Joseph Pulver Sr. (ed.) - A Season in Carcosa

Fanii serialului True Detective au remarcat pe ici pe colo referintze criptice nu tocmai lamurite pe parcursul serialului, lasate drept momeala amatorilor de trivia si fanilor cu spirit de investigatzie. E vorba de termeni precum Carcosa, The King in Yellow, The Yellow Sign, preluate liberal din lucrarea de domeniu public The King in Yellow scrisa la finele secolului 19 de obscurul autor fantasy Robert Chambers.

Cartea e o culegere de povestiri care imprumuta la fel de liberal (nu exista copyright pe atunci) teme de la Poe si concepte de la Ambrose Bierce (e.g. orasul fantastic Carcosa, zeul Hastur). Povestirile sunt de factura romantica-dark, interconectate prin referintze recurente la o piesa de teatru (fictiva) care cica induce nebunie spectatorilor sai (idee dezvoltata ulterior de Lovecraft in Necronomiconul sau).

Piesa de teatru are in centru un personaj malefic, The King in Yellow, care domneste in orasul fantastic Carcosa si practica diverse sacrificii pentru care uneori intra in contact cu lumea noastra, lasand in urma trecerii sale asa-numitul Yellow Sign. Camilla si Cassilda sunt doua nume pomenite recurent, probabil victimele (sau antagonistele) sale. Piesa propriu-zisa nu e niciodata prezentata in detaliu – tot ce se stie vine din gura personajelor lui Chambers care fie pomenesc situatzii din piesa, fie citeaza fragmente din ea, iar din aceste cioburi deriva o mitologie vaga, fragmentara, ce a inspirat de-a lungul vremii pe multzi autori sa o interpoleze, sa-i umple golurile.

Cam asta se si intampla in volumul de fatza, si cam asta se intampla si in primul sezon din True Detective - ambele rastalmacesc ingredientele cheie din The King in Yellow. Producatorul serialului zice ca a preluat ideea tocmai de aici, din volumul omagial A Season in Carcosa aparut in urma cu catziva ani la o obscura editura despre care voi povesti putzin la finele acestui articol. Deocamdata despre contzinutul volumului:

O parte din autorii aici prezentzi apeleaza la fictziune istorica, legand pseudomitologia Regelui Galben de incidente si personaje reale (in general indivizi care au innebunit si a caror nebunie e pusa pe seama contactului cu piesa de teatru): apar prin povestile astea cinicul Charles Bukowski, suprarealistul Antonin Artaud, actorul Vincent Price, scriitorii Karl Edward Wagner, Lovecraft, Chambers insusi. Unii autori folosesc limbajul de fin-de-siecle pentru a reproduce spiritul prozei originale a lui Chambers. Avem si umpic de horror sangeros, dar in general e vorba de mood-stories creepy sau psihedelice.

Autorii selectatzi fac parte din noul val de horroristi post-gotici cam netradusi la noi, plus niscaiva poetzi nihilisti din undergroundul american. Cuprinsul e cam asa, incepand cu favoritele mele:

Povestile tari (4-5 stele)

It sees me when I’m not looking, de Gary McMahon. Episod apocrif al operei lui Bukowski in care alter egoul sau (poetul alcoolic Henry Chinaski) bantuie strazile New Yorkului si intra in contact cu piesa de teatru The King in Yellow, dupa care incepe sa recunosca in cotidian diverse elemente din piesa: the yellow sign sunt semnele de icter hepatic ale amicilor sai alcoolici, Camilla e o prostituata, iar regele in galben ar putea fi Bukowski insusi. Nu mi-a placut nimic din ce citisem de McMahon, insa povestea asta e superba - poate pentru ca autorul nu o scrie in propria voce, ci il imita cu mare abilitate pe Bukowski.

MS Found Dead in a Chicago Hotel Room, de Daniel Mills. Aici Carcosa e un bordel, iar The King in Yellow e unul din clientzii sai fideli, indragostit de Camilla, o prostituata careia i-a cumparat exclusivitatea sexuala. Abia debutat cu propriul volum, Mills e una din revelatziile mele pe 2014, i-am citit contributziile recente la mai multe antologii, si toate au fost excelente. 

