Wednesday, February 27, 2008

La arat














High Cotton
de Joe Lansdale

Pedigree:
- nominalizare Locus (pt. culegere de autor)
- Premiul Bram Stoker, nominalizare World Fantasy (pt. povestirea The Night They Missed the Horror Show)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea Tight Little Stitches on a Dead Man's Back)
- nominalizare Locus (pt. povestirea The Steel Valentine)

Leonard didn't like drive-ins when he didn't have a date, and he'd heard about Night of the Living Dead, and he knew a nigger starred in it. He didn't want to see no movie with a nigger star. Niggers chopped cotton, fixed flats, and pimped nigger girls, but he'd never heard of one that killed zombies [...].
Now Steve McQueen would have been all right for zombie killing and girl handling [...] Boy, that Steve McQueen was one cool head. Way he said stuff in them pictures was so good you couldn't help but think someone had written it down for him. He could sure think fast on his feet to come up with the things he said, and he had that real cool, mean look...

Asa incepe povestea Night they missed the horror show, una din laureatele Bram Stoker din opera texanului Joe Lansdale, care incheie volumul High Cotton, colectia greatest hits a autorului. Now ain't he a sweety pie?

Lansdale mi-a atras atentia prima data cand a venit cu nevasta-sa in excursie prin Ardeal. Gasisem un interviu cu el intr-un ziar bistritzean. Ala care lua interviul habarn-avea cu cine vorbeste iar Lansdale cauta castelele lui Dracula si ii tot dadea inainte cu ce frumoasa-i Romania asa ca interviul a luat-o pe turnura asta. Acum constat cu surprindere ca poza de pe prima pagina a acestui volum e o poza cu o baba si un mosh in echipament de secerat, care seamana dubios de tare cu tzaranii de prin partzile noastre - naframa, cojoc, etc. adica numa a cowboy nu arata. Iar baba are doi coltzi de Nosferatu pe post de incisivi. Cum si de ce a ajuns poza aia acolo si ce cauta Lansdale in Romania ramane subiect de speculatie.

Ideea e ca Lansdale e unul din cadourile pe care le-a dat Texas lumii, un fel de Tarantino al literaturii care poate sa scrie orice, atat din pasiune cat si la comanda, si sa ii iasa bine de fiecare data. Gasim in High Cotton cateva din povestirile lui aclamate, cateva din povestirile lui favorite si chiar povestea ecranizata in primul episod Masters of Horror (Incident on and off a mountain road). Scriitura e delicioasa, cu jargoane si regionalisme, cu personaje rurale, dialoguri tarantinoniene si un misticism bizar. Tematica e diversa, de la gangster stories, la istorii alternative, horroruri ingrozitoare si schitze cu final neasteptat dar ceea ce pare sa ramana constant e faptul ca povestile se petrec in Texas, iar personajele sale sunt rednecksi, indieni (indjuns), negri (colored people), arabi (sand niggers), predicatori baptisti, Elvis impersonators si cinefili necrofili. O sa pomenesc doar favoritele mele:
  • Night they missed the horror show, cu 2 amici plus un coleg de scoala negru care se plimba noaptea prin sat cu masina remorcand dupa ei cadavrul unui caine, de unde li se si trag niste necazuri mari cat casa; very mean story;
  • Steppin out - summer 68, e povestea a 3 adolescenti redneckshi care se duc sa get their first pussy in cartierul negrilor. O induiosatoare poveste gen coming-of-age, cam cum le scrie Stephen King, plus some pussy, some bad-ass nigros si un aligator;
  • The Drive-in Date e una din cele mai oribile povestiri pe care le-am citit vreodata, despre doi necrofili care isi duc iubita la un drive-in, sa i-o traga pe bancheta din spate in timpul filmului; o poveste facuta din dialoguri Taratinoniene si gradata cu mare arta intr-un fel in care nu te prea prinzi despre ce e vorba si te ia totalmente prin surprindere;
  • Booty and the Beast e despre un grup de gangsteri in cautarea unui obiect de cult nazist care contzine un fir din parul pubian al...hmmm..nu stiu cum sa spun...well...al Fecioarei Maria;
  • My dead dog, Bobby e cu un copil care are un catzel mort intr-o punga cu care arunca dupa masini caci cand era viu, catzelului ii placea sa alerge dupa masini;
  • Trains not taken schimba tonul: e o alternative history cu iz de Philip Dick (vezi Omu din castelu inalt), despre un vest salbatic civilizat de japonezi si cu un Bill Hickock contabil care viseaza uneori ca e mare pistolar;
  • Letter from the south e alta alternative history prezentata sub forma de epistola: o indianca Cherokee ii scrie o scrisorica iubitului ei reprosandu-i ca s-a convertit la baptism acum cand tzara are nevoie de el in razboiului impotriva aztecilor care au pus mana pe blueprintul bombei nucleare; got it?
  • Godzilla's twelve steps program e o schitza umoristica despre Godzilla care incearca sa urmeze un program de anger management alaturi de un King Kong compulsiv sexual, dar tratamentul este dat dracului cand guvernul american o trimit pe Godzilla sa distruga cartierele de negri si, in perspectiva, Irakul;
  • Phone Woman e cu o femeie pasionata de asfixierea erotica care are obiceiul sa bata la usile oamenilor, sa-si ceara voie sa dea un telefon iar daca nu esti pe faza, sa se spanzure cu cablul de la telefon.

Volumul se cuvine sa fie acompaniat de:

  • Bumper Crop o a doua colectie de proza scurta si scurtissima, publicata in pereche cu High Cotton, cele doua volume rezumand cea mai mare parte a carierei autorului;
  • Mad Dog Summer, o colectie multipremiata de novele in sensul englezesc, adica povesti de 100 pagini sau mai bine, unele extinse ulterior la romane; daca High Cotton e best-of short stories, asta e best of proza medie a lui Lansdale. De proza lunga v-am zis al'data.
  • Shadows, Kith and Kin - colectia cea mai recenta de proza scurta a lui Lansdale;

Lectura obligatorie. Mai multe detalii despre Lansdale, am povestit aici.

Sunday, February 24, 2008

Warriors of the World




Conan
de Roy Thomas

Salut anuntzul legat de venirea trupei Manowar in Romania prezentand originile acestui grup de artisti irezistibili. In istoria culturii populare, Conan apare pe drumul dintre Tarzan (erou la fel de original ca Frankenstein sau Dracula), Rahan (varianta europeana propusa de concurentza franceza) si trupa Manowar care a animat tineretzile atator rockeri de pe la noi care si-au inkipuit ca la ei a inceput muzica si tot la ei s-a terminat. E drept ca era sa se termine, dar din fericire anul asta in topul metalfan Manowar au iesit sub Linkin Park, o kestie la care muncesc cu perseverentza de catziva ani buni si care, tocmai cand dadea roade, iata ca este data peste cap de venirea trupei, ceea ce a si a animat deja unul din cele mai ridicole dialoguri pe forumul metalfan. In fine, e un dialog care s-a mai purtat de cateva ori inainte si la care pot sa prevad cu probabilitate de 90% care va fi urmatoarea replica. De fapt cred ca as putea apare la OTV pentru asta.
Probabil ca fanul Manowar este neinformat cu privire la importantza benzilor desenate asupra destintului trupei, stiu pe unii care sustin ca Manowar sunt continuatorii directi ai operei lui Wagner, la care au adaugat plus gagici cu tzatzele pe-afara si cross-branding cu Harley Davidson. Asadar, draga rocker bombastic, mister fantastic, daca vrei sa vezi unde a inceput eroismul bombastic si cat ii datoreaza cultura contemporana guvernatorului Californiei, Mr. Terminator, citeste despre Conan.

