Thursday, July 05, 2012

TIFF 2012 - part 2

Deci cum ziceam, am fost la TIFF, dar n-am stat mult asa ca unele din filmele festivalului a trebuit sa le caut pe DVDuri si sa ma rog de caprikorn, mama ranitzilor, sa ne uitam la ele pe televizorul ei gigantic, printre meciurile unui recent campionat european de blaturi.

Apropo, cu ocazia asta am realizat ca nu exista fotbalisti gay. Auzisem de unul prin anii 90, care s-a si sinucis intre timp din pricina presiunii psihologice de la vestiare, de la cornere, de la intrarile prin alunecare. De fapt asta e subiectul uneia din nuvelele mele horror aflata in pregatire, "Balada pentru fundash si orchestra". Dar despre alta discutam alta data, ca la cum merge treaba in Romania creca o sa ma doboare agentzii Stazi inainte sa apuc sa public asa ceva.

Revenind la TIFF, desi am stat doar 4 zile, tot am apucat sa-mi completez lista de vizionari la dimensiunile normale de 15-20 filme, cate apucam sa vad la fiecare editzie. Despre Iron Sky (de vazut), Killing Time al lui Piersic si Masks (ambele contra plictiselii) am vorbit data trecuta.

Alte filme din festival pe care le-am vazt (unele la festival, altele in ultimele doua saptamani) ar fi cam asea:

Filmele musai



Michael

Preferatul meu de la acest TIFF, e povestea de dragoste neimplinita dintre un pedofil austriac (tzara de dezaxatzi sexual, va jur) si victima sa, un pushti pe care il tzine inchis intr-un beci frumos mobilat si cu tot ce trebe (mai frumos decat unde traiesc eu). Relatzia dintre cei doi e ok dar umpic tensionata. Uneori copilu se imbolnaveste si pedofilu il trateaza cu leacuri babesti, alta data copilu vrea afara si pedofilu il scoate la plimbare desi se vede ca e nitzel crispat de idee, alta data copilu se simte singur si pedofilu da tarcoale pe la gradinitze sa-i faca rost de prieteni.

Cine a vazut genialul Dogtooth de acu catziva ani, o sa se bucure nespus de acest film care e la fel de subtil si monstruos si are cam acelasi stil taciturn in care se spun multe cu cuvinte putzine. Tensiunea filmului e maxima, in ciuda aparentzei de normalitate prin care eroul incearca sa-l spele pe creier pe copil convingandu-l ca asa merg lucrurile in viata asta, ca orice om trece prin chestia asta ca sa creasca mare si ca de vina-s parintzii.

Deci e un film care incearca pana la urma sa demonstreze ca relatziile pedofile sunt adesea consensuale, o teorie mai veche de-a mea pt care am fost catalogat drept monstru. Eram acuzat ca nu tzin cont de faptul ca copiii n-ar avea discernamant sau nu sunt suficient de dezvoltatzi la cap ca sa intzeleaga ce li se intampla. Parerea mea e ca potzi face astfel de afirmatzii doar dupa ce ai garantzia ca, prin contrast, adultzii au discernamant si sunt suficient de dezvoltatzi la cap sa intzeleaga ce li se intampla. Ori, datzi-mi voie sa ma indoiesc de asta, istoria recenta a Romaniei mi-o demonstreaza, atata viol consensual cat la noi n-am mai vazut nicaieri pe lume.




Tyrannosaur

Un film de dragoste intre doi scotzieni proletari ajunsi la buza disperarii: el e un vaduv alcoolic al carui nevasta obeza (poreclita Tyrannosaur) daduse coltzu recent, ea e o iehovista maltratata sexual de sotzul care o obliga sa-si bage sticle in ea (altfel om normal, cu frica de Dumnezeu). Filmul are o anumita retzeta in sensul ca la inceput ei doi nu se prea suporta, el pt ca ea cam exagereaza cu rugaciunile si invocarea Domnului, ea pt ca isi da seama ca nu e mare lucru e de capul lui, mai ales dupa ce vede cu ce fel de oameni iese la bere (in special cu un tampit care vrea sa deschida o gradina zoologica cu pantere roz, personajul meu favorit). Dar vrand nevrand singuratatea ii impinge unu in bratzele altuia, mai ales dupa o serie de evenimente mai nasoale din vietzile lor, adica nu doar nasoale, ci horror de-a dreptu, dar nu vreau sa dau spoilere caci e unul din filmele musai de vazut pe anul asta.


