Caitlin Kiernan : Alabaster vol. 1-2

 

Prima data am auzit de Caitlin Kiernan ca autoare emo-goth a anilor 90, crescuta in umbra lui Neil Gaiman cu care a avut o cardashie concretizata in banda desenata The Dreaming, un spin-off destul de longeviv la Sandman.

A doua oara cand am remarcat-o nu mai avea treaba cu Gaiman si banda desenata, ci se promova drept autoare horror post-lovecraftiana. Din cele 10 antologii tribute to Lovecraft pe care le-am citit in ultimii ani, nu exista nici una care sa nu aiba o contributzie de la Kiernan. O treaba dubioasa pe care am remarcat-o e ca adesea sexul protagonistului din povestile sale e vag sau confuz de-a dreptul, autoarea folosind atat femininul cat si masculinul cu referire la acelasi personaj. O vreme am crezut ca sunt erori de tipar.

A treia oara cand am auzit de ea m-am lamurit ca nu erau erori de tipar. Caitlin Kiernan e la baza barbat, un irlandez mutat in SUA unde a incercat un doctorat in paleontologie dupa care si-a schimbat sexul. Dupa care, conveniently, a devenit lesbiana si tot la femei a ajuns, un ocolish pe care n-o sa-l intzeleg niciodata, daca nu cumva are ceva de-a face cu paleontologia. In lumea literaturii horror sunt putzine cazuri de gen – pe langa Kiernan a mai fost o tipa devenita barbat, Poppy Brite, si un moshneag devenit baba, Willum Pugmire.

A patra oara cand am auzit de ea/el incepuse sa fie abonat/a la cam toate premiile literare din zona fantasy/horror, atat cu romane cat si cu proza scurta. Din 1998 incoace creca au fost doar 2 ani in care sa nu fi fost nominalizat/a la un premiu important (World Fantasy, Bram Stoker, Shirley Jackson).

Ultima data cand am auzit de ea/el revenise la banda desenata cu aceste doua volume Alabaster scoase de Dark Horse, bazate pe un volum de proza scurta cu acelasi titlu aparut cu catziva ani inainte. Banda desenata a si luat premiul Bram Stoker, asa ca am fost curios, in special ca o/il pune pe Kiernan in situatzia de a-si prezenta personajele vizual ceea nu-i mai permite sa le ambiguizeze sexul la fel cum o face in scris.

Degeaba. Nu s-a prins nimic de mine. Alabaster e un horror shablonard, alcatuit din retzete standard, cu cateva (putzine) tushe personale din partea lui Caitlin Kiernan. Nu stiu daca si proza originala e la fel, ori cei de la Dark Horse au tzinut neaparat sa simplifice totul pentru un public cu deficit de atentzie.

Shablonul principal vine din traditzia foarte la moda (de la serialul Supernatural incoace) a povestilor care au un iz de investigatzie politzista (familiar publicului somnolent de televizor), imbinata cu aventura supernaturala biblico-horror pusa in carca unui erou viciat care cersheshte simpatia audientzei prin metode antipatice. Retzeta s-a lansat in pulp fictionul de acu 100 de ani (foiletoanele cu detectivi supranaturali), mai tarziu a fost rafinata de banda desenata Hellblazer iar recent a fost terfelita pentru un public mai larg de serialul Supernatural. O alta caracteristica importanta, care se muleaza foarte bine pe banda desenata de tip foileton e structura episodica, cu povesti scurte pentru o audientza care nu se poate concentra pe termen lung. Ocazional, atat Hellblazer cat si Supernatural au riscat includerea unor fire narative complexe care au mai spart rutina retzetei, insa Alabaster nu o face deloc, cel putzin in aceste prime doua volume. Iar altele nu am de gand sa-mi iau.

Aici eroul viciat e o adolescenta albinoasa care ar putea fi reincarnarea Ioanei D’Arc si are misiunea divina sa starpeasca fiintzele supranaturale ce hartzuiesc statele sudiste (deci se mizeaza pe popularitatea True Blood si a genului southern gothic in general). In calatoriile sale, eroina e insotzita de un corb vorbitor (venit de la Poe via Sandman si The Dreaming, deci Kiernan incearca sa-i faca si lui Gaiman cu ochiul). Al doilea insotzitor al eroinei e o fantoma lesbiana de la care aveam mari asteptari, fiind tusha personala a autoarei; din pacate in afara de niste innuendo fara finalizare, e doar un element decorativ. Eroina isi petrece timpul luptandu-se cu varcolaci sau delirand pe teme religios-nihiliste. La un momendat da si peste un barlog de monstri lovecraftieni, un alt ingredient standard al lui Kiernan inclus aici mai mult din inertzie decat cu un rost anume.

Grafica e profesionista dar lipsita de sclipire, nici nu m-a interesat sa verific cine s-a ocupat de ea. Dupa doua volume intr-o serie BD serioasa ar trebui sa fii deja hooked, sa asteptzi viitoarele episoade cu curiozitate. Nu e cazul, singurul cliffhanger e acel innuendo cu fantoma lesbiana care si ala e pus cu fortza – nici natura personajelor, nici situatziile, nici dialogurile nu se leaga in vreun fel cu teme LGBT. In plus, Caitlin Kiernan e un excelent autor de mood si descrieri, care in banda desenata devin treaba graficianului asa ca mai toate calitatzile autoarei se pierd la acest transfer. De multe ori personajele citeaza din Johnny Cash pentru a accentua atmosfera southernic gothic, dar si asta suna cam fortzat.

Dupa fiecare capitol, graficianul enumera cateva trupe pe care le-a ascultat in timp ce desena capitolul, cam toate sunt hipstereli indie de la Pitchfork.

- plusuri: conditzii grafice destul de aratoase

- minusuri: poveste si personaje standard in heroic-horrorul modern

- recomandare: in nici un caz pentru fanii Kiernan, dar probabil merge pentru fanii The Dreaming, True Blood, Supernatural; fanii Hellblazer vor tolera, dar vor stramba din nas; probabil merge si la hipsterii care cocheteaza cu banda desenata horror fara a dori cu adevarat sa aprofundeze genul