Friday, June 12, 2009

TIFF 2009 part2: filmele bune


















Prescriptum2: S-ar cuveni pomenite si cateva filme TIFF despre care nu mai povestesc aici pt ca le-am vazut si povestit cu ocazii precedente. E vorba de Martyrs (horrorul anului), JCVD (filmul de revenire de dupa eclipsa a lui Van Damme) si Choke (inca un Ciuc Palahniuc si ma duc). Pe cine intereseaza, linkurile cu pricina va indruma spre comentariile de la data vizionarii.

Ce urmeaza in continuare sunt filmele care mi-au placut fara nici o jena la TIFFu asta, mult mai multe decat anul trecut, parca si decat acu 2 ani.

Repo, the Genetic Opera e un film deosebit de original prin aceea ca e primul musical horror adevarat de la Rocky Horror Show incoace (ma rog, de la Sweeney Todd, care paleste totusi in fatza lui Repo). Imaginea filmului e superba, distributzia de basm: Sarah Brightman scotzandu-si ochii cu propriile unghii, Ogre de la Skinny Puppy, Bill Moseley (Otis din filmele lui Rob Zombie), o Paris Hilton dependenta de bisturiu si Tony Head din Dr.Who/Buffy, in rolul principal, al unui recuperator de organe de la cei care nu si-au platit ratele dupa cate un transplant. Ce nu mi-a placut e ca muzica pare a fi luata de la trupe rock cu voci feminine de mana a 3-a gen Lacuna Coil sau Nightwish post-Tarja. Daca in general actorii fac fatza cerintzelor de voce, treaba sta mai nasol la compozitzie, piesele fiind create de scenaristul filmului, un rocker sexos care mai apare ca narator prin film si care a creat initzial conceptul ca piesa de teatru/opereta. Niste profesionisti (gen Jesus Christ Superstar, ori macar Dan Bittman) ar fi putut ridica filmul la nivel de 5 stele dar asa, Repo ramane nedesavarshit, ca statuia lui Venus cu sânii dezveliţi dar decapitata. Am fost surprins sa aflu ca regia apartzine lui Darren Bousman, vinovat pentru 3 dintre filmele seriei Saw. Ma bucur ca stilul de lucru heirupist de la Saw nu l-a plafonat si ma bucur si mai tare ca s-a desprins la timp de seria respectiva.

Politzist, adjectiv. Foaie verde flori de cui, nu-s filme ca la Vaslui, Foaie verde de trifoi, filmele lui Porumboi. Cu banii de salariu ai unui fotbalist impiedicat de la FC Vaslui, moldoveanul o comite din nou, de data asta in cel mai curat stil al fratzilor Coen. Mare pacat ca actorii sunt bucuresteni si nu au stiut sa imite fascinantul accent vasluian. Alt neajuns ar fi niste scene de urmarire pe jos excesiv de lungi si de lente, diluante fatza de scenele concentrate de mare finetze din care e alcatuit de fapt scenariul. Daca se rezolvau astea doua probleme, filmul putea sta lejer alaturi de marile comedii seci cu specific regional de care si-au legat numele oameni ca Coen, Billy Bob, Jarmusch samd. Eroul povestii e Cristi, un politzist in jerseu (adica undercover) care bea Skol, fumeaza ca turcu si urmareste 3 liceeni banuitzi de a fuma hashish. Seful sau (Bebe din 432-ul lui Mungiu) n-are rabdare cu aflatul adevarului si vrea dosarul inchis si pustii bagatzi la zdup insa Cristi ar prefera sa gaseasca sursa reala a hashishului. In plus nu e el prea convins ca legile astea impotriva drogurile recreative mai au viatza lunga pe la noi si il macina remuscarile sa bage la zdup niste pushti in timp ce in restul Europei marijuana e considerata mai putzin nociva decat Coca Cola. Filmul are personaje si dialoguri superbe, si un foarte binevenit cot in burta lingvisticii romane si a celor care iau salarii ca sa-si bata joc de ibovnica lui Alexandru Mateevici: Înviaţi-vă dar graiul, Ruginit de multă vreme, Stergeţi slinul, mucegaiul, Al uitării 'n care geme.