Conan s-a nascut in 1932 din penelul scriitorului fantasy Robert Howard. Asta inseamna ca a fost precedat de Tarzan cu 20 de ani si succedat de varianta sa francofila, Rahan, cu vreo 30 de ani. Desigur, succesul lui Conan se datoreaza si graficianului Frank Frazetta (de care am mai discutat aici) si lui Arnold de Kalifornia, care au definit modelul vizual la care incearca sa se alinieze grupul Manowar (si o parte din fani care, paradoxal, se plang ca Marilyn Manson e un mascarici).


Se spune ca din toate astea, benzile desenate au fost principalul motor de promovare al lui Conan, precedand si inspirand filmele lui Arnold. De fapt, benzile desenate au fost si elementul care i-a atras pe membrii Manowar spre ceea ce sunt ei astazi. Nota funny: scenariul primului film Conan a fost scris de Oliver Stone.

Autorul benzilor desenate a fost Roy Thomas (in seria originala de la Marvel), iar volumul pe care s-a intamplat sa-l citesc e o reeditare Dark Horse a seriei din 70, astazi Dark Horse fiind continuatorii oficiali ai francizei. Primul lucru care conteaza la cartea asta, pe care am luat-o cu titlu demonstrativ, este masura in care au evoluat benzile desenate, chiar si cele cu eroi, in ultimii 30 de ani. Mai mult, dintre benzile desenate de care am vorbit pe blogul asta, Conan e lucrarea cea mai apropiata de perceptia publicului de la noi asupra BD.

Alt lucru care se remarca, in special din comentariile autorului Roy Thomas atasate acestei editzii, este felul in care s-au schimbat politicile de cenzura ale benzilor desenate care intre anii 50-70 au stat sub sabia Comics Code, codul de conduita morala la care erau obligatzi producatorii BD sa se afilieze pentru a li se permite comercializarea lucrarilor. Din comentariile lui Thomas aflam cum au fost modificate unele povesti Conan datorita vestimentatziei sumare a personajelor si a misoginismului (paradoxal atractiv pentru personajele sale feminine).

Volumul contzine cateva povesti fantasy naive, care sunt adaptari ale povestilor originale din anii 30, un univers interesant care mixeaza mitologicul, istoricul, preistoricul si fictivul precedand universul lui Tolkien. Iese in evidentza stilul narativ al lui Roy Thomas care pune accent pe perspectiva naratorului si o asimileaza cu a publicului, prin texte de genul "Iata-ne intr-o padure...eroul nostru se plimba, oare la ce se gandeste, nu putem decat sa banuim" Ceea ce mi s-a parut destul de hazliu, si ii permite lui Roy Thomas sa se joace de-a storytellerul, injectand la un moment dat chiar ritm si rima cu rezonantze epopeice. In conditiile in care dialogurile sunt din topor si ne prezinta un Conan cam tolomac.

Legat de actiune, volumul poate fi citit separat de celelalte, fiind o colectzie de aventuri standard ale lui Conan insotzit de o proasta imbracata sumar, Jenna (trimitere la gagica lui Tarzan, cred). Inamicii lui Conan sunt oameni, animale dar si semi-zei, extraterestri sau inamici care refera mitologia, cam ce vedeti si in Xena, un alt produs auxiliar al francizei.

Mai tzin sa adaug ca e falsa perceptzia conform careia Manowar ar canta despre femei si bautura. Asta e apanajul stoner rockului si trupelor precursoare (Motorhead, de exemplu). Manowar canta eternul cantec al lui Conan, despre viteji tolomaci, instinctuali si impulsivi care, astfel, au inevitabil de a face si cu femeile sau bautura.























Thursday, February 21, 2008

Bogdaproste


In peisajul SF romanesc s-au nascut doi pui. Primul este renasterea revistei SF patronata de Nemira, Nautilus, renascuta in format on-line sub gestiunea lui Michael Haulica, la adresa http://www.nautilus.nemira.ro/, al doilea este debutul auteurului Aron Biro taman in acest numar inaugural, la rubrica povestiri pe care o gasitzi usor in meniul site-ului, alaturi de lucrari ale lui Elizabeth Bear, bookbloggerului Cristi Mitran si un Don Simon de care nu mai auzisem de pe vremea Jurnalului SF. La care se adauga deocamdata rubrici de recenzii si stiri. Ca orice revista care se respecta, formatul on-line include posibilitatea de a comenta orice text, cu laude, critici sau aruncand cu kkt. Incercari din astea virtuale s-au mai facut dar asta e prima cu patronaj corporatist si cu un brand in spate, anume Nautilusul Nemirei, editura care incet incet isi recupereaza relevantza de alta data.

Planul editorial al Nemirei se aliniaza la realitate - sunt anuntzate laureatul Nebula pe 2007 (Jack McDevitt - Seeker), una din epopeile lui Dan Simmons (Olympos), laureatul Nebula 1996 (Robert Sawyear- The Terminal Experiment), romanul pentru copii al lui Stephen King (Eyes of the Dragon), continuarea seriei Ice of Fire a lui GRRM si continuarea seriei de antologii best of intretzinuta de Gardner Dozois.

Alte vesti bune sunt cele legate de Tritonic, inside-information sugerate de Michael Haulica de pe pozitie de outsider, din care putem concluziona ca in ciuda rascolirii si regasirii spirituale a editurii, armele n-au fost depuse si nici planurile editoriale SF (ramase, cred, din epoca Haulica), cu colectia fiction in frunte, in ciuda banuielilor mele mai negre de acu cateva luni ca ar fi pe duca. Dintre promisiunile la care ma alatur si eu cu recomandari calduroase, pomenesc:
  • trilogia Takeshi Kovacs a lui Robert Morgan,
  • dubla Neil Gaiman+Terry Pratchett= Good Omens,
  • probabil si Coraline - una din cele mai premiate lucrari ale lui Gaiman ecranizata sub forma de animatzie 3D de Sellick (Nightmare before Christmas),
  • continuarea seriei lui Bujold si a seriei Amber;
  • unul din cele mai laudate romane ale anului 2007, al fiului lui Stephen King: Joe Hill - Heart Shaped Box deja nominalizat la o gramada din premiile ce se vor acorda in 2008. Asadar la Nemira - Tatal , la Tritonic - Fiul, sa speram ca Sfantul Duh le traduce bine.
  • dintre alea care nu ma intereseaza dar care ar trebui sa-si gaseasca public in randul fanaticilor Lord of the Rings, ar fi Steve Erickson - Gardens of the Moon, Brandon Sanderson - Elantris si am uitat mai care.

Alte promisiuni sunt legate de traducerea antologiei New Weird in care Jeff Vandermeer a adunat laolalta povestiri reprezentative ale curentului de la origini (M. J. Harrison, Clive Barker) pana in zilele noastre (Hal Duncan, Jeffrey Ford). Dar nu am reusit sa ma prind ce editura se ocupa de adusul antologiei spre noi, desi zvonurile cele mai fierbintzi vin de la millennium.

Am auzit ca la Bucuresti s-a deschis o librarie noua de cartzi in engleza care contine si benzi desenate. Cine are drum pe-acolo sa-mi spuna ce au si la ce pretzuri. La noi la Cluj am mai remarcat in Carturesti cate un exemplar din cuplul Wizard+Knight al lui Gene Wolfe (cam 900.000 laolalta) si Joe Hill - Heart Shaped Glass intr-o editie paperback englezeasca (aproape 600.000). Plus the usual - niste philip dickuri, niste peter hamilton. La Diverta nu mai intru de cand au rearanjat cartile alfabetic ca nu ma pot pune de acord cu alfabetul lor.

Monday, February 18, 2008

Gay heroics























Otherworld
de Phil Jimenez

Phil Jimenez este, conform comunitatii fanilor gay ai benzilor desenate (http://www.gayleague.com/), unul din cei mai de vaza reprezentanti ai Sodomei in aceasta sfera culturala. Jimenez e un grafician versat, care a desenat pentru celebra serie Invisibles a lui Grant Morrison si pentru o gramada de lucrari mainstream, gen X-men.

