Thursday, March 12, 2015

Filmele vorbite pe la spate - Ianuarie/Februarie 2015

Filmele musai


Honeymoon

Well, people change. Asa mi-au zis toate gagicile care mi-au dat papucii in viatza asta. Slava Domnului ca s-au oprit la asta, caci filmul Honeymoon ne arata ca o puteam patzi mult mai nasol de atata. Nu vreau sa dau spoilere, dar filmul, regizat de o femeie care probabil stie despre ce vorbeste (debutanta Leigh Janiak), are destul de multe din Antichristul lui Von Trier, insa e ceva mai light si parca mai realist (ma refer totusi la o "realitate" mai cuprinzatoare decat ce se intzelege de obicei prin asta).

Evenimentele nu sunt datatoare de twisturi si surprize majore, si nici paradoxalul misogino-feminism al lui Von Trier nu e atat de pregnant aici. Actritza, roshcovana Ygritte din Game of Thrones, e simpatica in rolul unei tinere mirese care o ia razna treptat de-a lungul catorva saptamani petrecute cu proaspatul sotz in luna de miere. Regizoarea da un ritm perfect filmului si degradarii romantice; chiar daca unii il acuza ca ar fi previzibil, povestea nu se doreste a fi un mystery story cu poanta de final. E mai degraba o oroare romantica realista codificata in cheie fantastica, despre o problema cu care tre sa invatzam sa traim: well, people change.

Fuck people.

Interstellar

In mare parte filmul nou al superstarului Christopher Nolan e un remake al unui episod Dr. Who de acu 4 ani, plus o trimitere dragutza la biblioteca lui Borges, plus ceva mumbo-jumbo stiintzific care sa abureasca publicu ca ar fi vorba de lucruri serioase care ar trebui sa ne puna pe ganduri, ca nu se stie niciodata cand ajungi intr-o gaoaza neagra interstelara. Lumea a inceput iara sa se macine pe seama autenticitatzii stiintzifice a acestui tip de filme. Paradoxal, amatorii de SF care se uita la chestii de genul asta de cand lumea nu mai sunt la fel de cranceni in analize pe cat au devenit cei complet dezinteresatzi de gen, dar mereu dispusi sa simuleze interesul.

Il urmaresc pe Nolan inca de la debut si intr-un fel am crescut ca cinefil cu el, asa ca am o apreciere aparte pentru felul in care s-a transformat dintr-un regizor indie britanic ingenios intr-un pervers superstar hollywoodian. Sacrificiile pe care le aduce acest statut sunt evidente si in Interstellar - actziune cand nu e cazul, prea multe explicatzii didactice din partea personajelor (adresate publicului mai sarac cu duhu), o rezolutzie fortzat-pozitivista a situatziei etc. Apreciez totusi filmul pentru ideea extrasa excelent de recenzia lui Cristian Tudor Popescu (aici), sh-anume ca iubirea ar putea fi o fortza fizica ca oricare alta, al carei camp transcende spatziul si timpul (cum ramane insa cu ochii care nu se vad se uita?). Apreciez si ca Nolan se incapatzaneaza inca sa nu faca filme 3D. Apreciez si muzica superba, precum si ancorarea filmului in traditzia SFului profund umanist al anilor 70, inainte sa vina la moda cinismul cyberpunk post-capitalist.

E nevoie de mai multe astfel de filme in cinema-ul de la Hollywood, macar ca si contrapondere la imbulzeala cretinilor la 50 shades of grey.

The Hobbit 3

S-a terminat si hobbitu. Au castigat aia buni, au mai si murit dintre ei (niste midgets, ma rog). A fost in aceasta ultima parte o batalie intre 5 armate - orci, pitici, elfi, fremeni, musulmani, jihadisti, nu mai tzin minte ca erau prea multzi. Nu mai tzin minte nici pentru ce s-au batut, caci miza primelor doua filme, dragonu cel rau jucat de Benedict Cumberbatch, moare in primele 5 minute si dupa aia parca se schimba subiectu.

Ma bucur ca au bagat direct in cinema varianta extended, ceea ce ma scuteste sa ma uit de 3 ori la el cum am facut cu Lord of the Rings. E adevarat ca s-a muls cam mult din povestioara hobbitului, insa genu asta de filme nu-s atat de frecvente incat sa devina iritante. De fapt nu stiu nici o serie comparabila in momentu asta, fantasyul de la Hollywood pare excesiv preocupat de supereroi si hipsteri cu puteri supranaturale (gen Percy Jackson).

