Sunday, May 27, 2012

Ce-mi doresti tu mie, dulce Romanie?




Dupa 6 luni de exil, ma prapadeam de dor de Romania asa ca am dat o fuga pana la Bucuresti. M-am saturat de occidentalii astia frigizi ziua si perversi noaptea, de filmele lor dublate, de natzionalismul imperialist, de faptul ca toate small talkurile lor sunt despre politica, business si speed dating, de concertele cu public care sta cu bratzele incrucisate in timp ce trupele se chinuie sa ii distreze, sa le smulga macar un twitch facial, de absentza desavarsita a simtzului umorului si a unui minim de sentimentalism naiv dar bine intentzionat. Am inceput sa-l intzeleg pe Noica si opiniile lui despre sufletul romanesc. Ma enervase la vremea cand il citisem si credeam ca nu face decat sa caute scuze romanilor pentru deshantzarea si lipsa de viziune cu care pun la cale orice proiect, cu care improvizeaza, pentru trairea (geo)statzionara de popor pasiv infratzit cu natura, pentru atitudinea de "be water my friend", ca sa-l citez pe Bruce Lee (o fi fost vreodata citat in aceeasi fraza cu Noica? s-or fi influentzat cei doi? cred ca ar fi un bun inceput de doctorat).

Sufletul a inceput sa imi tresara inca de pe avion cand am auzit primele franturi de romaneasca, inima mi s-a umplut brusc de doina si dor. Femeile au devenit dintrodat' mai frumoase pe drumul dinspre aeroportul lor pana pe cel din Otopeni, o transformare pe care am mai sesizat-o atat de acut demult, la un zbor Londra - Budapesta. Am reusit sa intru si eu in vorba cu oameni, sa ma aud vorbind romaneste dupa atata vreme. Noroc cu expatriata caprikorn ca imi mai da shansa sa imi exersez limba paterna, altfel probabil as patzi ca Raducioiu cand s-a dus sa joace fotbal in Italia. Se zice ca pana la 7 ani copiii pot invatza cate limbi vor ca nu li se amesteca in cap, dar de la o varsta fiecare cuvant nou pe care il invetzi inlocuieste altul care dispare din creier. De exemplu ieri cand am castigat la o tombola bilete pentru concertul Eyehategod nu imi mai aminteam cuvantul "tombola". Mi l-am amintit azi dimineatza, dar probabil ca sa fac asta a trebuit sa uit alt cuvant. Nu stiu care, evident.

Revenind, am aterizat la Bucuresti cu multa emotzie in suflet, dar emotzia mi-a fost retezata scurt cand primii 3 oameni cu care am luat contact pe taramul romanesc au reusit sa ma readuca cu picioarele pe Pamant si sa-mi reaminteasca in cel mai brutal mod cu putintza de ce m-am carat.

Primul a fost taximetristu pe a carui usha  scria 1,39 Lei/Km si cand am ajuns la destinatzie a incercat sa ma convinga ca e de fapt 7,39, ca coditza de la cifra 1 e de fapt orizontala si nu inclinata. "Da ma, dar e cam scurta, asta e cifra unu toata ziua", am incercat sa-i explic. "Stai ashea, baiete, uite daca tzin portiera ashea se vede clar ca ie shepte toata ziua". "Iesti dă belea, omule", i-am zis, incercand sa comunic pe limba lui, "ie clar ca ie unu"."Nu, domle, ie shepte ca la sheptica, deci 1 milion jumate va costa, fara suparare".

Al doilea a fost ala de la hotel (un fel de "apartament" cu regim hotelier) care s-a facut verde cand i-am zis ca am nevoie de factura sa decontez. A tot incercat sa-mi explice ca nu stie daca poate, daca are rost etc. Noroc ca mi-a trecut prin cap sa-l intreb, nu mi s-a intamplat in viatza mea sa trebuiasca sa fac eu presiuni ca sa-mi primesc factura.

Dupa aia m-am dus si eu in Lipscani sa bag niste beri cu Sake si era o ploaie oribila si se revarsau toate apele pe strazi. Am fugit repede la taxiuri, uitandu-ma grijuliu sa fie coditza de la 1 suficient de scurta si inclinata, insa niciunu n-a vrut sa ma ia ca a zis ca e prea aproape. Am incercat sa-i explic ca probabil de aia are tarif de pornire, da n-am avut cu cine. Am zis ca-i platesc dublu, a zis ca nu, ca cvadruplu, ori stau in ploaie. Am zis ca o fi magar taximetristu dar dupa ce am luat la rand vreo 10 am observat ca asta e comportament general, se holbau totzi la mine prin gemuletz de acolo din taxiurile lor caldutze, cum ma prelingeam pe langa portierele lor in timp ce ma umflam cu apa de la ploaie, si ranjeau cu satisfactzie de popor pasiv, acomodat cu sentimentul vesniciei.