9.99$ e o animatzie stop motion, ecranizare a unui grup de povestiri ale israelianului Etgar Keret. Keret a scris si simpaticul Wristcutters, si e nominalizat anul asta la Shirley Jackson Award pentru un volum de povestiri, iar 9.99$ exprima tot ce e mai bun la autor. Filmul e un colaj de povestiri in stilul Wristcutters, cu umor negru si un pic de morala. Preferata mea e povestea cu tipu care e obligat de gagica lui bunoaca sa se tunda, sa se epileze pe tot corpu si sa-si smulga genele si sprancenele, sub motivul ca tipa are alergie la parul de barbat. La sfarsit tipul gaseste intr-o camera niste cocoloashe mari de carne cu ochi si gura, care sunt fostii iubitzi ai gagicii, obligatzi sa isi extirpeze toate oasele din corp ca sa n-o incomodeze pe gagica. Nici celelalte povesti nu-s de lepadat iar animatzia si voice actingul sunt foarte misto (Geoffrey Rush).

Bone Man nu e un film teribil de artistic dar e un divertisment total, o comedie neagra politzista in vana lui Alex de la Iglesia cu mici doze de Guy Ritchie, doar ca facut de austrieci. Filmul e al treilea din trilogia (deocamdata, caci e deja in lucru un al 4-lea film) care s-ar putea numi Aventurile recuperatorului Brenner, ecranizari ale romanelor unui anume scriitor Wolf Haas, erou pulp al Austriei. N-am vazut celelalte filme ale trilogiei dar nu-i nimic, se pare ca singura legatura intre ele e personajul central, recuperatorul Brenner, un luzăr insarcinat cu confiscarea de masini si aparate casnice de la cei care au incetat sa-si plateasca ratele. In Bone Man, Brenner se cazeaza la un han rural incercand sa dea de urma unui rau platnic care si-a facut schimbare de sex. Proprietarul hanului e un macelar indragostit de o prostituata din Bratislava pe care are de gand sa o salveze din mainile proxenetzilor prin metode destul de horror. Cele doua fire narative se intersecteaza intr-o multzime de twisturi misto. Am ras bine la filmul asta. Desi e lung, se vede ca are o baza literara (e foarte dens in actziune si umor, are personaje de calitate) si m-a convins sa caut si primele 2 filme ale trilogiei, produse cu aceeasi echipa in ultimii 10 ani, sub titlurile Come sweet death si Silentium.

Chaser e tot film politzist dar de data asta complet lipsit de umor. E coreean, deci crancen, in vana trilogiilor Infernal Affairs sau Mr/Lady Vengeance si umbla deja vorba ca americanii investesc intr-un remake care, cu echipa corecta, are shanse sa reitereze succesul lui The Departed. Filmul e despre un fost politzist devenit proxenet care investigheaza disparitzia catorva din curvele pe care le administreaza. Cercetarea il duce la un psihopat impotent care omoara pitzipoance cu o dalta. Conflictul pare rezolvat destul de repede, cand psihopatul recunoaste crima (dar nu poate fi arestat pt mai mult de 12 ore din lipsa de dovezi), iar eroul nu poate cauta dovezi (din pricina ca e arestat de fostii sai colegi din politzie pt ca l-a batut pe psihopat). Filmul are o gramada de twisturi si suspansuri contracronometru si personaje cool, e lung si solicitant si are cateva faze sangeroase iar eroul povestii e jucat de un actor misto. Din pacate actorul din rolul negativ nu prea are fatza de psihopat, sper ca remakeul american sa ajusteze acest aspect.