P.S. Am remarcat cu ocazia asta un trend recent de reevaluare a piticilor in sens amoros. Cred ca a inceput cu ala cool din Game of Thrones. In Hobbit, o elfa ii da papucii unui elf sa se combine cu un pitic, plus ca intreg filmu e o glorificare a piticismului. La Cluj s-a deschis recent un club la care cica au angajat un pitic sa danseze impreuna cu animatoarele la bara. Remarc in ultima vreme prin cluburi tot mai multe gagici mititele si afurisite, dar oarecum sexy. Cred ca se distrug noi tabuuri.


Gone Girl

Leonard Cohen o intuise mai demult - e pe cale sa inceapa un razboi nasol intre femei si barbatzi, pe masura ce societatea se polarizeaza spre nevoi individuale, iar homosexualitatea ca metoda de autoconservare capata o larga acceptare. Gone Girl e un thriller superb de ilustrativ cu privire la aceasta idee, realizat de un maestru al thrillerului hollywoodian, David Fincher, dupa un roman misto al unei maestre a thrillerului literar, Gillian Flynn. Impreuna cu 50 shades of grey (si eventual observatziile de mai sus despre pitici) se face un fel de presiune spre o noua ordine amoroasa, insa directzia nu mi-e inca foarte clara. Cert e doar ca notziunile de familie/amor sunt aruncate in derizoriu si trebuie reevaluate numaidecat.

In centrul povestii avem un cuplu modern/model format dintr-un cretin si o nebuna, jucatzi excelent de Ben Affleck si Rosamund Pike (finalista Oscar pentru acest rol). Cei doi isi trag tzepe si farse reciproce din cele mai morbide, desi nu intotdeauna avem de a face cu strategii ratzionale - e foarte dragutz felul in care povestea amesteca ticaloshiile ratzionale cu scaparile emotzionale care ii tzin pe cei doi intr-o atractzie gravitatzionala greu de dezamorsat. Nu pot intra in mai multe detalii fara sa dau spoilere, filmul fiind o avalansha de twisturi inteligente, nu neaparat imprevizibile, dar foarte elocvente pentru mesajul povestii.

Never trust the significant other.

Filmele contra plictiselii

 Jupiter Ascending

De Ziua Indragostitzilor am decis totusi sa vad un film de dragoste, si nu voma aia despre tzaranca fascinata de jocuri de putere corporatist-sexuale, la a carei premiera se imbulzea lumea de mi-a luat un sfert de ora sa pot iesi din cinema. A fost mai rau decat la voturile din diaspora de asta-toamna. Paradoxal, toata lumea parea sa stie ca 50 shades... e prost, si totusi se imbulzeau ca vitele, cu cate un trandafir in dintzi pe ici pe colo, ca era chiar de Valentine's Day.

Jupiter Ascending e ultima isprava a creatorilor lui Matrix, fratzii Wachowski (mai precis, un frate si o sora, dupa ce unul din ei si-a schimbat sexu). Ca toate filmele lor, e un basm mascat sub recuzita SF, cu puternic mesaj stangist, incat ma astept sa vad o recenzie pe CriticAtac cat de curand.

Ea, Mila Kunis, e o imigranta rusoaica care traieste din spalat WCuri in America. El, jucat de fostul stripper Channing Tatum, e un extraterestru mutant inginerat genetic dintr-o bucata de caine si o bucata de om. Ei ii plac cainii, iar partea de om nu o deranjeaza. Problema e ca planeta e pusa in pericol de o megacorporatzie capitalist-galactica care traieste dupa dictonul shit flows down, profits flow up. Produsul tranzactzionat de capitalistii astia e un fel de sirop al tineretzii veshnice extras din trupurile pamantenilor care, fara sa o realizeze, nu sunt decat niste vite crescute pe Pamant in exact acest scop. Mila si Channing tre sa isi uneasca fortzele pentru a decapita corporatzia cu pricina, a salva Rosia Montana si a institui un nou imperiu socialist care sa reabiliteze demnitatea umana. Terry Gilliam apare intr-un cameo dragutz, Sean Bean e si el pe-acolo, iar uscatzivu ala care a luat Oscar pt rolul lui Stephen Hawking face un rol de villain simpatic.

Filmul e de o dragalashenie ridicola dar cu suflet, mult mai potrivita spiritului Valentine's Day decat blockbusteru de care pomeneam la inceput, insa e tras in jos de faptul ca e 3D din ala obositor, care te obliga uneori sa itzi iei ochelarii jos si sa te freci la ochi.

Sa va aud discutand autenticitatea shtiintzifica a acestui "SF".