Cred ca e cel mai urat film de dragoste pe care l-am vazut in viatza mea, uratzenie la care contribuie toate lumea, in special actorii scotzieni excelentzi (si uratzi), in plus ma perpelesc dupa personaje britanice rurale cu accent thick si un pic duse cu pluta. Filmul e debutul regizoral al actorului Paddy Considine si toata lumea il lauda, pe buna dreptate.


Animal Kingdom

Thriller australian foarte bine tensionat, despre o familie de traficantzi de droguri care, dupa ce si-au facut mendrele ani la rand, incep un razboi personal cu politzia, razboi cam dezechilibrat caci sunt macelaritzi unu cate unu, militzienii bugetari fiind si ei cam la capatul rabdarii dupa niste taieri recente de salarii. Noroc ca e mare familia protagonistilor si au de unde muri. Insa nu e chiar atat de mare si ar fi bine ca situatzia sa se opreasca.

La un momendat mezinul familiei se imprieteneste cu politzistu jucat de Guy Pearce si cocheteaza cu ideea de a-si turna unchesii si a dezamorsa conflictul, insa bunica-sa, o baba ingrozitoare care-si pupa mereu fiii pe gura, se enerveaza si ii pune gand rau si de aici incepe un conflict psihologic excelent, bine punctat de muzica, regie si actori. Din nou avem personaje suburbane slinoase cu accent thick (de data asta australian), actori subtili si un scenariu cu dialoguri excelente. Am realizat pe aceasta cale ca se fac filme excelente in Australia dar ajung cam greu in atentzia noastra.

Filmele contra plictiselii

Beast

Danezul Christoffer Boe si-a adus cam toate filmele la TIFF de-a lungul anilor, iar de la succesul Reconstruction (probabil cel mai bun film de dragoste pe care l-am vazut), l-am urmarit in fiecare editzie. Dupa o serie de thrillere, anul asta Boe s-a intors la temele amoroase din Reconstruction, adicatelea gelozia si inselaciunea, cu un mic twist supranatural care metaforizeaza unele aspecte ale relatziilor de cuplu si casniciilor in special.

Nevasta unui gagiu il inseala (cu eroul din Reconstrucion), iar gagiul incornorat incepe sa aiba tot felu de simptome nasoale, ramanand gravid cu propria gelozie ce ia forma concreta a unui copil ce creste in pantecele sau. Nevasta inselacioasa are si ea niste simptome dubioase, cu cerneala curgandu-i din putza dupa ce are cate o aventura cu amantul. Filmul nu e la fel de aratos cum ma obisnuisem de la Boe, pare ca s-a lasat influentzat de stilul ametzit al lui Von Trier si nu mai are cromatica si muzica aia cool de alta data.




Yellow Sea

E al doilea film al unui regizor coreean al carui debut, Chaser, tot la TIFF l-am vazut si mi-a placut foarte mult. Acest film insa nu se ridica la inaltzimea debutului, desi ii are pe aceiasi doi actori principali in roluri misto. Cineva insa l-a laudat prea mult pe regizor pentru filmarile sale cu urmariri si cafteli superviolente asa ca in Yellow Sea individu cam abuzeaza de aceste aspecte, pana in halul in care plotul filmului se consuma destul de repede si mai ramane cam o ora jumate in care asistam doar la cafteli, topoare in crestetu capului, degete zdrobite, horcaituri si urmariri bine regizate, dar extrem de ostenitoare si care nu adauga nimic la tensiunea povestii, ba chiar o dilueaza intr-un mod nasol. Daca va amintitzi alt mare succes coreean de la TIFF, I saw the devil, asta e cam in acelasi ton dar parca mai lipsit de suspans ca de la un momendat totzi actorii seamana intre ei si nu mai stii cine pe cine a omorat.

Povestea incepe bine, cu un chinez disperat, care pentru un ban in plus se angajeaza sa mearga ilegal in Coreea de Sud sa omoare pe unu. Ajuns acolo, incepe sa monitorizeze activitatea zilnica a viitoarei victime, sa puna la punct un plan, insa planul se duce dracului cand eroul nimereste in mijlocul unui gangster war chinezo-coreean care acapareaza ultima ora si jumatate a filmului si il deviaza complet de pe drumul bun pe care incepuse. Ma folosesc de ocazie pt a recomanda inca o data debutul regizorului, Chaser.



