Pana la explozia genului torture porn (seria Saw), slasherele au fost cele mai de succes, si totodata cele mai tembele filme din zona horror, avand drept principal punct de atractzie pentru publicul mainstream acelasi ingredient ca si genul torture porn - diversitatea modurilor de a muri ale personajelor. Sunt putzine filmele genului care au reusit sa lase si o urma estetica in istoria cinema-ului.
Exista totusi doua serii pe care le-am urmarit cu satisfactzie de la un capat la altul si pe care le recomand cu caldura.
In partea a doua, ciobanu cu tarnacopu terorizeaza asistentele medicale dintr-un spital in care au fost cazatzi supravietzuitorii macelului din primul film, urmand un model care aproape parodiaza (intr-un mod straight-face totusi) scenariul din Halloween 2. Din nou energie maxima, dialoguri si personaje cu suflet, si un final apoteotic incarcat de simtzamant feminist scandinav.
Partea a treia e ceva mai obosita, fiind un prequel care incearca sa prezinte originile ciobanului cu tarnacopu, intr-o maniera similara cu ce a incercat sa faca Rob Zombie in remake-urile Halloween. Cu vreo 20 de ani inainte de evenimentele din primul film, un grup de hipsteri se duc sa salveze Rosia Montana si o incaseaza nasol de la localnici. Zapada e mai putzina, adica aproape deloc, evenimentele intamplandu-se vara, insa filmarile sunt tot prin muntzii aia, iar cei care au fost incantatzi de peisajele din Flukt se vor putea bucura de ceva similar aici. Un slasher cu simpatii eco poate sa se faca foarte placut, iar filmul continua sa aiba twisturi care surprind dincolo de ritualul standard al casapirii de hipsteri.
Exista totusi doua serii pe care le-am urmarit cu satisfactzie de la un capat la altul si pe care le recomand cu caldura.
Trilogia Cold Prey (aka Fritt Vilt)
Asta e o trilogie de productzie norvegiana iesita de pe mana unui anume Roar
Uthaug, un obisnuit al TIFFului clujean (a facut si Flukt, filmu ala cu vocalu de la
Gorgoroth fugarind fetitze prin padurile norvegiene).
Atuurile seriei sunt personajele simpatice jucate de actori simpatici (actori mai gasesti si in cele americane, dar personaje nu prea), suspansul bine planificat, o mare atentzie la detalii, soundtrackul ultracool (Turbonegro, Billy Idol) si multa, multa zapada. Am o slabiciune pentru horroruri care se petrec in multa, multa zapada cam de cand am vazut The Thing, iar filmu asta se petrece in muntzii Jotunheim - primele doua partzi pe timp de iarna, ultima pe timp de vara. Muntzii si peisajele sunt filmate sublim, e o placere sa vezi filmul in HD.
Atuurile seriei sunt personajele simpatice jucate de actori simpatici (actori mai gasesti si in cele americane, dar personaje nu prea), suspansul bine planificat, o mare atentzie la detalii, soundtrackul ultracool (Turbonegro, Billy Idol) si multa, multa zapada. Am o slabiciune pentru horroruri care se petrec in multa, multa zapada cam de cand am vazut The Thing, iar filmu asta se petrece in muntzii Jotunheim - primele doua partzi pe timp de iarna, ultima pe timp de vara. Muntzii si peisajele sunt filmate sublim, e o placere sa vezi filmul in HD.
In primul film, un grup de tineri se refugiaza la un hotel parasit din creierii
muntzilor si sunt casapitzi unu cat de unu de un un cioban cu un tarnacop. Cum shade bine slasherelor, eroina e o
gagica hot cu alura de lesbiana crescuta intr-un judetz de munte (antieroina din Flukt inainte sa se ingrashe) inarmata
cu un shotgun care are un singur cartush in el, pe care
ar vrea sa il foloseasca doar cand e sigura ca nimereste. Structura e
cea standard - tineri fugaritzi prin omat,
macelaritzi cu tarnacopul, dar atentzia la detalii, twisturile si
deciziile personajelor se abat puternic de la standarde si
fac filmul foarte antrenant. Iar eroina... creca de la Jessica Biel fugarita cu drujba in maieu ala ud nu am mai cazut asa in admiratzie. Desi aici recuzita e mai mult pe stil hanorac/sapaliga/tarnacop.