 Maps to the Stars

La batranetze, Cronenberg devine treptat un regizor de scene geniale presarate in filme incoerente si prost inchegate. La tineretze, Cronenberg a fost unul din idolii mei si unul din vizionarii genului horror, dar de cand il macina ambitzia de a lua un Oscar cu orice pretz, filmele sale sunt tot mai autoindulgente si incarcate cu inner jokes, treaba care devine cel mai suparatoare in filmul de fatza, ce are in centru pacatele industriei hollywoodiene. Au mai facut si altzii filme de soiul asta (Lynch cu Mullholand Drv., Levinson cu mai multe, Altman cu The Player) dar respectivii au stiut cumva sa atraga spectatorul outsider in poveste, in timp ce Cronenberg nu se prea omoara cu asta si pastreaza totul la nivel de insider joke. Rabdarea de a urmari filmul e totusi rasplatita cu un final scandalos si aproape parodic, plus, cum ziceam, niste scene haioase ce califica uneori filmul drept o comedie neagra.

Povestea e un puzzle incoerent alcatuit din personaje care isi fac veacul pe la Hollywood - niste copii-actori care se drogheaza in disperare, Julianne Moore in rolul unei actritze cam trecute si cam disperate, John Cusack in rolul unui bullshiter new age cu pretentzii de psiholog, urata aia de Mia Wasikowska intr-un rol central datator de spoilere, plus vampiru din Twilight in rol de shofer. Creca toata lumea din filmu asta distreaza pe cinste, dar nu si spectatorii.

 Tusk

Comediantul Kevin Smith cocheteaza de ceva vreme cu horrorul (vezi excelentul Red State), insa cu acest film nu reuseste sa keep a straight face de la un capat la altul si devine destul de repede clar ca filmul e ecranizarea unei glume (de fapt a unui anuntz fake de ziar).

Tusk se doreste a fi un fel de Human Centipede (cu un mad scientist supunand pacientzi nevinovatzi unor torturi ce tind spre metafizic) insa daca Human Centipede avea o poezie disturbanta jucata cu toata seriozitatea, aici avem doar o comedie stridenta apartzinand genului bizarro. Rolul over the top al lui Johnny Depp strica destul de repede magia filmului care incepe promitzator: Michael Parks (Red State) e excelent in rolul mad scientistului care a avut candva o relatzie romantica cu o morsa.

Am avut un shoc remarcandu-l si pe pustiul din Sixth Sense, azi crescut mare, gras si barbos. Filmul e plin de poante la adresa canadienilor, mai lipsea sa apara Jay and Silent Bob sa spuna niste fart jokes. Eu in locul lui Kevin Smith as fi propus aceasta poveste ca episod South Park, caci ca film nu se prea tzine laolalta.



Lego Movie

Mi-a cam trecut peste cap filmu asta cu viteza replicilor, a actziunii si gramada de inner jokes pentru pasionatzii de Lego, fenomen legat de care care nu-s defel informat, da defel. Am prins totusi cateva poante mai spre final, cand filmul include o dragutza scena meta despre un om pasionat de Lego si relatzia sa cu universul in care are loc actziunea filmului. Scena respectiva e legata ingenios cu conflictul general al povestii, si creca pe asta se bazeaza laudele aduse acestui film.

Protagonistul e o figurina Lego, un muncitor rapit de un grup de rebeli a la Matrix si investit cu raspunderea de a lupta impotriva capitalistului Lord Business care vrea sa lanseze pe piatza un fel de lipici care sa tzina piesele Lego laolalta, impiedicand astfel recombinarea lor libera (care, din cate pricep, da tot farmecul jucariilor Lego). Sunt pe aici unele personaje secundare amuzante (reprezentari Lego ale unor supereroi celebri) si grafica se evidentziaza prin faptul ca totul e desenat in stilul brut al figurinelor Lego (inclusiv peisajele, apa, exploziile au o anume granularitate patratzoasa ce ocazioneaza efecte funny si o grafica in general ingenioasa).

3 comments:

John Constantine said...

A murit Terry Pratchett :( Va tb sa schimbi mortul zilei.

Mada502 said...

Salut.
Multumesc din nou pentru selectia de filme, am sa-ti urmez "sfaturile"si am sa vizionez cat mai multe dintre ele.
Off-topic: D-l Tolontan te-a mentionat ( la rubrica "Asa DA!" ) in ultimul sau articol pe www.tolo.ro

krossfire said...

Am prins vreo 4 filme din lista cu a caror evaluare sunt complet de acord (cred ca esti cuprins de fericire), asa ca nu mai are sens sa scriu niciun comentariu. Bine ca nu l-am scris :)