Blind

Alt film coreean, care e de fapt o reclama de 2 ore la IPhone. Tot filmul auzi ringtonuri de Iphone iar o scena importanta se bazeaza exclusiv pe aplicatzia FaceTime, prin care un amic ii explica eroinei oarbe pe unde sa fuga sa nu o prinda un psihopat. Asadar eroina e o tanara oarba care e hartzuita de un serial killer dar se descurca ea cumva, caci e inconjurata de tot felu de gadgeturi care o ajuta sa-si depaseasca conditzia, in plus de cand si-a pierdut vederea i s-a dezvoltat mirosu si auzu, si mai are si un catzel gata mereu sa sara la gatu netrebnicilor. Si mai are Iphoneu de care pomeneam, care cam duce in spate tot filmu.

Ma bucur ca mi-am luat si eu Iphone, daca orbesc naibii pe-aici sper sa ma descurc la fel de bine ca eroina filmului. Din pacate sunt tot mai convins ca cinemaul coreean e doar un alt fel de Hollywood. Pe la inceputurile TIFFului lumea mergea la filmele coreene ca la filme de arta. O fosta gagica mi-a explicat ca ele ofera violentza asiatica de un nivel estetic aparte, care nu se compara cu mizeriile americane cu zombie la care ma uit eu. Yea right.


Klip 

E un film despre drama pitzipoancelor maneliste din Serbia si al doilea film sponsorizat de Apple de la aceasta editzie a TIFFului. In acest film Iphoneul e folosit de un cocalar sa-si filmeze gagica facandu-i sex oral, nu stiu daca Steve Jobs s-a gandit vreodata sa faca din asta un selling point.

Daca pe vremea cand va uitatzi pe pitzipoanca.org va intrebatzi ce-o fi in capu astora? iata ca s-a facut in sfarsit un film care analizeaza meandrele cerebrale ale acestor personaje tragice care, ca si zimbrii, dominau candva meleagurile romanesti, dar mai nou le potzi gasi mai mult prin rezervatzii. Cea mai mare parte din film e filmat chiar cu Iphoneul de o pitzipoanca care, pentru a mai uita de grijile de acasa si de cancerul tatalui sau, baga cu sete ecstasy si sex oral la chefurile cu manelistii liceului pe care il frecventeaza, chefuri care, dupa cateva beri, se mai si lasa cu cafteli nasoale si scrumiere sparte in cap. Filmul are meritul de a prezenta cat se poate de fidel realitatea liceeana a momentului prezent, pentru cei care isi mai inchipuie inca ca treaba sta cam ca in Beverly Hills. Regizoarea filmului e o sarboaica care a afirmat ca si-a propus sa reabiliteze ideea de sex oral, desi nu imi dau seama in ochii cui trebe reabilitata. Parca Patapievici avea ceva nemultzumiri legat de asta?




Shapito show (aka Chapiteau show).

Asta e un film rusesc de 3 ore jumate extrem de enervant pe ansamblu dar foarte funny in detalii. Face parte din retzeta filmelor puzzle (Magnolia, Crash, Amores Perros) in care piesele se aduna incet incet laolalta si dau noi interpretari unor scene care se repeta recurent. Spre deosebire de pomenitele titluri insa ii lipseste complet drama si buildupul, pare facut cam la bashcalie, din bucatzi aruncate una peste alta. Are cateva momente excelente, cam departate intre ele din pacate.

Primul segment e despre un blogger care are un blind-date ratat cu o bloggeritza cu sani mai mici decat el, al doilea e cu un grup de surzi care merg impreuna la plaja si unul dintre ei incearca sa se integreze in lumea normala, al treilea am uitat cu ce e ca am adormit, iar ultimul segment e cu ceva chitarist plagiator care vrea sa demitizeze notziunea de originalitate. Vizionari rusii astia, ce sa zic. Astia se aduna totzi la un bar care ia foc si filmul e in principiu despre cum ajung ei la baru ala, cum li se intersecteaza drumurile. Oboseala cumplita din ultima zi m-a impiedicat sa ma bucur cum se cuvine de el, dar nici filmul nu e tocmai bine inchegat asa ca, desi a primit premiul juriului de la TIFF, il recomand cu retzinere.




Snowtown 

Film australian brutal bazat pe fapte reale. Un grup de rednecksi homofobi se razbuna pe un pedofil localnic dar cu ocazia asta deprind si gustul violentzei impotriva homosexualilor si incep o campanie de macelarire a tot ce inseamna sau are legatura cu poofterii din zona. La un moment dat filmul aluneca in torture movie ceea ce, coroborat cu faptele reale ce stau la baza filmului, il face deosebit de anti-entertaining. In plus e si excesiv de lung si cu prea multe personaje pe care nu le mai distingi una de alta de la o vreme.