Wishing Well, de Cody Goodfellow. Un actor ratat isi aminteste episoade dubioase dintr-un show de televiziune in care juca pe cand era copil. Incepe sa fie macinat de ideea ca unele momente din timpul repetitziilor erau de fapt ritualuri oculte, iar producatorii show-ului ar putea fi pe urmele lui. Goodfellow e un superstar al recent popularizatului gen bizarro-horror, un soi de horror experimental cu elemente de absurd si suprarealism. Mi-a placut cam tot ce am citit de el, dar nu e usor de citit.

D T, de Laird Barron. Poveste despre relatzia amoroasa distructiva dintre o patroana de editura si un scriitor alcoolic al carui nume nu e pomenit, dar referintzele sugereaza ca ar fi vorba de Karl Edward Wagner (autor horror clasic care a avut in anii 70 o prima tentativa de a scoate opera lui Chambers din obscuritate). Barron e cel mai high profile autor din acest volum, un superstar al generatziei de scriitori horror post-2000.

The Theatre and Its Double, de Edward Morris. A trebuit sa citesc povestea asta de doua ori ca sa trec de la o parere foarte proasta la una foarte buna. La prima citire e jurnalul incoerent al unui schizofrenic, cu o gramada de referintze culturale interbelice, cu ranting comunist/anti-imperialist si consideratzii critice la adresa lui Chambers. Consultand referintzele am realizat ca nebunul din poveste e Antonin Artaud, parintele teatrului suprarealist (premergator al lui Bunuel), care si-a trait mare parte din viatza intr-o combinatzie de deliruri mistice si tratamente cu electroshocuri. Inainte sa-l bage la casa de nebuni, francezii l-au perceput drept un revolutzionar al teatrului suprarealist. Povestea asta speculeaza ca nebunia i s-ar fi tras de la o tentativa de a dramatiza The King in Yellow.

Slick Black Bones and Soft Black Stars, de Gemma Files. Poveste SF de moda veche, cu un grup de antropologi care descopera ca Carcosa e o insula reala din Indonezia cu o populatzie inbred izolata care a dezvoltat un cult pentru un „King in Yellow” care ar putea fi extraterestru. Tot ce am citit de autoare face parte din acest soi de speculatzii antropologic-mitologice (la mare moda in SFul „academic” al anilor 80) insa povestea asta e prima care mi-a placut cu adevarat de la ea. Poate si pentru ca contrasteaza puternic cu restul volumului, fiind ceva mai concreta in speculatzii, mai putzin lynchiana, si contribuie la diversificarea tonului antologiei.

Povestile asa si-asa (3 stele)

Sweetums, de John Langan. O actritza ratata e invitata sa participe la niste probe/filmari ce se transforma treptat intr-o experientza coshmaresc-lynchiana (gen Inland Empire). Pe autor il gasesc tot mai frecvent in antologiile ultimilor 2-3 ani, e foarte bun in a scrie scene creepy si e clar un nume de urmarit.

The Beat Hotel, de Allyson Bird. Alta poveste referentziala, de data asta despre Hotelul Beat din Paris, un bloc de garsoniere mizerable in care s-a cazat in anii 50-60 floarea intelectualitatzii hipsteresti americane refugiate la Paris (printre altele, W. Burroughs si-a scris aici Naked Lunch). Autoarea profita de asta pentru a mixa psihedeliile generatziei beat cu simbolurile lui Chambers, care apar aici drept un fel de muza insidioasa a beatnicilor. Autoarea e o debutanta recenta dar promitzatoare, bagata deja in seama pe la premiile horror din ultimii 2 ani.

My Voice is Dead, de Joel Lane. Un bolnav de cancer aflat in cautare de refugiu spiritual isi pierde increderea in biserica in urma unui scandal de pedofilie cu preotul local si se indreapta spre o secta dubioasa care se inchina Regelui Galben. Asta e una din ultimele proze publicate inainte de moarte de Joel Lane, unul din cei mai importantzi exponentzi ai queer-horrorului britanic.

Beyond the Banks of River Seine, de Simon Strantzas. Poveste boema despre doi studentzi la conservatorul din Paris - unul joaca rolul de unreliable narator extrem de arogant, celalalt e umil si face un pact faustian cu Regele Galben pentru a compune o simfonie care sa rupa gura targului. De Strantzas mai citisem doar niste tributuri lovecraftiene neconvingatoare, asa ca povestea asta m-a surprins placut, fiind scrisa intr-un limbaj fitzos de fin-de-siecle, plin de frantzuzisme. De fapt multi din contributorii acestei antologii incearca sa recreeze spiritul si limbajul prozei lui Chambers, uneori cu rezultate surprinzatoare.