Dar cele mai sinistre mi s-au parut afishele electorale, nishte politicieni grizonatzi ma scrutau ca niste actori de kiddie porn uitandu-se la victimele lor. Nici nu-i cunosc pe indivizi, l-am recunoscut doar pe Becali, rosu de furie si amenintzand ca da cu Crucea si ca ne va obliga sa ne schimbam joburile la maxim 10 etape. Cel mai sinistru era unu cu un slogan de genu "Las ca fac eu curatzenie!". Ma asteptam sa vad pe partea ailalta a panoului o continuare de genul "afara cu jidanii si poponarii", insa era un alt slogan, ceva despre maturi si aspiratoare. Ma rog, poate era o metafora. Mi s-a parut mie sau era si un panou cu Gina Pistol? Ar fi tare sa iasa Gina Pistol presedinte, ori macar primaritza.

Oricum, sunt ingrijorat de ce se vede la orizontul respectiv. Ma astept oricand sa aud ca Basescu sau Ponta se targuiesc cu aia de la FMI pe seama faptului ca cutare cifra din contractul de imprumuturi era 7 si nu 1, daca tzii portiera un pic mai ashea. Cum ma plimbam eu prin Lipscani si vedeam halu in care poate ajunge Bucurestiul dupa juma de ora de ploaie, mi-am amintit o vorba a maestrului Jackie Chan: "when people walk through the city, they usually see buildings; when I walk on the streets, I see opportunities for mayhem".

P.S.Urmatoarea vizita in Romania va fi la Cluj la TIFF.


Sunday, May 20, 2012

Doua seriale FRESH



Game of Thrones

Pana la urma am decis ca-s prea groase cartzile lu GRRMartin pt varsta mea inaintata. Ma rog, nu e doar varsta, si cu Dune si cu Fundatia m-am oprit pe la jumatate cand eram tanar. In plus mi-e ciuda pe astia care o tot dau cu Martin in sus si Martin in jos si acu 20 de ani cand le recomandam prozele lui Martin imi ziceau sa ma duc de-acolo cu SFurile mele. Oricat de cool ar fi romanele astea pana la urma orice ciclu de dimensiunile astea isi overstay its welcome iar daca mai si crapa autorul pe drum si ii preia munca vreun nepot sau femeie de serviciu care-i gaseste manuscrise prin sertare, se duce totu dreaq.

Cu asta vreau sa zic ca pt mine GRR Martin nu e autor de fantasy, ci de SF si horror. Toata maiestria lui se gaseste in concentratzii maxime in vreo cateva nuvele, iar ce face cu romanele astea e doar showing off, ca si Stephen King cu Dark Tower.

Asa ca am luat-o pe scurtatura si ma uit la serialul HBO care pare destul de destept, nu stiu cat de fidel, dar pare strans legat de cartzi. Probabil succesul ciclului (si al serialului) se datoreaza elementului realist introdus in fantasy, adica un fel de contradictzie in termeni promovata de antitolkienisti de la Moorcock incoace. Moorcock a fost printre primii care s-au revoltat fatza de sablonul de basm extins folosit de Tolkien si a zis ca domle, fantasyul eroic nu e destul de eroic daca n-are sex, sange si personaje unsuroase.

Imi amintesc si acuma cat de tare m-am oripilat in copilarie citind cateva volume din 1001 de noptzi pe care bibliotecara mi le dadea drept cartzi pt copii si prin ele gaseam zombie, scene de sex, castrari de eunuci si naiba mai stie ce. Tin minte ca unuia ii legasera oole cu o franghie si au pus un cal sa i le smulga. Nu mai vorbesc de Biblie si Gilgamesh. De aia nu pot sa intzeleg cand anume genul heroic fantasy a devenit unul pentru copii, asa cum e perceput acum de oamenii seriosi. Sigur n-a fost Tolkien de vina, treaba era deja stricata la finele secolului 19.