In partea a doua, ciobanu cu tarnacopu terorizeaza asistentele medicale dintr-un spital in care au fost cazatzi supravietzuitorii macelului din primul film, urmand un model care aproape parodiaza (intr-un mod straight-face totusi) scenariul din Halloween 2. Din nou energie maxima, dialoguri si personaje cu suflet, si un final apoteotic incarcat de simtzamant feminist scandinav.
Partea a treia e ceva mai obosita, fiind un prequel care incearca sa prezinte originile ciobanului cu tarnacopu, intr-o maniera similara cu ce a incercat sa faca Rob Zombie in remake-urile Halloween. Cu vreo 20 de ani inainte de evenimentele din primul film, un grup de hipsteri se duc sa salveze Rosia Montana si o incaseaza nasol de la localnici. Zapada e mai putzina, adica aproape deloc, evenimentele intamplandu-se vara, insa filmarile sunt tot prin muntzii aia, iar cei care au fost incantatzi de peisajele din Flukt se vor putea bucura de ceva similar aici. Un slasher cu simpatii eco poate sa se faca foarte placut, iar filmul continua sa aiba twisturi care surprind dincolo de ritualul standard al casapirii de hipsteri.
Scream (1-4)
Am impresia ca numele lui
Wes Craven nu e la fel de popular intre hipsterii care cocheteaza pasager cu horrorul
ca ale lui Romero, Carpenter sau Argento sa zicem, desi a facut filme la fel de
influente. Ca si ceilaltzi clasici
in viatza, se cam ramoleste la batranetze, insa nici unul din ceilaltzi nu a
facut in ultimii 20 de ani ceva care sa se ridice la nivelul seriei Scream, mai
ales ca vorbim de o serie horror aparuta in plina seceta, in anii 90 cand abia se mai faceau
filme de gen, si ca e singurul film care a lansat in perioada respectiva o figura horror
iconica (Ghostface) de o popularitate comparabila cu cele lansate in anii 70-80 (poate
Buffy ar mai intra aici, dar ala e serial TV). Spre deosebire de Craven, ceilaltzi
clasici au trait in ultimii 20 de ani din remakeuri, tributuri si cateva
tentative ratate de relansare.
Am tot amanat sa ma uit la Scream 4 pentru ca nu mai tzineam
minte mare lucru din primele doua parti pe care le vazusem in anii 90, decat ca
erau destul de funny. In urma unui recent maraton mi-am consolidat ideea ca nu
sunt doar foarte funny, ci si foarte destepte, treaba pe care n-am stiut sa o
apreciez la vremea lor, cand n-aveam o impresie de ansamblu asupra cinemaului
horror. Densitatea de referintze e extrem de mare, desi suntem cu catziva ani buni inainte ca Tarantino/Rodriguez/Wright sa faca o moda din deconstructivismul pulp si post-ironia horror. Craven incepuse sa o faca deja in ultimul film al seriei Nightmare on
Elm Street, dar abia in Scream reuseste sa o faca consistent.
Filmele Scream sunt atat de
meta, incat reusesc sa fie meta chiar si la adresa faptului ca sunt meta. Psihopatul din primul film omoara pitzipoance care nu stiu sa raspunda la intrebari trivia din cultura generala horror. Scream 3 parodiaza faptul ca Scary Movie parodiaza primul Scream. In Scream 2 se face misto de sequeluri, in Scream 3 se face misto de trilogii, iar in Scream 4 (aparut 10 ani mai tarziu) se face misto de rebooturi. Un personaj incepe sa faca crime inspirate dintr-o (fictiva) ecranizare a lui Robert Rodriguez facuta dupa evenimentele primului Scream. You cannot get more meta than this, concluzioneaza unul din personaje. Mai nasol e ca filmul e atat de meta incat a inceput sa se scurga in realitate - la finele anilor 90 in SUA a fost un mic scandal pe seama unor pusti care incepusera sa replice crimele din filmele Scream. Scandalul a servit ca plot device in urmatoarele filme ale seriei.
Faptul ca personaje prezentate pe afis proeminent, ca fiind principale (e.g. Drew Barrymore) mor dupa doar 5 minute din film e a stroke of genius. Trucul a indus repede senzatzia ca in Scream nu se stie niciodata cine moare ori cine ramane mort si in urmatoarele filme ale seriei, iar criminalul se schimba nu doar de la un film la altul, ci si in cadrul aceluiasi film. Motivatziile criminalilor acopera majoritatea sabloanelor din istoria genului, cu exceptia celor supranaturale. La un momendat unul din criminali incepe sa comita crime complet lipsite de motivatzie.
