Thursday, October 09, 2008

Filmele vorbite pe la spate - septembre 2008
























Funny Games US
e un torture movie adaptat de austriacul Michael Haneke dupa propriul sau film, varianta europeana, aparut cu 10 ani mai devreme. Sunt tot felu de recenzii de kkt la adresa filmului asta, despre cum Haneke a facut un film disturbing si violent in semn de protest la adresa violentzei din filme. Asta imi aminteste de torturile animale din Cannibal Holocaust, despre care regizorul zicea ca sunt un manifest de sensibilizare ecologica, ori de filmul porn-horror Ilsa, She-wolf of the SS, care la inceput avea un disclaimer unde zicea ca e un film care protesteaza impotriva Holocaustului. Ori, si mai elocvent, e cam ca razboiul lui George Bush impotriva terorismului. E drept ca Haneke ne face cu ochiul de vro 3 ori, afirmand explicit ca obiectul sau de studiu e violentza ca divertisment si reactia publicului la aceasta dar joaca nu e prea subtila (unul din personaje vorbeste ocazional cu audientza, de parca e speakerul unei prezentari Powerpoint pe tema violentzei) iar la un moment dat joaca e abandonata cu totul si transformata tocmai in genul ala de divertisment pe care teoretic il critica. Daca ma-ntrebatzi pe mine, in Grindhouse treaba asta a iesit mult mai bine, iar daca Haneke nu era european si batran, filmul sau era aruncat la gunoi de critica in marea galeata exploitation si prindea cel mult un circuit After Dark Horrorfest. Povestea filmului e simpla si nu duce nicaieri: Naomi Watts, Tim Roth si copilul lor sunt torturatzi de catre doi poponari evil imbracatzi in alb de la un capat la altul al filmului si, la final, omoratzi pentru simpla ratziune de a demonstra cu vanitate puterea regizorului asupra filmului si audientzei. Practic, tot filmul e un pariu intre regizor si audientza ca lucrurile se vor termina asa cum vrea regizorul. Which is kindof stating the obvious. Sunt cateva momente foarte cool dar din pacate Haneke are o mare problema cu a-si finaliza filmele, ori se plictiseste pe parcurs (vezi si Cache). Asa ca Funny Games ramane un film ipocrit, care falfaie atat de ostentativ incat autorul uita sa se ridice deasupra aspectelor pe care le critica, aliniindu-se mai degraba atributelor tipice subgenului horror numit splatterpunk. Nu e nici suficient de subtil, nici suficient de clar formulat, pica fix la mijloc, de parca autorul incearca sa impuste doi iepuri deodata: sa si acuze, dar sa profite si el nitzel de pe urma chestiei acuzate. Soundtrackul e cool, cu Mozart si John Zorn. Am pus filmul la categoria musai nu atat pt aprecierile mele, cat pentru faptul ca, desi il gasesc a fi o misiune eshuata, e un proiect interesant si de vazut, cu conditzia sa nu fi vazut filmul original care a fost convertit replica cu replica. La urma urmei, de ce e o problema violentza din filme? Cele mai importante lucrari dramatice din istoria omenirii au ca ingrediente sexul si violentza, de la legendele antice, tragedia greaca, trecand prin Biblie si pana la jocurile video moderne. So gimme a break.

Hot Fuzz e utter genius, de la echipa Shaun of the Dead, cu un scenariu, actori si regie excelente, incarcat de detalii (doi fratzi gemeni sunt surprinsi citind cartzi de Iain Banks, respectiv Iain M. Banks :)) si referintze cinematografice (gaguri inspirate de filme politziste celebre). Am ras de m-am tavalit, povestea e despre Simon Pegg care e politzist la Londra dar lucreaza atat de bine incat ii face pe colegi sa arate nasol asa ca e mutat la tzara intr-un sat care nu a mai cunoscut violentza de 20 de ani. Problema e ca Pegg da semne de exces de zel si incepe sa aresteze pe toata lumea pt te miri ce, cazand in dizgratzia sefului de politzie (Jim Broadbent), a afaceristului local (Timothy Dalton) si a satenilor in general care traisera bine mersi in armonie. Pana la urma o serie de crime sinistre izbucneste si Pegg e singurul care se arata dispus sa investigheze, caci totzi satenii sunt convinsi ca e vorba de accidente. Umor de zile mari, gaguri (inclusiv horror) si twisturi in mare stil englezesc. Divertisment desavarshit, film de pomina.