Otherworld este proiectul sau de vanitate, o kestie care se intampla frecvent graficienilor pe care ii apuca ambitzia si se apuca de scris banda desenata. Si dupa cum banuim din aceasta observatzie, e o lucrare care exceleaza la nivel grafic si e complet retardata la nivel intelectual.

Sa incepem cu lucrurile bune: stilul pe care il practica Jimenez aici poarta numele de "widescreen comics", adica banda desenata panoramica, in care in mod frecvent panourile foarte late (sau secventzele de panouri) se intind de pe o pagina pe alta. In unele cazuri cate doua pagini alaturate sunt acoperite de o singura imagine presarata pe toata suprafatza cu dialoguri, un format cu impact vizual dar destul de dificil de citit in ordinea intentzionata de autor, mai ales daca acesta nu stie unde sa puna bulele de dialog. Se pune accent pe peisaje, de aceea personajele adesea sunt atat de mici incat devin dificil de identificat. Oricum, la prima vedere ramai cu gura relativ cascata privind nivelul de detaliu si migala investite de autor sub aspect grafic.

Din pacate nu se pot spune lucruri la fel bune despre plot. Povestea e cam asa: o gagica simpatica, cantareatza in timpul liber si cu succes la baietzi, e sfashiata moral intre doi tipi, unu destept si unu bun la pat. Ca in viatza, pana la urma il alege pe cel bun la pat iar ala destept sta sa-si roada unghiile de suparare, plus ca i se mai pun si coarne, adica gagica nici macar n-are bunul simtz sa-i zica gata, tzi-am dat papucii. Ceea ce ma duce la ideea ca intr-o societate optima economic, un "cuplu autosuficient" tre sa fie format dintr-o femeie si doi barbatzi dar despre asta vetzi citi intr-o povestire de-a mea, dupa ce reusesc sa o traduc in romaneste.

Ei bine, sa vedetzi ce idee ii vine lu Jimenez pornind de la aceasta intriga. O vrajitoare dintr-un univers paralel vine si ii rapeste pe cei 3, impreuna cu niste amici de-ai lor. In universul ala paralel ne trezim direct in filmul Matrix, adica are loc un mare razboi intre
  • un taram de profil uman, plin de magie, condus si alcatuit din fiintze ca mine si ca tine doar ca mai fantastice asa, inspirate de prin Lord of the Rings;
  • si un taram de profil real, plin de tehnologie, condus si alcatuit din masini, cyborgi si calculatoare, inspirat din filmul Tron daca-l mai tzinetzi minte.
Cei doi barbatzi trec de cele doua partzi ale razboiului, ala destept devine cyborg fara sentimente in slujba masinilor, ala bun la pat devine razboinic tupeist in slujba magilor iar gagica e sfashiata iarasi intre cele doua taramuri dar vin prietenele ei si o sfatuiesc sa ramana cu ala care e mai bun la pat, caci ce-i in mana nu-i minciuna. Volumul se incheie cand cele doua armate se hotarasc sa se razboiasca, cu gagica in fruntea magilor si baiatu ala destept in fruntea lumii tehnologice.

Dar cand sa inceapa razboiul, Phil Jimenez a demisionat de la Vertigo si a intrat pe contract exclusiv la Marvel unde lucreaza si astazi si unde n-are permisiune sa-si continue seria. Eu cred ca si vanzarile slabe au dus la oprirea seriei dupa un volum, probabil si efortul masiv de productzie - stradaniile astea cu "unic autor" se practica in undergroundul BD, la lucrari alb-negru autoproduse sau produse cu neregularitate. Altfel, e destul de anevoios sa fii si scriitor, si desenator, si colorator si letterer in acelasi timp, roluri care de obicei sunt impartzite intre 3-4 artisti.
Inainte sa inchei, un citat elocvent pentru limbajul si ideile folosite de Jimenez in aceasta lucrare:
But really, many of the choices we make in life are shaped by things going on so DEEPLY within our brains we're not even aware of them. Seriously. Science has PROVEN IT.

- plusuri: grafica spectaculoasa, cu multa migala, bazata pe modele umane, ambitzie nemasurata
- minusuri: text stupid, plot stupid, personaje stupide, lipsa de experientza a graficianului devenit scriitor, propaganda gay ostentativa, un amestec nefericit de Beverly Hills, Lord of the Rings si Matrix.

Thursday, February 14, 2008

Filmele vorbite pe la spate - zvonistica

Neaparat sa va uitati la noile filme care stau sa iasa. Niste trailere:

  • Filmul anului 2008 va fi primul spaghetti western din istorie in regia, a cui oare, a lui Takashi Miike...cu Tarantino in unul din roluri! Trailer aici
  • Al doilea film al anului va fi musicalul horror Repo - The Genetic Opera in regia lui Bousman (Saw 2,3,4) cu Sarah Brightman (!?!?!?!), Paris Hilton (shit), Bill Moseley (Devil's Rejects); trailer aici;
  • Rambo o sa fie fantastic, trailerul e unul din cele mai violente pe care le-am vazut
  • despre raposatul Heath Ledger in rolul Jokerului din Batman am pareri impartzite - nu cred ca-i face fatza lui Jack Nicholson, in plus mie Batman Begins nu mi-a prea placut, da oricum
  • Diary of the Dead, yeah baby, Romero is back;
  • Hellboy 2, din nou Del Torro, din nou Pearlman; se zvoneste ca Del Torro va fi regizorul prequelului Lord of the Rings;
  • Star Trek din partea creatorului Lost, pana la urma nu contine toti actorii aia pe care i-am pomenit de un an incoace ci s-a multumit cu cativa actori mai ieftini dar elocventzi: Simon Pegg (Shaun of the Dead) va fi Scotty-beam-me-up, Sylar din Heroes va fi elful Spock, iar despre mucosul Chris Pine (Kirk) nu pot sa va zic decat ca seamana cumplit cu Shatner cand era tanar; Teaser aici;

Sam Raimi se-ntoarce! O sa faca horrorul Drag me to hell, cu vedeta Oscarurilor de anul asta, micutza Ellen Page.

Terry Gilliam se intoarce! O sa-i zica The Imaginarium of Doctor Parnassus, cu Tom Waits si Christopher Plummer printre multzaltzii. Unii zic ca o sa semene cu Brothers Grimm which kinda sucked.

Fincher se intoarce! Inca n-am vazt Zodiac da va zic sigur ca ecranizarea capodoperei lui Arthur Clarke Rendez-vous cu Rama o sa faca totzi banii. E in discutii si ecranizarea benzii desenate The Killer cu Brad Pitt, am impresia ca e vorba de lucrarea frantzuzeasca a lui Matz, best seller in Europa pe o tema similara cu Leon sau Hitman.

Tim Burton s-amtors deja! Sweeney Todd face deja ravagii la globuri si la oscar. Apoi Burton se va mai intoarce o data, fiind banuit a lucra la ecranizarea cartii Spook's Apprentice a lui Delaney (ala de-l vedeti prin toate librariile de la o vreme, concurent la Harry Potter).

Michel Gondry s-a intors si el cu comedia Be Kind Rewind. Dar cea mai tare veste e ca urmeaza sa se apuce de ecranizat benzile desenate Master of Space and Time ale lui Daniel Clowes (Ghostworld, Art School Confidential)

Darabont s-antors si el! The Mist, a 3-a sa ecranizare dupa Stephen King e gata. Primele doua au fost filme de Oscar, nici asta n-are cum fi prost.

Paul T. Anderson s-antors si el! E sezonul filmelor care o sa ia Oscarurile la iarna iar Anderson a fost cam absent de la Magnolia incoace. Astuia nou ii zice There Will Be Blood, cu Daniel Day Lewis. Eu pariez pe el la Oscar.