Sauna e o minunatzie de film finlandez cu imagine si actori superbi, despre o sauna misterioasa din mijlocul unei mlashtini in care daca intri vin mortzii sa te spele de pacate. Desi marketingul denaturat al TIFFului a promis ca filmul seamana cu The Ring, in realitate rezoneaza puternic cu Calauza lui Tarkowsky, atat ca simbolistica, cat si ca estetica. Filmul are mult de castigat din cadrul istoric, regizorul Annila fiind pasionat de momente istorice mai obscure dar foarte exotice, ce ii permit sa creeze un cadru istoric usor ireal. De exemplu, filmul lui anterior, Jade Warrior e despre karatisti finlandezi de pe vremea cand fino-ugricii au venit din Mongolia si au compus Kalevala. Si Sauna are o chestie interesanta pe planul asta: eroii sunt un grup de soldatzi de pe la 1500 insarcinatzi cu marcarea granitzei intre Rusia si Suedia, la capatul unui mare razboi intre cele doua puteri. Grupul e format atat din rusi ortodocshi cat si din suedeji (mai exact karelieni) ortodoxofobi. Misiunea lor e macinata de tensiunile xenofobe si de remuscarile pe marginea pacatelor pe care fiecare dintre ei le-a infaptuit la vreme de razboi (viol, crima, tendintze poponare etc.). Pana la urma echipa ajunge la mlastina asta pe care n-o vor nici rusii, nici suedezii asa ca se hotarasc ei sa o taie drept in doua dar la mijloc dau peste un sat dubios cu oameni ruptzi de realitate si cu sauna asta construita de niste calugari mistici demult disparutzi care au lasat in urma lor doar niste icoane ortodoxe. Simbolism cat incape, thrilluri horror si un actor principal fantastic. Antti Annila e un regizor de urmarit, clar.


Antichrist. Un titlu excelent pentru un film dedicat ultraortodoxului Tarkowsky. E vorba de noua isprava a lui Lars Von Trier, chestia aia putreda din Danemarca de care vorbea Shakespeare. In general Von Trier mi se pare un imens kknar dar iata ca in sfarsit s-a dat pe brazda si a facut primul sau film ce poate fi considerat frumos. Antichrist e un horror cinstit ce face trimiteri la Evil Dead, Lost Highway (soundtrackul lynchian si problemele de cuplu) si Last Temptation of Christ (prin Dafoe dar si prin morala povestii). Povestea e despre Adam si Eva care se intorc in Eden sa faca terapie de cuplu dupa ce le-a murit copilu din pricina ca erau prea prinshi intr-o scena de sex simfonic. Adam se intoarce cu draga inima, dar Eva e plina de figuri, are tot felu de fobii, simte ca o arde pamantu la talpi si o macina vina si frica. Adam e ratzionalist, Eva e isterica si nimfomana asa ca cei doi ajung impreuna la concluzia ca Nature is Satan! si ca omul nu mai e stapanul naturii demult (adica de la alungarea din Eden), ci sluga sa umila, nevoita sa accepte ca viatza ii este guvernata de instinct si senzatzii tari. De fapt treaba e mai mult valabila pt femeie decat pt barbat (pentru care cica mai exista o sperantza), asa ca Eva concluzioneaza ca singura solutzie e sa isi taie clitorisu cu o foarfeca in timp ce Dafoe ejaculeaza sange si o vulpe satanista le tot da tarcoale colibei dand citate din Samael. Desi Von Trier nu a abandonat camera hand-held, in cazul de fatza nu abuzeaza, ci reuseste sa integreze totul intr-o estetica desavarsita, atat in video cat si in audio. Ma bucur ca a depasit momentul Dogme, cea mai sinistra porcarie din istoria cinematografului (imi place sa zic ca filmul meu preferat din Dogme e seria Jackass). Misoginismul atroce le-a cam desumflat pe fanele auteurului care scuipau in san la iesirea de la film dar acu ce sa facem, se stie din capul locului ca femeile-s sataniste, si nu trebe sa o spun eu sau Von Trier, o spune Biblia. Amin.

P.S. Exista un zvon conform caruia sursa de inspiratzie a filmului e faptul ca o gagica i-a dat papucii lui Von Trier acu 2-3 ani.

2 comments:

Bogdan said...

Si mie mi-a placut The Bone Man...Sa-mi zici si mie daca gasesti subtitrari la Silentium si Komm, Susser Tod. N-am gasit decat in FR la Silentium, si nimic pt celalalt.

Watching Silhouette said...

chaser e presarat constant cu pastile fine de umor, tocmai si de aici survine perfectiunea scenariului si in general faima filmelor coreene, aceea de a melanja drama cu comedia intr-un mod in care acum razi si peste 2 minute ti se rupe sufletul de durere/teama. In acceasi oala pica si Monstrul.