Muzica si regia sunt faine, filmul are stil, dar nu il recomand cu caldura, ci cu raceala. Uitandu-ma pe IMDB am realizat ca doar 2 personaje din filmul asta sunt jucate de actori, restul sunt oameni de pe strada, fara dintzi, uratzi, vai de capu lor, ceea ce contribuie la senzatzia de film mizerabilist, care arata ca un reportaj din gara Burdujeni-Suceava, de la stirile de la ora 5.



Mr. Lazhar

Un fel de Dead Poet's Society francofon si foarte sec, mixat cu iranianul A Separation de anul trecut. A fost nominalizat si la Oscar pt film strain. Lazhar e un algerian fugit in Canada de abuzurile guvernului, cam cum am facut si eu si in curand voi totzi. Ajuns in tzarile civilizate, tot ca si mine, se angajeaza invatzator in locul unei invatzatoare care se spanzurase in clasa cu o zi inainte. Pe motivul asta e mare agitatzie prin scoala si copiii sunt tratatzi cu manusi, sa nu ramana marcatzi de eveniment.

Lazhar incearca si el sa isi aduca contributzia sa motivatzionala insa sistemul nu prea aproba metodele sale oneste si neortodoxe. Contribuie si faptul ca la el in tzara era obisnuit sa mai dea si cate o scatoalca peste ceafa pustilor mai galagiosi, in timp ce in Canada daca il atingi pe unu cu degetu esti automat suspectat de pedofilie. Filmul are in comun cu A Separation povestea tacita, nespusa, din spatele evenimentelor, faptul ca lumea din care vine eroul nu e chiar la fel cu cea in care vrea sa se integreze, desi si algerienii si canadienii vorbesc franceza. Insa nu chiar aceeasi franceza, Lazhar o prefera pe cea a lui Balzac, considerata de elevii sai arhaica. Din pacate, spre deosebire de A Separation, in filmu asta nu se intampla mai nimic, e doar talk show, cu proful asta incercand sa devina simpatic elevilor sai, un subiect care ma intereseaza tot mai putzin. Domle, bataia e rupta din rai, asa am invatzat eu la scoala, pe vremea cand inca nu se inventase pedofilia.



Oslo 31 August

Marele premiant de la TIFF a fost un film norvegian al unui norvegian pe nume Joachim Trier (nici o legatura cu Lars) care a mai avut succes la TIFFurile trecute, desi eu nu i-am remarcat filmele. Nici pe asta nu l-am prea remarcat, adica e frumos nimic de zis, dar are un personaj antipatic care se vaicareste toata ziua ca inainte sa inceapa filmu era dependent de heroina iar acu, desi s-a curatzat la vene, nu prea mai vede sens la viatza si nici de gagici nu prea mai ii arde. Are el cateva contacte omenesti cu diversi oameni care se uita la el kiorâsh, inclusiv o tentativa de interviu la un job unde e intrebat de ce nu si-a trecut dependentza de droguri in CV.

Filmul e tras in jos de eroul antipatic pe care ai impresia ca regizorul incearca sa-l propuna de erou pe bune, comparandu-l cu saracia vietzii personajelor din jurul sau care mai au copii, mai au o treaba de facut, mai un rost, nu-s pusi chiar degeaba pe Pamantu asta. Nu imi prea plac chemarile astea la anarhie, adica imi plac dar sa fie nihiliste si punk, nu din astea hipsteresti cu suflete neintzelese care driftuie printre oameni ai muncii ca mine si ca tine. Insa filmul e profi, placut la vaz si la auz.

The Hunter

Inca un film din sectiunea dedicata cinema-ului australian, sectiunea pe care am urmarit-o cel mai fidel la TIFFu asta, distrandu-ma de faptul ca lumea inca le mai confunda cu filmele americane, doar pt ca-s vorbite tot in engleza.

In The Hunter, Willem Dafoe e angajat sa vaneze ultimul exemplar de tigru tasmanian, banuit a bantui padurile Tasmaniei, in ciuda faptului ca specia e declarata oficial starpita inca de acu 80 de ani. Datorita faptului ca starpirea a fost de data destul de recenta, exista poze si filmari cu ultimele exemplare si chiar exemplare impaiate de la care s-a luat ADN pentru o tentativa de clonare. De fapt chiar in slujba acestui proiect lucreaza si Willem Dafoe in acest film, ecranizat dupa un roman al australiencei Julia Leigh.

