Wednesday, December 12, 2012

Sfarsitul tragic al unui serial misto: Fear Itself



Neoficial, asta e sezonul 3 din Masters of Horror, unul din serialele mele favorite despre care am tot povestit in ultimii 5 ani, un proiect lansat de Mick Garris (regizorul a numeroase ecranizari de televiziune dupa Stephen King) in care acesta a invitat pe mai marii filmului horror (Carpenter, Miike, Landis, Argento dar si pe unii mai minori cand cei mari, precum Romero, n-au dat curs invitatziei) sa regizeze cate un episod pe sezon, cu sex si violentza fara limite, adesea ecranizate dupa altzi mai mari ai horrorului, de data asta din literatura (Lovecraft, Poe, Clive Barker, Lansdale), si tot adesea avand invitatzi actori cult care s-au consacrat in filme de gen.

Motivul pt care acest sezon are alt titlu e ca serialul a fost preluat de alta companie care a impus, pe langa schimbarea titlului, si cateva modificari mai nasoale: scurtarea episoadelor cu cate 10 minute, eliminarea nuditatii sexuale si potolirea efectelor speciale (manufacturate de cuplul Berger/Nicotero, liderii absoluti ai efectelor speciale necomputerizate - machiaje, prostetice etc.). Aceste compromisuri au ingropat serialul definitiv, mai ales dupa ce multzi din regizorii echipei originale au dezertat (din pacate cei mai importantzi - Hooper, Carpenter, Dante, Argento). Au ramas totusi Landis si Gordon dintre cei vechi, Anderson si Schmidt dintre tineri, si echipa a fost completata cu unii care au avut doar tangentzial treaba cu horrorul (regizoarea lui American Psycho, individu care a facut clipul Can't Touch This al lui MC Hammer(wtf!)) sau unii care s-au lansat recent (autorul catorva din filmele seriei Saw).

Serialul se straduie sa-si respecte blazonul dar sufera nasol inca de la primele episoade, chinuindu-se sa propuna orori fara sange si matze, ceea ce merge uneori (gen Blairwitch Project) dar nu e o chestie pe care te potzi baza pe termen lung. Uneori echipa gaseste metode (audio-vizuale) ingenioase de a sugera oribilitatzi fara sa arate prea mult sange (ex: canibali care fac o ciorba de costitze si o mananca hulpav) ori macar sa dea un simtz al tragicului horror. Dar treaba e pe ansamblu schioapa.

A, si mai e o chestie, probabil CEA MAI nasoala. Episoadele nu mai sunt ecranizari dupa autori celebri - majoritatea sunt scenarii originale ale unor ageamii, cateva sunt scrise de producatorul Mick Garris (care e un mediocru la capitolul asta) iar singurul autor relevant ecranizat nici macar n-are treaba cu horrorul, e Lewis Shiner, membru de baza al generatziei cyberpunk. Creca dincolo de toate lipsurile lui Fear Itself, de la calitatea scenariilor i s-a tras ingropaciunea.

Pana acum dedicam 2-3 articole fiecarui sezon dar prin asta o sa trec mai fusharit ca viatza e scurta, si nici n-o sa mai prezint episoadele in ordine, ci incep cu favoritele mele:

Episoadele faine

Skin and bones. Regizat de Larry Fessenden, un ilustru anonim adus sa umple locurile goale din echipa (mai exact locul lui Carpenter). De fapt e mai mult actor decat regizor, l-am vazut pe ici pe colo in rol de nebun sau drogat (l Sell the Dead, Session 9, Broken Flowers) dar n-am vazut nici un film facut de el. Surprinzator, face un episod mult mai bun decat cei consacratzi, dar cred ca meritele ii apartzin mai mult actorului principal, Doug Jones, celebru pentru a fi facut o intreaga cariera la Holywood fara sa-si arate fatza, caci mereu joaca roluri de monstru, zombie sau extraterestru (Pan's Labyrinth, Hellboy, Men in Black, Quarantine). Aici ii potzi vedea cat de cat fatza, doar dantura i-au inlocuit-o. Jones joaca rolul unui redneck care s-a ratacit in muntzi si a fost crezut mort dar intr-o buna zi s-a intors acasa un pic bolnav, recunoscand ca si-a mancat amicii cat a trait prin muntzi. Familia incearca sa treaca cu vederea aspectul, bucurandu-se ca macar s-a intors, insa prostul obicei de a manca oameni i-a ramas. Asta e unul din episoadele care reuseste sa fie horror doar prin fortza actorilor si a sugestiei.