Daca n-ati citit Brett Easton Ellis pana acu, umpletzi-va gaura in cultura. Daca nu vreti, uitati-va la filmele dupa cartile lui - American Psycho, Rules of Attraction, Less than Zero. Daca nici asta nu puteti, mare grija ca mai urmeaza doua filme beton:
  • Lunar Park, ecranizarea unuia din cele mai tari romane din 2006, tradus si la noi,
  • Informers cu Billy Bob, man! si cu Mickey Rourke, man!

A murit Ira Levin

Francezii au dat drumu la un nou talent. Il cheama Xavier Gens, a rupt gura targului cu Frontiere(s) si a scos acuma ecranizarea jocului PC Hitman. Io la Frontiere(s) vreau sa ma uit.

Alt francez simpatic, Alexandre Aja (Haute Tension, Hills have eyes) a produs noul film cu gagici sechestrate si torturate, P2.

Se pare ca remakeul Friday 13 se face dupa modelul Halloween, adica cu modificari drastice. Regia Marcus Nispel, care mai facu remakeul Texas Chainsaw M, reusit dupa opinia mea mai ales datorita maieului Jessicai Biel.

Promitatorul Lucky McKee (May, Masters of Horror) a terminat Red, ecranizare dupa scriitorul horror Jack Ketchum. Beton. Din nou cu Angela Bettis.

Pana cand Cronenberg ne-a incantat cu Eastern Promises, unul din filmele sale clasice, Scanners, a inceput sa fie refacut de regizorul trilogiei Saw. Cineva s-a prins in sfarsit ca Saw ar trebui sa fie joc si nu film, asa ca de la toamna urmaritzi seria Saw pe PC-uri.

Era sa pic de pe scaun cand am auzit ca s-au apucat sa ecranizeze Neuromancer, unul din cele mai tari romane ale secolului trecut. Apoi mi s-a inmuiat entuziasmul cand am aflat ca il face un tip care a facut Torque, MTV style.

Rob Zombie a luat-o pe aratura: la anu iese cu Tyrannosaurus Rex un titlu in spatele caruia nu stie nimeni ce se ascunde, proiectul fiind la fel de secret cum au fost Blairwitch Project si Cloverfield, fara nici un alt fel de marketing decat misterul.

Michael Hanneke isi reface propriul torture-movie pentru americani, Funny Games, de data asta cu Naomi Watts si Tim Roth.

Shyamalan revine dupa gloriosul succes la Zmeura de Aur de acu 2 ani pentru Lady in the Water. De data asta cu un horror ecologist in vina documentarelor lui Al Gore: The Happening, cu Marky Mark.

Horrorul e bine reprezentat la Zmeura de Aur de anul asta: Lindsay Lohan e cap de afis cu I know who killed me, careia i se alatura Number 23, Hostel 2, Captivity, Hannibal Rising.

Alte remakeuri si continuari cult anuntzate:

  • Evil Dead (sau Evil Dead 4, inca nu s-au hotarat producatorii, adica Bruce Campbell)
  • Nightmare on Elm Street, din nou de la fabrica de remakeuri a lui Michael Bay.
  • Final Destination 4
  • Last House on the Left, debutul lui Wes Craven
  • The Crazies, unul din primele filme ale lui Romero

Monday, February 11, 2008

Miami Bitch



Bite Club
de Howard Chaykin


Chaykin e unul din promotorii libertatii de expresie in benzi desenate, oponent al reglementarilor propuse de marii producatori BD si autor al uneia din cele mai importante benzi desenate porno - Black Kiss. De fapt despre Black Kiss vroiam sa va povestesc dar cum m-a tzepuit amazonul, mai intarziem un pic si ma opresc asupra celeilalte lucrari de referintza a lui Chaykin, colectata in volumul unic Complete Bite Club.

Acuma asta luatzi-o ca introducere, nu ca recomandare, caci volumul Bite Club care colecteaza seria cu acelasi titlu, nu pare sa fie unul din varfurile lui Chaykin, desi merge la o lectura rapida sub veioza. Poate unul din motivele pt care nu m-a dat pe spate e ca nu ma omor dupa vampiri. Spre deosebire de zombie si simbolistica aferenta, vampirii sunt elemente narative mult mai superficiale si au fost dintotdeauna in mainstream, inca de la publicarea lui Dracula si pana in epoca Buffy, careia ii apartine si lucrarea de fatza.

Asadar, Bite Club e o sexy crime story cu bampiri in spiritul impus de Laurell Hamilton (vezi cele 2 volume din seria erotic crime horror Anita Lane traduse la Tritonic) si inaintea ei, mai sobru si mai gotic, de Anne Rice. Problema e ca se pare ca genul asta de povesti horror deshantzate sexual sunt scrise mai bine de femei decat de barbatzi. In soiul asta de povesti tre sa vorbesti de rujuri, de portjartiere, de trandafiri tzeposi si buze mushcate pasional pana la sange. Ca sa nu se incurce prea mult, Chaykin evita motivele astea si se axeaza pe o pastisha la serialul Soprannos, in care totzi mafiotzii sunt vampiri si capul rautatzilor e Risa del Torro, cea mai sexy vampiroaica, patroana unei case de discuri producatoare de rock gotic, obsedata de adrenalina si care, cand nu se da drept lesbiana, face sex cu fratzii sai, caci la vampiri e permis, nu se tem ca o sa aiba copii cu hemofilie.

In Bite Club, vampirii sunt o minoritate etnica din Miami, toata lumea ii cunoaste si convietzuiesc bine mersi cu oamenii, cu conditzia sa nu calci prin pub-urile lor, unde adolescentzi rockeri vampire wannabes se drogheaza cu plasmagoria si beau Hema-Cola. Politzia din Miami are un departament special - the vampire crime unit - condus de un negru rasist (nu suporta vampirii) care tzine neaparat sa infunde familia de mafiotzi Del Torro, fie si pe cai ilegale.

Mai nasol e ca in povestea asta nu exista personaje cu care sa simpatizezi si nu ajunge sa-tzi pese de nimeni. Toata lumea e rea si corupta, indiferent ca-s vampiri, politzisti sau oameni simpli. Singura idee cu potentzial e un vampir care s-a facut preot cu aprobarea Vaticanului dar care iese rapid din schema, de parca autorul n-a mai stiut ce sa faca din el ori n-a avut voie sa faca mai multe. De fapt ar mai fi un personaj simpatic - vampirul evreu Klein, Il Consigliere.

In fine, passable.

- plusuri: sexy, poveste alerta, pulp, profesionist scrisa si desenata, fara balbaieli
- minusuri: lucrare superficiala, plot urban crime de duzina, deloc gotica (desi probabil tocmai asta era scopul)

Friday, February 08, 2008

Biblia strikes back




Testament
de Douglas Rushkoff

Rushkoff asta e un tip dubios. Conform lui wiki, e profesor de teorii media la NY, fost colaborator al marelui Timothy Leary (vic, cand nu cunosti vreun nume, nu-ti fie rusine, intreaba sau cauta pe google), clapar de ocazie in marea trupa Psychic TV, fondator al tehnorealismului si inventator al conceptului open source religion, adica un fel de sistem religios la care ne putem aduce fiecare contributia pornind, evident, de la ce exista deja, anume codul sursa al Bibliei (Rushkoff fiind, evident, evreu si probabil francmason).

Ei bine, baiatu asta s-a gandit sa rescrie Biblia in benzi desenate ori mai degraba Tora, care e codul sursa al Bibliei, si sa ne arate ca nu e o carte a carei litera trebuie urmata ca porunca, ci ca e o carte a carei litera o urmam oricum ca vrem, ca nu vrem si, mai mult, ca Biblia continua sa se scrie si in zilele noastre. O sa ziceti ca ati mai vazut asa ceva prin reviste ca Turnul de Veghere, dar va zic eu ca n-atzi vazut.