Filmul arata foarte bine, cu peisaje salbatice parca de pe alta planeta, ceea ce mai compenseaza din lentoarea si simplitatea povestii, in care Willem Dafoe incepe sa fie hartzuit de localnicii care il cred ecoterorist si de corporatzia care il banuie a avea sentimente mai deosebite fatza de animalul pe care ar trebui sa-l vaneze. Deci e un thriller cam lipsit de thrilluri, dar care te face sa te gandesti cu oarecare nacaz in suflet la ideea de extinctzie totala. Iar cand te uitzi la filmuletzele alea cu ultimele exemplare flamanzind intr-o gradina zoologica ca evreii la Auschwitz tzi se rupe sufletu si te face sa te gandesti la ziua cand oamenii vor suferi o soarta similara. Dupa ce balaurienii or peshtilienii lui Lorin Fortuna vor pune stapanire pe planeta, ca pe Romania au pus deja.

Deci cam asta e raportul TIFFului de anu asta.

Pe ansamblu n-am prins la fel de multe filme bune ca in altzi ani, pt ca m-am uitat la ce am apucat/gasit si nu la ce am vrut. Dar nici filme proaste n-am prins, aproape tot ce am insirat in aceasta dare de seama, sunt filme cam de 3 stele. Iron Sky a iesit in evidentza prin statutul sau de eveniment, Shame, Hugo si Headhunters sunt excelente dar le vazusem, iar Michael, Tyrannosaur si Animal Kingdom sunt faine dar nici unul nu e filmul de fortza care a marcat aproape fiecare editzie a TIFFului de pana acum (Ten Canoes, Bothersome Man, Taxidermia, Antichrist, Balada Triste de Trompetta, Kontroll, Save the Green Planet etc.). Am ratat cateva filme pe care as fi vrut sa le vad, Tabu, Gut si Without, sa-mi zicetzi careva daca le-ati vazut.

Dupa prostul obicei pe care mi l-am facut, am evitat documentarele si la editia asta, desi se pare ca au fost mult mai bune decat filmele normale. De fapt am observat deja de cativa ani ca documentarele de la TIFF sunt aproape intotdeauna nominalizate pe la Oscaruri sau alte mari premii in anul care vine. Dar nu stiu cum se face ca nu reusesc sa ma mobilizez sa ma duc la ele, e de vina ideea ca nu-mi prea plac filmele bazate pe fapte adevarate. Am reusit insa sa trec peste un alt hop psihologic, cel cu scurt metrajele care, cum pomeneam si data trecuta, sunt in general musai de vazut la orice editzie a TIFFului.

4 comments:

Dan Batovici said...

Lovely.

Cosmina said...

Nu pot sa cred cate filme nu am vazut. Chiar ma gandeam la ce sa ma mai uit zilele care vin :)Multumesc de recomandari

Alien said...

Mr, nu te duci la documentare pentru ca ai ramas cu traume de la Teleenciclopedia si alte mizerii care au lasat un feeling cum ca documentarele is chestiile alea boring, vorbite pe fundal. Sau chestiile alea, tot boring, care iti scot ochii cu lucruri naspa care se intampla in lume. Wrong.

Apoi sa stii ca am vb mai demult cu un nene care e prof universitar si stie despre pedofilie si pe langa ca unele relatii is consensuale, a mai zis si ca nu toate is daunatoare pentru "al mic". insa, pedofilul nu discerne si nu poate decide pentru cine'i rau si pentru cine nu'i, si aici apar problemele. Am scris un articol despre asta si e un subiect deprimant in the end, probabil cel mai dificil subiect de dezbatut public si si de scris despre, pentru ca nimeni nu e dispus sa "inteleaga" (si pe buna dreptate) iar pe de alta parte procentul de pedofili e mult mai mare decat se crede si majoritatea nu ies from za closet pentru ca daca o fac, acolo se cam termina viata lor. Asa ca cei cunoscuti sunt si cei care ajung sa nu se mai controleze...

Anonymous said...

Salut! De fapt, chiar m-a extaziat Woman In Black, atat cartea cat si filmul vechi - unul dintre putinele filme care m-au speriat pur si simplu.
La cel nou nu m-am dus (desi bineinteles sunt fan Hammer) pt ca nici trailerul nici actorul nu mi s-au parut a face dreptate cartii, insa, daca tu zici ca atmosfera e reusita, o sa ii dau o sansa.
Mersi de pont:)
- Oliviu Craznic