calca pe toti pe bataturi (plus ca e, evident, nesimtit). si cand incearca sa dreaga busuiocul iese si mai rau.

cam asta-i tot talentul meu de critic literar :)

Alex said...

Curb e probabil cel mai misto serial american, egalat doara de It's always sunny in Philadelphia. E un fel de Seinfeld in care persoanajul principal e George.

John Constantine said...

pai George Constanza e inspirat dupa Larry David

Li said...

curb e cel mai tare serial facut de mintea umana ever.

Spadez said...

Manson nu mai e cu Evan Wood de mult timp. Acu s-a bagat pe Stoya (da, aia din filmele porno).

Anonymous said...

Era bere nu lichior :)
De unde ai scos puterea regenerativa a taieteilor?

alex c said...

n-am vazut Shaft, dar am vazut Sweet Sweetback's Baadasssss Song si e un film bun

Aron Biro said...

Pai daca nu de la taietzeii aia i se trageau puterile ninjalaului, de la ce alceva?

krossfire said...

Ma gandeam ca amintesti si de Daybreakers :)

Altfel, offtopic, ai urmati Mitchell & Webb Look :) ?

exty said...

black dynamite o nceput bine, dar pana la urma a fost pentru genul pe care incerca sa-l omagieze/parodieze mai degraba ce a fost scary movie pentru horror decat grindhouse. prea o batut campii fara gratzie de la o vreme.

krossfire said...

Inca o chestie : Ce rahat te uiti la ratingurile IMDB ? Nu e o parere publica, e doar parerea unor imbecili cu cont.

http://www.rottentomatoes.com/m/house_of_the_devil/ - Still the reference.