Deci meritul principal al lui Martin e de a readuce fantasyul eroic in lumea adultzilor si chiar in lumea mainstream caci, daca esti un pic atent, nu sunt prea multe chestii fantastice in ciclul asta. Cel putzin in primul sezon al serialului avem de a face cu un fel de Neamu Shoimarestilor cu unele aluzii la posibilitatzi fantastice si geografia nepamanteana a locurilor (o vreme am fost convins ca povestea e despre caftelile dintre englezi si francezi, apoi am realizat ca probabil se intampla pe alta planeta).

Nu stiu daca are rost sa comentez mai mult despre acest serial, am auzit ca totzi cocalarii l-au vazut si eu sunt printre ultimii. Printre actori se numara Boromir (ales probabil strategic, sa creada fraierii ca e continuare la Lord of the Rings), Peter Dinklage in rolul unui cavaler pitic cu putza mare (la fel de genial ca in Nip Tuck si oriunde a mai jucat), Conan Barbaru (din nou, cam prea epilat pentru personajul jucat) si o multzime de gagici medievale focoase.

Daca totusi n-atzi auzit de filmu asta, aflatzi ca e despre shuste, cafteli si tarcoli parlamentare de la curtea medievala a unui rege a carui nevasta a facut un copil cu propriul ei frate (asta cred ca e principalul element SF). Cei 2 fratzi incestuosi complotesc sa-l dea jos pe rege si sa-l puna in loc pe fiul lor cu care, astea fiindu-le apucaturile, ma tem ca vor face un threesome in sezonul urmator (ce mai conteaza acuma ca e si minor, al nostru e). Al doilea element fantasy sunt niste oua de dragon cu care umbla o gagica tot sezonu fara sa faca nimic cu ele. Iar al treilea e o regina nebuna care isi alapteaza fiul adolescent. Ma rog, povestea se complica mult, cu itze homeriene, dumasiene si shakespeariene, ideea e ca ai la ce te uita chiar daca urasti fara discernmanat literatura fantasy.

P.S. Imi amintesc ca citisem mai demult pe blogul lui Dragos Butuzea cum se plangea ca lumea e tot mai fascinata de "povesti" si in exemplificare ii baga in aceeasi oala pe Twilight, Harry Potter si GRR Martin. Inca incerc sa imi dau seama cum s-a gandit cand a zis asta.



American Horror Story

Cine a urmarit blogul asta stie ca Nip Tuck a fost unul din serialele mele favorite si singurul serial cu doctori pe care il apreciez. Cand am auzit ca creatorul Ryan Murphy si-a pus in gand sa dea drumul unui serial horror, m-am excitat instantaneu.

Ca si A Game of Thrones, are deocamdata un singur sezon si a primit recent aprobari pentru al doilea. Spre deosebire de A Game of Thrones, se pare ca sezoanele nu vor avea legatura intre ele, intentzia este de a face un serial-antologie, un format excelent pentru horror, care a mai fost testat cu precedente ocazii (Masters of Horror, Twilight Zone) insa aici o poveste se intinde pe un sezon intreg, nu doar pe un episod. Cica noul sezon, chiar daca va avea multzi dintre aceiasi actori, va avea o cu totul alta poveste si alte personaje. Idee excelenta, zic eu.

Am fost un pic neplacut surprins sa aflu ca pentru primul sezon s-a optat pentru cliseul casei bantuite, una din cele mai obosite retzete in horror. Primele 2 episoade m-au dezumflat si mai mult, n-am intzeles mai nimic din ele si mi s-au parut extrem de imprastiate si cu prea multe personaje aruncate dintr-o data pe ecran. Lucrurile se indreapta insa de la episoadele 3-4 si serialul cade pana la urma in picioare.

Povestea pare o versiune mai dezvoltata a Shiningului lui Stephen King deci, repet, e plin de clisee, dar are si multe inovatzii-surpriza date in special de aducerea povestii in zilele noastre si punerea in discutzie a unor teme actuale. Avem fantome gay (personaje excelente, unul jucat de Zachary Quinto din Heroes/noul Star Trek), avem adolescentzi-zombie impuscatzi in liceele americane, pe Jessica Lange intr-un rol excelent de baba nimfomana, sora mai mica a Verei Farmiga in rolul unei adolescente indragostite de diavol si, cel mai cool, un diavol imbracat in latex care cum te prinde cum te....in fine.

Realizatorii serialului stapanesc foarte bine elementele stilistice: settingul gotic, structura de mystery story revelata treptat (dupa stilul serialului Lost), cateva sperieturi de calitate si un generic excelent fac ca pana la urma proiectul sa fie un succes pentru amatorii de horror. Din pacate genul asta de seriale nu au o viatza prea lunga, insa ma bucur ca macar o sa avem si un sezon 2. Se stie ca sezonul 2 e testul adevarat pentru orice serial, primul fiind mult mai afectat de compromisuri.

