Thursday, July 16, 2009

Muzica vorbita pe la spate - top de semestru 1/2009






















Avem acilea cele 10 albume de top ale primei jumatatzi de an. Reamintesc ca ordinea lor e aleatoare.

Crippled Black Phoenix - 200 Tons of Bad Luck

Faza cu postrocku e ca asta creca-i genul de muzica care a parcurs in cel mai scurt timp panta descendenta de la genial la penibil. Era asa intr-o toamna acu vreo 4 ani cand m-a apucat morbu, si pana in primavara nu mai suportam nici o trupa d-asta. Au iesit totusi anu asta doua albume notabile care mai reusesc cu greu sa tzina genul pe linia de plutire. Fiind atat de rare, am zis ca unul dintre ele ar trebui sa apara macar in topul de juma an. Primul ar fi Isis - Wavering Radiant, dar pe asta l-a ascultat toata lumea. Mai e si aspectul diversitatzii, in special partea vocala, la care Isis, Cult of Luna si compania bat pasul pe loc. Si mai e si faptul ca in Crippled Black Phoenix canta spuma post-muzicii britanice: oameni adunatzi de la Mogwai, Pantheist, Gonga, Electric Wizard si Iron Monkey, concoctatzi laolalta sub supravegherea liderului Portishead (aici producator). Mai e si titlul genial al primei piese: Burnt Reynolds. Si gramada de instrumente exotice care imbogatzeste soundul mult dincolo de standardul "freaca coarda si uita-te la propriile shireturi" practicat de majoritatea trupelor de gen. Si mai e si faptul ca revista Rock Classic i-a catalogat drept revelatzia anului (desi am mai scris de ei acu 2 ani, se pare ca abia acu au ajuns la urechile massmedia)

OSI - Blood

Dream Theater n-am mai avut rabdare sa ascult de la albumul ala in care imitau pe Metallica, si ala l-am ascultat doar sa facem misto de el cu Sake. Insa creatziile claparului dat afara de Dream Theater, Kevin Moore, sunt mereu o placere pentru mine. Cale de vreo cateva albume a scos soundtrackuri si melodii triste despre cosmonautzi sub numele Chroma Key, iar acu activeaza de vreo 3 albume (unul mai tare ca celalalt) sub numele OSI (Office of Strategic Influence), alaturi de colegi de breasla de pe la Porcupine Tree, Fates Warning, Cynic si chiar colegul sau Portnoy de la DT. Vocalu de la Opeth apare si el pe albumul asta, care era oricum foarte tare si fara el. Cel mai misto e ca amatorii de prog rock considera albumul o mizerie pana cand afla cine canta pe el. Ramane sa vedem replica de la Dream Theater, care e pe vine la momentul scrierii acestor randuri (si despre care un amic zicea ca se merita luat in original pe motivul ca bonus discul cu coveruri e mult mai tare decat albumul).

The Giant Squid - The Ichtyologist

...astia-s the next best thing cand trupa Sleepytime Gorilla Museum freaca menta. Adica intra in aceeasi categorie a trupelor americane care intind coarda experimentului metal cat se poate. O gramada de invitatzi de efect apar pe albumul asta, printre care Anneke de la Gathering, gagica de la Crisis si unii de pe la Neurosis. Grafica si conceptul albumului au de a face cu fosile si animale din timpuri imemoriale, pe vremea cand omenirea se juca cu putza in nisip (sau nici macar atat). Posibil sa fie si cu extraterestri, n-am fost atent la versuri, dar orshicum e un album de pomina care reuseste sa se desprinda hat departe de originile trupei.

Marilyn Manson - The High End of Low

...inca un album de dat papucii din partea maestrului Manson. Albumul a iesit sub auspiciile descurajante a doua singleuri nasoale (We're from America si Armagoddamnmotherfuckingeddon) dar a recuperat rapid din motivul ca, paradoxal, astea 2 sunt singurele piese proaste ale albumului. Noul disc are cele mai catchy balade de la Mechanical Animals incoace si totodata cele mai personale versuri din istoria lui Manson. Cea mai tare cronica care se poate scrie despre acest album se gaseste pe blogul lui exty.