April Dawn, de Richard Lupoff. Un magician evreu de la inceputul secolului XX il intalneste in carne si oase pe Robert Chambers, care il invita la o reprezentatzie secreta a Regelui Galben. Lupoff e un umorist apreciat in SFul anilor 70-80, iar povestea asta, desi simplista, e foarte amuzanta pe alocuri.

Movie Night at Phil’s, de Don Webb. Un geek obsedat de filme horror cumpara de pe eBay o caseta VHS cu ecranizarea (fictiva) a piesei The King in Yellow avandu-l pe Vincent Price in 3 roluri principale. Ca si piesa, filmul are capacitatzi oculte cu consecintze dezastruoase. De Webb mai citisem chestii in antologii lovecraftiene, insa toate par cam la fel - e un autor umoristic, axat pe referintze pop si mistocareala, dar slab ca scriitura.

The Hymn of the Hyades, de Richard Gavin. Un baietzel vede niste stelutze intr-un rau si cand incearca sa culeaga una se trezeste cu o gaura in palma, ceea ce atrage dupa sine vedenii cu The King in Yellow. De autor ma lovesc foarte des in antologii, e un canadian practicant al horrorului politicos pe care toata lumea il baga in antologii pe la mijloc, unde stau povestile de umplutura.

Whose Hearts are Pure Gold, de Kristin Prevallet. O femeie innebuneste in momentul in care isi pune la piept o brosha galbena („the yellow sign”) si devine un serial killer dement. Autoarea vine din mainstream, e ceva poetesa feminist-modernista careia ii place sa scrie despre femei care omoara barbatzi.

The White Face at Dawn, de Michael Kelly. Mood story despre un gagiu deprimat caruia i se pare ca vede un paianjen cu fatza iubitei pierdute intiparita pe spate. Autorul e la inceput de drum, dar se descurca binishor.

The King in Yellow, de Pearce Hansen. Niste gangsteri fura cartea lui Chambers, ceea ce are ca efect modificari la scara larga ale realitatzii si o tendintza de colorare a tuturor lucrurilor in galben. De autor n-am auzit, cica vine din literatura crime/noir.

Povestile slabe (1-2 stele)

Finale, Act Two, de Ann Schwader. Asta e un fel de poem, un posibil fragment fictiv din pomenita piesa de teatru, scris in stilul fragmentelor cunoscute din cartea lui Chambers. Autoarea e o poetesa bacoviana, reprezentanta a poeziei nihiliste americane moderne. O pun in categoria asta nu pt. ca ar fi nasoala, ci pt. ca nu-mi place mie poezia si oricum nu pot sa apreciez aspectele tehnice pe care le pune la bataie autoarea (probabil cu trimitere la limbajul original al lui Chambers).

Yellow Bird Strings, de Cate Gardner. Mood story fragmentat, greu de urmarit. Pare sa descrie delirurile unui papushar alcoolic/vaduv care probabil a ajuns asa din cauza ca a incercat sa faca teatru de papusi din piesa The King in Yellow.

Not Enough Hope, de Joseph Pulver Sr. Povestea e al doilea omagiu din acest volum adus raposatului scriitor K.E.Wagner. E un fel de monolog al sau amestecat cu versuri de Bob Dylan, Patti Smith si fraze neterminate ce se vor misterioase, poate chiar suprarealist-dadaiste. Pulver e cunoscut pentru genul asta de post-modernisme criptice si hiper-referentziale, dar avand in vedere ca tot el e si antologatorul acestui volum, ma asteptam sa contribuie cu ceva mai memorabil.

King Wolf, de Anna Tambour. Patru copii si un catzel supravietzuiesc unui accident de mashina in care mor ambii parintzi si, ratacind prin padure, isi construiesc o fantezie bazata pe povestile din Narnia. Am ramas cu o puternica senzatzie ca povestea e un omagiu adus seriei Narnia si a fost inclusa din eroare in acest volum. Ori autoarea n-a priceput ce trebuie sa scrie, ori editorul i-a bagat povestea fara sa o citeasca, bazandu-se doar pe titlu. Nu e prima data cand autoarea (australiana) imi lasa senzatzia ca e neserioasa.