Community. Alt episod reusit din partea unui regizor doar tangentzial legat de horror, Mary Harron. Ca si American Psycho (singurul ei film horror), reuseste sa se scoata fara efecte speciale si e mai degraba o metafora a capitalismului modern - un cuplu primeste credit pentru o locuintza intr-o comunitate foarte prietenoasa, dar uita sa citeasca clauzele din contract. Printre altele, sunt obligatzi sa faca un copil imediat ce s-au mutat in noua locuintza si sa il creasca in deplin acord cu "regulamentul comunitatzii". Episodul m-a marcat foarte puternic mai ales si mie mi s-a facut o oferta vag asemanatoare cand am incercat sa iau credit pentru un apartament intr-un complex rezidentzial francmasonic. Actorul guest star al episodului e Brandon Routh (noul Superman).

Family Man. Regizat de hong konghezul Ronny Yu, care dupa o stralucita cariera de filme cu karate la el acasa a venit la Hollywood unde incearca sa se infiltreze in nisha horror cu cateva sequeluri slabutze: ultimul episod din seria Chucky si mashupul Freddy vs. Jason. Surprinzator, episodul lui e ok, mai mult din cauza scenariului - un domn respectabil are un accident de mashina si e internat in acelasi salon cu un criminal psihopat. La trezire insa are loc un schimb de trupuri si domnul respectabil se chinuie sa scape de la puscarie si sa-i faca felul fostului sau trup onorabil, ceea ce pan la urma tot criminal il face asa ca ... hmm, o dilema morala interesanta.

Episoadele asa si-asa:

Eater. Regizat de Stuart Gordon (Reanimator, plus adaptarile dupa Poe si Lovecraft din sezoanele precedente), pare decis sa compenseze lipsa de sange si matze cu alte udori trupesti, cum ar fi saliva si transpiratzia, care nu au intrat inca in vizorul CNA. Intr-o noapte de iarna 3 militzieni fac de garda si pazesc un canibal notoriu inchis in arest. Canibalu insa scapa si ii mananca unu cate unu pe militzieni. Unu din militzieni e de fapt o gagica care toata viatza s-a chinuit sa lupte cu misoginismul si prejudecatzile colegilor ei politzisti, iar acuma trebe sa tzina pept unui barbat care vrea sa o manance. E o doza de haz si ironie in episod, dar cam putzin.

New Year's Day. Regizat de D.L.Bousman (cateva filme din seria Saw) e o poveste zombie decent facuta (atmosfera ok) dar prost scrisa, poanta de final fiind ingrozitoare. O gagica mahmura se trezeste dupa Revelion singura in apartament si realizeaza ca toata lumea s-a transformat in zombie. Tot episodu se chinuie sa ajunga la o amica ca sa-si dea seama ca si ea e zombie, iar filmu nu mai are chiar nici un sens in lumina acestei poante. Ma mai enerveaza si stilul regizorului, pe care l-am resimtzit si in Saw, cu tot felu de cut-uri rapide, gen videoclip MTV, din care nu intzelegi nimic.

Sacrifice. Regizat de Breck Eisner (recentul remake The Crazies, in rest munca de televiziune), e despre noi, romanii. O comunitate de romani fugitzi in America acu 100 de ani au dus un vampir cu ei si n-au mai stiut scapa de el, asa ca l-au tzinut intr-o groapa si l-au hranit sa nu o ia razna. Trei cocalari americani nimeresc in comunitatea cam parasita (mai sunt doar 3 tzaranci de-ale noastre care-i dau de mancare vampirului) si suspecteaza ca ceva nu e in regula. Tzarancile noastre nu stiu nici ele ce sa faca, ba sa-i arunce la vampir, ba sa-i salveze. Pana la urma nu e chiar o prostie, dar e un episod care avea mare nevoie de efecte speciale si violentza si se simte ca e castrat.