Banda desenata a lui Rushkoff e neconventzionala - foloseste secventzialitatea panourilor BD pt a sugera intzepenirea oamenilor in liniaritatea timpului, apoi deseneaza zei in afara panourilor, care intervin ocazional in aranjamentul acestora, comunica cu personaje din panouri si discuta pe la spatele oamenilor. Uitandu-ma in CV-ul lui Rushkoff si prelegerile sale despre meta-media, cred ca ce a vrut sa faca aici este o meta-banda desenata.

Asadar, povestea lui Rushkoff e un tip special de poveste in rama cu 3 fire epice impartzite pe 2 nivele:
1. nivelul zeilor, unde e vorba de o cafteala intre zeii buni (Krishna eternul, Melchezidek milosul, cu intermedierea profetului Ilie) si zeii rai (bivolul Moloch, curvishtina Astarte/Ishtar, Ra - zeul egiptean pe cale de disparitzie); de fapt nu-s chiar buni si rai - bivolul, curva si egipteanul sunt reprezentantii Naturii, ai evolutionismului, in timp ce ailaltzi sunt niste zei francmasoni care vor sa inlocuiasca fortza naturii cu fortza Cuvantului, ca motor informational al creatiei si a tot ce urmeaza dupa ea iar oamenii par sa fie singurele bestii care pot sa se joace cu aceasta fortza;
2. nivelul uman, cu cativa pioni umani manipulati de zei in doua perioade de pe axa timpului, cu doua povesti ce merg aproximativ in paralel:
  • povestea biblica a lui Avraam, Lot, Moise si restu gastii versus sodomitzii starnitzi de Astarte, egiptenii lui Ra si gigantzii lui Moloch, conform cu cuvantul Vechiului Testament, evenimentele incepand de la momentul tentativei de sacrificare lui Isaac;
  • un conflict futurist cu iz cyberpunk intre niste rebeli discipoli ai lui Leary si un magnat francmason gay posedat de o inteligentza artificiala, in contextul adoptarii unei monede globale unice.

In ambele planuri umane, profetul Ilie si drogurile servesc ca metoda de comunicare cu hiperplanul zeilor, o kestie pe care Rushkoff o datoreaza probabil prieteniei cu Timothy Leary si afinitatii sale pt muzica psihedelica. Cel mai misto e capitolul sugestiv intitulat Shit Happens dedicat, ati ghicit, lui Iov si corespondentului sau din lumea noastra, o victima a razboiului din Irak. Cei doi ajung printr-un delir mistic sa comunice intre ei si sa se asigure reciproc ca situatzia e sub control. In timpu asta, batalia dintre zei o ia pe aratura din cauza iubirii interzise dintre Ishtar si Krishna, spre marea suparare a zeului babilonian Marduk care se inaltza la ceruri sa-si bata nevasta. E foarte cool parabola in care turnul Babel se ridica de parca ar fi penisul erect al lui Marduk cu care vrea sa penetreze hiperplanul zeilor, in timp ce Ra trage disperat de coltul paginii pe care e desenat - unul din giumbuslucurile grafice cu care se joaca autorii.

Din pacate originalitatea lucrarii e contrabalansata de dialogurile slabe (atunci cand nu sunt criptice sau citate din Biblie) si grafica variabila in calitate. Fara indoiala, Testament putea fi o revolutzie in domeniul benzilor desenate si un subiect de speculatzie cel putin la nivelul Codului lui Da Vinci, Evangheliei lui Iuda si altele asemenea. Spre deosebire de autorii amintitelor scandaluri, Rushkoff stie ce vorbeste. Probabil lucrarea va ramane ingropata o vreme in subteranele culturii BD si nici macar acolo nu e sigur ca isi atinge tzinta - pentru receptare corecta necesita in prealabil o cultura biblica si o familiaritate cu invatzaturile lui Leary care depasesc cunostintele poporului in general si pe ale mele in special, desi nu-s chiar pe dinafara subiectului, dar nici suficient de adancit in el.

Din pacate vanzarile slabe anuntza oprirea seriei la volumul 4, care iese vara asta. Seria completa de 22 numere e deja disponibil in formatul serializat. Probabil povestea lui Rushkoff ar fi trebuit trecuta prin filtrul unui autor BD cu experientza (Alan Moore si Grant Morrison au facut deja experimente psihedelice in BD).

- plusuri: originalitate, incarcare intelectuala impresionanta

- minusuri: fragmentare excesiva (=incoerentza), grafica inconsistenta care face personajele greu de identificat si plotul greu de urmarit







Tuesday, February 05, 2008

Filmele vorbite pe la spate - ianuarie 2008


Filme MUSAI

1. Se da ecuatia Blade Runner = Philip Dick + Vangelis + Ridley Scott + Harrison Ford. Solutia e sa va uitati la filmul asta in versiunea HD Final Cut, cam cea mai completa si mai aratoasa, adica se termina cu Harrison Ford si gagica in lift in loc sa se termine cu Rutger Hauer murind si are o gramada de scene restaurate si recolorate. N-ar trebui sa vorbesc prea multe despre filmu asta dar cine nu l-a vazut face umbra pamantului degeaba. I'm in awe de cate ori ma uit la el si daca m-ar sechestra pe o insula cu un laptop si 10 DVDuri asta ar fi printre ele. Alelalte 9 ar fi (atasez notele la imdb sa-l scutesc pe amicul vic de un efort suplimentar):

Brazil (8)

Ed Wood (8)

The Man who wasn't There (7.7)

Wild at Heart (7.1)

Shawshank Redemption (9.2)

Grindhouse (spre deosebire de Pulp Fiction imi permite sa trishez si sa iau 11 filme pe insula) (8.1)

Boogie Nights (7.7)

un film cu Humphrey Bogart dar nu ma pot hotari care (bine, hai sa fie Falconu Maltez cu 8.4)

si unu de Bergman, probabil Seventh Seal ca e mai horror asa. (8.4)

Blade Runner are nota 8.3.

Dupa cum vedetzi, note destul de mediocre, plus ca toate sunt ori horror, ori SF. Cine a ratat mai mult de 2 titluri din lista asta, sa recupereze lipsa urgent sau sa nu mai deschida blogul asta niciodata.

2. From Dusk Till Dawn, revazut dupa 10 ani cu alti ochi, e prima tentativa de Grindhouse a cuplului Tarantino/Rodriguez. Mai precis e o repetitie generala, fiind evidente o gramada din elementele Grindhouse: actorii (seriful Earl, Tom Savini, aia din trailerul Machete, Tarantino), momentul dansant oferit de Salma Hayek (nu e chiar lapdance da nici departe), rupturi aberante in logica filmului, muzica sudista, femei puternice si o galeata plina de ingrediente pulp fiction autentice. Important de revazut dupa Grindhouse pentru a intelege de unde venim si incotro ne ducem.

3. Hostel 2 mi s-a parut mult mai cool ca prima parte, despre care nu eram hotarat daca e tragic sau comic, pe cand la asta lucrurile sunt mult mai clare. Hostel 2 are o gramada de elemente noi, in special influentze Tarantino concrete care lipseau din primul. Probabil e de vina implicarea regizorului Eli Roth in Grindhouse. Impartzirea seriei Hostel in "filmul cu barbatzi" si "filmul cu gagici" ofera o simetrie placuta iar noul film modifica semnificativ perspectiva asupra problemei tratate. Violentza gratuita trece la un nivel superior, al razboiului dintre sexe. De fapt nici macar nu mai e gratuita, aici violentza costa si se gaseste pe ebay. Elemente de woman empowerment si amputarea explicita a unui penis (in varianta Unrated) sunt Grindhouse 100% comparativ cu primul Hostel care se straduia inutil sa fie un film realist. Conceptul de "violentza orgasmica" e mult mai bine conturat decat in prima parte (vezi poza). Personajele negative capata motivatzie si caracter iar gashca de copii tzigani - the minions - care joaca fotbal cu capul uneia din victime e aproape suprarealista. Modul in care Europa de Est e prezentata ca un taram al oligofrenilor si canibalilor care danseaza ceardash si se incaltza cu opinci e totalmente hazliu. Scena cu serbarea campeneasca vazuta ca un freak show de personajele americane e minunata. Pana acum e preferatul meu dintre torture-movies. Repet, e mult mai "rotund" decat primul Hostel.