Saturday, May 12, 2012

Activitatzi culturale


Itzi dai seama ca lumea nu mai e ce era cand prietenii prefera sa mearga la un gay party decat la un concert grindcore cu o trupa care se numeste Onanizer si cand amicii homofobi decid sa-si exploreze sexualitatea cu fostii colegi de banca din liceu pe care nu i-au vazut de 10 ani. Bine ca nu mai sunt la Cluj, sa simt cum se uita pretenii de altadata la mine ca la o bucata de carne.

Dar problema asta e pt ca la Cluj lumile astea sunt fundamental disjuncte - n-ai prinde un poofter la un concert metal nici sa-l tai (insa-s pline balcoanele de la opera de ei si totzi asculta Lady Gaga) si n-ai prinde un metalist in barurile gay nici tarat in lantzuri (decat poate fanii Manowar, pe care tot timpu i-am perceput drept homoerotici).

Aci in Occident lumile astea insa s-au impacat demult. Muzica gotica a devenit esentzialmente homo si chiar death metalul a inceput sa-si deschida baierele spre interoperabilitate culturala.  Potzi merge la un concert Killing Joke, cum am fost eu acu 2 saptamani, si sa fii piscat de fund de un ochelarist care-tzi ofera o bere. Asa ceva nu exista in Romania.
 
Sa va povestesc insa un eveniment cultural de acu o luna, pe care am uitat sa-l prezint la data respectiva, mai exact n-am avut vreme:

Pentru ca de Pastele catolic nu s-a obosit nimeni sa-mi zica Christos a-nviat, am decis ca de Pastele ortodox sa ma razbun si sa merg in noaptea de Inviere la balul satanistilor de la Viena. Despre BlutRot 666 se zice ca e cea mai mare petrecere Dark Alternative din Europa. Unii ar putea considera ca e cea mai mare petrecere Indie din Europa, daca termenul "Indie" nu ar fi fost sterpelit deja de hipsteri si de rockerii iehovisti din Anglia (si preluat apoi fara discernamant de tineretul clujean).

Evenimentul a avut loc intre Inviere si Inaltzare (conform calendarului catolic), in noaptea Invierii (conform celui ortodox) si in noaptea in care se implineau 2 ani de la moartea lui Peter Steele (conform fanilor Type O Negative). Locatzia e o berarie comparabila cu palatul Schonbrunn, doar ca in loc sa fie o ocazie de vizitat WCurile imperiale, aici treaba e organizata pe cateva etaje in cadrul incintei unei berarii. Etajul 1 e dedicat rockului in general, etajul 2 muzicii electro-goth, etajul 3 metalului extrem iar etajul 4 cabaretului steampunk, prezentarilor de moda fetish si stripteaseului gotic. Din nou am avut problema dresscodeului pt ca oricat mi-as dori nu reusesc sa-mi dau seama de unde-si cumpara astia toata logistica necesara sa se imbrace in vampiri, varcolaci si pilotzi de dirijabile.


Am fost putzin stresat de ideea ca eventualii ortodocsi fundamentalisti ar putea veni cu lumanarile de la Inviere sa dea foc institutziei, dar pe ansamblu seara a trecut fara incidente.