Amorphis - Skyforger

... oricat as proteja evolutzionismul muzical si deschiderea trupelor nouazeciste spre noi teritorii, cred ca Amorphis e singura trupa despre care pot sa spun ca, dupa 1996, fiecare album pe care l-a scos a fost mai prost decat ala de dinainte, culminand cu inascultabilul Silent Waters de acu 2 ani (care, apropo, e denumit de catre unii metalisti romani Silent Wars, din cauza ca piratul care a uploadat prima data albumul pe torrente a mancat niste litere din numele folderului.) Orishicum, mare mi-a fost surpriza sa remarc in Skyforger un album la fel de solid/dinamic ca si Elegy (de fapt e partzial copiat din el, pana si vocea o imita aproape perfect pe aia de acu 13 ani). Iaca o revenire de bun augur a trupelor eurometal nouazeciste, alaturandu-se reusitelor recente ale lui Tiamat, Moonspell si, de ce nu, chiar My Dying Bride. (paradoxal, tocmai cele mai inovative trupe din generatzia asta, Paradise Lost si Samael, au decis sa o dea cu bata in balta). Parca nici clipurile trupei nu mai arata chiar naspa.

Seventh Void - Heaven is Gone

...clar, albumul grunge al anului, macar pana ne lamurim ce e cu revenirea Alice in Chains. Partea cea mai cool cu trupa asta e ca e alcatuita din tobarul si din chitaristul Type O Negative (care face si vocea, aia pitzigaiata de pe unele refrene TON). Ia uite ce baga baetzii.

Clutch - Strange Cousins from the West

...dupa recentul DVD, iaca ca s-au intors maestrii stoner rockului din Maryland, statul american al carui imn contzine expresia "Northern scum" si e cantat pe melodia de la O Tannenbaum (cine nu ma crede, check it out). Dupa doua albume SF despre extraterestri (fiecare cu meritele lui), Clutch revin la temele si stilul redneck metal care i-a consacrat, cu mai mult riffan si mai putzin blues decat precedentele materiale. Au si o piesa despre criza economica, Freakonomics, cu o partitura de chitara care practic reinventeaza rockul de shosea. Mai au si una despre Abraham Lincoln, fie-i tzarana usoara. P.S. Sper ca atzi remarcat ca vocalu de la Clutch apare pe doua piese ale albumului stoner al anului trecut, Dozer - Beyond Colossal (vezi topul undeva prin articolul asta).

Mastodon - Crack the Skye

...clar cel mai misto album al trupei, nu e la fel de crancen ca pe vremuri, se poate zice ca-i chiar "comercial" (au incaput pe mana producatorului Limp Bizkit/Korn), dar in cazul stilului practicat de Mastodon asta e un lucru bun si o garantzie a diversitatii care ridica trupa deasupra generatziei sale si a genului practicat. Kelly de la Neurosis e din nou invitat cu vocea, cantand chiar piesa de titlu (dealtfel Kelly apare pe mai toate albumele trupei). Ba s-au ales si cu un clip profi, cu cosmonautz.

Etica ma obliga sa mai pomenesc si un album care ar fi aparut in topul 2008 daca stiam de el. Cum tot din lipsa de etica am bagat in topul 2008 albumul din 2009 al lui Antony and the Johnsons, merge facut un schimb:

Transit - Decent Man on a Desperate Moon

...inainte ca Maria sa fuga din Cluj si sa se refugieze in cianura baimareana, mi-a lasat cu vorba de moarte acest album solo al creierului trupelor In The Woods / Green Carnation. Cu mana pe suflet zic ca e mai tare decat tot ce a scos Green Carnation ever.