4. Seraphim Falls - la cat de rare sunt westernurile in ultimii ani, sunt tentat sa il gasesc pe fiecare genial, chiar si cu un regizor anonim cum e cazul acestui film care a aparut acu 2 ani, nu l-a vazut nici dracu, nici n-am auzit de el, credeam ca e film de televiziune si cand colo e o ditamai odiseea western cu peisaje superbe, care variaza de la munte cu zapada si prapastii, la dealuri si stepa, pana la desert uscat si galben ca hepatita. Actiunea care ocazioneaza superba calatorie e o vanatoare de oameni cu participantzii:

  • vanatul e un fost sergent yankeu, jucat de Pierce Brosnan pe care in viatza mea nu l-am vazut altfel decat la tuxedo iar aici e gras, urat, murdar, plin de sange, gafaie mereu si are o barba ca aia de la ZZ Top si cand crezi ca mai nasol de atat nu poate fi, scoate matzele unui cal si se ascunde in locul lor, in burta animalului; sa vez cum arata cand iese de-acolo, noroc ca nu l-au mai lasat in James Bond, ca nu il mai puteam vedea cu aceeasi ochi;
  • vanatorul e Liam Neeson, fost soldat sudist, insotzit de cativa vanatori de recompense printre care si marele Wincott (din Corbul), care vrea sa-i faca felul lui Brosnan cu orice pretz ca sa se razbune pe o magarie pe care acesta i-a facut-o mai demult;

Deci ati prins ideea, miroase un pic a 3:10 to Yuma doar ca arata mult mai bine, e mult mai violent iar actorii nu-s la fel de carismatici ca Crowe/Bale dar nici departe nu-s, in special Brosnan pe care, repet, in viatza mea nu l-am vazut sa arate in halu asta.

Filme CONTRA PLICTISELII

5. Vacancy e cea mai recenta creatie a ungurului Nimrod Antal, geniul din spatele capodoperei Kontroll pe care daca nu l-ati vazut, voi ati pierdut. Acuma Antal asta e ungur asa cum e Arnold austriac, Milos Forman ceh si exemplele pot continua spre teoria mea ca in realitate nu mai exista americani decat prin rezervatii, iar cei pe care obisnuim sa-i injuram pentru a fi prosti, mercantili, capitalisti, grasi si incultzi sunt doar unchii si verisorii nostri care s-au descurcat mai bine decat noi. Deci Antal e un californian de origine maghiara care a trait ocazional si in Budapesta, pana cand minunatul Kontroll i-a deschis usile spre Hollywood. Si odata ajuns la Hollywood s-a gandit sa se razbune pe Eli Roth si sa arate ca nu doar est-europenii sunt canibali si criminali fara scrupule, ci si americanii. Dar cum americanii sunt rude de-ale noastre de peste ocean, e clar de aici a inceput tot raul asa ca degeaba radem de ei, ca nu-i rasu nostru. Asadar, in Vacancy avem un Hostel mai stilizat, mai realist si tocmai de asta mai nespectaculos. Un cuplu pe cale de divortz se rataceste cu masina la dracu in praznic si poposeste la fatala benzinarie, superbul laitmotiv lansat acu 25 de ani in Texas Chainsaw Massacre. De parca n-ar fi asta de ajuns, langa benzinarie e si un motel cu un patron cam dubios care seamana suspect de tare cu hitchcockianul Norman Bates. De fapt in asta sta cam toata fortza filmului - Antal imbraca filmul intr-o atmosfera Hitchcock minunata, cu multa bezna si tensiune autentica, cu un stil orientat pe claustrare, tunele, shobolani, lumini si umbre - ingredientele care dadeau si farmecul in Kontroll. Din pacate scenariul nu se ridica la inaltimea regiei. Sa zic ca e previzibil ar fi pacat de la Dumnezeu - filmele astea se CUVIN sa fie previzibile, altfel risca enorm iar filmul lui Antal nu isi asuma riscul. Deci cuplul ratacit pe strada si cazat la motel descopera ca motelul e de fapt un platou de filmare a productiilor snuff si pana dimineatza o sa fie hacuitzi in fatza camerelor de filmat de 2 nemernici care se imbraca la fel ca Myers din Halloween. Apoi incep sa se fugareasca si sa urle. Mi-a amintit nitel si de Panic Room a lui Fincher.

6.Number 23. Oh, ce tzi-e si cu filmele astea "psihologice". Candva termenu asta era folosit ca sa arate implicarea intelectuala a spectatorului in plotul si emotivitatea personajelor. Acu am ajuns sa folosesc termenu ca bataie de joc la adresa spectatorilor care isi demonstreaza discernamantul afirmand ca se uita la "filme care ii ajuta sa gandeasca". Dupa cum am aratat si cand povesteam de Mr. Brooks, thrillerul s-a sucit si s-a rasucit in asa hal incat a ajuns cel mai de kkt gen de filme la momentu actual. In conditiile astea nu e de mirare ca poate cel mai tare thriller al anului trecut a fost filmul lui Mungiu. Dar acu sa revenim la Number 23. Asta e noul film al lui Schumacher, un specialist care ne-a dat in trecut thrillere valoroase ca Falling Down, 8 MM sau Flatliners. Un om cu idei si resurse dupa cum a demonstrat cu Phantom at the Opera, doua filme Batman sau Veronica Guerin. Din pacate Number 23 se inscrie pe aceeasi linie de kkt a thrillerului modern - disperat sa surprinda mereu spectatorul, filmul a ajuns in asa hal incat exact 40 de minute din el dureaza sa ni se explice poanta. E pacat, caci Schumacher depune clar eforturi - filmul arata bine, joaca Jim Carrey in al treilea sau rol serios si in prima sa scena de sex hot cu o Virginia Madsen mai sexy ca niciodata. In fine, daca ideea de sex cu Jim Carrey e un turn-off, pot sa intzeleg de ce. Apoi, ideea filmului e mult mai tare ca realizarea - personajul lui Carrey e un tip obsedat de numarul 23, care vede acest numar in absolut orice - inmultzind luna cu ziua din data nasterii, adunand primele cifre din seria de buletin, inversand numarul de minute din durata unui film si alte aberatzii de genul asta care fac ca filmul sa semene pana la un punct cu Pi. O directie care era buna si chiar daca plagia pe Pi tot eram mai multzumit decat turnura "psihothriller" pe care o apuca plotul, despre care nici macar spoiler nu va dau ca e mult prea boring.

P.S. La rubrica mea de pe PunctFilm am adaugat
Excelentza in contracultura (cronica oficiala la Planet Terror)
si
Riddle me this, riddle me that (cronica oficiala la Number 23)

Saturday, February 02, 2008

Muzica vorbita pe la spate - dec2007/ian2008

Raspunsu meu la leapsha lu Krossfire o sa fie dezamagitor, caci n-am ascultat destula muzica romaneasca incat sa pot arata cu degetu cele 7 voci de exceptzie, asa ca o sa le enumar asa, la intuitzie, in ordinea in care imi vin in cap. Adrian Paunescu mi se pare cea mai de exceptzie voce. Apoi Dida Dragan, rupea gura targului cand eram mic si avea un suflu ceva de necrezut. Paula Seling ar fi din astia mai tineri, desi nu-i suport piesele. A, si ala de Valahia care guitza niste triluri incredibile iar mi se pare de exceptzie. DJ Boros, normal. Poate si Alifantis, are un timbru al lui care ti-l face drag instantaneu. Cati sunt? 6, mai trebe unu. Hai sa fie Crivat de la Bucovina. Incredibil, dar astia-s primii 7 care-mi vin in cap cand ma gandesc la muzica romaneasca. Am voie 8? Mezofi de la Grimus. Dau leapsa mai departe lu Exty.