Aspectele pozitive ale evenimentului ar fi:
  • soundul excelent si impartzirea pe etaje cu muzica diferita;
  • dresscodeul si costumele, de la grotesc-complicate la extrem de sexy, de la cabaret-style la sado-maso style;
  • dansatoarele la bara, e prima data cand vad asa ceva pe muzica buna (Rob Zombie sau Nine Inch Nails), un alt concept care asteapta sa fie inventat in Romania.
Aspectele negative ar fi:
  • Faptul ca, cu exceptzia etajului de cabaret gotic muzica n-a fost prea diversa: in toate salile s-a abuzat de Rammstein, iar piese Metallica, Iron Maiden, System of a Down s-au repetat suparator de mult. Ma asteptam ca playlistul sa fie semnificativ diferit (mai bogat, mai divers) decat la partyurile rock romanesti, unde romanii sunt fixatzi pe cateva piese din anii 80-90 si cateva hituri hispteresti recente, insa se pare ca fenomenul e mai general. Nici macar pe etajul de metal extrem n-am prea auzit metal extrem, ca lumea tot Rammstein si Metallica cerea;
  • Bauturile f.scumpe, cu pretzuri de club;
  • Austriecele sunt cam nasoale, cu 2 clase sub romancele (nu mai vorbesc de unguroancele) noastre;
  • Lumea e cam prea sobra pentru genul asta de party, care ma asteptam sa fie unul extrem de decadent, cam ca la seratele de ceai ale lui Aleister Crowley. Adica in afara ca se imbraca in tot felu de ciudatzenii, lumea e disciplinata si nici macar nu fluiera la dansatoarele de la bara. Am auzit ca la Viena lumea e obisnuita sa se culce devreme asa ca nu se prea intind cu chefurile, lumea a plecat acasa cam deodata cu ortodocsii de la slujba de Inviere. Probabil asta explica si de ce la ei lucrurile functioneaza iar la noi totul e o tragicomedie isterica. Nu-s insa sigur care varianta o prefer, tre sa se gaseasca un echilibru undeva, dar nici romanii, nici austriecii nu l-au gasit. Astia sunt extrem de constipatzi si formali la suprafatza si extrem de perversi pe dedesubt. Nu ma mir ca a scris Elfriede Jelinek ce a scris despre ei, abia acu intzeleg de ce si-a meritat Nobelu. Si de ce astia n-au mai dat de la Mozart incoace altzi cantaretzi decat Falco si Pungent Stench.



Pe ansamblu a fost o petrecere ok care a adunat cam totzi freakshii din Europa centrala, inclusiv subsemnatul care m-am simtzit in sfarsit mai in apele mele dupa dresajul corporatist la care sunt supus de cand am plecat din tzara. Ce ma intristeaza totusi e ca lumea (inclusiv freaksii astia) nu prea vrea sa vorbeasca cu mine din momentul in care le destainui ca-s roman. Mama mi-a sugerat sa ma dau drept ungur de-aici incolo, sa vad daca sesizez o diferentza. Al doilea motiv de tristetze e ca, daca in Romania eram doctor in benzi desenate, stoner rock, zombie (si mai nou jazz), aici nimeni nu da doi bani pe mine. Ma simt ca Charlie Chaplin cand s-a dus la un concurs de Chaplin impersonators si a iesit pe locu 3. Dar ma voi infiltra eu si mai discutam dupa aia.

Asa, sa nu uit sa pomenesc si ultimele concerte pe care le-am mai vazut:

Die Apocalyptischen Reiter, unul din cele mai naspa concerte pe care le-am vazut pe aici, o trupa care imita ba pe Rammstein, ba pe In Extremo, cu un vocal imbracat in lederhosen si nimic pe dedesubt, incat lasa sa ii iasa parul imens de pe piept printre bretelele lederhosenului. Ascultasem 2 albume pe vremuri si am zis hai sa vad cum se comporta dar nu stiu de ce nu mi-a priit deloc. Nu mi se pare normal sa alcatuiesti o trupa din tipi imbracatzi in costum popular (asta e lederhosenu la ei, nu?), tipi imbracatzi in latex si cu o bila de cauciuc in gura si 2 metalisti cu plete care baga solouri maiestuoase de chitara. Poate e de vina tot educatzia intoleranta de la Cluj, dar chiar si cand amesteci lucrurile in halu asta tre sa fie o urma de armonie, de racordare intre curbe si unghiuri. Mi s-a parut si extrem de scazut volumul concertului, ori am surzit eu cu totul.

Alt concert cu volumul extrem de scazut a fost Killing Joke, legenda britanica despre care ziceam in cronica de acu 2 ani ca sunt niste old farts. Atunci ma exprimam metaforic, acum am realizat ca exact asta sunt, incredibil cat de zbarcitzi pot sa fie oamenii astia si cat de lipsitzi de energie, aspect potentzat din nou de volumul scazut al sunetului (faptul ca s-a intamplat de 2 ori consecutiv m-a facut sa imi pun problema surzeniei mele personale, dar totusi nu e normal sa auzi oamenii de langa tine vorbind in timpul unui concert metal).

Corrosion of Conformity cu Black Cobra si Zoroaster in deschidere. Ultimele doua sunt trupe post-metal axate pe galagie si lipsite de idei, Corrosion of Conformity a fost o mare sperantza acu 20 de ani, cand erau vazutzi cam in aceeasi liga cu Metallica, dar incet incet s-au stins iar acum s-au relansat in format de trio cu un album destul mishto, dar fara vocalul sharmant care le-a deschis portzile spre MTV. Noul album e mult mai brut si imbina tendintzele stoner rock mai recente ale trupei cu inceputurile lor punk. Imi place albumul, iar concertul a fost si el simpatic.