The Circle. Regizat de debutantul Eduardo Rodriguez (fiecare sezon Masters of Horror promoveaza un debutant). Creca e singurul episod care are la baza un material literar, o poveste a cyberpunkerului Lewis Shiner. Asta insa nu e deloc cyberpunk. Un scriitor se retrage la o cabana cu gagica si incepe sa traiasca pe viu un episod al unui roman horror scris de el insusi, in care cabana e atacata de niste zombie prin ale caror vene curge cerneala in loc de sange.

Episoadele nasoale

In sickness and in health. Regizat de John Landis (American Werewolf in London, plus inca 2 episoade Masters of Horror simpatice), care nici el n-are nevoie de efecte speciale caci continua sa mearga pe aceeasi directzie umoristica ca si in episoadele sale precedente. E despre o mireasa care in timpul gatelilor de nunta primeste un biletzel anonim care o avertizeaza ca mirele sau e un criminal in serie si tot episodu mireasa se macina cu chestia asta, iar sfarsitul e un nonsens.

Something with bite. Regizat de Ernest Dickerson, un alt sitcom cu un veterinar muscat de un varcolac care se transforma in varcolac si vaneaza un psihopat care omoara oameni dandu-se drept varcolac. In cursul investigatziei mai cunoaste si o familie de varcolaci, care erau parintzii varcolacului care l-a muscat. E o comedie cu varcolaci, adica.

Spooked. Regizat de Brad Anderson (Masinistu, Session 9, mare parte din serialul Fringe), un regizor care-mi place mult dar reuseste sa faca unul din cele mai nasol episod din tot serialul, cu nimeni altu decat Eric Roberts in rolul principal, al unui detectiv particular care filmeaza infidelitatzi pentru divortzuri. In timpul uneia dintre investigatzii, eroul vede niste fantome intr-o casa.

Chance. Regizat de John Dahl (un anonim, a facut episoade Dexter si True Blood). Un individ se cearta cu un anticar si il omoara, ocazie cu care sparge o oglinda magica din care iese o dublura a sa. In restul episodului se cearta cu dublura sa legat de ce sa faca cu cadavrul anticarului si in cursul dezbaterii mai face si alte victime.

The Spirit Box. Regizat de Rob Schmidt (Wrong Turn, plus un episod fainutz in Masters of Horror), cu oscariata Anna Kendrick (Up in the Air, Twilight) in rolul principal. Iarasi un episod facut de oameni cu pedigree care a iesit foarte stupid si simplist. Daca nu era facut acu catziva ani as fi zis ca e inspirat de tragedia de la Liceul Jean Monnet: o eleva are o aventura cu proful de sport si dupa ce se plictiseste de el are un accident si moare. Doua colege de-ale ei se apuca de spiritism sa obtzina de la moarta dovezi legate de faptul ca proful de sport are obiceiul sa se dea la elevele sale.

Echoes. Regizat de Rupert Wainwright, care nu stiu zau ce cauta aici, cea mai de seama realizare a sa fiind regia videoclipului Kentacidis a lui MC Hammer. De fapt o idee tot am, el e unul din parintzii genului numit "Hanna Montana horror": pe cand facea remakeul dupa The Fog a declarat ca el poate face filme horror fara efecte speciale si sange. Si cum acest sezon tocmai prin asta se evidentziaza, nu putea lipsi tocmai el. In episodul lui, un individ are viziuni cu o crima petrecuta cu 50 de ani in urma si trage concluzia ca el e reincarnarea criminalului.

Deci pana la urma lista de regizori e totusi rezonabila insa se simte marele lips al scenariilor de calitate si al taierilor drastice de buget. Desi echipa de efecte speciale e aceeasi, face eforturi majore sa se incadreze in noul rating de audientza al serialului. Ceea ce, in final, a fost fatal si a dus la oprirea definitiva a proiectului, tocmai cand horrorul incepea sa cunoasca un veritabil boom la televiziune (True Blood, Walking Dead etc.).

3 comments:

John Constantine said...
This comment has been removed by the author.
John Constantine said...

cred ca te-ar interesa asta: The ABCs of Death

http://www.youtube.com/watch?v=UFgrFENQ4oQ (red band trailer)
http://www.youtube.com/watch?v=cGnvTDqp-LY (green band trailer)
http://www.imdb.com/title/tt1935896/

krossfire said...

L-am amintit si eu. Despre Garris am ramas si eu cu aceeasi impresie: tipul e slabut, comparativ cu ce monstri sacri a avut pe langa el in sezoanele Masters of Horror.