Faptul ca personaje prezentate pe afis proeminent, ca fiind principale (e.g. Drew Barrymore) mor dupa doar 5 minute din film e a stroke of genius. Trucul a indus repede senzatzia ca in Scream nu se stie niciodata cine moare ori cine ramane mort si in urmatoarele filme ale seriei, iar criminalul se schimba nu doar de la un film la altul, ci si in cadrul aceluiasi film. Motivatziile criminalilor acopera majoritatea sabloanelor din istoria genului, cu exceptia celor supranaturale. La un momendat unul din criminali incepe sa comita crime complet lipsite de motivatzie.
Seria a devenit un
blockbuster horror datorita actorilor (la mare moda in anii 90) – Courtney Cox (pe atunci in Friends), David Arquette, Neve Campbell,
plus inca unii celebri in cameo-uri foarte funny (printzesa Leia plangandu-se ca a trebuit sa se culce cu George Lucas ca sa joace in Star Wars).
E impresionanta calitatea
constanta a celor 4 filme, toate regizate de Wes Craven. Fiecare dintre filme e un fel
de feedback la adresa celui dinainte, iar crimele se perpetueaza din cauza
popularizarii filmului precedent de catre mass-media, reprezentata de
o jurnalista bagacioasa jucata de Courtney Cox, si de succesul unor filme (fictive) de Robert Rodriguez bazate pe evenimentele ce se deruleaza in filmele Scream.
Povestea se invarte in jurul lui Neve Campbell, o studenta la teatru care realizeaza treptat ca toata lumea care lucreaza in domeniu e psihopata si se confrunta cu diversi criminali in serie ce folosesc teatrul drept cadru ori motivatzie criminala. David Arquette e politzistul, omorat in fiecare din filme, apoi resuscitat in filmul urmator. Restul personajelor sunt studentzi la teatru/film care tot comenteaza evenimentele filmului precedent, coroborandu-le cu trenduri din istoria horror a ultimilor 20 de ani - se discuta funny despre despre Saw, Robert Rodriguez, Shaun of the Dead samd, iar in Scream 4, aparut cu 10 ani dupa precedentul, e introdusa o generatzie noua de actori/personaje (fratele lui Macaulay Culkin, nepoata lui Julia Roberts - bunoaca din American Horror Story 3); precum si o generatzie noua de motivatzii criminale - crimele incep sa fie facute pentru likeuri pe Facebook/Twitter.
Un Scream 5 ar fi in discutzii pentru a pune capat seriei si a omori toate personajele (spoilerul face parte din anuntzul oficial). Planurile mai concrete indica insa o lansare a unui serial TV Scream spre finele lui 2015, care probabil va incerca sa demonstreze ca nu American Horror Story a fost primul concept meta din horrorul american.
Povestea se invarte in jurul lui Neve Campbell, o studenta la teatru care realizeaza treptat ca toata lumea care lucreaza in domeniu e psihopata si se confrunta cu diversi criminali in serie ce folosesc teatrul drept cadru ori motivatzie criminala. David Arquette e politzistul, omorat in fiecare din filme, apoi resuscitat in filmul urmator. Restul personajelor sunt studentzi la teatru/film care tot comenteaza evenimentele filmului precedent, coroborandu-le cu trenduri din istoria horror a ultimilor 20 de ani - se discuta funny despre despre Saw, Robert Rodriguez, Shaun of the Dead samd, iar in Scream 4, aparut cu 10 ani dupa precedentul, e introdusa o generatzie noua de actori/personaje (fratele lui Macaulay Culkin, nepoata lui Julia Roberts - bunoaca din American Horror Story 3); precum si o generatzie noua de motivatzii criminale - crimele incep sa fie facute pentru likeuri pe Facebook/Twitter.
Un Scream 5 ar fi in discutzii pentru a pune capat seriei si a omori toate personajele (spoilerul face parte din anuntzul oficial). Planurile mai concrete indica insa o lansare a unui serial TV Scream spre finele lui 2015, care probabil va incerca sa demonstreze ca nu American Horror Story a fost primul concept meta din horrorul american.
No comments:
Post a Comment