In schimb unul din concertele cele mai reusite pe care le-am vazut aici a fost unul din care nu ascultasem inainte nici una din trupele participante si m-am bagat la el doar ca sa-mi treaca depresia care ma apuca pe la 6 seara in fiecare zi. Asa s-a facut ca i-am vazut pe stonerii italieni Black Rainbows (foarte rock'n'roll si dansant), pe space rockerii californieni Farflung (un space rock startrekist decorat cu multe efecte Moog) si Ancestors, un fel de epigoni Neurosis ceva mai melodiosi, fara a aluneca insa in plictisul post-rock la mare moda in zilele noastre. Desi am fost doar vreo 10 insi la concert, a fost prima data de cand sunt venit aici cand m-am simtzit ca acasa.



Tot cam 10 insi am fost si la Junius, un grup de rock creshtin pe care sper ca l-atzi remarcat in topurile mele de final de an, au scos un album minunat anul trecut. Trupa e mai mica decat ma asteptam, adica erau disperatzi sa bea bere cu fanii, sa ne implice in discutii despre Dumnezeu s.a.m.d. De cele mai multe ori sunt incantat cand membrii unei trupe imi dau atentzie dar de data asta am ramas cu impresia ca ei aveau nevoie mai mare de atentzie decat mine. Erau si venitzi de la mama dracului din America. Oricum, ascultatzi-le albumul excelent.

Inchei cu cel mai bun concert pe care l-am vazut de cand sunt aici, insa de data asta cu sala plina la refuz si duhnind a marijuana. E vorba de grupul de doom tibetan (?)  Om, unul din cele mai originale nume aparute in rockul ultimilor 10 ani. Desprinsi din pionierii stoner rock Sleep (trupa pe care o imita Egocentrics ai nostri), Om au inventat o bizarerie de muzica metal cantat doar cu bassul si percutzia, fara chitara si alte brizbrizuri, si versuri culese de prin Biblie, Coran si naiba mai stie ce surse ezoterice. Pe ultimul album si in concert au adus cu ei si un negru care scoate niste sunete foarte dubioase pe gura si dintr-o cutie cu beculetze. Soundul a fost excelent, bassul - cel mai cumplit pe care l-am auzit in viatza asta (ma tem ca de asta am surzit), iar fanii au fost in delir. Si ca colacul sa se suie peste pupaza, si catziva dintre voi sa muritzi instant de oftica, luni seara ma duc sa-i vad pe Sleep, proaspat reformatzi din ramashitzele actualmente imprastiate in doua trupe: acesti Om, si mai agresivii High on Fire.

Va las cu o mostra excelenta de pe ultimul album Om, din pacate nu putetzi decat sa incercatzi sa va inkipuitzi cum suna live chestia asta cu o sala plina batand din palme ca acompaniament al piese:




Thursday, May 10, 2012




Marijuanaman
de Ziggy Marley (si Joe Casey)

Cand capitalismul nu va mai fi lumea va cauta refugiu in China sau in comunitatzile de hippiotzi care tot un fel de comunisti sunt pan la urma, dar isi exercita comuniunea in zone mai intime (sexuala si spirituala). Din cartea asta am invatzat ca hipiotzii sunt autosuficientzi: din marijuana potzi face haine, benzina, mancare de tot felu (ca si din soia), acoperish de casa (ma rog, de hamac) si e una din plantele cu cea mai rapida crestere de pe planeta si cu cel mai mic cost de cultivare (se protejeaza singura, n-are nevoie de insecticide si chimicale).

In cartea Marijuanaman, o comunitate de ecoteroristi urmasi ai lui Bob Marley duc o lupta invershunata impotriva mafiei farmaceutice care a reusit sa scoata din legalitate marijuana si comunitatzile de hemperi, impunand la schimb (cu ajutorul politicienilor) legalitatea si popularitatea antidepresivelor, alcoolului si cancerului uns pe paine sau cu pulpa de fructe. Corporatistii au de partea lor un robot imens pe nume Cash Money, iar hipiotzii il au pe Marijuanaman, venit de pe planeta Yelram (cititzi invers) unde viatza e alcatuita din THC in loc de ADN.