Ok, pana nu uit: ne vedem in Aprilie la Roadburn Festival in Olanda. Daca nu stitzi ce e aia, umpletzi-va acest gol din viatza personala: cel mai cool festival european de muzica psihedelica, eticheta sub care gasitzi orice de la stoner la goth, industrial si progresiv. Ca sa va stea in gat, anu asta ii putetzi vedea acolo pe:

  • Down, pe care rar ii prinzi in Europa, invitatzi de onoare la prima zi a festivalului organizata de Lee Dorian de la Cathedral drept aniversare de 20 de ani de existentza a casei sale de discuri, Rise Above, una din cele mai importante pt scena stoner; alti invitati: Grand Magus, Capricorns, etc.
  • Current 93, pe care ii prinzi greu oriunde in lume mai putzin in Anglia, invitatzi de onoare la ultima zi a festivalului organizata de creierul trupei, David Tibet, alaturi de invitatzi precum Garm (Ulver), O'Malley (Sunn O))) - ambii in cadrul proiectului Aethenor, hermafroditul pianist Baby Dee si fosta gagica a lui Tom Waits, folkeritza Rickie Lee Jones;
  • plus bulkul festivalului de 2 zile care e deja sold-out, unde ii gasitzi pe Celtic Frost, Boris, Isis , Electric Wizard, Cephalic Carnage, Trouble, Scott Kelly...mai tre sa continui?

Next: a trecut luna sarbatorilor. Craciun, nasterea lui Isus, maioneza multa si carne de porc pentru toti cei cu probleme la bila. Anul nou si fericit, premiile anului. Pupaturi pe ambii obraji. Prea frig afara, prea cald in casa, no pussy blues. De cativa ani incoace, in aceasta perioada a anului ascult muzica motivationala crestina, dupa cum urmeaza:

Videoclipul lunii: Johnny Rebel - Stand up and be counted. FANTASTIC. Hitul Craciunului. Tre sa ma uit inca o data la Oh, brother where art thou. Rebel e cel mai important reprezentant al muzicii Cajun KKK din anii 60, a aparut si la Howard Stern si e o celebritate underground a carui muzica binedispune la orice ora. Albumele se gasesc azi la drumul mare in magazine, caci nimeni nu le mai ia suficient de in serios incat sa le interzica, chiar daca au pe copertzi cruci in flacari si predicatori KKK. Dar atentzie, Johnny Rebel, desi exista ca om si e autorul a cel putzin unui album de referintza, a devenit si un brand, cam ca Aron Biro, caruia i se atribuie lucrari la care n-a participat niciodata. Mai exact exista vro 4 albume cu muzica Cajun publicate sub numele Johnny Rebel, fara sa apartzina auteurului. Dar merita si alea, in special pentru emotzionantele imnuri confederate. Sper exemplu piesa I'm a good old rebel ma face la orice ora sa plang. In cazul in care nu va datzi seama ce e asa special cu piesa asta, stop reading my blog.

Apoi urmeaza in playlist Barenaked Ladies cu faimosul lor album de Craciun - Barenaked for the holidays. Oh, Hanukkah, Hanukkah, let's have a party! O trupa canadiana de rock hazliu straight face, cam ce incearcau sa simuleze trupe romanesti ca Parlament si Spitalul de Urgentza inainte sa isi dea seama ca le lipseste umorul. Sampleuri superbe pe siteul dedicat albumului. Unul din hiturile mainstream ale trupei, piesa Old Apartment.
Si tot de Craciun, dedicatzie de la Ian Anderson.

Gata cu Craciunul.

Sa povestim de Ayreon, trupa pe care ar trebui sa o manance pe paine totzi fanii Nightwish dar dintr-un motiv care-mi scapa, inca n-a ajuns in atentzia poporului desi canta de dinainte ca Nightwish sa se nasca. Jen o sa zica ca acuma daca am scris pe blog de ea, n-o s-o asculte lumea nici atata dar ce sa fac, nu eu o sa fiu mai sarac din pricina asta.

  • Incepem cu un teaser live.
  • Continuam cu Love, un videoclip in care-l vedem pe Ayreon asteptandu-si invitatzii la gara
  • Incheiem cu altu, care, tehnic vorbind e alta trupa, Stream of Passion, care e de fapt Ayreon cu alta Marie, aceeasi palarie.

Ideea e ca Ayreon asta e un chitarist olandez pre nume Arjen Lucassen care concocteaza diverse proiecte si albume cu o gramada de invitatzi la restul instrumentelor si mai ales la voce. Proiectele sunt publicate sub diverse nume, cele mai cunoscute fiind Ayreon, Star One si mai sus pomenita Stream of Passion (fondata de acest individ Ayreon dar recent abandonata si lasata sa se descurce singura). Invitatzii de care pomeneam fac tot deliciul proiectului - pe langa o gramada de gagici beton care m-au facut sa fac trimiterea spre Nightwish, avem si vocali, chitaristi si clapari care alcatuiesc spuma rockului progresiv modern. Ia aruncatzi o privire pe lista asta: gagica de la Gathering, gagicile de la After Forever, gagiu de la Tiamat, gagiu de la Dream Theater, Bruce Dickinson, gagiu de la Spock's Beard, de la Evergrey, Devin Townsend, vocalu si tobaru de la Gorefest, marele anonim al rockului european Dan Swano, gagiu de la Pain of Salvation si astia-s doar cei pe care mi-i amintesc instant fara sa consult playlistu. Ce mai, vorbim aici de un blockbuster hollywoodian transpus in muzica, cu subiecte inspirate din povestiri SF naive despre un menestrel de la Curtea Regeului Arthur care calatoreste prin timp si pe alte planete (pe primele albume cel putzin). Spre exemplu, ala de la Tiamat canta o balada superba rupta din Ray Bradbury, despre cum traieste el divortzat si singur pe Marte. Gagica de la Gathering baga mare despre egipteni, piramide si Stargate. Dan Swano e cu razboaiele intergalactice iar Damian Wilson, unu din mari muzicieni pierdutzi in uitare (sa-mi amintesc sa scriu un articol despre trupele lui) are o minunata piesa despre druizi.

Acuma, besigur, necazu e ca "trupa" nu prea are identitate din cauza invitatzilor care vine fiecare cu mancarea lui de-acasa iar eforturile de a-i acorda intre ei nu dau intotdeauna rezultatele cele mai fericite. Stilul pieselor variaza intre Nightwish, Beatles, David Bowie si Pink Floyd, elementul comun fiind melodia siropoasa de inspiratzie celtica si clapele space-rock. De aceea, personal, recomand albumele pe care fiecare piesa e cantata de altcineva (alea mai vechi) decat albumele pe care canta impreuna cate 3-4 voci deodata, de nu mai apuci sa te prinzi care ce vrea de la tine. Sau, si mai bine, ascultatzi Ayreon din 2 in 2 albume: Final Experiment, Dream Sequencer, Star One si oricare din ultimele doua albume (dar nu amandoua), ascultate la distantza potrivita sunt minunate. Daca incerci sa urmaresti toata discografia, te prinde oboseala si te cam saturi, mai ales ca ultimele doua albume (111000 si Human Equation) recicleaza masiv ce s-a facut inainte.