Current 93 - Aleph at the Hallucinatory Mountain

... un disc plin de surprize: a. E primul album metal din istoria grupului. Se pare ca au inceput sa dea roade amicitziile dintre Tibet si diversi oameni cu care s-a insotzit in timpul concertelor din ultimii ani (in principiu doomeri "tibetani" - Om, Sunn ((O)) si blackeri - Maniac de la Mayhem). b. Versurile sunt foarte tari si epice, despre un flacau pe nume Aleph (=Alfa, probabil Adam) care are probleme cu femeile, filmele porno si drogurile. Sub aspectu asta albumul a rezonat cu recentul film al lui Von Trier, Antichrist. c. Partea cea mai misto e ca vocea feminina e asigurata de actritza porno Sasha Grey (o stitzi din Pirates si de pe Youporn), care pe langa ca e o bunoaca ultradirty (daca asta e bine sau rau, sa decida fiecare, oricum a luat Best Female of the Year la Oscarurile porno de anu trecut), e si una din cele mai "culturale" figuri porno: pe langa colaborarea cu Current 93, are rolul principal in cel mai recent film al lui Soderbergh, a aparut (cu imaginea, nu cu vocea) pe ultimul album Smashing Pumpkins si are propria trupa de muzica experimentala, ATelecine. In plus, are si cel mai misto site pe care l-am vazut vreodata la o vedeta porno. De mentzionat si ca a debutat cultural intr-o orgie a lui Rocco Siffredi. Ce mai, o veritabila pionieritza a culturii populare, model clar pentru femeia secolului...22, cred. New York Times a prezentat-o ca distinguished both by the extremity of what she is willing to do and an unusual degree of intellectual seriousness about doing it. Foarte tare! A, despre Current 93 vorbeam? E tare albumul, ce mai, nu vreau sa o lungesc ca ma dau acuma pe site-ul lui Sasha Grey si nu ma pot gandi ca lumea. Vorbim mai incolo, ok?

P.S. Nu uitati sa va abonati la Dilema Veche, caci de la toamna o sa am rubrica regulata de jazz. Daca va-ntrebatzi ce treaba am eu cu jazzul, aflatzi ca tocmai asta-i shpilul rubricii.

P.S.2. Michael ca Michael, dar zilele astea a murit si Midnight, autorul unuia din cele mai tari albume solo pe care le-am auzit vrodata, Sakada. Metalistii ar trebui sa si-l aminteasca ca fiind vocalu trupei de heavy metal inaintea vremii sale (adica progresiv) Crimson Glory, o trupa care in anii 80 dadea lectzii generatziei contemporane, cum ar fi Savatage. Azi gasca suna cam desuet (dar nu mai rau ca restu metalului optzecist) desi ultimul sau album (de acu 10 ani) se tzine inca bine. Orshicum, pomenitul album solo al lui Midnight n-are treaba cu metalu si ni-l dezvaluie pe artist ca pe un alcoolic macinat de griji, ceea ce l-a si dus la obshtescul sfarsit - kidney and liver failure.

4 comments:

Bogdan said...

metal ultimul current 93?... n-as prea zice. e adevarat ca sunt mult mai prezente chitarile decat pe albumele precedente (la wgt au avut 4 chitaristi pe scena!), dar nu l-as cataloga metal. whatever, ceea ce conteaza e ca e o realizare de mare exceptie.

exty said...

adevaru ii ca si mie imi suna metal currentu, dar cum l-am ascultat in timp ce vanam clipuri cu sasha grey pe youporn, n-am fost foarte atent si urtelior mi s-a parut ca mi s-a parut.

transitu ala mi-o scapat, sa mi-l pasezi si mie la un moment dat ca vaz ca ii cam underground, nu dau de dansu.

a, RIP, Midnight. Ala e unu din albumele cu cele mai tari versuri ever. cine o mai cantat despre camile fara zambet, necazuri si depreseii si pussy(cat) eating pe acelasi album?...

Aron Biro said...

Mai corect era daca ziceam ca e cel mai metal album al lui Current. in fine, las sa mai plece si metalistii urechea la album, chiar daca ajung la el indusi in eroare. Tzine de tainele marketingului, aceleasi care ii fac pe fanii Evil Dead sa se uite la Antichrist (si invers), ori pe fanii Iris sa asculte Adramalekus, ori pe fanii Saramago sa citeasca Pratchett (apropo de o dilema de-a lu exty care n-am mai apucat sa o lamurim).

maria said...

Giant Squid îs pre obscuri ca să aibă The-ul ăla în faţă.
Şi maudlin of the Well-ul care e genial, unde l-ai lăsat?