Titlul acestei benzi desenate a fost irezistibil. Nu m-a interesat daca e buna sau rea, a trebuit sa o am in casa. E un volum foarte subtire (50 pagini) dar in formatul mare, cartonat si lucios al "albumelor" BD frantzuzesti. Grafica din pacate nu se ridica la inaltzimea prezentarii, e destul de urata si in culori stridente (care se potrivesc totusi cu traditia cromatica reggae pe care se bazeaza vizualmente toata cartea).

Ziggy Marley, fiul lui Bob Marley, e autorul conceptului Marijuanaman si al povestii in linii mari (el nefiind un BDist profesionist, a lasat scenariul efectiv in seama unui anume Joe Casey despre care n-am nimic de adaugat). Cred ca treaba asta, coroborata cu titlul, ar trebui sa ma scuteasca de a mai scrie orice explicatzii pe marginea acestei lucrari.

- plusuri: concept genial
- minusuri: cam subtzire si la propriu si la figurat
- recomandare: celor care dau cu pace



Tuesday, May 01, 2012

Experiente onirice





Update: Fara legatura cu ce urmeaza (dar n-are sens sa fac un articol separat pe acest anuntz), cititi interviul pe care l-am dat patronilor blogului FanSF.

Acuma revenind la ce am sa va zic:

Weekendul trecut am avut cea mai stranie experientza din viatza mea. Am mers la un concert la care am fost unicul spectator. A fost o experientza onirica, as fi crezut ca sunt intr-un film de David Lynch daca nu era un concert de glam rock in care trupele de pe scena latrau la mine despre sex, droguri si rock'n'roll.

Inainte de asta concertul cu cel mai putzin public la care am participat a fost Legendary Pink Dots, organizat de amicul Floppy la Cluj. Trupa venise din Olanda si gagica lui Floppy (cred, nu mai tzin minte) ne-a sunat pe totzi sa mergem sa nu fie sala goala. Ne-am rasfirat atunci un pic prin sala sa para mai plina decat era si, cu becurile stinse si un pic de lumini atmosferice, a iesit decent. Oricum, ne adunasem vreo 30 de insi ca Floppy e un tip popular in Cluj iar gagica-sa face prajituri bune si uneori imi mai trimite si mie aici, sa nu ma prapadesc.

Dar sa va povestesc cum s-a intamplat aici. Era duminica seara cand toata lumea se pregateste de mers la serviciu si nici eu nu-s tocmai in apele mele duminica seara asa ca haladuiesc pe strazi sa mai trag o gura de aer. Nu planuiam sa merg la concertul asta ca nu stiam nici una din trupe, dar dupa ce mi-am facut turul ritualic prin cartier mi-a sarit in ochi afisul care zicea ca Sex Slaves e cea mai buna trupa glam rock din New York. M-am uitat un pic pe net si pareau sa fie ceva gen Steel Panther, un pic mai vulgari si mai fara simtzul umorului. Am zis hai sa vedem, poate ma reenergizez pentru o noua saptamana de lucru.

Cand am ajuns la concert tipu de la intrare a inceput sa ranjeasca. A zis o chestie pe care atunci n-am intzeles-o dar acum retrospectiv cred ca mi-a zis ca-s primul platitor de bilet al serii. Inauntru, chelneritza si sunetistul s-au holbat si ei la mine. I-am intrebat ce e cu concertul, crezand ca am nimerit in seara gresit. E ok, incepem in 10 minute, m-au asigurat.

Concertul a inceput cu o trupa localnica care a avut parte de ceva public, eram vreo 10 insi in fatza scenei. Am zis ca e ok, daca-s 10 la trupa localnica de incalzire, probabil ne adunam vreo 50 pana la Sex Slaves. A bagat trupa localnica niste punk din ala in teneshi, iar cei 9 cospectatori ai mei s-au prins in joc, au chiuit, deci treaba a mers ok, sala se umpluse de un pic de electricitate, am zis ca dintr-o clipa in alta tre sa apara si restu lumii.

Cand au terminat localnicii, am inceput sa ma ingrijorez. Cele 3 gagici din public s-au dus la trupa de pe scena si i-au pupat, i-au sters cu prosoapele pe obraji si au inceput sa-i ajute sa-si impacheteze sculele. Erau prietenele lor, sau colege de clasa, sau ambele. Dupa ce au golit scena au maturat putzin si dusi au fost. Am ramas 7 in public, dintre care 3 s-au suit pe scena, caci erau a doua trupa din concert, niste glammeri nemtzi pe nume Raygun Rebels. A inceput sa ma bantuie gandul sinistru ca ailaltzi 3 ramasi cu mine in public sunt chiar membrii ultimei trupe, Sex Slaves. Aveam dreptate.