In concluzie, asta e o trupa despre care, cand am ascultat-o prima data, pe la al doilea album, my mind was blown off si nu imi venea sa cred ca cineva face asa ceva si nu imi venea sa cred ca lumea nu se taraste in genunchi la picioarele lui Ayreon. Astazi elementul de noutate s-a rasuflat si exemplul a fost urmat si de altzii (mai ales de albumele aniversare ale anumitor case de discuri). Pana la urma treaba se numeste cross-marketing dar in cazul lui Ayreon a ocazionat si cateva albume minunate. A, poate am uitat sa precizez ca aceasta peroratzie este ocazionata de aparitzia unui nou album care mi se pare destul de naspa in special la versuri unde se canta despre probleme informatice cum ar fi bit torrent si yahoo messenger. Ia vedetzi versuri:

I checked the web and left it on over night
Downloading all the latest files
Fear, revere, the torrent flows into my lap
And I disconnect
(asta e din Connect the dots, piesa dedicata programelor de file-sharing)

Dear Simone, I'm sorry for the wait
I've seen your pics, you're looking great
I'm all alone, dying for a date
I think we match, it must be fate
(asta e din Web of lies, despre tipi misto cu bloguri care, cand ii cunosti in realitate, se dovedesc niste curvari infectzi pe care nici macar nu-i cheama asa cum se semneaza).

Oricum, chiar si asa aiurea, noul album e bun ca punct de intrare in catalogul Ayreon.

Next on Dallas: ASP-Requiembryo, l-atzi remarcat probabil in top 10-ul anului trecut pentru ca e una din putzinele trupe de goth nemtzesc pe care le suport, ba chiar imi si place. Gothu nemtzesc cu bazaituri electronice si riffuri banale e un gen extrem de diluat si generic, o bataie de joc, mai ales daca nu pricepi nimic din versurile alea. Ei bine, la ASP treaba nu e asa - gramada de piese de pe acest dublu CD ofera diversitate, piese melodioase, piese gotice, piese dansante, refrene solide si diverse trucuri ce combina Rammstein cu Lacrimosa in modul cel mai placut cu putintza. Albumul e ultimul dintr-o serie de 5 discuri dedicate unui concept dubios - der schwarze schemtterling - despre care astia tot canta de cand s-au infiintzat. Se profita de ocazie pentru a recicla refrene si bucatzi de piese de pe albumele vechi, dar nu e deranjant deoarece avem un dublu CD cu o droaie de piese.

Bruce Willis revine in fortza cu albumul sugestiv intitulat If it dont kill you, it makes you stronger. Radetzi, radetzi, dar moda asta cu actorii cantaretzi e in mare voga si la noi, vezi Banica, vezi Dinica, vezi Arsinel, vezi Iordache. Albumul lui Bruce Willis e un pic mai bun decat cel al lui Steven Seagal (recenzat de mine aici), dar din pacate mai slab decat al lui Billy Bob Thornton sau Arsinel. E un fel de blues cu faze boogie si cu muzica de betzie americana, adica exact ce canta si actorii de pe la noi cand se hotarasc sa traga un album.

Am uitat sa va zic acu vreun an si ceva ca Leonard Cohen a scos album. Doar ca varsta nu i-a mai permis sa si cante pe el asa ca a lasat-o la voce pe gagica care il sterge la fund si care l-a salvat de la faliment dupa ce managerul a fugit cu toate economiile pe care le-a facut in timp ce lucra bucatar intr-o manastire. Anjani Thomas o cheama, e din Honolulu, si Blue Alert e albumu. Juri ca e Cohen dupa ce o sa-si faca schimbare de sex, ba are si o piesa preluata de pe Dear Heather, cred. Ii vedetzi impreuna aici.

Pe Oceansize i-am descoperit la albumul precedent gratzie cronicii lui Cynyc de pe metalfan, pe vremea cand redactorii metalfan erau inca suficient de entuziasti sa asculte albumele inainte sa le recenzeze si sa fie curiosi de ceea ce asculta. Recomandarea de atunci mi-a ramas pe creier si am ochit la fix aparitzia noului album Frames, un mix de Pink Floyd, rock alternativ si momente stoner, de data asta intr-o forma mai accesibila decat albumul anterior, motiv pentru care probabil nu va mai intra in vizorul siteului metalfan, asa ca tre sa va multzumitzi cu aceasta recomandare a mea. checkem out.

QUI e ultima inventzie de la Ipecac Records, din pacate inca o trupa care il omagiaza pe Mike Patton uitand sa compuna o muzica proprie. Albumul e suficient de divers incat sa apuce sa plagieze involuntar Boris, Faith No More, Deftones si ceva trupe emo. Astept ceva suflu proaspat de la Ipecac dar din pacate nu e cazul cu trupa Qui. Si n-a fost nici Mugison, caci au scos la alta casa de discuri ultimul album.

Six Organs of Admittance e una din trupele satelit ale lui Current 93, care a revenit cu un nou album, parca mai misto decat alea vechi din simplul motiv ca nu mai e la fel de monoton dar e totusi cam monoton. Are mai multe voci ca pe vremuri, cateva pese folk fredonabile si cateva momente experimentale. checkemout.

In timp ce scriam paragraful despre Ayreon, m-am gandit sa lansez si eu niste TAGuri in blogosfera, pentru Alexosu, Dave, Takashi Mike blogjob, Li, Sip of Sebuction si Floppy pe urmatoarele subiecte:

Care au fost primele 5 cduri audio piratate (bulgaresti sau copiate) posedate in viatza asta? La mine:

1. Cranberries - Best Of

2. Mike Oldfield - Voyager

3. Marilyn Manson - Smells like children
4. Iced Earth - Burnt Offerings
5. Leonard Cohen - More best of

Care au fost primele 5 cduri originale avute in viatza asta si din banii cui s-a facut achizitia:

1. Live - Throwing Copper, din banii lu nevasta-mea

2. Stuck Mojo - Rising, cadou de la un amic de cenaclu care a fugit in America la o conventie literara si s-a insurat instantaneu acolo

3. Ayreon - Dream Sequencer, din banii lu mama

4. Nick Cave - Murder Ballads, cadou de la o amica din Londra cu care am avut o aventura pe mirc

5. Mayhem - Grand Declaration of War, din primul salar

Care au fost 5 oameni care v-au completat pasiunile muzicale suficient incat sa va fie rusine sa apelati la expresia "fuck off, man, nu cred ca avem aceleasi gusturi"? Cronologic:

1. Rus Iuliu, coleg de dormitor (nu e gay, eram la internatul de baietzi din liceu, 9 intr-o camera, deci ne cam obliga sistemul sa dormim imbratzishatzi), care mi-a pus in mana primele casete cu Type O Negative si Paradise Lost si cam tot ce s-a comercializat in Romania pana a aparut legea copyrightului. L-am vazut ultima data acu 8 ani, inainte sa se duca la Microsoft.

2. Gal Bogdan din echipa darkromania care mi-a rasturnat in cap o galeata de goth, EBM si electronice prin care n-am inotat de tot nici pana in ziua de azi. Mi-a bagat in casa Current 93, Das Ich si tot ce se trage de acolo. L-am vazut ultima data la concertu Das Ich de la Periam, acu vro 5 ani.

3. Marius Mandru, cu o gramada de kestii underground, doom si experimentale, care mi-a facut rost de Ulver si Mortiis atunci cand totzi amicii mei rockeri ziceau ca nu-si pierd vremea cu muzica disco. L-am vazut ultima data la nunta, acu 1 luna si ceva.

4. Radu Grigorovici, cu tot ce tzine de cantaretzii cu nume si prenume - Nick Cave, Leonard Cohen, Tom Waits, Miles Davis etc. - la naiba, acuma observ cum se incadreaza Aron Biro in shablonu asta. L-am vazut ultima data acu mai bine de 1 an, caci blogu ne-a descurajat comunicarea interumana. Tre sa recuperam inainte sa moara Leonard Cohen.

5. Echipa MuziciSiFaze, cu tot ce gasitzi pe siteu ala si o gramada de alte kestii de care n-a mai avut nimeni vreme sa scrie articole.

Cinste lor, cinste eroilor. Sanatate si lamultzani din partea rubricii Muzica vorbita pe la spate.