Salvation in Yellow, de Robin Spriggs. Nu-mi amintesc din povestea asta decat ca personajul principal delireaza la persoana intaia cu privire la faptul ca a fost molestat in copilarie de un preot. Lipirea subiectului de mitologia King in Yellow e fortzata si inutila. Autorul e de fapt un actor de televiziune care face uneori pe poetul.

*******************

Cu 6 povesti tari, 10 asa si-asa si 5 bucatzi nasoale, e o antologie echilibrata. La trasul liniei l-as remarca pentru investigatzii viitoare pe debutantul Daniel Mills si pe mai putzin debutantul Cody Goodfellow, nume proaspete si originale in zona weird horror. Dintre autorii pe care-i stiam, Laird Barron, John Langan, Joel Lane au confirmat asteptarile cu povestiri solide, chiar daca nu stralucite. Am fost placut surprins de contributziile unor autori care in trecut m-au lasat rece - Gary McMahon, Gemma Files si Simon Strantzas. Am retzinut unele nume pentru a le evita – Robin Spriggs si Anna Tambour. Si antologatorul albumului, Joseph Pulver Sr., are o contributzie incomprehensibila, dar macar are un damf experimental ce ma face curios.

Volumul a aparut la tanara editura Miskatonic River Press, orientata spre a publica autori din cercurile lovecraftiene (epigoni sau scriitori urmasi ai cenaclurilor in care se invartea Lovecraft in timpul vietzii, respectiv a editurilor care au incercat sa profite de pe urma operei sale). Unul din cei mai de seama reprezentantzi ai acestei „secte” literare underground e Joseph Pulver Sr., un mustacios din Berlin care a ingrijit acest volum si a luat initziativa de a scoate din obscuritate autori care si-au pus puternic amprenta asupra lui Lovecraft – in cazul de fatza Robert Chambers si, indirect, Ambrose Bierce. Tot Pulver s-a mai ingrijit de un volum-pereche despre care o sa discut alta data, Grimscribe’s Puppets, inchinat celui mai de seama urmas al lui Lovecraft, Thomas Ligotti.

Principalul necaz cu antologiile-tribut e ca tre sa fi familiarizat cu temele omagiate ca sa intzelegi ce se intampla si de ce se intampla, chiar si de ce autorii opteaza pentru un anumit stil de scriitura. Nu mai vorbesc de referintze. M-am obisnuit cu antologiile tribute to Lovecraft, dar acolo temele sunt suficient de largi si au devenit parte din cultura populara. Cu A Season in Carcosa insa avem un omagiu mai aparte, adus nu unei opere vaste, nici macar unei cartzi sau unui scriitor, ci unui concept obscur, vag, pomenit in trecere de personajele unei anumite cartzi scrisa de un anume scriitor. Lectura volumului lasa o puternica impresie ca The King in Yellow si Carcosa sunt meme transcedente sursei din care provin.

In concluzie, nu avem o antologie adresata celor care cauta best-of-uri, si nici macar o antologie tematica in sens clasic (cum sunt cele ale lui Datlow/Skipp). E nevoie de juma de ora petrecuta pe Wikipedia pentru cine nu a citit cartea lui Chambers, altfel multe proze de aici vor parea criptice sau cu un stil de scriitura bizar. Chiar si cu o minima documentare, lectura poate deveni un efort, dar oricum e un volum interesant care mi-a deschis ochii asupra unei noi generatzii de autori care probabil se vor traduce la noi abia peste vreo 20 de ani.

Tre sa pomenesc totusi un neajuns al volumului care nu stiu daca se datoreaza lipsei de experientza a editurii, a antologatorului, ori a scriitorilor. Desi cartea arata binishor si nu e ieftina, e destul de incarcata cu erori de redactare iritante care strica impresia generala.

P.S. In poza de mai jos e antologatorul Joseph Pulver Sr., o figura cel putzin dubioasa in horrorul (post)modern, de care vetzi mai auzi oe blogul asta si nu numai.

- plusuri: o antologie-tribut neobisnuita
- minusuri: frecvente erori de redactare, cateva povesti incomprehensibile, accent puternic pe familiaritatea cu materialul original din The King in Yellow
- recomandare: amatorilor de proza suprarealista, de horror psihedelic si abstract