Aia de la Raygun Rebels au facut probe de sunet juma de ora, desi nu-mi explic de ce. Cum ei nu venisera cu gagicile si colegele de clasa, n-au mai fost gagici care sa chiuie la ei. Cand au dat drumu la concert m-am dat catziva pasi in spate sa nu ies in evidentza, dar era cam greu cu 4 inshi in public sa nu iesi in evidentza. Vocalu avea microfon cu wireless si ma tot intreba ceva in germana, iar cand a vazut ca nu reactzionez s-a dat jos de pe scena si s-a dus la bar, unde s-a suit pe tejghea si a inceput sa-i cante chelneritzei balade. Ne-am asezat totzi la tejgheaua barului, instrumentistii au ramas pe scena ca nu le ajungeau cablurile si tot restul concertului s-au dedicat piese chelneritzei. Mi s-a facut si mie o dedicatzie dar n-am intzeles despre ce era vorba, iar trupa nu si-a dat seama ca nu vorbeam limba, ma limitam la a zambi ca si cum as fi intzeles ce mi-au zis.

A terminat si baiatu asta cu chelneritza si au urcat pe scena Sex Slaves. Atunci am inceput sa ma ingrijorez cu adevarat. Ramasesem singur cuc in public. Trupa precedenta se mai prostea cu chelneritza asa ca nu eram chiar singur in sala. Ala de la merchandise tot venea pe langa mine sa ma intrebe daca nu cumpar niste chilotzi cu logoul Sex Slaves. Pentru prietena mea, desigur, ca targetu trupei sunt fetele, nu se asteptau nici ei sa se trezeasca numai cu mine in public.

In fine, a inceput concertul si nu stiam unde sa ma ascund. M-as fi dus acasa dar ramanea sala goala si s-ar fi suparat astia pe mine. Nu stiu de ce la momentul ala tot ce ma interesa era sa nu se supere aia de la Sex Slaves pe mine desi nu-i ascultasem niciodata si nici ei nu cred cu auzisera de mine. Apoi m-am gandit ca poate chiar asteptau sa plec acasa, sa mearga si ei la o bere linistitzi. Faptul ca platisem bilet si stateam acolo priponit in fatza scenei (ma rog, oriunde as fi stat eram singur in fatza scenei) ii obliga sa-si tzina concertul. Ma simtzeam ca intr-un episod scris de Ricky Gervais.

Tocmai cand planificam sa imi iau talpashitza prima data cand ii vad intorcandu-se cu spatele, vocalu m-a intrebat ce piesa vreau sa-mi cante. Nu ii ascultasem in viatza mea, habarn-aveam de vreun titlu de piesa. M-am gandit repede la titlurile de albume pe care le vazusem la taraba cu merchandise, la sloganurile de pe chilotzi si tricouri. Am zis un titlu de album la nimereala si am avut noroc, cred.

Mai nasol a fost cand m-au chemat pe scena sa cant impreuna cu ei. Prima senzatzie a fost ca o sa ma fac de kkt. Noroc ca n-aveam in fatza cui. De pe scena publicul arata dezolant, in fundu salii era doar bodyguardul trupei si ala de la merchandise, iar undeva in lateral trupa precedenta flirtau cu chelneritza si nu prea se uitau la noi. Astia de pe scena le faceau semn bodyguardului si vanzatorului de chilotzi sa vina mai aproape sa ne distram, dar aia tot faceau semne ca n-au cum, cum sa lase taraba cu chilotzi nepazita, daca vine totusi cineva? A inceput vocalu de la Sex Slaves, despre care am aflat pe urma ca il chema Eric13, sa cante piesa. Io ranjeam ca prostu si eram pe cale sa am o experientza extracorporala. Dar am prins rapid refrenu, trebuia doar sa strig ceva gen Money, Money, in microfon. M-au felicitat la sfarsit si mi-au zis sa trec inapoi in public ca e deprimant sa continuam asa.

Si au mai cantat o vreme. Nu stiu daca tot playlistul dar cred ca si-au indeplinit obligatziile contractuale. In Cluj am intalnit trupe care au inceput concertul cu 2 ore mai tarziu pe motiv ca nu s-a adunat destula lume. Sex Slaves au venit din New York si au cantat numai pentru mine.

Oricum, pe viitor, cand mergetzi la un concert asiguratzi-va ca a mai intrat macar o persoana inaintea voastra. Ori macar 10, ca situatzia nu e prea confortabila nici daca sunt sub 10 oameni.