Spiderwick Chronicles e ecranizarea unei serii fantasy de 5 volume. Astia s-au grabit in asa hal ca au ecranizat toate cele 5 cartzi intr-un singur film. Filmul e facut pentru copii (productie Nickelodeon) dar bate la fund Golden Compass, Eragon si Narnia puse laolalta. Le surclaseaza chiar si la efecte speciale care, desi nu-s la fel de complexe, sunt mult mai natural integrate. O mama divortzata cu 3 copii (din care 2 jucati de acelasi actor) se muta intr-o casa ramasa mostenire de la bunicu Spiderwick (David Stratharn) si evident bantuita. Dar in loc sa fie bantuita de fantome, e bantuita de un pitic lasat de bunicu sa protejeze o carte capabila sa deschida ochii cititorului asupra lumii invizbibile. Unul din copii citeste cartea si incepe sa remarce cum sta treaba de fapt, si anume ca locuintza e asediata de niste goblini aflatzi sub conducerea lui Nick Nolte, insetat de putere si doritor sa puna mana pe carte. Pentru a rezista asediului, pustiului tre sa-si convinga familia sa faca grenade de ketchup, sa calatoreasca in lumea papadiilor unde e sechestrat bunelu Spiderwick si sa se alieze cu matusha internata la casa de nebuni din pricina ca vorbeste cu fiintze imaginare. E un film foarte placut, frumos si cu o poveste mai bine inchegata decat blockbusterele fantasy pomenite. Ebert zice ca e un film horror pt varsta pubertina si are dreptate, unele scene sunt destul de violente, doar ca fara sange si matze. Unul din cele mai bune filme pt copii pe care le-am vazut.

Iron Man e deocamdata pe locul 2 in topul box office pe anul asta. Batman e pe primul si in primele 20 de locuri mi gasesc inca vro 5 ecranizari dupa benzi desenate. Deci iata cum se rasuceste problema. Iron Man vine de pe mana unui regizor de filme de matineu, Jon Favreau (Elf, Zathura) care insa se descurca minunat in special cu contributzia unor actori mai mare dragu: Downey Jr., Jeff Bridges, Gwyneth Paltrow. Face un mare bine filmului si tema razboiului cu talibanii, o repunere in scena a originilor personajului, creat in contextul razboiului din Vietnam. Asadar, talibanii il prind pe Downey Jr. si ii leaga inima la o baterie de mashina pe care tre sa o poarte mereu la subtziori. Ceea ce il inspira pe Downey sa devina cyborg si sa salveze lumea de oameni rai. La final apare si Samuel Jackson sa il invite pe erou sa joace in filmul Avengers, care va iesi probabil dupa Iron Man 2. Pentru cine nu stie, Avengers e organizatzia supereroilor de la Marvel, similar cu Justice League of America de la DC Comics.

N-am mai impartzit filmele pe categorii, mi se pare ca toate-s musai de vazut dintr-un motiv sau altul. Daca vi se pare ca am vazut mai putzine filme decat de obicei, e din cauza serialului Supernatural.

7 comments:

krossfire said...

Man, eu tocmai am vazut Postal si culmea culmilor l-am gasit ''artistic si jignitor'' in defavoarea lui ''prost si tipic Uwe Boll'' (rottentomatoes). O sa incerc sa bag si eu o mini cronica desi nu prea le am cu filmul.

Hot Fuzz e intr-adevar un film subtil. Nu e vorba atat de actiune cat de stilul ala al personajelor ''chilled to the bone''sau de-a dreptul nevropate.

garm said...

Supernatural fiind serialul ala de care Aron Biro zicea ca e nashpa, crap si asa mai departe :D ?

Li said...

hot fuzz e fara-ndoiala unu din cele mai misto comedii filme din ultimii ani. minus partea aia inutila de haos si impuscaturi... noroc si cu tropic thunder, ca altfel e trista treaba in rest la capitolul asta.
si mi-a placut si big nothing multicel

Li said...

haha, am scris ungureste, whaddayaknow

krossfire said...

Ceva nou pe frontul joacelor ?

Aron Biro said...

probabil pe la craciun mai apuc sa ma joc

kyodnb said...

am impresia ca nu am ris deloc la Hot Fuzz, totusi m-am uitat pentru Pegg si echipa lui, si da ,este un film agreabil, chiar daca mult sub Big Nothing sau celebrul, pe drept, Shaun of the dead...Iar Run fatboy run mi s-a parut destul de siropos, si cam scurt..in schimb mi-a dezvaluit niste formatii si melodii ce m-au obserdat zile intregi dupa vizionare